Noile reglementari asigura cadrul legal pentru a permite reducerea suprafetei fondului forestier national pentru explorarea si exploatarea resurselor de petrol si gaze naturale, pentru realizarea retelelor de comunicatii si a retelelor de apa potabila.
O alta prevedere ii vizeaza pe operatorii economici care au avut aprobari de ocupare temporara a terenurilor din fondul forestier national, nu le-au restituit apte de a fi impadurite, insa solicita noi aprobari de ocupare.
Astfel, noile reglementari precizeaza ca este interzisa aprobarea ocuparii temporare de terenuri din fondul forestier national pentru operatorii economici care nu au redat circuitului silvic terenurile forestiere ocupate anterior in cadrul aceluiasi ocol, terenuri apte de a fi impadurite. Exceptie fac situatiile de urgenta.
Perioada de timp pentru care poate fi aprobata ocuparea temporara de terenuri din fondul forestier, este de maximum 10 ani, cu posibilitatea prelungirii pe perioade succesive de maximum 10 ani.