Reclamantul MI a chemat în judecată Ministerul de Interne, solicitând anularea hotărârii nr.43 din 26 septembrie 2002 a Comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor din cadrul acestui minister, precum şi a hotărârii nr.386 din 29 iulie 2002 a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Direcţiei audit intern a aceluiaşi minister, prin care a fost respinsă contestaţia pe care a formulat-o împotriva deciziei de imputare nr.12/0/130.343 din 27 iunie 2002, emise de pârât în sarcina reclamantului pentru suma de 1.272.600 lei, reprezentând cota-parte dintr-un prejudiciu total de 4.735.700 lei. Totodată, reclamantul a solicitat anularea deciziei de imputare sus-menţionate, prin care a fost stabilită în sarcina sa răspunderea materială pentru un prejudiciu reprezentând curse efectuate în interes personal cu autoturismul de serviciu al unităţii operative la care acesta activează .
Curtea de Apel Timişoara, Secţia comercială şi de contencios administrativ a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Municipiului Bucureşti, apreciind că litigiul dintre părţi este un litigiu de muncă, respectiv un conflict de drepturi, în reglementarea art.5 din Legea nr.168/1999, iar competenţa de soluţionare revine tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul unităţii emitente a deciziei de imputare, conform art.72 al aceleiaşi legi. În aprecierea instanţei, împrejurarea că O. G. nr.121/1998 a instituit căi de atac administrative împotriva deciziilor de imputare emise în sarcina militarilor, obligatoriu de parcurs, nu prezintă relevanţă în ceea ce priveşte instanţa competentă să soluţioneze acţiunea.
La rândul său, Tribunalul Municipiului Bucureşti, Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi litigii de muncă, a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Timişoara, reţinându-se următoarele:
– contestatorul a epuizat căile de atac împotriva deciziei de imputare, aşa cum acestea sunt prevăzute de O.G. nr.121/1998, iar potrivit art.43 din aceeaşi ordonanţă s-a adresat instanţei judecătoreşti competente să soluţioneze acţiunea pe care a formulat-o împotriva hotărârii Comisei de jurisdicţie a imputaţiilor din cadrul Ministerului de Interne;
– hotărârea Comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor este un act administrativ cu caracter jurisdicţional emis de un organ al autorităţii administraţiei centrale, iar competenţa de soluţionare a acţiunii îndreptate împotriva acestei hotărâri, revine curţii de apel în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul reclamantul.
Constatând că s-a ivit un conflict negativ de competenţă, în sensul prevederilor art.20 pct.2 din C. proc. civ., Curtea urmează să stabilească instanţa competentă să soluţioneze cauza în raport cu obiectul real al acţiunii formulate de reclamant şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.
Răspunderea materială a militarilor este reglementată de O.G. nr.121 din 28 august 1998, iar art.30 din această ordonanţă instituie pentru persoana care contestă decizia de imputare prin care a fost obligată la repararea prejudiciului, parcurgerea unor căi de atac administrative care, în prima fază, sunt soluţionate de comandantul, respectiv şeful care a emis decizia de imputare sau de o Comisie de soluţionare a contestaţiei, numită de acesta, iar în cea de-a două fază, de către comisia de jurisdicţie a imputaţiilor a cărei hotărâre este definitivă.
Potrivit reglementării art.43 din ordonanţa sus-menţionată, în situaţia în care, după epuizarea căilor de atac administrative, persoana obligată la repararea prejudiciului consideră că a fost lezată într-un drept al său legitim, se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, potrivit legii.
Prin urmare, însăşi reglementarea specifică răspunderii materiale a militarilor conferă hotărârii comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor din cadrul Ministerului de Interne caracterul de act administrativ-jurisdicţional de autoritate emis de un organ al administraţiei publice centrale.
Competenţa de soluţionare a cererii prin care se solicită anularea unui aemenea act, revine potrivit Legii nr.29/1990, instanţei de contencios administrativ.
Conform art.3 alin.(1) din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cererilor în materie de contencios administrativ, privind actele autorităţilor publice centrale, aparţine curţii de apel.
Cât priveşte competenţa teritorială de soluţionare a acţiunii în contencios administrativ, aceasta aparţine, conform reglementării art.6 din Legea nr.29/1990, curţii de apel în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul reclamantul, care, în cazul de faţă, este Curtea de Apel Timişoara.
Pentru considerentele arătate, Curtea a stabilit competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamantul MI, în favoarea Curţii de Apel Timişoara
CONTESTAŢIE
Subsemnatul Bănceanu Vasile, locotenent-colonel în rezervă, contest în totalitate Decizia de imputare nr.186141 din 09.04.2009, deoarece este întocmită abuziv şi fără temei legal, datorat faptului că cercetarea administrativă a comisiei de la I.G.J.R. este de „conivenţă” cu membrii comisiei de cercetare administrativă de la I.J.J. Vaslui, deoarece este preluată ad literam, care a fost desfiinţată deja prin Hotararea 19 din 23.02.2009 al Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor din M.A.I. ca neavând temei juridic, deşi aceasta conivenţă este contrară legii–pentru că intră în funcţiune interesul de castă, care trebuie să îndeplinească ordinul abscons şi categoric, investit cu titlu executoriu: „Bănceanu vinovat”.
– Întrucât se reţine acordarea în mod “eronat” a unor drepturi salariale, acest aspect nu este motivat în drept, nefiind menţionate dispoziţiile legale încălcate, cu toate că există această obligaţie conform punctului 96, punctului 113, lit.d) din cuprinsul Notei la Anexa nr.1, respectiv lit.e) din cuprinsul Anexei nr.2 din I.M.A.I. nr.830/1999 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse, cu modificările şi completările ulterioare.
– Totodată potrivit art.22 alin.(1) din Legea nr.500/2002 privind finanţele publice:
– Art.22(1) – Ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice respective şi cu respectarea dispoziţiilor legale;
– Controlul financiar preventiv propriu:
– Art.24(1) – Angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor din fonduri publice se aprobă de ordonatorul de credite iar plata acestora se efectuează de către contabil.
– (2) – Angajarea şi ordonanţarea cheltuielilor se efectuează numai cu viza prealabilă de control financiar preventiv propriu, potrivit dispoziţiilor legale, şi cele cuprinse în art.5 alin.(1) din O.G. nr.119/1999 privind auditul intern şi controlul financiar preventiv propriu.
– Comisia de încadrare a emis un ordin de încadrare, întocmit de resursele umane, avizat pentru legalitate de consilierul juridic şi avizat “BUN LA PLATĂ” de controlul financiar preventiv propriu, care a fost dat în ORDINUL DE ZI PE UNITATE, după ce a fost însuşit şi de comandantul unităţii şi care îşi face efecte juridice în continuare, nu a fost anulat, astfel ca dispoziţiile referitoare la drepturile salariale acordate sunt legale . Rog a se solicita la serviciul resurse umane ordinul de încadrare în cauză.
– La trecerea în rezervă mi s-a întocmit fişă de lichidare, în care nu este specificat nicăieri că eu, ofiţer încadrat al I.J.J. Vaslui aş avea litigii financiare cu unitatea.
– Responsabil de modul de întocmire al ordinului de încadrare nu pot să mă fac eu, deoarece nu eu mi-am stabilit criteriile de salarizare din ordinul de încadrare (în conformitate cu prevederile regulamentului de organizare şi funcţionare al I.J.J. Vaslui nu intră în atribuţiile fişei postului de Şef Serviciu M.O.O.) care face referire la temeiuri legale, ci comisia de încadrare numită prin Ordin de zi pe unitate.
– În conformitate cu O.G.121/1998, privind răspunderea materială a militarilor, articolul 5 are următorul enunţ:
– Militarii răspund material pentru pagubele produse din vina lor şi în legătură cu îndeplinirea serviciului militar, terţelor persoane fizice sau juridice, la a căror reparare a fost obligată instituţia publică de care aceştia aparţin.
– Art.6 (1) Militarii nu răspund material:
– d) pentru pagubele produse în executarea ordinului comandantului sau şefului unităţii, caz în care răspunderea materială revine acestuia.
– În conţinutul Deciziei de imputare nr.186141 din 09.04.2009, apare noţiunea „…prin care se constată producerea unei pagube de 1023 de lei, din care 507,23 lei în sarcina domnului lt.col.(r) Bănceanu Vasile, care constă în sume plătite peste drepturile salariale stabilite de actele normative în vigoare (acordarea eronată a sporului pentru condiţii de pericol deosebit)…..
– În articolul 20 (1) din O.G.121/1998 se enunţă:
– Militarii care au încasat sume nedatorate sunt obligaţi să le restituie.
– Între sume nedatorate şi calcul eronat este o distanţă uriaşă din punct de vedere juridic şi economic, deoarece nu eu am făcut calcule eronate (în conformitate cu prevederile regulamentului de organizare şi funcţionare al I.J.J. Vaslui nu intră în atribuţiile fişei postului de Şef Serviciu M.O.O.) şi nu pot purta răspunderea, în conformitate cu articolul 5 din O.G.121/1998. Prin paguba produsă, în conformitate cu art.6 al.1, lit.d din O.G.121/1998 repet: militarii nu răspund pentru pagubele produse în executarea ordinului comandantului sau şefului unităţii, caz în care răspunderea materială revine acestuia.
– Intrucît calitatea mea de militar a încetat, consider că nu îmi sunt aplicabile dispoziţiile aplicate militarilor.
27.04.2009 Bănceanu Vasile