Calitatea procesuală

Calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care ar fi titular al dreptului afirmat (calitatea procesuală activă), precum şi între persoana pârâtului şi cel despre care se pretinde obligat în raportul juridic dedus judecăţii (calitatea procesuală pasivă).

După ce a fost sesizată, instanţa trebuie să verifice atât calitatea procesuală activă, cât şi calitatea procesuală pasivă, fie înainte de începerea dezbaterilor, dacă acest lucru este posibil, fie în cadrul dezbaterilor asupra fondului dreptului.
În cursul procesului, drepturile şi obligaţiile procedurale pot fi transmise, ceea ce echivalează cu o transmisiune a calităţii procesuale, fie activă, fie pasivă.
Transmisiunea calităţii procesuale poate fi legală sau convenţională.
Transmisiunea legală intervine în cazul persoanelor fizice prin intermediul moştenirii (moştenitorii care acceptă moştenirea preiau poziţia procesuală pe care o avea defunctul, exceptându-se cazurile nepermise de lege), iar în cazul persoanei juridice, prin intermediul reorganizării sau transformării persoanei juridice care este parte în proces.
Transmisiunea convenţională intervine în cazul cesiunii de creanţă, vânzării sau donării bunului litigios, preluării datoriei cu consimţământul creditorului.
Din punctul de vedere al întinderii transmisiunii calităţii procesuale, transmisiunea poate fi: universală, cu titlu universal, sau cu titlu particular.
În cazul transmisiunii universale sau cu titlu universal, drepturile şi obligaţiile care constituie o fracţiune din universalitate trec de la un subiect de drept la altul.
În cazul transmisiunii cu titlu particular drepturile şi obligaţiile se transmit de la un subiect la altul, numai cu privire la anumite bunuri determinate.
Subiectul care dobândeşte calitatea procesuală ca efect al transmisiunii preia procesul în starea în care se găseşte în acel moment, iar actele procedurale îndeplinite de autorul său îi sunt opozabile.
Lipsa calităţii procesuale poate fi invocată pe cale de excepţie.
Excepţia lipsei calităţii procesuale este o excepţie de fond, absolută şi peremtorie, ce poate fi invocată de partea interesată, procuror şi instanţă din oficiu în orice fază procesuală.
Dacă se constată lipsa calităţii procesuale, instanţa, va respinge cererea ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă sau fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

2 comentarii la „Calitatea procesuală”

  1. am o DECIZIE IREVOCABILA , a TMB, din luna mai 2008, iar acum reclamantul introduce actiune impotriva mea cu aceleasi capete de cerere,modificind doar termenii, la primul proces a cerut anularea antecontractului de vinzare -cumparare si punerea partilor in situatia anterioara si implicit restituirea avansului achitat ca pret arvuna LA DUBLU, iar acum cere rezolutiunea antecontractului de vinzare cumparare si restituirea avansului dat cu titlu de arvuna . Pentru aceste cereri DECIZIA IREVOCABILA a TMB , a fost clara si a respins in tot. Acum la acest nou proces, cu aceleasi cereri, reclamantul NU SE PREZINTA nici el nici avocatul care-l reprezinta, conform delegatiei de la dosar , mai mult chiar in timpul sedintei,dupa 4 ore de la incepere, o persoana de la registratura judecatoriei , intervine in sala si INMINEAZA GREFIERULUI O CERERE DE AMINARE PE MOTIV MEDICAL, a reclamantului !!!??? Eu intreb si va rog sa ma lamuriti , daca este posibil, DE CE NU A APARUT AVOCATUL RECLAMANTULUI ? SI CUM A TRANSMIS ACESTA CEREREA, DEOARECE ACEASTA NU ERA IN DOSAR, LA DESCHIDEREA SEDINTEI ? va multumesc !

  2. Ajutor – Antecontract v-c / Initial contract forma neautentica

    Va rog sa-mi spuneti ce se mai poate face in cadrul unei actiuni de validare a unui antecontract de vanzare-cumparare a unei case + teren + anexe.Eu sunt mandatarul paratului in dosar,aflat pe rol la o judecatorie de orashel mic(prima instanta);unde avocatul reclamantului este mare consilier shi are multe relatzii.In proces a facut tot ce a vrut,tot ce am relatat noi nu s-a consemnat shi nu s-a luat in considerare!!!
    Initial era vorba de un contract de v-c facut neoficial,intre varul meu shi tatal lui(unchiul meu),ei sustinand ca acesta a edificat casa shi anexele(pe baza unei note de constatare emisa de primarie cu relatii).Dupa ce am contestat Nota la Primarie shi a fost retrasa,apare un al 2-lea contract de v-c facut neoficial,cu 2 presupusi martori;intre bunica shi unchiul meu(care mai are 7 frati) + o autorizatie de constr. a casei pe numele lui bunica.Reclamantul face shi o Precizare de actiune in care cere : validarea celor 2 antecontracte shi intabularea pe numele varului meu in CF.
    Nu s-a facut nici succesiune dupa bunicu,respectiv bunica!!!Acum i se aproba shi martori pt a dem edificarea constructiilor shi o expertiza extrajudiciara pt intabulare!!!
    Noi am cerut sa se constate nulitatea absoluta a celor 2 contracte pe motiv de nerespectare a formei obligatorii conf cu L.18/1991,L. Notarilor,L.247 shi inca una…Am mai cerut asta shi d.p.d.v. a cauzei shi a obiectului(ilicita,inexistent,etc-motivate shi dovedite corespunzator);in total 5 motive de nulitate absoluta!!!
    Nu ni s-au bagat in seama,fara nici o motivatie!Am mai aratat ca actiunea trebuia respinsa de la inceput de instanta in baza Decretului 167/1958 privind prescriptia extinctiva,deoarece au trecut mai mult de 3 ani de la intocmirea contractelor!!!Primul contract e din 1993,iar al 2-lea din 1998.
    Nu ni s-a bagat in seama nici acest aspect.Acum i s-a aprobat reclamantului 2 martori,dar asta ar fi conf art 138,alin1,pct 2 shi conf art.186 alin 2 : „In cazurile prevazute de Art. 138 pct. 2 si 4, lista martorilor se va depune, sub pedeapsa decaderii, in termen de 5 zile de la incuviintare.” – dar el nu a deous lista nici dupa 28 zile,la termenul ulterior lipsind motivat!Noi am ridicat aceasta obiectie,dar mi s-a spus ca nu poate fi decazut din proba pt ca e absent!Shi,binentzeles,nimic nu se consemneaza in Incheierea sedintei.Toate aceste obiectii,mai putin cea cu depunerea listei , le-am depus la dosar in Intampinari!
    Ce se mai poate face?
    Eventual stramutarea cauzei,ca e evident ca avocatul e favorizat deoarece e CONSILIER local!!!
    Sau alte actiuni,acte,cereri ???
    Va multumesc anticipat !

Lasă un comentariu