Va fi vai de noi:Tranşa a treia de la FMI ar putea veni la mijlocul lunii martie 2010

Întârzierea adoptării unui buget credibil creează posibilitatea întârzierii următoarei tranşe de la FMI şi primirea acesteia concomitent cu tranşa a patra, respectiv la mijlocul lunii martie a anului viitor, a declarat joi

reprezentul FMI în România şi Bulgaria, Tonny Lybek

Întrebat dacă există posibilitatea primirii tranşelor trei şi patru concomitent, Lybek a răspuns că este foarte posibil, având în vedere că o misiune de evaluare a Fondului Monetar Internaţional pentru acordarea tranşei a patra este programată să vină în România la sfârşitul lunii ianuarie sau începutul lui februarie.

El a arătat, însă, că amânarea va depinde de momentul adoptării bugetului pentru 2010.

„Dacă va fi o întârziere, va trebui să întrebaţi politicienii”, a spus Lybek.

Potrivit şefului misiunii de evaluare a FMI în România, Jeffrey Franks, tranşa a treia din împrumutul de la FMI va fi cel mai probabil amânată pentru anul viitor, având în vedere că sunt puţine şanse de a fi adoptat bugetul pe 2010 în acest an.

mediafax