Negocierea cu publicarea prealabilă a unui anunṭ de participare se aplică în următoarele cazuri:
-atunci când în urma aplicării licitaṭiei deschise, licitataṭiei restrânse sau a dialogului competitiv au fost depuse numai oferte inacceptabile sau neconforme;
-atunci când natura lucrărilor/produselor/serviciilor nu permit o estimare iniṭială globală a preṭului viitorului contract de achiziṭie publică;
-atunci când serviciile care urmează să fie achiziṭionate, îndeosebi serviciile financiare sau serviciile intelectuale sunt de aṣa natură încât caietul de sarcini nu poate fi elaborat cu precizia pe care o impune atribuirea unui contract de achiziṭie publică prin aplicarea licitaṭiei deschise sau licitaṭiei restrânse;
-aunci când lucrările ce urmează a fi executate sunt necesare exclusiv în scopul cercetării ṣtiinṭifice, dezvoltării tehnologice ṣi dăcă acestea nu se realizează pentru obṭinerea unui profit
Această procedură se iniṭiază prin transmiterea spre publicare a unui anunṭ de participare prin care se solicită operatorilor economici depunerea de candidaturi.
– atunci când în urma aplicării licitaṭiei deschise sau restrânse nu a fost prezentată nici o ofertă sau au fost prezentate numai oferte necorespunzătoare, datorită faptului că acestea sunt complet irelevante în raport cu obiectul contractului;
-atunci când din motive tehnice, artisitce contractul de achiziṭie publică poate fi atribuit numai unui operator economic;
-atunci când produsele ce urmează a fi livrate sunt fabricate exclusiv în scopul cercetării ṣtiinṭifice, studiilor sau dezvoltării tehnologice si nu se urmăreṣte obṭinerea unui profit;
-atunci când este necesară achiziṭionarea, de la furnizorul iniṭial, a unor cantităṭi suplimentare de produse destinate înlocuirii parṭiale sau extinderii echipamentelor/ instalaṭiilor livrate anterior;
-atunci când produsele sunt cotate la bursa de mărfuri, iar achiziṭia acestora se realizează prin operaṭiuni pe piaṭa de disponibil;
-atunci când produsele pot fi achiziṭionate în condiṭii avantajoase, de la un operator economic care îṣi lichidează definitiv afacerile;;
-atunci când este necesară achiziṭionarea unor lucrări sau servicii suplimentare, care nu au fost incluse în contractul iniṭial
• pentru contractul de furnizare: 40.000 euro;
• pentru contractul de servicii: 40.000 euro;
• pentru contractul de lucrări: 250.000 euro