Dispoziţii tranzitorii şi finale

Art. 282. – Dispoziţiile specifice aplicabile călătorilor şi altor persoane fizice se stabilesc prin regulamentul vamal.

Art. 283. – Termenele prevăzute în prezentul cod şi în alte reglementări vamale se calculează potrivit normelor prevăzute în Codul de procedură civilă.
Art. 284. – Operaţiunile vamale iniţiate sub regimul prevăzut de reglementările vamale anterioare intrării în vigoare a prezentului cod se finalizează potrivit acelor reglementări.
Art. 285. – Autoritatea Naţională a Vămilor este desemnată ca autoritate competentă să aplice pentru România, la data aderării la Uniunea Europeană, prevederile Convenţiei privind utilizarea tehnologiei informaţiilor de către serviciile vamale, încheiată la 26 iulie 1995, în temeiul art. K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană – JO C 316, 27 noiembrie 1995, p. 34 – şi ale Convenţiei cu privire la asistenţa reciprocă şi cooperarea între administraţiile vamale, încheiată la 18 decembrie 1997, în temeiul art. K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană – JO C 24, 23 ianuarie 1998, p. 2.
Art. 286. – Guvernul, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice, va aproba prin hotărâre regulamentul de aplicare a Codului vamal, care intră în vigoare la aceeaşi dată cu prezentul cod.
Art. 287. – Dispoziţiile cuprinse în prezentul cod şi în alte reglementări vamale privind plata, garantarea, înscrierea în evidenţele contabile, stingerea datoriei vamale şi remiterea drepturilor de import, cu excepţia art. 163 şi 247 din prezentul cod, se aplică în mod corespunzător şi pentru taxa pe valoarea adăugată şi pentru accize care, potrivit Codului fiscal, sunt în atribuţiile autorităţii vamale.
Art. 288. – (1) Prezentul cod intră în vigoare la 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Pe aceeaşi dată se abrogă: Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 1 august 1997, cu modificările şi completările ulterioare; art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/1993 privind Tariful vamal de import al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 31 august 1993, aprobată cu modificări prin Legea nr. 102/1994, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Declararea electronică şi sistemele automatizate pentru punerea în aplicare a gestiunii de risc şi schimbul electronic de date între birourile vamale de intrare, import, export şi ieşire, prevăzute la art. 40, 60-62 şi 202-204, se pun în aplicare în termen de 3 ani de la intrarea în vigoare a prezentului cod.
(4) Dispoziţiile cuprinse la art. 245 alin. (2) şi (3), art. 247, art. 252 şi art. 255 alin. (2) şi (3) intră în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană.

Lasă un comentariu

Ne puteti scrie gratuit pe whatsapp 0745150894!