tribunalului

Indemnizaţie acordată în temeiul Legii nr. 189/2000. Contestarea modalităţii de calcul. Instanţă competentă.

de

Reclamantul PI a chemat în judecată la data de 17.04.2006 pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa în contradictoriu cu aceasta, să se dispună reanalizarea deciziei sale de pensionare nr.117584/2006.

Prin sentinţa civilă nr.4605/15.05.2006 Judecătoria Constanţa a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, în aplicarea art.137 din C.proc.civ. şi art.155 lit.f) din Legea nr.19/2000, dispoziţii legale raportate la obiectul cererii de chemare în judecată.

Tribunalul Constanţa – Secţia Civilă şi Asigurări Sociale prin sentinţa civilă nr.310/2006, a declinat şi el, competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa – Secţia contencios administrativ, reţinut că la termenul din 11.09.2006 reclamantul a renunţat la capătul de cerere privind recalcularea pensiei pentru limita de vârstă, menţinându-şi al doilea capăt de cerere din acţiune privind modificarea cuantumului de la 237 lei la 236 lei – pensie primită în temeiul Legii nr.189/2000, reţinând, că instanţa a rămas investită cu soluţionarea capătului de cerere privind drepturile de pensie ale reclamantului conform Legii nr.189/2000, deci, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art.7 pct.4 din Legea nr.189/2000, potrivit cărora, împotriva hotărârii persoana interesată poate face contestaţie la Curtea de Apel în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, potrivit Legii contenciosului administrativ.

Prin sentinţa civilă nr.258/CA din 5 aprilie 2007, Curtea de Apel Constanţa – Secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa – Secţia Civilă şi Asigurări Sociale şi a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, înaintând dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

În motivarea soluţiei, Curtea de Apel Constanţa a reţinut că potrivit art.7 alin. (1) din Legea nr.189/2000 „Stabilirea şi plata drepturilor prevăzute  în prezenta ordonanţă se fac de direcţia generală de muncă şi protecţie socială teritorială. Pentru stabilirea situaţiilor prevăzute la art.1 se înfiinţează, în cadrul fiecărei direcţii generale de muncă şi protecţie socială teritoriale, o comisie alcătuită din preşedinte şi cel mult 3 membri”.

Potrivit art.7 alin. 3 „Comisia este obligată să se pronunţe asupra cererii în termen de cel mult 30 de zile de la sesizare, printr-o hotărâre motivată”, iar alin. (4) prevede că „împotriva hotărârii persoana interesată poate face contestaţie la curtea de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, potrivit legii contenciosului administrativ nr.29/1990”.

A constatat instanţa că din aceste dispoziţii legale rezultă că pe calea contenciosului administrativ pot fi judecate doar contestaţiile formulate împotriva hotărârilor pronunţate de comisia alcătuită conform Legii nr.189/2000 şi care stabileşte dacă persoana, cetăţean român, a avut de suferit în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6.09.1940 până la 6.03.1945, pentru una din situaţiile prevăzute la lit.„a-f” din art.1 din lege, cuantumul indemnizaţiei fiind cel prevăzut de legiuitor, cu modificările în timp, datorate indexărilor potrivit art.4 din lege.

A mai reţinut Curtea de Apel Constanţa că potrivit art.155 lit.f) din Legea nr.19/2000, „Tribunalele soluţionează în primă instanţă litigiile privind:(…) modul de stabilire şi de plată a pensiilor, a indemnizaţiilor şi a altor drepturi de asigurări sociale”.

A concluzionat instanţa că din aceste dispoziţii legale speciale rezultă că, potrivit Legii nr.189/2000, Curtea de apel judecă numai contestaţiile formulate împotriva hotărârilor emise pentru stabilirea situaţiilor prevăzute la art.1 din lege, respectiv, dacă persoana are sau nu dreptul de a fi încadrată în categoria persoanelor care beneficiază de indemnizaţiile prevăzute de art.2 din lege, precum şi eventual, data de la care acestea se acordă.

În schimb, arată Curtea de apel, „modul de plată a indemnizaţiilor” se soluţionează în primă instanţă de către tribunal, conform art.155 lit.f) iar‚ cum litigiul din cauză este cu referire la cuantumul indemnizaţiei stabilite deja în baza Legii nr.189/2000, în favoarea reclamantului prin hotărârea Casei Judeţene de Pensii Constanţa nr.1869/21.01.2003, hotărâre necontestată de către reclamant, competenţa de soluţionare a acesteia aparţine Tribunalului Constanţa – Secţia Civilă şi Asigurări Sociale.

Analizând conflictul negativ de competenţă ivit potrivit art.20 pct.2 C. proc.civ. Înalta Curte constată că instanţa căreia îi revine competenţa materială de soluţionare a cauzei de faţă este tribunalul.

Actul pe care reclamantul l-a contestat prin cererea de chemare în judecată, aşa cum a fost modificată şi precizată, este decizia nr.117584/2006, privind recalcularea pensiei din sistemul public emis de Casa Judeţeană de Pensii Constanţa.

Jurisdicţia asigurărilor sociale este reglementată de Capitolul 8 din Legea nr.19/2000 şi se  realizează prin tribunale şi curţi în apel, conform art.154 din actul normativ menţionat.

În temeiul art.155 din Legea 19/2000, tribunalele soluţionează în primă instanţă litigiile privind:

a)modul de calcul şi de depunere a contribuţiei de asigurări sociale;

b)modul de stabilire a majorărilor de întârziere;

c)înregistrarea, evidenţa şi certificarea contribuţiei de asigurări sociale;

d)deciziile de pensionare;

e)refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale;

f)modul de stabilire şi de plată a pensiilor, a indemnizaţiilor şi a altor drepturi de asigurări sociale;

g)plângerile împotriva proceselor – verbale de contravenţii încheiate conform prezentei legi;

h)contestaţiile împotriva măsurilor de executare silită, dispuse în baza prezentei legi.

Împrejurarea că decizia de recalculare a pensiei a fost contestată numai parţial, în ceea ce priveşte indemnizaţia care i se cuvine reclamantului ca beneficiar al O.G. nr.105/1999, aprobată cu modificări prin Legea nr.189/2000, nu atrage incidenţa art.7 alin.4 din acest act normativ.

Potrivit art.7 alin.1 din O.G. nr.105/1999, aprobată prin Legea nr.189/2000, cu modificările ulterioare, stabilirea şi plata drepturilor prevăzute în prezenta ordonanţă se fac de casa judeţeană de pensii sau, după caz, de Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti. Pentru stabilirea situaţiilor prevăzute la art.1 se înfiinţează, în cadrul fiecărei direcţii, case judeţene de pensii sau, după caz, în cadrul Casei de Pensii a Municipiului Bucureşti, o comisie alcătuită din preşedinte şi cel mult 3 membri.

Comisia este obligată să se pronunţe asupra cererii printr-o hotărâre motivată, împotriva căreia persoana interesată poate face contestaţie la curtea de apel, în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, potrivit legii contenciosului administrativ (art.7 alin.3 şi 4).

Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că în competenţa curţii de apel intră numai soluţionarea contestaţiilor împotriva hotărârilor prin care se stabileşte dacă persoana în cauză se încadrează în categoriile de persoane persecutate din motive etnice prevăzute în art.1 din O.G. nr.105/1999, pentru a beneficia de drepturile prevăzute de acest act normativ, iar nu şi cererile privind modul de calcul şi de plată al indemnizaţiilor, acestea din urmă încadrându-se în prevederile art.155 lit.f) din Legea nr.19/2000.

În consecinţă, având în vedere dispoziţiile art.22 alin. (5) C.proc.civ, Înalta Curte a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa – Secţia Civilă şi de Asigurări Sociale.

Contestarea unui act administrativ al unei autorităţi a administraţiei centrale, act ce are ca obiect sume sub 5 miliarde de lei. Conflict negativ de competenţă. Efectele casării

de

Reclamanta Societatea comercială „SG” SA Galaţi a solicitat instanţei de contencios administrativ să dispună anularea deciziei nr.2734/ 14.11.1999 a Ministerului Finanţelor Publice, ca nelegală.

Curtea de Apel Galaţi, Secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr.120 din 10.05.2000, a admis acţiunea, a anulat decizia citată mai sus şi a exonerat pe reclamantă de plata sumelor din actul administrativ anulat.

Împotriva sentinţei a declarat recurs Direcţia Finanţelor Publice Galaţi, pentru nemotivarea sentinţei în fapt şi în drept, astfel cum prevăd dispoziţiile art.261 alineatul 5 din C. proc. civ.

Curtea Supremă de Justiţie, Secţia contencios administrativ, a admis recursul, a casat sentinţa nr.120/2000 şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Galaţi, Secţia comercială şi de contencios administrativ, întrucât suma contestată fiind mai mică de 5 miliarde lei, competenţa aparţine Tribunalului Galaţi, Secţia de contencios administrativ.

Tribunalul Galaţi a admis excepţia de necompetenţă materială invocată de D.G.F.P. Galaţi şi Ministerul Finanţelor Publice şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi, Secţia comercială şi de contencios administrativ, reţinând că cererea reclamantei priveşte acte de competenţa unei autorităţi a administraţiei publice centrale, competentă fiind Curtea de apel, ca instanţă de fond.

Curtea de Apel Galaţi a înaintat dosarul Curţii Supreme de Justiţie, Secţia de contencios administrativ, pentru rezolvarea conflictului negativ de competenţă.

Prin decizia nr.3462/ 14.11.2002 Curtea Supremă de Justiţie, Secţia de contencios administrativ a admis recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice, a casat sentinţa nr.120/ 10.05.2000 a Curţii de Apel Galaţi şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Galaţi, Secţia comercială şi de contencios administrativ, cu motivarea că potrivit O.U.G. nr.13/2001 şi H.G. nr.1296/2001, contestaţiile ce au ca obiect sume al căror cuantum este sub 5 miliarde lei, se soluţionează de organe specializate din cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în a căror rază teritorială îşi are sediul reclamanta. Curţile de apel judecă cererile în materie de contencios administrativ privind acte ale autorităţilor şi instituţiilor centrale (art.3 punctul 1 C. proc. civ.).

Aşa fiind, sub aspectul competenţei, instanţa supremă s-a pronunţat conform art.3151 C. proc. civ., astfel că, în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Deşi cauza a fost trimisă de Curtea Supremă de Justiţie spre rejudecare la Tribunalul Galaţi, Secţia comercială şi de contencios administrativ, aceasta s-a desesizat, creându-se un conflict negativ de competenţă.

În raport de cele menţionate mai sus, s-a stabilit competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Tribunalului Galaţi, Secţia comercială şi de contencios administrativ.

Competenţă ratione personae

de

Reclamantul AN a chemat în judecată Ministerul Administraţiei Publice şi pe OC în calitate de ministru al administraţiei publice, cerând anularea parţială a Ordinului nr. 261/2001 în ce priveşte organizarea concursului de secretar general pentru Prefectura judeţului Constanţa din 24 aprilie 2001 şi, pe cale de consecinţă, anularea rezultatului acestui concurs şi anularea Ordinului nr. 393/2000 prin care a fost eliberat din funcţia de secretar general al prefecturii.

A solicitat, de asemenea, reîncadrarea în aceeaşi funcţie cu acordarea drepturilor băneşti până la reîncadrare, iar în subsidiar  admiterea contestaţiei privind rezultatele concursului desfăşurat în zilele de 24 – 25 aprilie 2001, în baza Ordinului nr. 261/2001.

Prin sentinţa civilă nr. 988/29 iunie 2001 Curtea de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Recursul declarat împotriva sentinţei nr. 988 din 29 iunie 2001 a fost soluţionat de Curtea Supremă de Justiţie prin Decizia nr. 1164/2002, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cu ocazia rejudecării, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Curţii de Apel Constanţa, în temeiul art. 6 din Legea nr. 29/1990, reţinând caracterul imperativ al acestei norme.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Administraţiei Publice (în prezent Ministerul Administraţiei şi Internelor).

În critica formulată, recurentul a arătat că în contencios administrativ competenţa de soluţionare a cauzelor este alternativă, întrucât, pe de o parte, dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 29/1990 prevăd că această lege se completează cu dispoziţiile dreptului comun, iar pe de altă parte, dispoziţia art. 6 din Legea nr. 29/1990 este o dispoziţie de favoare de care reclamantul nu a înţeles să uzeze.

Recursul este fondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 29/1990, „Judecarea acţiunilor formulate în baza art. 1 din prezenta lege este de competenţa tribunalului sau a curţii de apel în a căror rază teritorială îşi are domiciliu reclamantul, potrivit competenţei materiale prevăzute de art. 2 şi 3 din C. proc. civ.”.

Se prevede, deci, o derogare de la principiul dreptului comun, potrivit căruia acţiunile cu caracter personal sunt de competenţa tribunalului sau curţii de apel în raza cărora domiciliază pârâtul (art. 5 C. proc. civ.), legiuitorul înlesnind astfel posibilitatea reclamantului de a introduce acţiunea sa la instanţa de domiciliu.

Fiind vorba de o competenţă ratione personae, reclamantul poate să aleagă instanţa în raza căreia domiciliază sau îşi are sediul pârâtul.

Astfel, recursul declarat de de Ministerul Administraţiei şi Internelor a fost admis, sentinţa atacată casată şi s-a stabilit competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ.