De ce se doreşte tocmai acum, când disciplina contractuală este mai importantă decât oricând, ridicarea interdicţiei privind acordarea de sporuri, prime şi alte beneficii şefilor firmelor cu datorii? Având în vedere că
Guvernul şi-a dat acordul pentru iniţierea actului de abrogare, probabilitatea ca acesta să treacă este foarte mare.
Nota de fundamentare a Ministerului Finanţelor Publice, întocmită pentru a motiva necesitatea abrogării Legii nr. 469/2002, este plină de inadvertenţe. Înainte de toate, se porneşte de la o ipoteză greşită: că această lege conţine dispoziţii paralele cu alte legi.
Într-adevăr, există şi unele dispoziţii paralele (similare), care pot fi eliminate, pentru că apar şi în Codul Civil, şi în Legea 119/2007, iar prezenţa lor mai rău încurcă. Este vorba despre posibilitatea prevederii în contracte a penalităţilor pentru debitorii care întârzie plata, precum şi a daunelor interese pentru neexecutarea parţială sau totală a contractului. Însă greutatea acestei legi constă în alte reglementări care nu se regăsesc în restul legislaţiei, deci nu poate fi vorba de paralelisme.
Restricţii la achiziţii şi la acordarea de beneficii
Reglementările care vor fi abrogate (sub motivaţia incorectă a paralelismelor cu alte legi) constau în instituirea de restricţii privind unele achiziţii, precum şi acordarea de beneficii pentru companiile care nu-şi plătesc datoriile la data scadenţei: „Agenţii economici – comercianţi, persoane juridice, care nu îşi îndeplinesc în mod intenţionat obligaţiile asumate prin contract, vor sista orice plată reprezentând sporuri, cu excepţia celui de vechime, indemnizaţii şi premii pentru membrii Consiliilor de Administraţie, directorii generali, directorii generali adjuncţi, directorii şi directorii adjuncţi, precum şi achiziţii de bunuri mobile sau imobile care nu sunt necesare direct procesului de producţie. Comercianţii, persoane fizice, care, cu rea-credinţă stabilită în condiţiile legii, nu-şi îndeplinesc obligaţiile asumate prin contract, vor sista, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, orice achiziţii de bunuri mobile sau imobile“. Pentru nerespectarea acestei obligaţii, sancţiunile constau în amenzi între 10.000 şi 30.000 de lei.
Tot în expunerea de motive s-a mai afirmat că Legea 469/2002 ar conţine limitări substanţiale ale libertăţii contractuale, întrucât instituie o serie de obligaţii în sarcina comercianţilor, persoane fizice şi juridice, precum şi a unor sancţiuni pentru nerespectarea acestora.
Este adevărat că legea conţine un set de clauze obligatorii pe care să le conţină toate contractele, însă spune doar la ce să se refere clauzele respective, nu intervine deloc în voinţa părţilor arătând conţinutul acestor clauze. Plus că nu instituie sancţiuni pentru nerespectarea lor, aşa cum greşit se afirmă în nota de fundamentare.
sfin