Instantele „se lauda” in bilant cu numar tot mai mare de cauze aflate pe rol.

Potrivit bilantului pe primul semestru al acestui an, la Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal din cadrul Tribunalului Vrancea au fost solutionate 1.618 de dosare avand ca obiect „obligatia de a face – taxa de prima inmatriculare”. Ca si o comparatie, urmatoarea cifra ridicata a fost inregistrata pe rolul Sectiei I civile – 291 de dosare solutionate pe dreptul muncii.

Aceste cifre sunt insa calculate numai pana in primavara. „Sunt extrem de multe cauze cu acest obiect. Solutia ar fi sa se rezolve pe cale administrativa. Atat timp cat exista hotarari conform carora taxa a fost declarata ilegala, nu are rost sa sufoci instantele in fiecare an cu mii de astfel de procese. Si, daca se va rezolva pe cale administrativa, nu ar trebui sa dureze mai mult de 30 de zile. Dupa acest interval de timp raspunsul poate fi acela ca iti primesti banii inapoi. Ori, pentru cei care doresc sa inmatriculeze o masina, instanta sa dispuna scutirea de la plata taxei de prima inmatriculare”, ne-a spus avocatul Codrut Balas, prodecanul Baroului Vrancea.

De cateva luni, Guvernul a discutat tot mai mult despre posibilitatea unei rezolvari in acest sens la nivel national. Astfel, recent, ministrul Justitiei, Mona Pivniceru, a declarat ca una dintre masurile de degrevare a instantelor vizeaza taxa de prima inmatriculare, in conditiile in care procesele de acest gen se judeca „in doua grade de jurisdictie”. Fara a discuta insa posibilitatea renuntarii la aplicarea acestei taxe, ministrul a aratat ca au existat negocieri cu Ministerul Finantelor pentru ca restituirea sumelor platite in aceste conditii de proprietarii de masini sa se faca printr-o procedura administrativa.

Daca ne luam dupa declaratiile recente, dosarele care se afla in curs de judecata ar ramane fara obiect. Insa, din cate am inteles, se vorbeste despre o esalonare a acestor sume de bani pe o perioada de 5 ani. In acest fel, esalonarea este tot un prejudiciu adus cetateanului, astfel ca, ulterior, ar trebui sa se adreseze instantei pentru a-si recupera dobanzile aferente”, a mai subliniat avocatul Nechita. Aceasta a aratat ca, de regula, cei care vin in instanta sunt proprietarii care au platit sume mari la taxa de prima inmatriculare, de aceea o eventuala esalonare pe o perioada atat de indelungata ar crea cu siguranta un prejudiciu.

„Cred ca ar fi mult mai usor ca litigiile privind taxa de prima inmatriculare sa fie solutionate in afara instantelor, mai ales avand in vedere numarul proceselor de acest gen. Cred ca ar trebui ca oamenii sa faca direct cerere de restituire la Finante si sa depuna chitanta cu dovada ca au platit aceasta taxa de prima inmatriculare”,e de parere si avocatul vrancean Mioara Flenchea. La aceasta data insa, singura modalitate de recuperare a taxei de prima inmatriculare este promovarea unei actiuni in instanta, printr-o cerere de chemare in judecata depusa la sectia de contencios administrativ a tribunalului in a carei raza teritoriala a fost achitata taxa de prima inmatriculare.

Taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule a fost introdusa initial in Codul Fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007. Ulterior, dupa modificarea Legii nr. 343/2006, prin O.U.G. 110/2006 a fost restransa la toate autoturismele si autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevazandu-se categorii de persoane exceptate, cat si scutiri de la plata taxei.

La inceputul acestui an a fost promulgata Legea privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care prevede o reducere a taxei de poluare cu pana la 25%, dand posibilitatea ca, in cazul in care taxa de poluare platita de la 1 iulie 2008 este mai mare decat cea rezultata din aplicarea acestei legi, proprietarii de masini sa poata solicita restituirea sumelor reprezentand diferenta de taxa platita.

Dosare retrocedare ilicita paduri

Acuzatiile sunt legate retrocedarea ilegala a unor intinse suprafete de padure, in urma carora s-ar fi creat un prejudiciu estimat de anchetatori la peste 300.000 de lei. Dupa doi ani, sentinta Judecatoriei Focsani a constat intr-o

pedeapsa de 3 ani si 8 luni cu executare pentru Sararu, 3 ani si patru luni cu suspendare pentru Nastase, in vreme ce Copu si Ursu au primit 2 ani si 4 luni. Instanta a dispus si anularea actelor false care au stat la baza retrocedarilor si a dispus ca Romsilva sa fie despagubita de inculpati. In aprilie 2011, in apel, cei patru puteau inca raspundeau pentru infractiunile pentru care fusesera trimisi in judecata, fiind majorata pedeapsa primarului. „Admite apelul parchetului. Desfiinteaza sentinta in parte. Majoreaza pedepsele aplicate inculpatului Sararu Gheorghe si contopeste aceste pedepse in pedeapsa cea mai grea de 4 ani si 6 luni inchisoare. Mentine celelalte dispozitii ale sentintei. Respinge ca nefondate apelurile declarate de Nastase Constantin si Sararu Gheorghe”, se preciza in minuta instantei Tribunalului Vrancea.

Inculpatii trebuie sa plateasca despagubiri pentru ce au facut

In recurs, inculpatii au convins Curtea de Apel Galati ca dosarul trebuie rejudecat. Astfel, sentinta a fost casata, iar cauza a fost trimisa din nou la tribunal, unde, desi inculpatii au fost gasiti din nou vinovati anul acesta, era de asteptat ca, dupa atat timp, infractiunile sa fie deja prescrise. „…inceteaza procesul penal pornit impotriva inculpatului Sararu Gheorghe pentru infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice, ca urmare a intervenirii unei cauze care inlatura raspunderea penala, respectiv prescriptia raspunderii penale… inceteaza procesul penal pornit impotriva aceluiasi inculpat, pentru infractiunea de fals in inscrisuri sub semnatura privata, in forma instigarii, ca urmare a intervenirii unei cauze care inlatura raspunderea penala, respectiv prescriptia raspunderii penale. Achita pe acelasi inculpat, Sararu Gheorghe pentru infractiunea de sustragerea sau distrugerea de inscrisuri, intrucat faptei ii lipseste un element constitutiv al infractiunii”, se arata in sentinta emisa de Tribunal.

De altfel, si ceilalti inculpati au avut aceeasi „soarta”: vinovati, dar liberi. „Modifica in parte latura civila a cauzei, in sensul ca obliga in solidar pe inculpatii Sararu Gheorghe si Nastase Constantin sa plateasca partii civile Regia Nationala a Padurilor ROMSILVA Bucuresti si suma de 56.274,83 lei, despagubiri civile, determinate de constituirea ilegala a dreptului de proprietate pentru suprafata de 8,33 ha in favoarea invinuitului Minea Radu”, se mai arata in minuta. Initial, la Judecatoria Focsani, Sararu, Nastase si Copu au fost obligati sa plateasca in solidar 13.291 de lei, in timp ce primii dintre ei, impreuna cu Ursu, aveau de platit Romsilva 17.486 lei, reprezentind contravaloarea masei lemnoase recoltata din suprafetele de padure retrocedate necuvenit.

Peste 28 de hectare de padure retrocedate ilegal

Cercetarile procurorilor, care au durat aproape un an, au demarat in urma unor sesizari cu privire la faptul ca functionarii din cadrul Comisiei Locale Mera pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor au propus reconstituirea necuvenita a dreptului de proprietate in favoarea lui Ion Copu, Valentin Ursu si Radu Minea, cu suprafete de padure, in total 28,23 hectare. La parchet erau zeci de dosare cu obiect asemanator, fiind conexate in unul singur aproximativ patru. Initial, ancheta a demarat impotriva a opt persoane, pe langa cei patru ajunsi in instanta fiind cercetati si secretarul Marioara Serban, functionarul silvic Stefan Lupascu, impreuna cu Radu Minea si Lorica Popescu. Autoritatile de la acea vreme din Primaria Mera, Sararu si Nastase, nu si-au recunoscut vinovatia, ca si secretarul primariei, Marioara Serban, si functionarul silvic Stefan Lupascu.

Dosarul unui politist care a condus baut: doua achitari, doua condamnari

Dosarul unui politist vrancean se judeca de doi ani, timp in care doua instante au dat sentinte contradictorii. In urma cu doi ani, politistul a fost achitat la instanta de fond, fiindu-i aplicata prin sentinta o amenda administrativa de

1.000 de lei. Ulterior, in apel, Curtea de Apel Galati a constatat de asemenea nevinovatia lui Maricel Ciurciumel, pentru ca, in aprilie anul trecut, Inalta Curte sa decida casarea sentintei Tribunalului Vrancea si sa trimita dosarul spre rejudecare.Anul acesta, in rejudecare, instanta care il achitase initial a decis insa ca Ciurciumel este vinovat, astfei incat l-a condamnat la un an cu suspendare, interzicandu-i „exercitiul drepturilor prevazute de art. 64 alin.1 lit.a teza II c.p. in conditiile art. 71 alin.2 c.p.”. Concret, politistului i-a fost interzis dreptul de a alege si de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice. La rejudecarea in apel, CA Galati a respins recursul inculpatului, insa o sentinta definitiva in acest caz poate fi data doar la Curtea Suprema.

In rechizitoriul intocmit de procurori se arata ca   fostul agent sef al Postului de Politie din Timboiesti a condus masina politiei sub influenta bauturilor alcoolice. Acest lucru a iesit la iveala dupa ce a produs un accident rutier minor, insa alcoolemia relevata nu a fost una minora : 0,80 mg/l alcool pur in aerul expirat.