Legea insolvenţei nr. 85/2006 enumeră limitativ faptele pentru care aceste persoane pot fi obligate să suporte personal datoriile societăţii:
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau
în cel al unei alte persoane; acestea sunt cele mai frecvente situaţii când administratorii îsi acordă avansuri din firmă, când fac credite pe firmă pentru bunuri personale, când iau bani pentru serviciile firmei si uită să-i evidenţieze în contabilitate etc.
b) au făcut acte de comerţ în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;
c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juri-dică la încetarea de plăţi;
d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;
f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăţi;
g) în luna precedentă încetării plăţilor, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferinţă unui creditor, în dauna celorlalţi creditori.
Această enumerare făcută de lege este limitativă, ceea ce înseamnă că persoanele în cauză nu pot fi urmărite si pentru alte fapte, cum ar fi greseli de management, faptul că nu au întreprins nicio acţiune pentru recuperarea unor datorii ale firmei sau faptul că firma nu
si-a plătit unele datorii.
Evident, pentru a putea fi antrenată răspunderea acestor persoane în cazul insolvenţei, cei care solicită acest lucru trebuie să poată proba existenţa culpei si faptei ilicite a acestora, precum si existenţa unui prejudiciu. De asemenea, ei trebuie să probeze că prejudiciul a fost determinat de fapta ilicită.
Potrivit Legii societăţilor comerciale nr. 31/1990, administratorii mai pot fi trasi la răspundere si pentru faptele săvârsite de angajaţi, însă în mod subsidiar, adică acoperă doar prejudiciul care nu s-a putut recupera de la vinovaţi.
Totodată, administratorii răspund si pentru faptele predecesorilor lor, cu excepţia cazului în care, odată ce au luat cunostinţă despre aceste fapte, le-au comunicat cenzorilor sau auditorilor, după caz.
Cåt pot fi obligaţi să plătească
Legea insolvenţei spune că judecătorul sindic poate dispune ca o parte din datoriile companiei în stare de insolvenţă să fie suportată de membrii organelor de conducere si/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum si de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului. Această „parte” din pasiv nu poate fi decât valoarea prejudiciului adus societăţii care a fost produs prin faptele enunţate mai sus.
Aceste persoane nu pot fi urmărite pentru tot pasivul firmei, adică toate datoriile societăţii, decât dacă valoarea prejudiciului este egală sau mai mare decât pasivul. Întinderea prejudiciului este hotărâtă de judecătorul sindic.
Răspunderea penală
Răspunderea civilă pentru aceste fapte nu înlătură aplicarea legii penale pentru faptele care constituie infracţiuni.
Infracţiunile prevăzute în Legea insolvenţei sunt: bancruta simplă, bancruta frauduloasă, gestiunea frauduloasă, însusirea, folosirea sau traficarea de către administratorul judiciar ori lichidatorul averii companiei, înregistrarea creanţelor inexistente, refuzul de a pune la dispoziţia judecătorului-sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului unele documente.
Constituie infracţiune de bancrută simplă si se pedepseste cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă neintroducerea sau introducerea tardivă, de către debitorul persoană fizică ori de reprezentantul legal al persoanei juridice debitoare, a cererii de deschidere a procedurii în termen, care depăseste cu mai mult de sase luni termenul de 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă.
sfin