Timbru de mediu 2013 – Recuperare timbru de mediu 2013

Timbru de mediu 2013 – Recuperare timbru de mediu 2013

Solutia pe scurt: Admite acţiunea . Obligă pârâta ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE ALEXANDRIA, să plătească reclamantului NEDELCU DANIEL FLORIN , suma de 1894 lei reprezentând timbru de mediu pentru înmatriculare autovehicul, achitată conform

chitanţei seria TS8, nr 7536700/24.05.2013 ,actualizata cu inflaţia , calculată de la data plaţii, până la data achitarii efective şi la plata

dobânzilor legale aferente, conform codului de procedura fiscala de la data plaţii şi pâna la data achitarii efective. Ia act că reclamantul

nu a solicitat cheltuieli de judecata. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs va fi depusă la Tribunalul Teleorman Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11 septembrie 2013.
Document: Hotarâre  1202/2013  11.09.2013

Model cerere restituire/evitare timbru de mediu

TRIBUNALUL …………

RECLAMANT:

PARAT : ADMINISTRATIA FINANCIARA A ……PRIN DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE….

OBIECT: CONTESTATIE ACT ADMINISTRATIV

DOMNULE PRESEDINTE,

            Subscrisa ………………………….. avand domiciliul procesual ales la CA Coltuc Marius in Calea Rahovei, nr. 266-268, cladirea 60, et. 2, camera 08, Electromagnetica Business Park, Sector 5, Bucuresti, CA Coltuc Marius, formulez prezenta:

CERERE DE CHEMARE IN JUDECATA

A  Administratiei Financiare ……….prin Directia Generala a Finantelor Publice…., cu sediul in ………………………, prin care solicitam:

–       Anularea  actului administrativ Decizia de calcul nr.  ……………..   

–       Restituirea sumei  inscrise in actul administrativ contestat achitata potrivit chitantei seria …………..nr. ……… plus rata dobanzii de la momentul perceperii taxei si pana in momentul perceperii taxei pana la momentul restituirii ei .

–       Obligarea paratilor potrivit dispozitiilor art. 451 C. Proc. Civ la plata cheltuielilor de judecata (onorariu avocat, taxa de timbru, timbru judiciar).

 

ASPECTE PRELIMINARII

Luand in considerare caracterul litigiului dedus judecatii, si anume contencios administrativ, reclamanta si-a indeplinit obligatia prealabila potrivit Legii 554/2004 prin depunerea plangerii prealabile catre Admnistratia Finantelor Publice ………… .

Prin plangerile prealabile am solicitat anularea actului Administrativ si restituirea sumei calculate ca fiind timbru de mediu.

Ca raspuns la solicitarea noastra,…………………………..

Concluzionand va aducem la cunostiinta faptul ca procedura prealabila a fost indeplinita de catre reclamanta in spiritul Legii 554/2004, astfel ca orice alte aspecte legate de lipsa plangerii prealabile va rugam sa le considerati neintemeiate.

Obiectul cererii de chemare in judecata se supune prevederilor art. 8 alin. 1 din Legea 554/2004 prin care “Persoana vatamata intr-un drept recunoscut de lege sau intr-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemultumita de raspunsul primit la plangerea prealabila adresata autoritatii publice emitente sau daca nu a primit nici un raspuns in termenul prevazut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanta de contencios administrativ competenta, pentru a solicita anularea, in tot sau in parte, a actului, repararea pagubei cauzate si, eventual, reparatii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instantei de contencios administrativ si cel care se considera vatamat intr-un drept al sau, recunoscut de lege, prin nesolutionarea in termen sau prin refuzul nejustificat de solutionare a cererii.

MOTIVELE CERERII DE CHEMARE IN JUDECATA

MOTIVE DE FAPT

In fapt, subscrisa ……………………………………….., a fost obligata la plata timbrului de mediu in valoare de …………….. RON catre Administratia Finantelor Publice …………….. pentru un autoturism marca ……………. Categ_auto ……… Norme poluare ………….., Serie sasiu ………….Nr. identificare ……………….. An fabricatie ………. Serie carte auto ……………. Data primei inmatriculari …………., conform  OUG 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicole.                                                                                                                             

MOTIVE DE DREPT

  1. CADRU LEGISLATIV NATIONAL
  1. Constitutia Romaniei
  2. Noul Cod Civil
  3. Codul de procedura fiscala

  1. CADRU LEGISLATIV INTERNATIONAL
  • Conventia Europeana ale Drepturilor Omului
  • Tratatul de Functionare a Uniunii Europene

 

 

APARARI DE FOND

Pe fondul cauzei, solicit admiterea cererii asa cum a fost formulata, obligarea paratei la anularea deciziei de calcul si restituirea sumei  inscrise in actul administrativ contestat plus rata dobanzii de la momentul perceperii taxei si la momentul restituirii ei .

Onorata Instanta va rugam sa aveti in vedere faptul ca sesizarea instantei de judecata justifica interes, in sensul ca la data introducerii cererii de chemare in judecata interesul reclamantei este legitim corespunzator cerintelor legii materiale si procesuale. Interesul este legitim atunci cand se urmareste afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv recunoscut de lege, respectiv a unui interes ocrotit de lege si potrivit scopului economic si social pentru care a fost recunoscut.

Interesul este personal si direct, adica folosul practice urmarit prin declansarea procedurii judiciare sa apartina celui care recurge la actiune. Si de asemenea interesul este nascut si actual, exista in momentul in care este formulata cererea. Prin stabilirea acestei taxe pe poluare legea incalca dreptul de proprietate, aparat atat de Constitutia Romaniei, cat si de Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Dreptul de proprietate, cel mai complet drept real, intruneste in mainile titularului toate atributele care, conform legii, il compun:dreptul de folosinta, dreptul de a culege fructele si dreptul de dispozitie, iar prin faptul ca se impune o taxa care este foarte mare il determina pe reclamant sa nu poata vinde autoturismul achizitionat  si dispune de acesta potrivit atributelor conferite.

Potrivit art. 555 dreptul de proprietate privata este definit ca fiind dreptul titularului de a poseda , folosi  si dispune  de un bun in mod exclusiv , absolut si perpetuu , in limitele stabilite de lege.” Insa prin stabilirea acestei taxe autoturismul este scos din circuitul civil , in mod indirect, avand in vedere ca proprietarul nu va mai fi capabil sa o vanda, stabilindu-se o suma foarte mare reprezentand timbru de mediu.  Limitele stabilite dreptului de propritate nu inseamna ca pot sa scoata un bun din circuitul civil fara a exista un motiv bine intemeiat , iar poluare nu poate duce la scoaterea unui autovehicol din circuitul civil, ducandu-se pe aceasta cale la statica economica, astfel nerealizandu-se interesele de ordin economic atat la nicel particular , dar si la nivel national. Prin stabilirea unei taxe atat de mari pentru masinile vechi se realizeaza o discriminare intre proprietari de masini si societatile comerciale care se ocupa de comercializarea masinilor noi.

Circuitul civil este liber , iar prin stabilirea acestei limite se incalca si principiul liberei circulatii a marfurilor, art. 34-36 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Articolul 36 TFUE enumeră elementele care pot fi utilizate de statele membre pentru a justifica măsurile naționale care obstrucționează comerțul transfrontalier: „Dispozițiile articolelor 34 și 35 nu se opun interdicțiilor sau restricțiilor la import, la export sau de tranzit, justificate pe motive de morală publică, de ordine publică, de siguranță publică, de protecție a sănătății și a vieții persoanelor și a animalelor sau de conservare a plantelor, de protejare a unor bunuri de patrimoniu național cu valoare artistică, istorică sau arheologică sau de protecție a proprietății industriale și comerciale.”

Jurisprudența Curții prevede și existența așa-numitelor cerințe imperative (precum cele privind protecția mediului) pe care statele membre le pot utiliza pentru a justifica măsuri naționale. Curtea de Justiție interpretează în mod restrictivlista de derogări prevăzută la articolul 36 TFUE, toate acestea referindu-se la interese neeconomice. În plus, orice măsură trebuie să respecte principiul proporționalității. Sarcina probei pentru justificarea măsurilor adoptate în conformitate cu articolul 36 TFUE revine statului membru dar, atunci când un stat membru oferă o justificare convingătoare, Comisia este cea care trebuie să demonstreze că măsurile adoptate nu sunt adecvate în acel caz specific. Iar avand in vedere ca masura luata de catre Guvern prin aplicarea acestor norme incalca principiul proportionalitatii , incalcand dispozitiile normelor comunitare .

3.         Avand in vedere ca OUG 9/2013, privind timbrul de mediu pentru autovehicole, a fost promulgata si produce efecte directe, raportat la Legea 24/2000  privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, Constitutia Romaniei, Conventia Europeana a Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale, Legislatia UE se pot constata urmatoarele :

  1. OUG9/2013, privind timbrul de mediu pentru autovehicole, incalca principiul poluatorul plateste , nu se paote aplica in forma promulgata fiind discriminatorie, abuziva si confuza.

Elementele de discriminare sesizate de catre instantele de judecata nationale in numeroase hotarari, raportate la deciziile date de catre Instantele Europene , retinute in Hotararea data de Inalta Curte de Casatie si Justie, a ramas si produce aceleasi efecte in mod indirect , efecte care favoreaza autovehiculele deja inmatriculate pe Teritoriul Romaniei fata de cele ce urmeaza sa fie inmatriculate, respectiv importate.

  • OUG 9/2013 este in totala contradictie cu legislatia UE , dar si cu legislatia nationala in vigoare.
  • Art. 4 din OUG 9/2013 prevede: „ Obligatia de plata a timbrului intervine o singura data si anume:
  1. Cu ocazia inscrierii in evidentele autoritatii competente, potrivit legii, a dobandirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de catre primul proprietar din Romania si atribuirea unui certificat de inmatriculare si a numarului de inmatriculare;
  2. La reintroducerea in parcul auto national a unui autovehicul, in cazul in care, la momentul scoaterii sale din parcul auto national, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduala a timbrului, in conformitate cu prevederile art. 7;
  3. Cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul inmatricularii;
  4. Cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat in situatia autovehiculelor pentru care s-a dispus de catre instante restituirea sau inmatricularea fara plata taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.”

Tranzactiile cu autovehicule interne sunt favorizate fata de importuri atata timp cat cele interne care privesc autovehicule pentru care nu s-a achitat nici o taxa pe poluare pot ocoli cu usurinta transferul „oficial de proprietate  astfel ca si taxa sa fie ocolita , in defavoarea autovehiculelor importate pentru care actele de trasfer de proprietate nu se pot ocoli in mod legal.

Prin urmare, ne aflam din nou intr-o situatie asemenatoare cu cea generata de prevederile OUG 50/2008 republicata, Legii 9/2012, specificul situatiei din speta fiind determinat de neconcordanta intre prevederea interna si cea comunitara, a carei analiza este recunoscuta de jurisprudenta Curtii Europene de Justitie de la Luxemburg in competenta instantei interne, care poate lasa neaplicata norma interna daca, prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului calificat, se constata ca norma comunitara nu permite adoptarea respectivei norme interne.

Astfel, argumentele instantei europene, nu tin de criteriile folosite de legiuitorul roman pentru detrminarea timbrului de mediu, pe care le declara corespunzatoare si conforme dreptului comunitar (paragraf 47 din Cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, in sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.

Ca atare, independent de crietriile de determinare, de cuantumul taxei si de scopul pentru care o asemenea taxa a fost instituita, Curtea a considerat ca o asemenea taxa are ca efect descurajarea importarii si punerii in circulatie in Romania a unor vehicule de ocazie cumparate in alte state membre, fiind contrarie art. 110 TFUE.

De asemenea, insusi art. 4 din OUG 9/2013, instituie regului de la abaterea ordinii publice prin perceperea acestei taxe pentru categoriile de autovehicule prevazute la lit. c si d. Odata o taxa platita, odata data o sentinta prin care se arata faptul ca aceasta a fost nelegal perceputa, fapt atestat de o sentinta civila, nu se mai poate solicita inca odata acesasta plata.

Potrivit unei jurisprudente constante, interdictia prevazuta de art. 110 TFUE trebuie sa se aplice de fiecare data cand un impozit fiscal este de natura sa descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizand produsele nationale. Acest lucru rezulta din interpretarea art. 4 lit. a din OUG9/2013.

 

APARARI PROCEDURALE

Notiunea de aparare, din punct de vedere procesual are cel putin doua intelesuri semnificative.

In sens larg, prin aparare se desemneaza toate mijloacele procesuale folosite de parti

pentru a-si atinge scopul lor procesual; prin urmare, pe parcursul unui proces nu numai paratul se apara, ci si reclamantul – toate actiunile sale incadrandu-se in apararea proprie, menita sa conduca, in final, la admiterea actiunii.

Pe cale de consecinta, considerand faptul ca am demonstrat ca taxa a fost in mod nelegal pretinsa de organele fiscale reclamantei, va solicitam sa ne admiteti actiunea raportat la cerintele art. 1 al.1,2 al. 2 si art. 8 al. 1 din legea nr. 554/2004 republicata, raportat la art. 148 al. 2 din Constituie si art. 110 din TFUE.

Sub aspectul probatoriului va rugam va ne incuviintati proba cu inscrisuri.

Solicitam judecarea cauzei si in lipsa, facand aplicarea art. 223 C. proc. Civ.

       DATA                                                                                                 SEMNATURA

Domnului Presedinte al Tribunalului ………………

 

P.S.Daca preluati va rog sa specificati sursa.

Solutii pentru evitare timbru de mediu si circulatia pe durata procesului-Timbru de mediu 2013

Daca doriti inmatricularea unei masini prin evitarea platii si apoi sa circulati pe durata procesului ar trebui sa depuneti o ORDONANTA PRESEDINTIALA.In principiu practica a statuat ca este inadmisibila in materia contenciosului administrativ,dar in acest articol sa prezentam o hotarare data de ICCJ care ne da dreptate.DECI SE POATE!

 

A se vedea

 

 

Cerere de ordonanţă preşedinţială formulată în faţa instanţei de contencios administrativ. Condiţii de admisibilitate.

Este admisibilă, de principiu, procedura ordonanţei preşedinţiale, atunci când starea de fapt a cauzei nu se circumscrie dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 privitoare la suspendarea actului administrativ unilateral, neexistând incompatibilitate între această procedură şi cea a contenciosului administrativ în situaţia în care cauza nu are ca obiect suspendarea unui act administrativ, ci dispunerea unor măsuri provizorii, cum ar fi impunerea unei obligaţii vremelnice în sarcina unei părţi, până la dezlegarea fondului cauzei.

 

Decizia nr. 2462 din 17 mai 2012

Prin acţiunea înregistrată la data de 08.02.2012 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul CC a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate (denumită în continuare „ANI”), în temeiul art.581 şi urm. C.proc.civ., emiterea unei ordonanţe preşedinţiale prin care :

– să se dispună de urgenţă, fără citarea părţilor, obligarea pârâtei ANI la înlăturarea temporară, până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în contencios administrativ, a menţiunilor de pe site-ul oficial ANI referitoare la starea de incompatibilitate a reclamantului CC, publicate la adresa de internet http://www.integritate.eu/home/ incompatibilităţi-definitive/ interdictie-3-ani.aspx;

– să fie obligată pârâta ANI la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de acest demers.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, în urma controlului efectuat de ANI cu privire la persoana sa, în calitatea acestuia de consilier general în Consiliul General al Municipiului Bucureşti, prin Actul de constatare din 26.10.2009, pârâta a constatat o aşa-zisă stare de incompatibilitate.

Ulterior, Legea nr.144/2007, în temeiul căreia a fost emis actul de constatare a incompatibilităţii, a fost declarată neconstituţională în cea mai mare parte, întrucât, prin Decizia nr.415/2010, Curtea Constituţională a reţinut ca fiind neconstituţionale dispoziţiile Capitolului I „Dispoziţii generale” (art. 1-9), ale art.11 lit. e), f) şi g), ale art. 12 alin. (2), ale art. 13, ale art. 14 lit. c), d), e) şi f), ale art. 17, ale art. 38 alin. (2) lit. f), g) şi h), ale art. 42 alin.(2), (3) şi (4), ale Capitolului VI (art. 45-50) şi ale art. 57 din lege.

Ignorând modificările legislative şi lipsirea de orice efecte a Legii nr.144/2007, pârâta ANI a publicat pe site-ul oficial menţiunea privind starea de incompatibilitate a reclamantului.

Pentru remedierea situaţiei, la data de 04.10.2011, reclamantul a înaintat ANI o solicitare scrisă de a radia menţiunile respective de pe site-ul propriu, solicitare care a rămas fără răspuns.

La 10.11.2011, reclamantul a formulat acţiune în contencios administrativ, care a fost înregistrată pe rolul  Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi a format obiectul dosarului nr. 9713/2/2011.

A arătat reclamantul că este admisibilă de principiu procedura ordonanţei preşedinţiale, întrucât starea de fapt nu se circumscrie dispoziţiilor art. 14 din Legea 554/2004 privind suspendarea actului administrativ unilateral şi nu există motive pentru care procedura să fie considerată incompatibilă cu procedura contenciosului administrativ în situaţia în care, aceasta nu are ca obiect suspendarea unui act administrativ, ci dispunerea unor măsuri provizorii, cum ar fi impunerea unei obligaţii vremelnice în sarcina unei părţi, până la dezlegarea fondului cauzei .

Susţine reclamantul că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 581 C.proc.civ. referitoare la: (i) caracterul vremelnic al măsurii, întrucât radierea menţiunilor urmează a se dispune până la soluţionarea irevocabilă a litigiului având ca obiect radierea definitivă a menţiunii operate în mod unilateral de ANI; (ii) urgenţa măsurii, care este determinată de faptul că publicarea pe site a unor stări de fapt necorespunzătoare realităţii produce reclamantului în mod direct şi continuu însemnate prejudicii materiale şi morale, afectând drepturile fundamentale ale acestuia, între care dreptul de a fi ales; (iii) producerea unei pagube, care nu s-ar putea recupera prin întârziere, constând în îngrădirea dreptului reclamantului de a fi ales în organele administraţiei publice locale cu ocazia alegerilor din iunie 2012, din cauza menţiunilor publicate de ANI.

            Prin sentinţa civilă nr.1051 din 15 februarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamant, având ca obiect ordonanţă preşedinţială, ca nefondată.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut următoarele:

Prin acţiune, reclamantul a solicitat instanţei de contencios administrativ ca, pe calea procedurii ordonanţei preşedinţiale prevăzute de art.581 C.proc.civ., să oblige pârâta să înlăture temporar, menţiunile de pe site-ul oficial ANI referitoare la starea sa de incompatibilitate,  până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii ce are ca obiect radierea definitivă a acestor menţiuni şi care formează obiectul dosarului 9713/2/2011, considerând nejustificat refuzul pârâtei de a efectua această operaţiune solicitată prin notificarea din 04.10.2011 şi la care nu a primit nici un răspuns.

Curtea de apel a apreciat că dispoziţiile art. 581 din Codul de procedură civilă sunt compatibile cu specificul raporturilor de drept administrativ din prezenta cauză, motiv pentru care a considerat admisibilă cererea reclamantului având ca obiect ordonanţă preşedinţială.

În ceea ce priveşte condiţiile prevăzute de art. 581 C.proc.civ., Curtea de apel a reţinut că, pentru admiterea unei cereri de ordonanţă preşedinţială, trebuie să fie îndeplinite următoarele condiţii: urgenţa măsurii, caracterul vremelnic al măsurii şi neprejudecarea fondului cauzei.

A apreciat instanţa că măsura solicitată are un caracter urgent având în vedere că menţiunile privind starea de incompatibilitate de pe site-ul ANI îl împiedică pe reclamant să candideze la alegerile locale ce urmează a fi organizate în luna iunie 2012, iar măsura solicitată are caracter vremelnic, urmând a se dispune până la soluţionarea fondului litigiului ce formează obiectul dosarului nr. 9713/2/2011 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.

Din examinarea sumară a cauzei, Curtea de apel a reţinut că înscrierea incompatibilităţii reclamantului pe site-ul ANI a avut la bază un act de constatare ce a rămas definitiv la data de 13.11.2009, act administrativ care nu a fost anulat sau revocat, astfel că refuzul pârâtei de a radia menţiunea privind starea de incompatibilitate a reclamantului, este aparent un refuz justificat.

Totodată, instanţa a avut în vedere că Decizia Curţii Constituţionale nr.144/2010 invocată de reclamant, a fost publicată în Monitorul Oficial după rămânerea definitivă a actului de constatare al stării de incompatibilitate a reclamantului, iar, potrivit art.147 alin.(4) din Constituţie, este general obligatorie şi are putere numai pentru viitor, existând astfel o aparenţă în sensul că aceasta nu a produs niciun efect asupra legalităţii actului de constatare.

Împotriva sentinţei civile nr.1051 din 15 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul CC, în temeiul art.299 şi următoarele din Codul de procedură civilă, solicitând admiterea recursului  şi pe cale de consecinţă să fie admisă ordonanţa preşedinţială aşa cum a fost precizată prin cererea de chemare în judecată.

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant susţine că  instanţa de fond reţine în mod greşit că refuzul pârâtei ANI de a radia menţiunile existente pe site-ul instituţiei are o aparenţă de legalitate, deoarece aparenţa de legalitate nu poate opera în privinţa unor menţiuni ce încalcă legea fundamentală, doar pentru că emană de la o autoritate publică.

În acest sens arată că Legea 144/2007 privind ANI a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 415/14.04.2010 a Curţii Constituţionale şi începând cu data publicării în Monitorul      Oficial a Deciziei de neconstituţionalitate, respectiv 05.05.2010, legea a fost lipsită de orice efecte juridice, astfel că publicarea
pretinsei incompatibilităţi a reclamantului la mai bine de un an distanţă nu are nici un temei legal şi nici aparenţă de legalitate.

Recurentul-reclamant critică hotărârea pentru greşită interpretarea art.147 alin.4 din Constituţie, în care s-a reţinut că deciziile Curţii Constituţionale s-ar aplica exclusiv pentru viitor.

Prin Încheierea de şedinţă din 6 aprilie a fost admisă cererea de preschimbare a primului termen de soluţionare prin repartizare aleatorie potrivit prevederilor art.153 alin.(3) Cod procedură civilă.

În temeiul art.305 Cod procedură civilă la dosar s-a depus certificatul de grefă referitor la soluţia pronunţată în dosarul nr.9713/2/2011.

Intimatul ANI a depus în copie Actul de constatare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate privind pe CC.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor şi lucrărilor  dosarului, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art.304 Cod procedură civilă, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru argumentele expuse în continuare.

Recurentul-reclamant a solicitat ca pe calea ordonanţei preşedinţiale, de urgenţă  să se dispună obligarea pârâtei ANI la înlăturarea temporară, până   la soluţionarea pe fond a acţiunii în contencios administrativ,  a menţiunilor de pe site-ul oficial ANI referitoare la starea  de  incompatibilitate   a   reclamantului CC, publicate la adresa de internet http://www.integritate.eu/home/incompatibilitati- definitive/interdictie-3-ani.aspx.

În acest sens a motivat că Ordonanţa preşedinţială îndeplineşte condiţiile  de admisibilitate prevăzute de art.581 alin.1 Cod procedură civilă, urgenţa şi caracterul vremelnic al măsurii. Urgenţa a fost justificată de aproprierea momentului alegerilor locale din iunie 2012.

Caracterul vremelnic al măsurii rezultă din cuprinsul ordonanţei pentru că măsura înlăturării menţiunilor este provizorie şi priveşte numai perioada până la care se va soluţiona în mod irevocabil dosarul având ca obiect radierea definitivă a menţiunii operate în mod unilateral de ANI pe site-ul oficial www.integritate.eu.

Recurentul-reclamant a justificat şi un interes în promovarea acestei procedurii speciale, Ordonanţa preşedinţială având în vedere prevenirea unei pagube iminente şi ireversibile prin faptul că, îi este îngrădit dreptul fundamental al reclamantului de a fi ales în cadrul autorităţilor administraţiei publice locale, prin imposibilitatea depunerii candidaturii pentru alegerile locale.

Ce de-a treia condiţie care rezultă din caracterul vremelnic al măsurii este că instanţa să nu cerceteze fondul dreptului.

Conform art.581 alin.3 teza I Cod procedură civilă, ordonanţa poate fi dată, chiar atunci când există judecata asupra fondului.

Fiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate, instanţa examinează dacă aparenţa dreptului este în favoarea sau nu a reclamantului.

În speţă intimata ANI a fost obligată la radierea menţiunilor de pe site-ul oficial pe fond în acţiunea de contencios administrativ.

Astfel prin sentinţa civilă nr.2812/27.04.2012 Curtea de Apel Bucureşti admite în parte acţiunea formulată de reclamantul CC şi obligă pârâta ANI să elimine menţiunea referitoare la reclamant din fereastra „Incompatibilităţii definitive – Interdicţie 3 ani” de pe site-ul oficial al acesteia www.integritate.eu.

Sentinţa nu are caracter irevocabil dar vine în sprijinul susţinerilor recurentului-reclamant cu privire  la aparenţa de nelegalitate a publicării menţiunilor de către intimată.

La aceasta se adaugă argumentele prezentate de recurentul-reclamant privind caracterul neclar al reglementărilor din Legea nr.144/2007, în vigoare la momentul de referinţă în care prevede  (art.45 alin.2) că „acţiunea în constatarea nulităţii absolute a actelor juridice sau administrative încheiate cu încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese poate fi introdusă de Agenţie chiar dacă persoana în cauză nu mai deţine acea funcţie, pentru că în art.47 din lege să se arate că” interdicţia se dispune, la solicitarea Agenţiei, de către instanţa competentă prevăzută la art. 46 alin. (1), ca sancţiune complementară, în cazul confiscării unei părţi din averea dobândită sau a unui bun determinat ori în cazul conflictelor de interese”.

În acest sens, recurentul – reclamant susţine că sancţiunea complementară constând în interdicţia de a ocupa funcţii publice nu era prevăzută de lege în cazul constatării incompatibilităţii, ci numai a confiscării averii sau a constatării conflictului de interese.

Totodată prevederile referitoare la incompatibilităţi din Legea nr.144/2007 au fost declarate neconstituţionale şi toate actele efectuate în baza acestor prevederi sunt în afara ordinii de drept constituţionale, fiind lipsite de efecte juridice.

Conchizând Înalta curte reţine că în cauză sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale astfel cum sunt reglementate  prin art.581 Cod procedură civilă.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art.312 alin.(1)-(3) Cod procedură civilă cu referire la art.582 Cod procedură civilă, s-a admis recursul, modificându-se sentinţa în sensul admiterii cererii de ordonanţă preşedinţială astfel cum a fost formulată.

 

 

www.coltuc.ro

www.coltuc.ro/blog

avocat@coltuc.ro

Timbru de mediu 2013 – Probleme

2 probleme

1.Guvernul taxeaza populatia cu venituri mici care are masini vechi si face rost de bani la buget
2.Guvernul stimuleaza vanzarile de masini noi.Sa nu fie exact invers!

 

 

Nici vechea şi nici viitoarea lege nu vor impulsiona piaţa auto, spun comercianţii. Românii vor fi nevoiţi să-şi ia gândul de la maşinile ieftine pentru că vor plăti un timbru de mediu cu o valoare mare.

„Această taxă va lovi puternic în populaţia săracă a României. Majoritatea sunt euro trei, euro patru. Taxa de mediu va fi foarte mare”, a spus Nicolae Răgălie, manager parc auto

Nu se ştie care va fi valoarea timbrului de mediu, dar oamenii îşi fac deja calcule.

„Un cetăţean care are 3.000 de euro şi vrea să-şi cumpere o maşină din 2004 va trebui să plătească o taxă de mediu între o mie şi trei mii de euro”, a subliniat Nicolae Răgălie.

Până se aprobă timbrul de mediu, rămâne în vigoare taxa aprobată de Guvernul Boc.

Timbru de mediu 2013.Lege ilicita sau nu

In ultima vreme avem un nou scandal in Romania si anume:timbru de mediu 2013.Romanii nu stiu ce sa mai faca .Daca anul trecut in Campania electorala Guvernul preciza ca vor elimina taxa de mediu acum situatia este un pic schimbata- taxa ramane,se schimba denumirea si principiile raman acelasi.

La data de 09.01.2013 s-a amanat publicarea formei finale a legii privind timbru de mediu 2013.Pana atunci romanii vor plati exact ca anul trecut si chiar mai mult pentru autoturismele inmatriculate inainte de 2007.

Tendiinta in Europa-vezi,Franta,Belgia etc de a mentine taxa si chiar de a o mari-de ex Franta de la 01.01.2013 de 3 ori.

Romania care aproape 95% din sistemul francez de drept  si drept urmare nu poate avea o alta pozitie.

Dispozitii legale: Statul francez a decis modificarea baremului Bonus/Malus privind taxele pentru vehiculele noi, in functie de emisiile de carbon. Cea mai semnificativa crestere se va inregistra la vehiculele care emit peste 191 grame de CO2 pe kilometru. Astfel, pentru cele care se situeaza intre 191-200 grame CO2 pe kilometru, taxa creste de la 2300 euro la 5000 euro, iar pentru cele care emit peste 201 grame CO2 pe kilometru, taxe creste de la 3600 la 6000 de euro. Bonusurile primite de cei care opteaza pentru masini nepoluante se mentin la baremurile din 2012 (7000 de euro pentru masinile full-electrice si 4000 de euro pentru masinile hibrid care emit sub 110 grame CO2 pe kilometru).

Conform noului barem, procentual vorbind cel mai afectat model va fi Lada Niva 1.7 i – motorul acesteia emite 224 grame de CO2/km si din aceasta cauza la pretul ei de 11.990 euro se va adauga taxa de 6000 de euro, ajungand la 17.990 euro!

Si modelul 4×4 de la Dacia va fi afectat: pentru Duster 1.6 L taxa de mediu va ajunge la 1500 euro.

Conform unui studiu realizat de Euroglasstax, taxa de 5000 de euro va afecta 410 de modele din gamele producatorilor auto prezenti pe piata din Franta. Procentual,  taxa se situeaza intre 4% din valoarea masinii (in cazul unui BMW seria 7 – 750Li Exclusive Individual, care costa 127.500 euro) si 18% (Mercedes Vito). Pentru mai mult de jumatate dintre versiunile afectate, penalizarea reprezinta mai mult de 10% din valoarea masinii. Printre modelele puternic afectate se numara Nissan Qashqai 2.0i 140 CP, Ford Transit Kombi, Volkswagen Caravelle 2.0 TDI, Mercedes-Benz Vito 110 CDI BlueEfficiency, Honda CR-V (generatia precedenta), Mazda5, Skoda Superb Combi 1.8 TSI.

Conform Eurotaxglass insa, putine modele frantuzesti sunt afectate aceasta noua versiune a legii Bonus/Malus. Astfel, modele precum Citroen Jumper Combi, Peugeot Boxer Combi, Peugeot Expert si Renault Master Combi sunt afectate de aceasta taxa, penalizarea reprezentand pana la 15% din valoarea de achizitie a acestui modele.

Se pune intrebarea este legal sau nu acest timbre de mediu?

Daca luam declaratii guvernului si anume:poluatorul plateste daca are masina veche si capacitate cilindrica mare am spune ca nu vor schimba nimic fata de legea 9/2012,decat denumirea.Principiile raman si caracterul ilicit al acesteia ramane.

Ar fi de acord cu variant Germaniei : nu exista taxa de mediu,dar exista impozit mai mare. Daca timbre de mediu care va fi calculata in functie de cantitatea de noxe emisa de autoturism si va fi platita de absolut toata lumea care are masina, anual, impreuna cu impozitul pe vehicul ar fi rezonabil.Ideal ar fi sa fie eliminate,dar Romania nu isi va permite niciodata sa scoata aceasta taxa.

Se mai poate ataca pentru evitare sau recuperare timbrul de mediu?

Raspunsul nu poate fi decat unul :DA

Se mizeaza pe faptul ca romanii nu vor ataca aceste decizii ca si in 2012 intr-un numar mare,ca dureaza si asa statul va fi invingator.

Procedura de recuperare a asa numitului timbru de mediu:

Temeiul ramane acelasi: Potrivit art. 90 alin. 1 din Tratatul Comunitatii Europene (T.C.E.), nici un stat nu poate aplica, direct sau indirect, produsele altor state membre impozite interne de orice natura mai mari decat cele ce se aplica direct sau indirect, produselor nationale.

Aceste dispozitii din T.C.E. au rolul de a asigura libera circulatie a marfurilor in spatiul comunitar prin interzicerea oricaror taxe interne discriminatorii fata de produsele similare din alte state comunitare.

In contextul aderarii Romaniei la Uniunea Europeana acesteia ii revenea obligatia confirmarii dispozitiilor art. 90 din T.C.E. Cu toate acestea taxa de prima inmatriculare prevazuta prin art. 214 alin. 1-214 alin. 3 Cod Fiscal si aplicabila autoturismelor ai autovehiculelor comerciale second-hand la prima inmatriculare a acestora în Romania constituie o masur? discriminatorie a Statului Roman fata de autoturismele second-hand din alte state comunitare in raport cu cele similare din Romania carora nu le este impusa o astfel de taxa. In consecinta taxa de prima inmatriculare impusa autoturismelor si autovehiculelor second-hand constituie o incalcare a dispozitiilor art. 90 din T.C.E.

Asteptam cu nerabdare o forma a legii care se anunta ilegala de acum.

av.COLTUC MARIUS VICENTIU

www.coltuc.ro

avocat@coltuc.ro

0745150894

Timbru de mediu 2013

Timbru de mediu 2013noua taxa de poluare din 2013 care este si ea discriminatorie.Ceea ce face guvernul Ponta este sa redenumeasca taxa si sa schimbe foarte putin legea.

Sa vedem si proiectul!Cum noi copiem tot din dreptul francez ,la acestia taxa de mediu s-a triplat incepand cu 01.01.2013.

Deci noua taxa este ilegala si discriminatorie.Temeiul juridice pe care se castiga pana acum procesele nu s-au schimbat.

Cum comentati?

www.coltuc.ro

avocat@coltuc.ro

0745150894