Reorganizarea Institutului de Fizică Atomică

Reorganizarea are în vedere adaptarea statutului acestei instituţii la activitatea desfăşurată în prezent. Obiectul de activitate al Institutului de Fizică Atomică s-a modificat de-a lungul timpului, prin transferarea unor competenţe către alte instituţii, respectiv prin realizarea unor noi atribuţii. De
exemplu, în 2000 IFA a fost desemnat unitate de cercetare pentru coordonarea activităţilor de realizare a proiectelor convenite în baza contractului de Asociere la Euratom. Din 2005, IFA asigură conducerea Modulului I din cadrul Programului „Cercetare de Excelenţă”.

Dintre atribuţiile Institutului de Fizică Atomică menţionăm:

· elaborează studii şi rapoarte privind potenţialul naţional de cercetare ştiinţifică;

· evaluează realizările ştiinţifice şi capacitatea infrastructurilor de cercetare ştiinţifică din domeniu;

· coordonează şi monitorizează activităţi specifice domeniului;

· poate reprezenta, pe bază de mandate, Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică în organisme internaţionale de profil;

· propune şi conduce programe/proiecte de cercetare-dezvoltare-inovare interne şi internaţionale;

· organizează acţiuni pentru valorificarea rezultatelor cercetării ştiinţifice din domeniul şi facilitarea transferului tehnologic.

Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale Institutului de Fizică Atomică se asigură integral din venituri proprii. Aceste venituri proprii realizându-se din următoarele activităţi: consultanţă şi asistenţă de specialitate; participare la programe şi proiecte naţionale şi internaţionale; informare, documentare şi activităţi de bibliotecă; cercetare ştiinţifică-dezvoltare tehnologică, transfer tehnologic şi inovare.
Personalul existent la data reorganizării se preia de către Institutul de Fizică Atomică, în condiţiile prevăzute de lege . Cele 10 posturi pentru administrative finanţe de la bugetul de stat se preiau de către Oficiul pentru administrare şi Operare al Infrastructurii de Comunicaţii de Date RoEduNet.

Conducerea este asigurată de directorul general şi comitetul director, compus din directorul general şi conducătorii principalelor compartimente din structura organizatorică a institutului. Numirea directorului general se face prin decizie a preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică, pe baza rezultatelor concursului organizat în condiţiile prevăzute de lege .

Sursa : EuroAvocatura.ro

Ţi-a plăcut articolul? Votează, comentează sau trimite mai departe.

Lasă un comentariu