Sediul materiei îl constituie art. 34-40 Codul de procedură civilă.
Potrivit art. 37 Codul de procedură civilă strămutarea pricinii de la o instanţă la alta de acelaşi grad se poate cere:
– când una dintre părţi are două rude sau afini până la gradul al patrulea inclusiv printre magistraţii instanţei;
– pentru motive de bănuială legitimă;
– pentru motive de siguranţă publică.
Motivele diferite atrag şi momente diferite până la care poate fi primită cererea de strămutare: în primul caz, înainte de începerea oricărei dezbateri, iar în celelalte cazuri, strămutarea se poate cere oricând (rezultă din art. 38 Codul de procedură civilă).
De asemenea, trebuie să distingem, căci, conform art. 39, în primul caz cererea se depune la instanţa imediat superioară iar în celelalte două cazuri, la instanţa supremă.
Art. 40 Codul de procedură civilă dispune că cererea se judecă în camera de consiliu după procedura anume reglementată în conţinutul său.
Dacă se admite cererea de strămutare, pricina se trimite spre judecare unei alte instanţe de acelaşi grad. Dacă se respinge cererea, instanţa iniţial sesizată este competentă să continue judecata.
Dacă această instanţă a efectuat acte de procedură ulterior strămutării, acestea sunt desfiinţate de drept, prin efectul admiterii cererii de strămutare (art. 40 alin. (5) Codul de procedură civilă).
În legătură cu faptul că hotărârea asupra strămutării nu este supusă nici unei căi de atac, după cum prevede art. 40 alin (4) Codul de procedură civilă, au fost exprimate opinii variate în literatură.