In practica este diferit:ANRP explica situatia despagubirilor acordate cetatenilor romani a caror imobile au fost abandonate in Bulgaria, Basarabia, Bucovina de Nord sau Tinutul Herta

Senatul Romaniei a aprobat, in sedinta din data de data de 30.09.2014, proiectul Legii privind unele masuri pentru accelerarea si finalizarea procesului de solutionare a cererilor formulate in temeiul Legii nr. 9/1998si al Legii nr. 290/2003, acte normative prin care s-au acordat despagubiri catatenilor romani care au abandonat imobile in Bulgaria, Basarabia,Bucovina de Nord sau Tinutul Herta.

Proiectul de lege a fost aprobat de Guvernul Romaniei inca din 26 iunie 2014 si urmeaza sa fie dezbatut in Camera Deputatilor. Dupa aprobare, legea va fi promulgata de catre Presedintele Romaniei, astfel incat noile prevederi sa poata fi aplicate incepand cu anul 2015.

Principalele prevederi ale proiectului de lege sunt urmatoarele:

– Unica masura compensatorie o constituie despagubirile banesti;

– Plata despagubirilor se efectueaza in ordinea cronologica a emiterii hotararilor comisiilor judetene, in transe anuale egale, esalonat, pe o perioada de 5 ani, incepand cu anul 2015;

– Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor va emite titluri de plata care se vor plati de catre Ministerul Finantelor Publice in cel mult 180 de zile de la emitere;

– Sumele aferente despagubirilor se vor majora/actualiza prin decizia Presedintelui Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor, cu suma aferenta perioadei cuprinse intre momentul emiterii hotararilor comisiilor judetene si data emiterii deciziei de actualizare;

– Comisiile judetene, respectiv cea a municipiului Bucuresti, pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003 au obligatia de a solutiona, prin hotarare, cererile de acordare a despagubirilor inregistrate si nesolutionate, dupa cum urmeaza:

  • in termen de 9 luni, comisiile care mai au de solutionat un numar de pana la 500 de cereri depuse in temeiul Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003;
  • in termen de 18 luni, comisiile care mai au de solutionat un numar intre 501 si 1.000 de cereri depuse in temeiul Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003;
  • in termen de 36 de luni, comisiile care mai au de solutionat un numar de peste 1000 de cereri depuse in temeiul Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003.

ARTICOLUL 96 Constitutia Romaniei 2014 Punerea sub acuzare Preşedintele României

ARTICOLUL 96 Constitutia Romaniei 2014 Punerea sub acuzare Preşedintele României

Preşedintele României

ARTICOLUL 96

Punerea sub acuzare

(1) Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor, pot hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui României pentru înaltă trădare.

(2) Propunerea de punere sub acuzare poate fi iniţiată de majoritatea deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui României pentru a putea da explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.

(3) De la data punerii sub acuzare şi până la data demiterii Preşedintele este suspendat de drept.

(4) Competenţa de judecată aparţine înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Preşedintele este demis de drept la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

ARTICOLUL 52 Constitutia Romaniei 2014 Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică Drepturile şi libertăţile fundamentale

ARTICOLUL 52 Constitutia Romaniei 2014 Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică Drepturile şi libertăţile fundamentale

Drepturile şi libertăţile fundamentale

ARTICOLUL 52

Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică

(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei.

(2) Condiţiile şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică.

(3) Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.

Art. 145 Codul audiovizualului 2014 Campanii noncomerciale Publicitate şi teleshopping

Art. 145 Codul audiovizualului 2014 Campanii noncomerciale Publicitate şi teleshopping

Publicitate şi teleshopping

SECŢIUNEA a 10-a
Campanii noncomerciale

Art. 145

La data intrării în vigoare a prezentei decizii se abrogă Decizia membrilor Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 14 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 144 Codul audiovizualului 2014 Campanii noncomerciale Publicitate şi teleshopping

Art. 144 Codul audiovizualului 2014 Campanii noncomerciale Publicitate şi teleshopping

Publicitate şi teleshopping

SECŢIUNEA a 10-a
Campanii noncomerciale

Art. 144

(1) Nerespectarea prevederilor art. 16 alin. (1), ale art. 27, 47 şi 48, ale art. 90 alin. (1) şi (3), ale art. 96, precum şi nerespectarea prevederilor legale privind acordarea dreptului la replică se sancţionează conform dispoziţiilor art. 90 alin. (2) din Legea audiovizualului.

(2) Nerespectarea prevederilor celorlalte articole ale prezentei decizii, precum şi refuzul ducerii la îndeplinire a dispoziţiilor referitoare la acordarea rectificării se sancţionează conform dispoziţiilor art. 91 din Legea audiovizualului.

(3) În individualizarea sancţiunii Consiliul va ţine cont, după caz, de următoarele aspecte:

a) gravitatea faptei şi efectele acesteia;

b) sancţiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an, şi modul în care furnizorul de servicii s-a raportat la acestea;

c) ziua din săptămână şi intervalul de difuzare a emisiunii în cauză;

d) durata emisiunii;

e) audienţa înregistrată.

Art. 143 Codul audiovizualului 2014 Campanii noncomerciale Publicitate şi teleshopping

Art. 143 Codul audiovizualului 2014 Campanii noncomerciale Publicitate şi teleshopping

Publicitate şi teleshopping

SECŢIUNEA a 10-a
Campanii noncomerciale

Art. 143

(1) Emisiunile teledon trebuie să precizeze la începutul şi sfârşitul acestora persoana/persoanele sub responsabilitatea căreia/cărora se colectează şi se utilizează bunurile şi fondurile băneşti donate, precum şi datele de contact ale acesteia/acestora.

(2) În cazul campaniilor care presupun colectarea de fonduri de la public pentru un obiectiv anume, furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia de a informa publicul cu privire la rezultatele concrete ale acestor campanii.

Art. 142 Codul audiovizualului 2014 Campanii noncomerciale Publicitate şi teleshopping

Art. 142 Codul audiovizualului 2014 Campanii noncomerciale Publicitate şi teleshopping

Publicitate şi teleshopping

SECŢIUNEA a 10-a
Campanii noncomerciale

Art. 142

Mesajele noncomerciale nu se includ în calculul duratei legale alocate publicităţii şi trebuie să respecte următoarele condiţii cumulative:

a) difuzarea mesajelor să fie gratuită, fără obligaţie de contrapartidă directă sau indirectă;

b) mesajele să fie grupate şi separate de alte mesaje publicitare şi identificate între coperte cu menţiunea Mesaj/mesaje de interes public;

c) mesajele să nu conţină nicio referire de natură comercială; siglele sponsorilor pot fi prezentate numai în apeluri caritabile la sfârşitul spotului şi nu trebuie să depăşească durata cumulată de 3 secunde.

Art. 141 Codul audiovizualului 2014 Campanii noncomerciale Publicitate şi teleshopping

Art. 141 Codul audiovizualului 2014 Campanii noncomerciale Publicitate şi teleshopping

Publicitate şi teleshopping

SECŢIUNEA a 10-a
Campanii noncomerciale

Art. 141

Sunt considerate mesaje noncomerciale:

a) anunţul de interes public asumat de către o instituţie sau autoritate publică, în cadrul unei acţiuni de alertă, avertizare şi informare a publicului derulate în condiţiile legii şi care nu promovează propria imagine a instituţiei;

b) campania socială derulată de către o asociaţie sau fundaţie legal constituită, în cadrul unei acţiuni cu caracter exclusiv social, necomercial, adresată societăţii sau comunităţii;

c) apelul în scop caritabil derulat în cadrul unei activităţi filantropice cu caracter umanitar, în scopul sprijinirii unor persoane aflate în dificultate; apelul trebuie să precizeze persoana sub responsabilitatea căreia se colectează şi se utilizează bunurile şi fondurile băneşti donate.

Art. 140 Codul audiovizualului 2014 Publicitatea politică Publicitate şi teleshopping

Art. 140 Codul audiovizualului 2014 Publicitatea politică Publicitate şi teleshopping

Publicitate şi teleshopping

SECŢIUNEA a 9-a
Publicitatea politică

Art. 140

(1) În perioada campaniei electorale, furnizorii de servicii media audiovizuale pot insera publicitate politică numai în calupuri separate şi marcate corespunzător.

(2) publicitatea politică trebuie să fie asumată în mod explicit, prin prezentare ori conţinut, de către candidaţi sau competitorii electorali.

Art. 139 Codul audiovizualului 2014 Publicitatea politică Publicitate şi teleshopping

Art. 139 Codul audiovizualului 2014 Publicitatea politică Publicitate şi teleshopping

Publicitate şi teleshopping

SECŢIUNEA a 9-a
Publicitatea politică

Art. 139

Publicitatea, pozitivă sau negativă, în legătură cu partide politice, oameni politici, mesaje politice este interzisă, cu excepţia perioadelor de campanie electorală.

Art. 138 Codul audiovizualului 2014 Emisiuni de teleshopping Publicitate şi teleshopping

Art. 138 Codul audiovizualului 2014 Emisiuni de teleshopping Publicitate şi teleshopping

Publicitate şi teleshopping

SECŢIUNEA a 8-a
Emisiuni de teleshopping

Art. 138

Dispoziţiile art. 137 alin. (1) şi (2) nu se aplică serviciilor de programe dedicate exclusiv teleshoppingului.

 

Art. 137 Codul audiovizualului 2014 Emisiuni de teleshopping Publicitate şi teleshopping

Art. 137 Codul audiovizualului 2014 Emisiuni de teleshopping Publicitate şi teleshopping

Publicitate şi teleshopping

SECŢIUNEA a 8-a
Emisiuni de teleshopping

Art. 137

(1) Emisiunea de teleshopping trebuie identificată ca atare şi separată clar de programele audiovizuale, sonor şi vizual, prin coperte neutre.

(2) Emisiunea de teleshopping nu poate conţine şi nu poate fi întreruptă pentru difuzarea de spoturi publicitare.

(3) Nu pot fi difuzate emisiuni de teleshopping în care publicului i se prezintă servicii oferite de vrăjitori şi prezicători sau activităţi interzise prin lege.

Art. 136 Codul audiovizualului 2014 Emisiuni de teleshopping Publicitate şi teleshopping

Art. 136 Codul audiovizualului 2014 Emisiuni de teleshopping Publicitate şi teleshopping

Publicitate şi teleshopping

SECŢIUNEA a 8-a
Emisiuni de teleshopping

Art. 136

Este interzisă adresarea directă către minori a ofertelor comerciale.

Art. 134 Codul audiovizualului 2014 Publicitate la produse medicale, suplimente alimentare, alimente cu destinaţie nutriţională specială Publicitate şi teleshopping

Art. 134 Codul audiovizualului 2014 Publicitate la produse medicale, suplimente alimentare, alimente cu destinaţie nutriţională specială Publicitate şi teleshopping

Publicitate şi teleshopping

SECŢIUNEA a 7-a
Publicitate la produse medicale, suplimente alimentare, alimente cu destinaţie nutriţională specială

Art. 134

(1) publicitatea şi teleshoppingul pentru produsele sau tratamentele pentru slăbit ori pentru menţinerea greutăţii corporale trebuie să respecte următoarele condiţii:

a) să avertizeze publicul printr-un insert scris şi/sau sonor că produsul nu se adresează minorilor;

b) să nu fie difuzate în emisiunile pentru minori sau în pauzele publicitare care precedă ori urmează unor astfel de emisiuni;

c) să nu se adreseze în mod direct persoanelor obeze şi să nu includă exemple în care vorbesc sau apar persoane care ar fi fost obeze înainte de a utiliza produsele ori serviciul cărora li se face publicitate.

(2) Fac excepţie de la dispoziţiile alin. (1) menţiunile referitoare la saţietate permise de Regulamentul (CE) nr. 1.924/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului.

Art. 133 Codul audiovizualului 2014 Publicitate la produse medicale, suplimente alimentare, alimente cu destinaţie nutriţională specială Publicitate şi teleshopping

Art. 133 Codul audiovizualului 2014 Publicitate la produse medicale, suplimente alimentare, alimente cu destinaţie nutriţională specială Publicitate şi teleshopping

Publicitate şi teleshopping

SECŢIUNEA a 7-a
Publicitate la produse medicale, suplimente alimentare, alimente cu destinaţie nutriţională specială

Art. 133

(1) publicitatea şi teleshoppingul la produsele şi tratamentele pentru slăbit ori pentru menţinerea greutăţii corporale trebuie să includă avertizarea, sonoră şi scrisă: Consultaţi medicul înainte de a urma dieta.

(2) Fac excepţie de la dispoziţiile alin. (1):

a) medicamentele;

b) produsele alimentare care poartă menţiuni autorizate conform dispoziţiilor art. 13 alin. (1) lit. c) din Regulamentul (CE) nr. 1.924/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului.

Art. 132 Codul audiovizualului 2014 Publicitate la produse medicale, suplimente alimentare, alimente cu destinaţie nutriţională specială Publicitate şi teleshopping

Art. 132 Codul audiovizualului 2014 Publicitate la produse medicale, suplimente alimentare, alimente cu destinaţie nutriţională specială Publicitate şi teleshopping

Publicitate şi teleshopping

SECŢIUNEA a 7-a
Publicitate la produse medicale, suplimente alimentare, alimente cu destinaţie nutriţională specială

Art. 132

(1) publicitatea şi teleshoppingul trebuie să respecte dispoziţiile cuprinse în normele privind alimentele cu destinaţie nutriţională specială.

(2) Publicitatea şi teleshoppingul la alimentele utilizate în dietele cu valoare energetică redusă pentru scăderea greutăţii nu trebuie să facă nicio referire la ritmul sau la pierderea în greutate sau la reducerea senzaţiei de foame ori la creşterea senzaţiei de saţietate determinate de utilizarea lor, cu excepţia menţiunilor referitoare la saţietate permise de Regulamentul (CE) nr. 1.924/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului.

(3) În cazul alimentelor şi al băuturilor cu cantităţi calorice scăzute, dacă sunt prezentate ca o parte a regimului de slăbire, se va indica faptul că produsul respectiv poate conduce la pierderea de greutate numai ca parte a unei diete ce controlează caloriile/energia.

(4) În cazul produselor special elaborate pentru a fi utilizate în diete cu restricţii calorice, care, conform instrucţiunilor producătorului, înlocuiesc în totalitate sau în parte aportul alimentar zilnic, acestea trebuie promovate sub numele de substitut alimentar complet pentru slăbit sau substitut alimentar parţial pentru slăbit.

Art. 131 Codul audiovizualului 2014 Publicitate la produse medicale, suplimente alimentare, alimente cu destinaţie nutriţională specială Publicitate şi teleshopping

Art. 131 Codul audiovizualului 2014 Publicitate la produse medicale, suplimente alimentare, alimente cu destinaţie nutriţională specială Publicitate şi teleshopping

Publicitate şi teleshopping

SECŢIUNEA a 7-a
Publicitate la produse medicale, suplimente alimentare, alimente cu destinaţie nutriţională specială

Art. 131

(1) publicitatea şi teleshoppingul la suplimentele alimentare vor include în mod obligatoriu avertizarea: Acesta este un supliment alimentar. Citiţi cu atenţie prospectul/informaţiile de pe ambalaj.

(2) Durata avertizării menţionate la alin. (1) va fi de minimum 3 secunde şi aceasta va fi difuzată la sfârşitul spotului publicitar; pe posturile de televiziune avertizarea va fi prezentată atât sonor, cât şi vizual.

(3) În cazul reminderului, textul precizat la alin. (1) va fi prezentat pe parcursul difuzării spotului publicitar, în condiţii care să asigure o percepţie clară a mesajului, conform dispoziţiilor art. 94.

Art. 130 Codul audiovizualului 2014 Publicitate la produse medicale, suplimente alimentare, alimente cu destinaţie nutriţională specială Publicitate şi teleshopping

Art. 130 Codul audiovizualului 2014 Publicitate la produse medicale, suplimente alimentare, alimente cu destinaţie nutriţională specială Publicitate şi teleshopping

Publicitate şi teleshopping

SECŢIUNEA a 7-a
Publicitate la produse medicale, suplimente alimentare, alimente cu destinaţie nutriţională specială

Art. 130

(1) Este interzisă difuzarea de publicitate şi teleshopping la produse şi tratamente naturiste, care, după caz, nu sunt însoţite de avertizarea, sonoră şi scrisă:

a) Produs neatestat medical;

b) Metodă neatestată medical.

(2) publicitatea şi teleshoppingul la produsele homeopate trebuie să includă în mod obligatoriu avertizarea: Acesta este un produs homeopat. Citiţi cu atenţie prospectul/informaţiile de pe ambalaj.

(3) Durata avertizării menţionate la alin. (1), respectiv alin. (2), va fi de minimum 3 secunde şi aceasta va fi difuzată la sfârşitul spotului publicitar; pe posturile de televiziune avertizarea va fi prezentată atât sonor, cât şi vizual.

(4) În cazul reminderului, textul precizat la alin. (2) va fi prezentat pe parcursul difuzării spotului publicitar, în condiţii care să asigure o percepţie clară a mesajului, conform dispoziţiilor art. 94.

Art. 129 Codul audiovizualului 2014 Publicitate la produse medicale, suplimente alimentare, alimente cu destinaţie nutriţională specială Publicitate şi teleshopping

Art. 129 Codul audiovizualului 2014 Publicitate la produse medicale, suplimente alimentare, alimente cu destinaţie nutriţională specială Publicitate şi teleshopping

Publicitate şi teleshopping

SECŢIUNEA a 7-a
Publicitate la produse medicale, suplimente alimentare, alimente cu destinaţie nutriţională specială

Art. 129

Publicitatea la medicamente nu trebuie să conţină nicio menţiune care:

a) să dea impresia că o consultaţie medicală sau o intervenţie chirurgicală nu este necesară, în special prin oferirea unor sugestii de diagnostic ori de tratament la distanţă;

b) să sugereze că efectul tratamentului cu medicamentul respectiv este garantat, nu este însoţit de reacţii adverse sau că efectul este mai bun ori echivalent cu cel al altui tratament sau medicament;

c) să sugereze că starea de sănătate a subiectului poate fi îmbunătăţită prin utilizarea medicamentului respectiv;

d) să sugereze că starea de sănătate a subiectului poate fi afectată dacă nu se utilizează medicamentul; această interdicţie nu se aplică campaniilor de vaccinare prevăzute la art. 799 alin. (4) din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare;

e) să se adreseze exclusiv sau în special minorilor;

f) să sugereze că medicamentul este un aliment, produs cosmetic sau alt produs de consum;

g) să sugereze că siguranţa sau eficacitatea medicamentului este datorată faptului că acesta este natural;

h) să poată, printr-o descriere sau reprezentare detaliată a unui caz, să ducă la o autodiagnosticare eronată;

i) să ofere, în termeni inadecvaţi, alarmanţi sau înşelători, asigurări privind vindecarea;

j) să folosească, în termeni inadecvaţi, alarmanţi sau înşelători, reprezentări vizuale ale schimbărilor în organismul uman cauzate de boli sau leziuni ori de acţiuni ale medicamentelor asupra organismului uman sau a unei părţi a acestuia.

Art. 128 Codul audiovizualului 2014 Publicitate la produse medicale, suplimente alimentare, alimente cu destinaţie nutriţională specială Publicitate şi teleshopping

Art. 128 Codul audiovizualului 2014 Publicitate la produse medicale, suplimente alimentare, alimente cu destinaţie nutriţională specială Publicitate şi teleshopping

Publicitate şi teleshopping

SECŢIUNEA a 7-a
Publicitate la produse medicale, suplimente alimentare, alimente cu destinaţie nutriţională specială

Art. 128

Este interzisă menţionarea în publicitate sau în teleshopping a unor indicaţii terapeutice referitoare la boli precum:

a) tuberculoză;

b) bolile cu transmisie sexuală;

c) alte boli infecţioase grave;

d) cancer şi alte boli tumorale;

e) insomnia cronică;

f) diabet şi alte boli metabolice.

Art. 127 Codul audiovizualului 2014 Publicitate la produse medicale, suplimente alimentare, alimente cu destinaţie nutriţională specială Publicitate şi teleshopping

Art. 127 Codul audiovizualului 2014 Publicitate la produse medicale, suplimente alimentare, alimente cu destinaţie nutriţională specială Publicitate şi teleshopping

Publicitate şi teleshopping

SECŢIUNEA a 7-a
Publicitate la produse medicale, suplimente alimentare, alimente cu destinaţie nutriţională specială

Art. 127

(1) Este interzisă difuzarea de publicitate pentru produse medicale, tratamente medicale sau suplimente alimentare în emisiuni destinate minorilor ori în pauzele publicitare care precedă sau urmează unor astfel de emisiuni.

(2) Producătorii şi distribuitorii de produse şi tratamente medicale sau suplimente alimentare nu pot sponsoriza programele ori emisiunile destinate minorilor.

(3) publicitatea şi teleshoppingul la produse şi tratamente pentru probleme de natură sexuală nu pot fi difuzate decât în intervalul orar 22,00-6,00.

Art. 126 Codul audiovizualului 2014 Publicitate la produse medicale, suplimente alimentare, alimente cu destinaţie nutriţională specială Publicitate şi teleshopping

Art. 126 Codul audiovizualului 2014 Publicitate la produse medicale, suplimente alimentare, alimente cu destinaţie nutriţională specială Publicitate şi teleshopping

Publicitate şi teleshopping

SECŢIUNEA a 7-a
Publicitate la produse medicale, suplimente alimentare, alimente cu destinaţie nutriţională specială

Art. 126

(1) Este interzisă difuzarea de publicitate şi teleshopping pentru medicamente şi tratamente medicale sau suplimente alimentare prezentate sau recomandate de personalităţi ale vieţii publice, culturale, ştiinţifice, sportive ori de alte persoane, care, datorită celebrităţii lor, pot încuraja consumul acestor produse sau tratamente.

(2) Este interzisă difuzarea de publicitate şi teleshopping în care personal medical sau farmacişti recomandă ori avizează produse alimentare destinate minorilor, produse şi tratamente medicale sau suplimente alimentare.

(3) Este interzisă difuzarea de publicitate şi teleshopping pentru produse medicale, tratamente medicale sau suplimente alimentare, dacă prezentările conţin recomandări ori avize ale asociaţiilor medicale.

Art. 125 Codul audiovizualului 2014 Publicitate la produse medicale, suplimente alimentare, alimente cu destinaţie nutriţională specială Publicitate şi teleshopping

Art. 125 Codul audiovizualului 2014 Publicitate la produse medicale, suplimente alimentare, alimente cu destinaţie nutriţională specială Publicitate şi teleshopping

Publicitate şi teleshopping

SECŢIUNEA a 7-a
Publicitate la produse medicale, suplimente alimentare, alimente cu destinaţie nutriţională specială

Art. 125

Este interzisă difuzarea de publicitatea şi de teleshopping pentru produse de larg consum care invocă avize sau recomandări medicale; fac excepţie produsele destinate igienei.

Art. 124 Codul audiovizualului 2014 Publicitate la produse medicale, suplimente alimentare, alimente cu destinaţie nutriţională specială Publicitate şi teleshopping

Art. 124 Codul audiovizualului 2014 Publicitate la produse medicale, suplimente alimentare, alimente cu destinaţie nutriţională specială Publicitate şi teleshopping

Publicitate şi teleshopping

SECŢIUNEA a 7-a
Publicitate la produse medicale, suplimente alimentare, alimente cu destinaţie nutriţională specială

Art. 124

(1) Promovarea medicamentelor în serviciile media audiovizuale va include în mod obligatoriu următoarele:

a) denumirea produsului;

b) denumirea comună, dacă produsul conţine un singur ingredient activ;

c) indicaţia terapeutică (afecţiunile pentru care se foloseşte produsul medicamentos);

d) avertizarea sonoră Acesta este un medicament. Citiţi cu atenţie prospectul.;

e) avertizarea scrisă prevăzută la art. 800 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), publicitatea în formă prescurtată (reminder) va include cel puţin avertizarea prevăzută la alin. (1) lit. d), sub formă scrisă.

(3) Avertizarea menţionată la alin. (1) lit. d) se va difuza în condiţii care să asigure o percepţie clară a mesajului, printr-o pronunţare normală, neaccelerată.

(4) Avertizările menţionate la alin. (1) lit. e) şi la alin. (2) se vor difuza în condiţiile prevăzute la art. 94.

Art. 123 Codul audiovizualului 2014 Publicitate la produse medicale, suplimente alimentare, alimente cu destinaţie nutriţională specială Publicitate şi teleshopping

Art. 123 Codul audiovizualului 2014 Publicitate la produse medicale, suplimente alimentare, alimente cu destinaţie nutriţională specială Publicitate şi teleshopping

Publicitate şi teleshopping

SECŢIUNEA a 7-a
Publicitate la produse medicale, suplimente alimentare, alimente cu destinaţie nutriţională specială

Art. 123

Sunt interzise publicitatea şi teleshoppingul la medicamente care conţin substanţe definite ca stupefiante sau psihotrope.

Art. 122 Codul audiovizualului 2014 Publicitate la produse medicale, suplimente alimentare, alimente cu destinaţie nutriţională specială Publicitate şi teleshopping

Art. 122 Codul audiovizualului 2014 Publicitate la produse medicale, suplimente alimentare, alimente cu destinaţie nutriţională specială Publicitate şi teleshopping

Publicitate şi teleshopping

SECŢIUNEA a 7-a
Publicitate la produse medicale, suplimente alimentare, alimente cu destinaţie nutriţională specială

Art. 122

(1) Sunt interzise publicitatea şi teleshoppingul pentru produsele şi tratamentele medicale care necesită prescripţie medicală.

(2) Pot fi difuzate numai materialele publicitare avizate de Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, în conformitate cu dispoziţiile cuprinse în cap. VIII Publicitatea şi cap. IX Informarea publicului din titlul XVII Medicamentul al Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare.

(3) În programele audiovizuale nu pot fi recomandate medicamente identificate prin marcă sau denumire comercială, tratamente medicale, farmacii, cabinete medicale şi medico-dentare.

Art. 121 Codul audiovizualului 2014 Publicitate la produse medicale, suplimente alimentare, alimente cu destinaţie nutriţională specială Publicitate şi teleshopping

Art. 121 Codul audiovizualului 2014 Publicitate la produse medicale, suplimente alimentare, alimente cu destinaţie nutriţională specială Publicitate şi teleshopping

Publicitate şi teleshopping

SECŢIUNEA a 7-a
Publicitate la produse medicale, suplimente alimentare, alimente cu destinaţie nutriţională specială

Art. 121

Prin publicitate audiovizuală pentru produse medicale se înţelege orice formă de promovare destinată să stimuleze distribuirea, consumul sau vânzarea medicamentelor şi a dispozitivelor medicale.

Art. 120 Codul audiovizualului 2014 Publicitate la alimente Publicitate şi teleshopping

Art. 120 Codul audiovizualului 2014 Publicitate la alimente Publicitate şi teleshopping

Publicitate şi teleshopping

SECŢIUNEA a 6-a
Publicitate la alimente

Art. 120

(1) Sub rezerva derogărilor prevăzute de legislaţia comunitară şi naţională aplicabile apelor minerale naturale şi produselor alimentare destinate unei alimentaţii speciale, informaţiile referitoare la produsele alimentare nu trebuie să atribuie unui produs alimentar proprietăţi de prevenire, de tratament şi de vindecare a unei boli umane şi nu trebuie să evoce astfel de proprietăţi.

(2) Nu se vor atribui alimentelor proprietăţi pe care acestea nu le posedă.

(3) În publicitatea pentru alimente adresată minorilor este interzisă folosirea celebrităţilor, personalităţilor sau medicilor. Publicitatea la alimente adresată minorilor este definită în conformitate cu codul de autoreglementare al Consiliului Român pentru Publicitate, depozitar al Codului etic pentru publicitatea adresată copiilor referitoare la produse alimentare.

(4) În cadrul calupurilor publicitare ce promovează alimente radiodifuzorii trebuie să difuzeze alternativ unul dintre următoarele mesaje de avertizare:

a) Pentru o viaţă sănătoasă, consumaţi zilnic fructe şi legume.;

b) Pentru o viaţă sănătoasă, faceţi mişcare cel puţin 30 de minute în fiecare zi.;

c) Pentru o viaţă sănătoasă, consumaţi zilnic minimum 2 litri de lichide.;

d) Pentru o viaţă sănătoasă, respectaţi mesele principale ale zilei.;

e) Pentru sănătatea dumneavoastră evitaţi excesul de sare, zahăr şi grăsimi.

(5) Toate mesajele de avertizare prevăzute la alin. (4) se difuzează alternativ pe parcursul unei zile, câte un mesaj inserat la sfârşitul unuia dintre calupurile publicitare din cadrul fiecărei ore date din intervalul orar 6,00-22,00. În perioada în care difuzează un spot noncomercial recomandat de Consiliu, radiodifuzorii pot renunţa la difuzarea mesajelor de avertizare prevăzute la alin. (4).

Art. 119 Codul audiovizualului 2014 Publicitate la alimente Publicitate şi teleshopping

Art. 119 Codul audiovizualului 2014 Publicitate la alimente Publicitate şi teleshopping

Publicitate şi teleshopping

SECŢIUNEA a 6-a
Publicitate la alimente
Art. 119

(1) În cazul utilizării la fabricarea produselor alimentare numai a aromelor de fructe şi legume, se interzice ilustrarea proprietăţilor produsului cu imagini de fructe.

(2) În cazul utilizării exclusive a aromelor, acest fapt va fi menţionat în spoturile de publicitate, scris şi verbal, prin sintagma cu gust de………. sau, după caz, cu aromă de………..

Art. 118 Codul audiovizualului 2014 Publicitate la alimente Publicitate şi teleshopping

Art. 118 Codul audiovizualului 2014 Publicitate la alimente Publicitate şi teleshopping

Publicitate şi teleshopping

SECŢIUNEA a 6-a
Publicitate la alimente

Art. 118

În cazul în care publicitatea pentru sucuri şi băuturi răcoritoare este ilustrată cu fructe şi/sau legume, se va preciza în procente cantitatea de fructe şi/sau legume conţinută de produs.

Art. 117 Codul audiovizualului 2014 Publicitate la alimente Publicitate şi teleshopping

Art. 117 Codul audiovizualului 2014 Publicitate la alimente Publicitate şi teleshopping

Publicitate şi teleshopping

SECŢIUNEA a 6-a
Publicitate la alimente

Art. 117

Publicitatea la produsele alimentare trebuie să respecte următoarele condiţii:

a) să nu încurajeze consumul excesiv de alimente;

b) să nu sugereze renunţarea la consumul de fructe, legume sau de alimente naturale;

c) să respecte dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 1.924/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind menţiunile nutriţionale şi de sănătate înscrise pe produsele alimentare, precum şi dispoziţiile legislaţiei naţionale în vigoare referitoare la aceste produse.

Art. 116 Codul audiovizualului 2014 Publicitate la alcool Publicitate şi teleshopping

Art. 116 Codul audiovizualului 2014 Publicitate la alcool Publicitate şi teleshopping

Publicitate şi teleshopping

SECŢIUNEA a 5-a
Publicitate la alcool

Art. 116

Calupurile publicitare în care se promovează băuturi spirtoase se vor încheia cu avertismentul sonor şi vizual: Consumul excesiv de alcool dăunează grav sănătăţii.

Art. 115 Codul audiovizualului 2014 Publicitate la alcool Publicitate şi teleshopping

Art. 115 Codul audiovizualului 2014 Publicitate la alcool Publicitate şi teleshopping

Publicitate şi teleshopping

SECŢIUNEA a 5-a
Publicitate la alcool

Art. 115

Este interzisă difuzarea spoturilor de autopromovare şi a concursurilor de fidelizare care conţin referiri la numele sau la marca unei băuturi spirtoase; în cadrul concursurilor nu pot fi oferite ca premii băuturi spirtoase.

Art. 114 Codul audiovizualului 2014 Publicitate la alcool Publicitate şi teleshopping

Art. 114 Codul audiovizualului 2014 Publicitate la alcool Publicitate şi teleshopping

Publicitate şi teleshopping

SECŢIUNEA a 5-a
Publicitate la alcool

Art. 114

Este interzisă difuzarea de spoturi publicitare la alcool în care apar minori.

 

Art. 113 Codul audiovizualului 2014 Publicitate la alcool Publicitate şi teleshopping

Art. 113 Codul audiovizualului 2014 Publicitate la alcool Publicitate şi teleshopping

Publicitate şi teleshopping

SECŢIUNEA a 5-a
Publicitate la alcool

Art. 113

(1) În intervalul orar 6,00-22,00 este interzisă orice formă de publicitate la băuturi spirtoase.

(2) În sensul prezentului cod, băuturile spirtoase sunt cele definite potrivit reglementărilor în vigoare ale Uniunii Europene.

Art. 112 Codul audiovizualului 2014 Excepţii. Spoturi izolate Publicitate şi teleshopping

Art. 112 Codul audiovizualului 2014 Excepţii. Spoturi izolate Publicitate şi teleshopping

Publicitate şi teleshopping

SECŢIUNEA a 4-a
Excepţii. Spoturi izolate

Art. 112

(1) În mod excepţional, în cadrul serviciilor de programe de televiziune se poate difuza, în intervalul orar 20,00-6,00, în alte situaţii decât cele precizate la art. 110, un spot publicitar izolat, cu respectarea regulilor de inserare a publicităţii.

(2) În cazul publicităţii pentru băuturi spirtoase, spotul publicitar izolat va fi difuzat numai în intervalul orar 23,00-6,00.

Art. 111 Codul audiovizualului 2014 Excepţii. Spoturi izolate Publicitate şi teleshopping

Art. 111 Codul audiovizualului 2014 Excepţii. Spoturi izolate Publicitate şi teleshopping

Publicitate şi teleshopping

SECŢIUNEA a 4-a
Excepţii. Spoturi izolate

Art. 111

Radiodifuzorii pot difuza în timpul transmisiunilor sportive minispoturi de publicitate, cu respectarea cumulativă a următoarelor condiţii:

a) durata minispotului să nu depăşească 10 secunde;

b) să fie maximum două minispoturi pe repriză;

c) să fie inserate în momentele de întrerupere naturală a jocului;

d) să fie însoţite pe toată durata difuzării de un marcaj cât mai vizibil, constând în majuscula P încadrată într-un cerc cu suprafaţa transparentă, cu dimensiunea de minimum 30 de puncte în format SD, definiţie standard, respectiv 60 în format HD, înaltă definiţie, amplasat în partea din dreapta jos a ecranului.

Art. 110 Codul audiovizualului 2014 Excepţii. Spoturi izolate Publicitate şi teleshopping

Art. 110 Codul audiovizualului 2014 Excepţii. Spoturi izolate Publicitate şi teleshopping

Publicitate şi teleshopping

SECŢIUNEA a 4-a
Excepţii. Spoturi izolate

Art. 110

(1) În cadrul serviciilor de programe de televiziune se pot difuza spoturi publicitare izolate numai dacă pauzele disponibile pentru inserarea spoturilor între părţile unui program, cum ar fi pauzele dintre rundele unui meci de box sau de tenis, sunt foarte scurte.

(2) Spotul izolat se difuzează în următoarele condiţii cumulative:

a) durata spotului să nu depăşească 30 de secunde;

b) să fie însoţit pe toată durata difuzării de un marcaj cât mai vizibil, constând în majuscula P încadrată într-un cerc cu suprafaţa transparentă, cu dimensiunea de minimum 30 de puncte în format SD, definiţie standard, respectiv 60 în format HD, înaltă definiţie, amplasat în partea din dreapta jos a ecranului.

Art. 109 Codul audiovizualului 2014 Excepţii. Spoturi izolate Publicitate şi teleshopping

Art. 109 Codul audiovizualului 2014 Excepţii. Spoturi izolate Publicitate şi teleshopping

Publicitate şi teleshopping

SECŢIUNEA a 4-a
Excepţii. Spoturi izolate

Art. 109

(1) Radiodifuzorii pot difuza în timpul transmisiei unei competiţii sportive inserturi grafice, cu respectarea următoarelor condiţii cumulative:

a) insertul grafic se difuzează numai în momentul în care se înlocuieşte un jucător sau când se modifică scorul;

b) durata unui insert să nu depăşească 10 secunde, iar durata totală de difuzare pe întreaga transmisie să nu depăşească două minute;

c) insertul grafic să fie plasat deasupra sau sub zona de difuzare a informaţiei prevăzute la lit. a) şi să nu depăşească dimensiunile acesteia.

(2) Dimensiunea casetei grafice a insertului grafic, gradul acesteia de transparenţă şi zona în care aceasta se plasează pe ecran se vor alege astfel încât să nu se aducă atingere integrităţii sau valorii competiţiei sportive în care este plasată.

Art. 108 Codul audiovizualului 2014 Publicitatea virtuală Publicitate şi teleshopping

Art. 108 Codul audiovizualului 2014 Publicitatea virtuală Publicitate şi teleshopping

Publicitate şi teleshopping

SECŢIUNEA a 3-a
Publicitatea virtuală

Art. 108

(1) publicitatea virtuală se poate difuza numai în cadrul transmisiunii unor evenimente sportive, culturale sau expoziţionale, cu respectarea următoarelor condiţii cumulative:

a) să existe acordul organizatorului evenimentului respectiv şi al titularilor de drepturi;

b) să nu aducă atingere integrităţii, valorii şi/sau specificului evenimentului în care este plasată, să nu fie stridentă şi obositoare din punct de vedere vizual;

c) telespectatorii să fie informaţi asupra utilizării acestui procedeu publicitar, la începutul transmisiei evenimentului şi după fiecare pauză, prin menţiunea acest program conţine publicitate virtuală, afişată lizibil pe o durată de minimum 5 secunde.

(2) În cazul evenimentelor sportive, publicitatea virtuală poate să fie plasată pe suprafaţa de joc în timpul jocului, în pauza acestuia şi după sfârşitul său. De asemenea, publicitatea virtuală poate fi plasată şi în spaţiile situate în afara suprafeţei de joc destinate de către organizatorul competiţiei plasării de panouri publicitare.

Art. 107 Codul audiovizualului 2014 Ecranul partajat Publicitate şi teleshopping

Art. 107 Codul audiovizualului 2014 Ecranul partajat Publicitate şi teleshopping

Publicitate şi teleshopping

SECŢIUNEA a 2-a
Ecranul partajat

Art. 107

(1) publicitatea pe ecran partajat se difuzează cu respectarea următoarelor condiţii cumulative:

a) să fie clar separată de conţinutul editorial printr-o divizare a suprafeţei ecranului, obţinută prin afişarea spoturilor publicitare într-o fereastră publicitară distinctă de fereastra editorială; pentru a nu altera programul principal nu trebuie modificat raportul de aspect al imaginii acestuia, iar suprafaţa ferestrei publicitare nu trebuie să depăşească suprafaţa ferestrei editoriale;

b) să fie uşor de identificat prin afişarea menţiunii Publicitate, pe toată durata difuzării acesteia.

(2) Este interzisă difuzarea de publicitate:

a) în mod simultan pe două sau mai multe ferestre partajate;

b) pe crawl.

(3) Este interzisă difuzarea publicităţii pe ecran partajat în următoarele categorii de programe audiovizuale:

a) programe destinate minorilor;

b) programe de ştiri, precum şi de dezbateri politice.

(4) Timpul de difuzare a publicităţii pe ecran partajat intră în calculul limitei orare de 12 minute.

Art. 106 Codul audiovizualului 2014 Dispoziţii generale Publicitate şi teleshopping

Art. 106 Codul audiovizualului 2014 Dispoziţii generale Publicitate şi teleshopping

Publicitate şi teleshopping

SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale

Art. 106

(1) Calupurile publicitare trebuie separate clar, sonor şi vizual, de programele audiovizuale, prin coperte neutre.

(2) În cadrul unui calup publicitar poate fi difuzat un singur grupaj de autopromovare.

(3) Pentru asigurarea condiţiilor de identificare şi separare, precizate la alin. (1), spoturile publicitare şi de teleshopping se difuzează cu respectarea următoarelor reguli:

a) calupurile publicitare trebuie separate clar, sonor şi vizual, de programele audiovizuale, prin coperte neutre, cu menţiunea Publicitate;

b) telepromovarea trebuie semnalată clar, sonor şi vizual, şi însoţită pe întreaga durată de difuzare de menţiunea Publicitate, afişată lizibil, cu o dimensiune de minimum 30 de puncte în format SD, definiţie standard, respectiv 60 în format HD, înaltă definiţie, şi pe o durată de minimum 5 secunde;

c) menţiunea scrisă prevăzută la lit. b) va fi eliminată după o perioadă de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei decizii şi va fi înlocuită cu simbolul P, afişat în aceleaşi condiţii de lizibilitate;

d) se interzice difuzarea de publicitate şi de teleshopping în care apar prezentatori ai emisiunilor de ştiri.

Art. 105 Codul audiovizualului 2014 Dispoziţii generale Publicitate şi teleshopping

Art. 105 Codul audiovizualului 2014 Dispoziţii generale Publicitate şi teleshopping

Publicitate şi teleshopping

SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale

Art. 105

(1) publicitatea sau teleshoppingul care se referă la o ofertă specială trebuie să indice, în mod clar şi neechivoc, perioada de valabilitate a ofertei în care se aplică preţul special sau alte condiţii specifice ori, dacă este cazul, faptul că oferta specială se referă la stocul de bunuri sau pachetul de servicii disponibil.

(2) În cazul publicităţii ce include concursuri pentru promovarea unui produs sau serviciu se vor preciza perioada de desfăşurare a concursului şi regulamentul acestuia.

Art. 103 Codul audiovizualului 2014 Dispoziţii generale Publicitate şi teleshopping

Art. 103 Codul audiovizualului 2014 Dispoziţii generale Publicitate şi teleshopping

Publicitate şi teleshopping

SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale

Art. 103

(1) Este interzisă difuzarea de emisiuni, altele decât teleshoppingul, în care sunt promovate bunuri sau servicii individualizate care pot fi identificate de public prin marcă, producător ori prin modalităţi de comercializare.

(2) Aceste restricţii nu se referă la denumirea companiilor producătoare de bunuri sau prestatoare de servicii, precum şi la produsele şi serviciile culturale.

Art. 104 Codul audiovizualului 2014 Dispoziţii generale Publicitate şi teleshopping

Art. 104 Codul audiovizualului 2014 Dispoziţii generale Publicitate şi teleshopping

Publicitate şi teleshopping

SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale

Art. 104

Sunt interzise publicitatea şi teleshoppingul în care se utilizează practici comerciale înşelătoare sau practici comerciale agresive.

Art. 102 Codul audiovizualului 2014 Dispoziţii generale Publicitate şi teleshopping

Art. 102 Codul audiovizualului 2014 Dispoziţii generale Publicitate şi teleshopping

Publicitate şi teleshopping

SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale

Art. 102

(1) Este interzisă publicitatea care nu este conformă cu dispoziţiile legale.

(2) Publicitatea pentru profesiile liberale se poate face cu respectarea normelor de conduită care reglementează profesiile respective.

 

Art. 101 Codul audiovizualului 2014 Dispoziţii generale Publicitate şi teleshopping

Art. 101 Codul audiovizualului 2014 Dispoziţii generale Publicitate şi teleshopping

Publicitate şi teleshopping

SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale

Art. 101

Este interzisă orice formă de promovare a unor produse sau a unor servicii care sugerează publicului ori îl instigă să renunţe la alte produse sau servicii similare ori asemănătoare identificabile.

Art. 100 Codul audiovizualului 2014 Plasarea de produse

Art. 100 Codul audiovizualului 2014 Plasarea de produse

Plasarea de produse

Art. 100

(1) Prin plasare de produse se înţelege orice formă de comunicare comercială audiovizuală constând în includerea unui produs, serviciu sau a mărcii acestora ori în referirea la acestea, prin inserarea în cadrul unui program, în schimbul unei plăţi sau contraprestaţii.

(2) Plasarea de produse se semnalează, la începutul şi la sfârşitul programului, precum şi la reluarea după fiecare pauză publicitară, prin menţiunea Acest program conţine/a conţinut plasare de produse., precum şi prin simbolul PP de culoare albă pe fond negru, afişate lizibil, cu o dimensiune de minimum 30 de puncte în format SD, definiţie standard, respectiv 60 în format HD, înaltă definiţie, şi pentru o durată de minimum 5 secunde.

(3) Menţiunea scrisă prevăzută la alin. (2) va fi eliminată după o perioadă de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentului cod.

(4) Plasarea de produse nu exclude sponsorizarea şi/sau difuzarea de publicitate pentru aceleaşi produse sau servicii, în cadrul aceluiaşi program, cu respectarea dispoziţiilor art. 97 alin. (9), precum şi a celorlalte condiţii impuse de Legea audiovizualului.

Art. 99 Codul audiovualului 2014 Sponsorizare

Art. 99 Codul audiovualului 2014 Sponsorizare

Sponsorizare

Art. 99

(1) Nu trebuie să existe nicio conexiune între numele, marca sau imaginea sponsorului şi denumirea emisiunii.

(2) Emisiunile destinate minorilor nu pot fi sponsorizate de către persoane fizice sau juridice a căror activitate principală este fabricarea ori comercializarea băuturilor alcoolice, a produselor şi tratamentelor medicale sau a suplimentelor alimentare, precum şi de către cele care organizează jocuri şi concursuri interzise minorilor.

Art. 98 Codul audiovizualului 2014 Sponsorizare

Art. 98 Codul audiovizualului 2014 Sponsorizare

Sponsorizare

Art. 98

(1) Nu pot fi sponsorizate emisiuni de ştiri şi dezbateri pe teme politice.

(2) Nicio emisiune nu poate fi sponsorizată de producători de tutun.

(3) Este interzisă difuzarea în intervalul orar 6,00-22,00 a emisiunilor sponsorizate de companiile al/a căror nume sau marcă este identic/identică cu numele ori marca unei băuturi spirtoase.

(4) Emisiunile/Programele audiovizuale nu pot fi sponsorizate de către persoane fizice ori juridice care au ca obiect principal de activitate fabricarea sau vânzarea de produse ori furnizarea de servicii a căror publicitate este interzisă.

Art. 97 Codul audovizualului 2014 Sponsorizare

Art. 97 Codul audovizualului 2014 Sponsorizare

Sponsorizare

Art. 97

(1) Programul audiovizual sponsorizat trebuie să poată fi clar identificat ca atare de către public.

(2) Anunţurile de sponsorizare, prin care se menţionează existenţa acordului de sponsorizare a unui program audiovizual, trebuie să fie în mod clar separate de publicitate, să prezinte numai numele, marca, imaginea, activitatea sau produsele sponsorului şi să nu încurajeze în mod direct cumpărarea sau închirierea de produse ori servicii, mai ales prin menţiuni exprese cu caracter promoţional la produsele sau serviciile sponsorului sau ale unui terţ.

(3) Anunţul de sponsorizare poate fi făcut prin:

a) referire verbală şi/sau scrisă;

b) insert grafic;

c) ecran partajat.

(4) Prin insert grafic se înţelege reprezentarea, statică sau în mişcare, cu sau fără sunet, a mărcii, astfel cum aceasta este definită potrivit legii, a siglei sau a altui simbol prin care se identifică sponsorul ori imaginea unui produs reprezentativ al acestuia.

(5) Inserturile grafice şi ecranul partajat nu trebuie să afecteze integritatea editorială a programului; ecranul partajat va include menţiunea Sponsor/Sponsori pe întreaga durată a difuzării acestuia.

(6) Anunţurile de sponsorizare difuzate în interiorul programului nu pot depăşi 30 de secunde pentru fiecare perioadă de 30 de minute a duratei programate.

(7) În situaţia prezenţei în programul audiovizual sponsorizat a reprezentanţilor sponsorilor, referirile la sponsori nu trebuie să depăşească 30 de secunde pentru fiecare sponsor.

(8) În situaţia în care un program audiovizual este sponsorizat de mai mulţi sponsori, radiodifuzorul trebuie să anunţe toţi sponsorii cel puţin la sfârşitul programului.

(9) În anunţul sponsorului nu trebuie să existe nicio conexiune cu publicitatea difuzată ori cu plasarea de produse referitoare la produsele sau serviciile sponsorului.

(10) În cazul autopromovării emisiunilor sponsorizate, se pot prezenta, la sfârşitul spotului, pe o durată de maximum 5 secunde, mărcile sponsorilor.

(11) Anunţul de autopromovare a unui program sponsorizat care face referire la mărcile sponsorilor poate fi difuzat de maximum 5 ori pe zi.

Art. 96 Codul audiovizualului 2014 Dispoziţii generale

Art. 96 Codul audiovizualului 2014 Dispoziţii generale

Dispoziţii generale

Art. 96

(1) Comunicările comerciale pentru convorbiri telefonice erotice, precum şi pentru produse şi servicii cu destinaţie sexuală sunt interzise.

(2) Comunicările comerciale pentru publicaţii, filme ori spectacole erotice se difuzează în aceleaşi condiţii cu cele stabilite pentru programele 18.

(3) Este interzisă difuzarea oricărei forme de comunicare comercială sau de promovare a produselor cu caracter pornografic.

Art. 95 Codul audiovizualului 2014 Dispoziţii generale

Art. 95 Codul audiovizualului 2014 Dispoziţii generale

Dispoziţii generale

Art. 95

În sensul prezentului titlu, prin reminder se înţelege clipul publicitar sub formă prescurtată care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

a) este o parte, o continuare şi/sau o completare a aceleiaşi campanii publicitare la un anumit produs sau serviciu, realizată în cadrul aceluiaşi serviciu media audiovizual;

b) reaminteşte publicului elemente din mesajul difuzat în spotul principal al campaniei publicitare;

c) are o durată de maximum 10 secunde.

Art. 94 Codul audiovizualului 2014 Dispoziţii generale

Art. 94 Codul audiovizualului 2014 Dispoziţii generale

Dispoziţii generale

Art. 94

În scopul unei informări corecte, orice informaţie sau avertizare conţinută într-o comunicare comercială audiovizuală se difuzează astfel încât aceasta să fie clar percepută de public, în special prin asigurarea următoarelor măsuri:

a) să fie prezentată static, lizibil şi pe o durată suficientă, în cazul informaţiei difuzate sub formă de videotext; dimensiunea caracterelor trebuie să fie de minimum 17 puncte în format SD, definiţie standard, respectiv 32 în format HD, înaltă definiţie;

b) să fie redată la viteză normală de citire.

Art. 93 Codul audiovizualului 2014 Dispoziţii generale

Art. 93 Codul audiovizualului 2014 Dispoziţii generale

Dispoziţii generale

Art. 93

Comunicările comerciale audiovizuale trebuie să respecte, indiferent de formă şi de durată, principiile de protecţie a minorului, de informare corectă a publicului, de respectare a demnităţii umane, de asigurare a unei concurenţe loiale.

Art. 92 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 92 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 92

(1) Comunicarea în cadrul unui program a numerelor de apel ale serviciilor de telefonie, în scopul invitării publicului de a participa la un joc de noroc sau concurs interactiv, trebuie să respecte următoarele cerinţe:

a) să pună la dispoziţia publicului informaţii clare privind tariful aplicat de furnizor pe unitatea de timp, incluzând taxa pe valoarea adăugată şi, după caz, toate taxele suplimentare;

b) să informeze corect publicul cu privire la condiţiile şi modalitatea de a intra în posesia premiului oferit, inclusiv eventualele costuri suplimentare;

c) în situaţia în care tariful se aplică în mod automat din momentul formării numărului (apel fără răspuns), acest lucru va fi adus la cunoştinţa publicului pe parcursul emisiunii, periodic, atât sub formă scrisă, cât şi oral.

(2) În cadrul serviciilor de programe de televiziune, tariful aplicat de furnizorul de servicii de telefonie va fi prezentat lizibil, pe întreaga durată de afişare a numărului de apel, utilizându-se caractere cu dimensiuni identice cu cele ale numărului de apel.

(3) În cadrul serviciilor de programe de radiodifuziune sonoră, tariful aplicat de furnizorul de servicii de telefonie va fi precizat imediat după comunicarea numărului de apel, astfel încât să fie clar perceput de radioascultător.

(4) În cazul concursurilor cu premii care în mod normal implică o durată a apelului mai mare de 3 minute, publicul va fi informat în condiţiile prevăzute la alin. (2) şi (3) privind afişarea tarifului aplicat.

Art. 91 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 91 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 91

(1) Concursurile interactive pot fi difuzate în cadrul programelor audiovizuale numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) au drept scop exclusiv fidelizarea, divertismentul sau educarea publicului;

b) sunt inserate numai în programe educative şi de divertisment sau sunt difuzate ca emisiuni-concurs;

c) nu presupun taxă de participare directă sau disimulată, cum ar fi suprataxa percepută de serviciile de telefonie cu valoare adăugată;

d) respectă regulile informării corecte;

e) câştigurile sau premiile sunt atribuite în baza unui regulament adus la cunoştinţa publicului.

(2) Este interzisă descrierea calităţii produselor sau a serviciilor oferite ca premii în cadrul unui concurs interactiv, cu excepţia mărcii şi a valorii.

(3) Fac excepţie de la prevederile alin. (2) produsele sau serviciile culturale.

(4) Este interzisă oferirea de premii în bani sau cadouri nepotrivite vârstei minorilor în concursurile interactive destinate acestora.

Art. 90 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 90 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 90

(1) Nu pot fi difuzate emisiuni interactive în care:

a) publicul apelează la vrăjitori şi prezicători sau la activităţi interzise prin lege;

b) se atribuie câştiguri în produse ori servicii pentru care este interzisă prin lege comunicarea comercială audiovizuală.

(2) Este interzisă prezentarea sau oferirea de consultaţii şi tratamente medicale neavizate de Colegiul Medicilor în emisiunile interactive.

(3) Sunt interzise programele erotice interactive.

Art. 89 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 89 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 89

(1) Jocurile de noroc pot fi difuzate în cadrul unui program audiovizual sau pot fi subiect al unei comunicări comerciale audiovizuale numai dacă sunt autorizate în condiţiile legii.

(2) Este interzisă difuzarea de jocuri-concurs cu câştiguri de orice fel, prin intermediul liniilor telefonice sau al altor sisteme de telecomunicaţie, televiziune ori radio, prin care se condiţionează obţinerea unor avantaje materiale ca rezultat al răspunsurilor formulate la întrebări adresate publicului şi care presupun o taxă de participare.

(3) Programele audiovizuale care conţin jocuri de noroc se supun condiţiilor de protecţie a minorilor prevăzute în cap. II Clasificarea programelor în vederea protecţiei minorilor din titlul II Protecţia minorilor.

(4) Jocurile de noroc nu pot fi incluse în programele adresate minorilor şi nici nu este permisă incitarea acestora să participe la astfel de jocuri.

(5) Jocurile de noroc trebuie să respecte regulile informării corecte, iar regulamentul lor de desfăşurare trebuie să fie clar şi adus la cunoştinţă în mod corespunzător.

(6) La începutul şi pe parcursul desfăşurării programului, publicul va fi informat, vizual şi auditiv, despre caracterul jocului, condiţiile de participare şi de tarifare, modalităţile de acces şi de atribuire a câştigurilor.

(7) Anterior programării difuzării jocului, furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să aducă la cunoştinţa Consiliului datele principale din licenţa sub care acesta este organizat.

(8) Este interzisă solicitarea insistent adresată publicului de a participa la joc.

Art. 88 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 88 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 88

Radiodifuzorii aflaţi în jurisdicţia României prezintă semestrial Consiliului un raport, conform modelului prezentat în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul cod.

Art. 87 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 87 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 87

Dispoziţiile art. 23 din Legea audiovizualului privind promovarea operelor audiovizuale europene se vor aplica în mod corespunzător serviciilor media la cerere, potrivit specificului acestor servicii.

Art. 85 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 85 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 85

Radiodifuzorii aflaţi în jurisdicţia României au obligaţia de a asigura în cadrul fiecărui serviciu de programe de televiziune îndeplinirea următoarelor cerinţe:

a) să rezerve operelor europene, astfel cum sunt definite la art. 11 din Legea audiovizualului, minimum 50% din timpul de difuzare, cu excepţia timpului consacrat informaţiilor, manifestărilor sportive, jocurilor, publicităţii, precum şi serviciilor de teletext şi teleshopping;

b) să rezerve operelor europene create de producători independenţi cel puţin 10% din timpul de difuzare, cu excepţia timpului consacrat informaţiilor, manifestărilor sportive, jocurilor, publicităţii, precum şi serviciilor de teletext şi teleshopping, sau cel puţin 10% din bugetul lor de programe;

c) respectarea structurii programelor aprobate de Consiliu.

Art. 84 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 84 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 84

Serviciile media audiovizuale trebuie să reflecte diversitatea spaţiului cultural românesc şi european.

 

Art. 83 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 83 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 83

Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia de a asigura respectarea normelor ortografice, ortoepice şi morfologice ale limbii române, stabilite de Academia Română.

Art. 82 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 82 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 82

În cazul transmisiei unei competiţii sportive, cu excepţia competiţiilor UEFA şi FIFA, furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia de a afişa permanent competitorii, scorul şi minutul.

Art. 81 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 81 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 81

Radiodifuzorii au obligaţia de a respecta programul anunţat; fac excepţie situaţiile de forţă majoră.

Art. 80 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 80 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 80

Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să nu utilizeze în programe impulsuri audio şi video subliminale, de natură electronică şi informatică, ce pot influenţa publicul.

Art. 79 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 79 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 79

Furnizorii de servicii media audiovizuale vor asigura, gradual, până la 1 ianuarie 2015, accesibilitatea la principala emisiune informativă televizată a persoanelor cu deficienţe de auz.

Art. 78 Codul cod de procedura 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 78 Codul cod de procedura 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 78

(1) Prezenţa siglei serviciului de programe de televiziune pe întreaga durată a difuzării, cu excepţia timpului afectat publicităţii, este obligatorie.

(2) Orice transmisiune în direct va fi însoţită permanent de menţiunea Direct.

(3) La difuzarea în reluare a programelor se va face menţiunea Reluare pe întreaga durată a difuzării acestora, cu excepţia operelor cinematografice.

(4) La difuzarea unor imagini şi/sau înregistrări sonore de arhivă se va face datarea acestora ori menţiunea Arhivă.

(5) Nu este permisă prezentarea ca transmisiune directă a programelor înregistrate.

(6) Radiodifuzorii au obligaţia de a înştiinţa publicul dacă interpretarea unor piese muzicale este play-back

Art. 77 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 77 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului
Art. 77

(1) Radiodifuzorii care dau publicităţii date, informaţii, avertizări şi prognoze meteorologice sunt obligaţi să precizeze sursa de informare.

(2) Serviciile publice de radio şi de televiziune sunt obligate să comunice, în mod repetat, avertizările referitoare la fenomenele meteorologice periculoase.

Art. 76 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 76 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 76

(1) Informaţiile şi comunicatele oficiale ale autorităţilor publice cu privire la dezastre, la starea de urgenţă sau la starea de asediu se difuzează integral şi cu prioritate.

(2) Decretul de instituire a stării de asediu sau a stării de urgenţă se difuzează pe posturile de radio şi de televiziune în cel mult două ore de la semnare şi repetat în primele 24 de ore de la instituirea stării de asediu sau de urgenţă.

(3) Informaţiile cu privire la starea de asediu sau la starea de urgenţă, cu excepţia celor referitoare la dezastre, se dau publicităţii numai cu avizul autorităţilor militare.

(4) Pe timpul stării de asediu sau al stării de urgenţă radiodifuzorii sunt obligaţi să transmită, cu prioritate, mesajele autorităţilor militare, la cererea acestora.

Art. 75 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 75 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 75

(1) Relatările despre dezastre sau tragedii colective trebuie să fie realizate cu decenţă şi discernământ, fără a induce panică.

(2) Radiodifuzorii nu trebuie să repete nejustificat imaginile şocante.

(3) Radiodifuzorii au obligaţia de a prezenta şi poziţia exprimată de autorităţile publice abilitate.

(4) Este interzisă dezvăluirea de către radiodifuzori a identităţii victimelor până la comunicarea oficială a acesteia.

Art. 74 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 74 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 74

Informaţiile difuzate în cazurile de răpiri sau deturnări nu trebuie să aducă prejudicii eforturilor depuse pentru soluţionarea lor şi să pună în pericol viaţa persoanelor în cauză.

 

Art. 73 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 73 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 73

Este interzisă difuzarea de producţii audiovizuale în care sunt promovate cazuri de vindecare a unor boli grave cu ajutorul tratamentelor convenţionale sau neconvenţionale, dacă diagnosticul şi actele medicale care îl atestă nu au fost certificate de Colegiul Medicilor din România ori de instituţii similare din străinătate.

Art. 72 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 72 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 72

Radiodifuzorii trebuie să precizeze calitatea politică a persoanelor care îşi exprimă punctele de vedere în probleme de interes public.

Art. 71 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 71 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 71

(1) Prezentarea sondajelor de opinie va fi însoţită în mod obligatoriu de următoarele informaţii:

a) denumirea celor care au solicitat şi a celor care au realizat sondajul;

b) perioada în care a fost efectuat sondajul şi metodologia utilizată;

c) dimensiunea eşantionului şi marja maximă de eroare.

(2) Indiferent de modalitatea de interogare a publicului, televotul sau sondajul propriu, de genul vox pop, organizat şi prezentat de către furnizorul de servicii media audiovizuale, trebuie să respecte următoarele reguli:

a) să nu ofere recompense persoanelor chestionate;

b) să nu încalce dispoziţiile art. 30;

c) să difuzeze, în cadrul invitaţiei adresate publicului de a participa la televot sau la sondaj, precum şi la prezentarea rezultatelor, menţiunea televotul/sondajul nu este reprezentativ pentru opinia publică şi nu are valoarea unui sondaj de opinie, afişată lizibil pe o durată de minimum 5 secunde, în condiţiile art. 94.

(3) În cazul invocării răspunsurilor primite din partea publicului pe o anumită temă, radiodifuzorii vor menţiona numărul total de mesaje primite, indiferent de mijloacele de comunicare utilizate.

(4) Comunicarea în cadrul unui program a numerelor de apel ale serviciilor de telefonie trebuie să respecte dispoziţiile alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) şi (3) ale art. 92, precum şi dispoziţiile art. 94.

Art. 70 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 70 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 70

În cadrul programelor de ştiri şi dezbateri care abordează probleme de interes public privind minorităţile etnice, religioase sau sexuale se va prezenta şi un punct de vedere al acestora.

Art. 69 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 69 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 69

(1) În programele de ştiri radiodifuzorii trebuie să asigure o prezentare echilibrată a reprezentanţilor puterii şi opoziţiei, ţinând cont de ponderea partidelor parlamentare, de importanţa temelor aflate în dezbatere şi, după caz, de reprezentarea partidelor la nivel local.

(2) În emisiunile de dezbatere numărul reprezentanţilor puterii şi ai opoziţiei trebuie să fie egal.

Art. 67 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 67 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului
Art. 67

În exercitarea dreptului lor de a-şi exprima opinii sau puncte de vedere în legătură cu subiecte de interes public, prezentatorii şi moderatorii trebuie să asigure o separare clară a opiniilor de fapte şi nu trebuie să profite de apariţia lor constantă în programe într-un mod care să contravină exigenţelor de asigurare a imparţialităţii.

Art. 66 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 66 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 66

(1) În programele de ştiri şi dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie să respecte următoarele principii:

a) asigurarea imparţialităţii, echilibrului şi favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică;

b) evitarea oricăror forme de discriminare.

(2) Prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie se asigură, de regulă, în cadrul aceleiaşi emisiuni, iar în mod excepţional, în emisiunile următoare; în cazul în care cei solicitaţi refuză să participe sau să îşi precizeze punctul de vedere, acest fapt trebuie menţionat pe post; absenţa punctului de vedere al uneia dintre părţi nu exonerează realizatorul/moderatorul de asigurarea imparţialităţii.

Art. 65 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 65 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 65

În emisiunile de ştiri şi dezbateri, radiodifuzorii trebuie să respecte următoarele reguli:

a) rigoare şi acurateţe în redactarea şi prezentarea ştirilor;

b) între subiectul tratat şi imaginile ce însoţesc comentariul să existe o conexiune reală;

c) titlurile şi textele afişate pe ecran să reflecte cât mai fidel esenţa faptelor şi datelor prezentate;

d) în cazul difuzării unor reconstituiri să se menţioneze în mod clar acest lucru;

e) în cazul prezentării de înregistrări provenind din surse externe redacţiei, să se precizeze acest lucru;

f) în enunţarea unor ipoteze sau a unor relaţii de cauzalitate privind producerea unor eventuale catastrofe, să se solicite şi punctul de vedere al autorităţii publice abilitate.

Art. 64 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 64 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 64

(1) În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii:

a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii;

b) informarea cu privire la un fapt sau un eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bunăcredinţă.

(2) În cazul în care informaţiile prezentate se dovedesc a fi eronate în mod semnificativ, furnizorul de servicii media audiovizuale trebuie să aducă rectificările necesare în cel mai scurt timp şi în condiţii similare de difuzare.

(3) În cazul în care informaţia provine din surse confidenţiale sau a căror credibilitate nu este suficient verificată, se va menţiona explicit acest fapt.

Art. 63 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 63 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 63

Acordarea dreptului la replică sau la rectificare nu împiedică persoana ale cărei drepturi sau interese legitime au fost lezate să se adreseze instanţelor judecătoreşti.

Art. 62 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 62 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 62

În cazul în care Consiliul dă câştig de cauză solicitantului, radiodifuzorul va duce la îndeplinire decizia Consiliului în termen de cel mult 3 zile de la data comunicării ei.

Art. 61 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 61 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 61

Consiliul este obligat să se pronunţe asupra sesizării în termen de cel mult 7 zile de la data înregistrării ei.

Art. 60 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 60 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 60

Sesizarea, însoţită de întreaga documentaţie referitoare la cererile de acordare a dreptului la replică sau la rectificare, se înregistrează la Registratura Consiliului.

Art. 59 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 59 Codul audiovizualului 2014 Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

Art. 59

Solicitantul căruia i s-a refuzat de către radiodifuzor dreptul la replică ori la rectificare se poate adresa Consiliului în termen de maximum 30 de zile de la data difuzării programului care a produs lezarea.

Art. 58 Codul audiovizualului 2014 Procedura exercitării dreptului la replică şi la rectificare

Art. 58 Codul audiovizualului 2014 Procedura exercitării dreptului la replică şi la rectificare

Procedura exercitării dreptului la replică şi la rectificare

Art. 58

(1) Dreptul la rectificare se exercită prin difuzarea gratuită pe post, în termen de maximum 3 zile de la data aprobării cererii, în acelaşi interval orar, a unor precizări prin care radiodifuzorul corectează informaţiile eronate care au produs lezarea, menţionând emisiunea în care au fost prezentate informaţiile eronate şi data difuzării ei.

(2) Forma rectificării trebuie convenită în prealabil cu persoana lezată.

Art. 57 Codul audiovizualului 2014 Procedura exercitării dreptului la replică şi la rectificare

Art. 57 Codul audiovizualului 2014 Procedura exercitării dreptului la replică şi la rectificare

Procedura exercitării dreptului la replică şi la rectificare

Art. 57

(1) Dreptul la replică va fi difuzat gratuit, fără comentarii ale radiodifuzorului, în termen de maximum 3 zile de la data aprobării cererii, în aceleaşi condiţii în care drepturile sau interesele legitime ale persoanei au fost lezate: în cadrul aceluiaşi interval orar, al aceleiaşi emisiuni, în limitele aceleiaşi durate şi cu precizarea emisiunii în care s-a produs lezarea.

(2) Dacă următoarea ediţie a emisiunii în care s-a produs lezarea este programată într-un termen mai lung de 7 zile, calculat de la data aprobării cererii, dreptul la replică se difuzează în maximum 3 zile de la această dată, în acelaşi interval orar şi cu precizarea emisiunii în care s-a produs lezarea.

(3) Dreptul la replică se exercită fie prin difuzarea pe post a intervenţiei directe a persoanei lezate, fie prin difuzarea unei înregistrări realizate de radiodifuzor sau de solicitant; înregistrarea realizată de solicitant trebuie să corespundă standardelor tehnice utilizate de radiodifuzor.

(4) În situaţia în care solicitantul este de acord, dreptul la replică poate fi difuzat şi sub forma unui text scris.

Art. 56 Codul audiovizualului 2014 Procedura exercitării dreptului la replică şi la rectificare

Art. 56 Codul audiovizualului 2014 Procedura exercitării dreptului la replică şi la rectificare

Procedura exercitării dreptului la replică şi la rectificare

Art. 56

(1) În termen de două zile de la primirea cererii, radiodifuzorul este obligat să comunice, în scris, solicitantului fie ziua şi ora difuzării dreptului la replică sau a rectificării, fie motivul refuzului.

(2) Refuzul motivat va preciza în mod obligatoriu posibilitatea solicitantului de a se adresa Consiliului în termen de cel mult 30 de zile de la data difuzării programului care a produs lezarea.

Art. 55 Codul audiovizualului 2014 Procedura exercitării dreptului la replică şi la rectificare

Art. 55 Codul audiovizualului 2014 Procedura exercitării dreptului la replică şi la rectificare

Procedura exercitării dreptului la replică şi la rectificare
Art. 55

Radiodifuzorul poate refuza exercitarea dreptului la replică sau la rectificare în următoarele situaţii:

a) cererea nu a fost trimisă în termenul şi în condiţiile prevăzute la art. 53;

b) radiodifuzorul deţine dovezi care probează adevărul faptelor prezentate sau, după caz, este îndeplinită una dintre condiţiile prevăzute la art. 50 şi art. 51 alin. (2);

c) lungimea textului replicii depăşeşte cu mult necesarul dreptului la replică şi persoana lezată nu acceptă scurtarea textului.

Art. 54 Codul audiovizualului 2014 Procedura exercitării dreptului la replică şi la rectificare

Art. 54 Codul audiovizualului 2014 Procedura exercitării dreptului la replică şi la rectificare

Procedura exercitării dreptului la replică şi la rectificare

Art. 54

(1) Cererea de drept la replică/rectificare va fi înregistrată de radiodifuzor, cu precizarea datei şi orei primirii, iar solicitantului i se va înmâna o dovadă scrisă în acest sens.

(2) În cazul în care radiodifuzorul refuză să înregistreze cererea, solicitantul se poate adresa direct Consiliului Naţional al Audiovizualului, denumit în continuare Consiliul, în termen de cel mult 30 de zile de la data difuzării programului care a produs lezarea.

Art. 53 Codul audiovizualului 2014 Procedura exercitării dreptului la replică şi la rectificare

Art. 53 Codul audiovizualului 2014 Procedura exercitării dreptului la replică şi la rectificare

Procedura exercitării dreptului la replică şi la rectificare

Art. 53

(1) În termen de cel mult 15 zile de la data difuzării emisiunii în care s-a produs lezarea, solicitantul unui drept la replică sau la rectificare va transmite în scris, la sediul postului care a difuzat programul incriminat, o cerere care va conţine, după caz, următoarele:

a) numele şi adresa acestuia, numărul de telefon sau coordonatele oricărui alt mijloc care să facă posibilă contactarea sa rapidă şi eficientă;

b) denumirea emisiunii şi data difuzării;

c) faptele neadevărate pentru care se solicită dreptul la replică sau informaţiile eronate pentru care se solicită rectificarea;

d) motivarea cererii;

e) textul replicii, care trebuie să se refere numai la faptele neadevărate contestate.

(2) În cazul minorului în vârstă de până la 14 ani, cererea va fi semnată de părinţi sau de reprezentantul legal; pentru minorul cu vârsta între 14 şi 18 ani, cererea va fi semnată de acesta şi de părinţi sau de reprezentantul legal.

Art. 52 Codul audiovizualului 2014 Procedura exercitării dreptului la replică şi la rectificare

Art. 52 Codul audiovizualului 2014 Procedura exercitării dreptului la replică şi la rectificare

Procedura exercitării dreptului la replică şi la rectificare

Art. 52

(1) Persoana care se consideră lezată de prezentarea în cadrul unui program audiovizual a unor fapte neadevărate sau informaţii eronate, denumită în continuare solicitant, poate cere radiodifuzorului, în termen de cel mult 15 zile de la data difuzării acestuia, revizionarea sau reaudierea programului în cauză.

(2) Radiodifuzorul are obligaţia de a asigura accesul la revizionarea ori la reaudierea programului în termen de 24 de ore de la data primirii unei solicitări scrise, fie direct, la sediul radiodifuzorului, fie indirect, prin înmânarea unei copii video sau audio, după caz.

(3) În cazul în care solicitantul este minor în vârstă de până la 14 ani, cererea de revizionare sau de reaudiere va fi semnată de părinţi ori de reprezentantul legal; pentru minorul cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani, cererea va fi semnată de acesta şi de părinţi sau de reprezentantul legal.

(4) Minorul va fi asistat la revizionări sau la reaudieri de părinţi ori de reprezentantul legal.

Art. 51 Codul audiovizualului 2014 Procedura exercitării dreptului la replică şi la rectificare

Art. 51 Codul audiovizualului 2014 Procedura exercitării dreptului la replică şi la rectificare

Procedura exercitării dreptului la replică şi la rectificare

Art. 51

(1) Orice persoană fizică sau juridică ale cărei drepturi sau interese legitime au fost lezate prin prezentarea în cadrul unui program audiovizual a unor informaţii eronate beneficiază de dreptul la rectificare.

(2) Rectificarea nu poate fi solicitată în cazul în care eroarea nu este evidentă şi semnificativă.

Art. 50 Codul audiovizualului 2014 Procedura exercitării dreptului la replică şi la rectificare

Art. 50 Codul audiovizualului 2014 Procedura exercitării dreptului la replică şi la rectificare

Procedura exercitării dreptului la replică şi la rectificare

Art. 50

(1) Dreptul la replică nu poate fi solicitat:

a) pentru opinii şi judecăţi de valoare exprimate sau pentru a emite opinii şi judecăţi de valoare;

b) în situaţia în care radiodifuzorii au respectat principiul audiatur et altera pars;

c) în situaţia în care se solicită replica la replică;

d) în cazul în care radiodifuzorul răspunde acuzaţiilor unei persoane, cu condiţia să nu afecteze drepturile sau interesele legitime ale unui terţ.

(2) Respectarea principiului audiatur et altera pars presupune condiţii nediscriminatorii de exprimare în cadrul aceluiaşi program.

Art. 49 Codul audiovizualului 2014 Procedura exercitării dreptului la replică şi la rectificare

Art. 49 Codul audiovizualului 2014 Procedura exercitării dreptului la replică şi la rectificare

Procedura exercitării dreptului la replică şi la rectificare

Art. 49

Orice persoană fizică sau juridică ale cărei drepturi sau interese legitime au fost lezate prin prezentarea în cadrul unui program audiovizual a unor fapte neadevărate beneficiază de dreptul la replică.

Art. 47 Codul audiovizualului 2014 Clasificarea programelor audiovizuale în vederea protecţiei minorilor

Art. 47 Codul audiovizualului 2014 Clasificarea programelor audiovizuale în vederea protecţiei minorilor

Clasificarea programelor audiovizuale în vederea protecţiei minorilor

Art. 47

(1) Este interzisă difuzarea în programele audiovizuale a oricăror forme de manifestări antisemite sau xenofobe.

(2) Este interzisă în programele audiovizuale orice discriminare pe considerente de rasă, religie, naţionalitate, sex, orientare sexuală sau etnie.

Art. 48 Codul audiovizualului 2014 Clasificarea programelor audiovizuale în vederea protecţiei minorilor

Art. 48 Codul audiovizualului 2014 Clasificarea programelor audiovizuale în vederea protecţiei minorilor

Clasificarea programelor audiovizuale în vederea protecţiei minorilor

Art. 48

Sunt interzise în programele audiovizuale prezentarea apologetică a regimurilor totalitare, nazist şi comunist, a autorilor crimelor şi abuzurilor acestor regimuri, precum şi denigrarea victimelor acestora.

Art. 45 Codul audiovizualului 2014 Clasificarea programelor audiovizuale în vederea protecţiei minorilor

Art. 45 Codul audiovizualului 2014 Clasificarea programelor audiovizuale în vederea protecţiei minorilor

Clasificarea programelor audiovizuale în vederea protecţiei minorilor

Art. 45

(1) Orice persoană are dreptul la respectarea intimităţii în momente dificile, cum ar fi o pierdere ireparabilă sau o nenorocire.

(2) În cazul situaţiilor de suferinţă umană, al dezastrelor naturale, accidentelor sau al actelor de violenţă, furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia de a respecta imaginea şi demnitatea persoanelor aflate în astfel de situaţii.

Art. 44 Codul audiovizualului 2014 Clasificarea programelor audiovizuale în vederea protecţiei minorilor

Art. 44 Codul audiovizualului 2014 Clasificarea programelor audiovizuale în vederea protecţiei minorilor

Clasificarea programelor audiovizuale în vederea protecţiei minorilor

Art. 44

(1) Nu pot fi difuzate înregistrări realizate şi puse la dispoziţia furnizorilor de servicii media audiovizuale de către autorităţile poliţieneşti sau judiciare, indiferent de suportul informatic utilizat, fără acordul persoanelor care sunt victime ale unor infracţiuni, fără acordul familiilor acestora sau, după caz, al reprezentanţilor legali.

(2) Nu poate fi dezvăluită în niciun mod identitatea persoanelor care sunt victime ale infracţiunilor privitoare la viaţa sexuală; se exceptează situaţiile în care victimele şi-au dat acordul scris, sub condiţia respectării limitelor de identificare stabilite prin acord.

Ne puteti scrie gratuit pe whatsapp 0745150894!