Deputatul PD-L Cristian Boureanu (38 de ani) a reusit sa adune, doar intr-o vara, 13 procese de executare silita. Mai multe banci l-au chemat in judecata alaturi de sotia sa, Valentina Pelinel (30 de ani), pentru datorii neachitate de
trei ani. Politicianul nu si-a achitat credite de peste 8 milioane de euro, iar institutiile bancare l-au chemat, rand pe rand, in instanta.
Necazurile tanarului politician au inceput in vara acestui an, cand o banca a demarat la Judecatoria Sectorului 1 un proces de executare silita impotriva lui si a sotiei, care luasera in anul 2007 doua credite totalizand un milion de euro. Prima data, Boureanu a contractat un imprumut de 414.000 de euro, impreuna cu sotia, iar 660.000 alaturi de familia fratelui sau, Sorin Boureanu. Imprumuturile au ajuns la scadenta, iar bancile s-au adresat instantei de judecata, dupa ce initial l-au somat, solicitand executarea silita a garantiilor depuse la banca, adica mai multe terenuri. De atunci, somatiile au inceput sa curga, iar Boureanu si Pelinel au primit citatii de la aproape toate judecatoriile din Bucuresti. Pana la inceputul lunii septembrie, nu mai putin de 13 dosare pentru neplata imprumuturilor ajunsesera pe masa judecatorilor: trei la Judecatoria Sectorului 1, unul la Judecatoria Sectorului 2, sase la Sectorul 3, unul la Sectorul 4 si inca doua la Judecatoria Sectorului 5. Primele citatii au ajuns deja la politician, el fiind chemat in fata magistratilor la inceputul acestei luni, dar si in octombrie sau noiembrie. Potrivit ultimei sale declaratii de avere, Boureanu a contractat imprumuturi care, adaugand dobanzile, depasesc opt milioane de euro. Unele le-a luat in nume personal, altele impreuna cu sotia. Alte cateva credite ajung la scandenta in 2011, ceea ce inseamna ca este de asteptat ca procesele familiei cu bancile sa se inmulteasca.
Cancan