In practica este diferit:ANRP explica situatia despagubirilor acordate cetatenilor romani a caror imobile au fost abandonate in Bulgaria, Basarabia, Bucovina de Nord sau Tinutul Herta

Senatul Romaniei a aprobat, in sedinta din data de data de 30.09.2014, proiectul Legii privind unele masuri pentru accelerarea si finalizarea procesului de solutionare a cererilor formulate in temeiul Legii nr. 9/1998si al Legii nr. 290/2003, acte normative prin care s-au acordat despagubiri catatenilor romani care au abandonat imobile in Bulgaria, Basarabia,Bucovina de Nord sau Tinutul Herta.

Proiectul de lege a fost aprobat de Guvernul Romaniei inca din 26 iunie 2014 si urmeaza sa fie dezbatut in Camera Deputatilor. Dupa aprobare, legea va fi promulgata de catre Presedintele Romaniei, astfel incat noile prevederi sa poata fi aplicate incepand cu anul 2015.

Principalele prevederi ale proiectului de lege sunt urmatoarele:

– Unica masura compensatorie o constituie despagubirile banesti;

– Plata despagubirilor se efectueaza in ordinea cronologica a emiterii hotararilor comisiilor judetene, in transe anuale egale, esalonat, pe o perioada de 5 ani, incepand cu anul 2015;

– Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor va emite titluri de plata care se vor plati de catre Ministerul Finantelor Publice in cel mult 180 de zile de la emitere;

– Sumele aferente despagubirilor se vor majora/actualiza prin decizia Presedintelui Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor, cu suma aferenta perioadei cuprinse intre momentul emiterii hotararilor comisiilor judetene si data emiterii deciziei de actualizare;

– Comisiile judetene, respectiv cea a municipiului Bucuresti, pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003 au obligatia de a solutiona, prin hotarare, cererile de acordare a despagubirilor inregistrate si nesolutionate, dupa cum urmeaza:

  • in termen de 9 luni, comisiile care mai au de solutionat un numar de pana la 500 de cereri depuse in temeiul Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003;
  • in termen de 18 luni, comisiile care mai au de solutionat un numar intre 501 si 1.000 de cereri depuse in temeiul Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003;
  • in termen de 36 de luni, comisiile care mai au de solutionat un numar de peste 1000 de cereri depuse in temeiul Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003.

Avocat – Aerospatial

Cum puteţi creşte eficienţa şi asigura calitate consistentă de-a lungul lanţului dumneavoastră global de aprovizionare?

În industria aerospaţială nu pot exista compromisuri şi nici neglijenţă. Autorităţile supervizante, cum ar fi European Aviation Safety Agency (EASA), reglementează piaţa prin standarde de certificare stricte. Drept urmare, trebuie să îndepliniţi cele mai înalte standarde de siguranţă, calitate, durabilitate şi fezabilitate de-a lungul lanţului de aprovizionare.

Apar cereri din ce în ce mai mare asupra calităţii producţiei şi asamblării, la nivelul componentelor şi modulelor şi pentru dezvoltarea de materiale inovatoare. Se aşteaptă ca aeronavele să fie mai ecologice şi să consume mai puţin, să poată zbura mai mult şi să fie mai ieftin de întreţinut.

În acelaşi timp, presiunile competiţionale şi legate de costuri cresc. Companiile aeriene nu pot pur şi simplu să transfere costurile crescute pentru materii prime, combustibili şi infrastructură asupra pasagerilor. În consecinţă, eficienţa trebuie îmbunătăţită în toate zonele.

Fiecare parte din lanţul de aprovizionare este forţată să furnizeze piese de aeronavă şi să construiască şi să opereze aeronavele la preţuri din ce în ce mai mici – deşi cerinţele privind calitatea cresc în permanenţă. Din acest motiv, găsirea unui partener de încredere care să vă ajute să creşteţi eficienţa şi să vă reduceţi costurile, riscurile şi stagnările în producţie, respectând în acelaşi timp reglementările stricte, este esenţială.

Servicii aviatice şi aerospaţiale de lider mondial de la un partener de încredere

Ca lider mondial în certificare, inspectare, verificare şi testare, vă oferim o experienţă fără egal în industria aviatică şi aeronautică. Vă oferim o gamă completă de servicii de management al calităţii, acoperind totul, de la analiză la certificare. Vă putem ajuta să îmbunătăţiţi procesele, să accesaţi talente, să asiguraţi lanţuri de apovizionare consistente şi conforme precum şi relaţii mai sustenabile cu clienţii. Pe scurt, vă putem oferi un avantaj competitiv profitabil, indiferent unde sunt plasate operaţiunile dumneavoastră, oriunde în lume.

Vă putem ajuta să:

  • Asiguraţi calitatea şi eficienţa la fiecare etapă:putem testa fiecare parte a unei aeronave intens şi nedestructiv. Vă putem ajuta să asiguraţi integritatea structurală a scheletului aeronavei, siguranţa şi confortul cabinei şi siguranţa şi fezabilitatea sistemului de bază, a electronicii şi a motorului
  • Reduceţi costurile şi creşteţi calitatea prin cercetare eficientă, dezvoltare şi design: vă oferim asistenţă pentru proiectele de cercetare şi dezvoltare, furnizând analiză, evaluare şi testare pentru a preveni defectele şi pentru a dezvolta inovaţia. Vă oferim şi asistenţă de-a lungul fazelor de proiectare şi design
  • Îmbunătăţiţi calitatea şi eficienţa producţiei şi asamblării componentelor: vă putem ajuta în fiecare fază de producţie şi asamblare, asigurând controlul şi asigurarea calităţii, supravegherea producţiei, evaluarea fabricilor, furnizorilor şi proceselor. Putem furniza şi testarea materialelor, metrologie şi analiza aerului din încăperi, a combustibilului, lubrifianţilor, analiza defecţiunilor şi avariilor precum şi validarea produsului.
  • Accesaţi capacităţile de care aveţi nevoie: cu prezenţa noastră globală şi experienţa extensivă în recrutarea specialiştilor vă putem ajuta să găsiţi personal tehnic cu calificare superioară
  • Respectaţi standardele aviatice şi aerospaţiale: vă putem furniza certificare pentru întregul sistem de management al calităţii, ajutându-vă să respectaţi o gamă largă de standarde, inclusiv AS 91000 în Americi, EN 9100 pentru piaţa europeană şi JISQ 9100 pentru zona Asia-Pacific.

Reorganizarea Institutului de Fizică Atomică

Reorganizarea are în vedere adaptarea statutului acestei instituţii la activitatea desfăşurată în prezent. Obiectul de activitate al Institutului de Fizică Atomică s-a modificat de-a lungul timpului, prin transferarea unor competenţe către alte instituţii, respectiv prin realizarea unor noi atribuţii. De
exemplu, în 2000 IFA a fost desemnat unitate de cercetare pentru coordonarea activităţilor de realizare a proiectelor convenite în baza contractului de Asociere la Euratom. Din 2005, IFA asigură conducerea Modulului I din cadrul Programului „Cercetare de Excelenţă”.

Dintre atribuţiile Institutului de Fizică Atomică menţionăm:

· elaborează studii şi rapoarte privind potenţialul naţional de cercetare ştiinţifică;

· evaluează realizările ştiinţifice şi capacitatea infrastructurilor de cercetare ştiinţifică din domeniu;

· coordonează şi monitorizează activităţi specifice domeniului;

· poate reprezenta, pe bază de mandate, Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică în organisme internaţionale de profil;

· propune şi conduce programe/proiecte de cercetare-dezvoltare-inovare interne şi internaţionale;

· organizează acţiuni pentru valorificarea rezultatelor cercetării ştiinţifice din domeniul şi facilitarea transferului tehnologic.

Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale Institutului de Fizică Atomică se asigură integral din venituri proprii. Aceste venituri proprii realizându-se din următoarele activităţi: consultanţă şi asistenţă de specialitate; participare la programe şi proiecte naţionale şi internaţionale; informare, documentare şi activităţi de bibliotecă; cercetare ştiinţifică-dezvoltare tehnologică, transfer tehnologic şi inovare.
Personalul existent la data reorganizării se preia de către Institutul de Fizică Atomică, în condiţiile prevăzute de lege . Cele 10 posturi pentru administrative finanţe de la bugetul de stat se preiau de către Oficiul pentru administrare şi Operare al Infrastructurii de Comunicaţii de Date RoEduNet.

Conducerea este asigurată de directorul general şi comitetul director, compus din directorul general şi conducătorii principalelor compartimente din structura organizatorică a institutului. Numirea directorului general se face prin decizie a preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică, pe baza rezultatelor concursului organizat în condiţiile prevăzute de lege .

Sursa : EuroAvocatura.ro

Ţi-a plăcut articolul? Votează, comentează sau trimite mai departe.