Ca urmare a respingerii OUG nr. 129/2007, pragurile valorice pentru verificarea procedurala, prevazute de OUG nr. 30/2006, sunt urmatoarele:
a) contractele de lucrari si contractele de concesiune de lucrari cu valoare
estimata, fara TVA, mai mare sau egala cu 250.000 de euro;
b) contractele de servicii si contractele de concesiune de servicii cu valoare estimata, fara TVA, mai mare sau egala cu 40.000 de euro;
c) contractele de furnizare cu valoare estimata, fara TVA, mai mare sau egala cu 40.000 de euro;
d) acordurile-cadru incheiate in vederea atribuirii contractelor prevazute la lit. a)-c).
Prin urmare, autoritatile contractante vor avea in vedere aceste praguri valorice, atunci cand isi indeplinesc obligatia de a instiinta Ministerul Finantelor Publice asupra procedurilor de atribuire care urmeaza a fi derulate.
Trebuie mentionat ca OUG nr. 129/2007 a prevazut praguri valorice mai mari, astfel:
a) contractele de lucrari si contractele de concesiune de lucrari publice cu valoare estimata, fara TVA, mai mare sau egala cu echivalentul in lei a 500.000 euro;
b) contractele de servicii si contractele de concesiune de servicii cu valoare estimata, fara TVA, mai mare sau egala cu echivalentul in lei a 75.000 euro;
c) contractele de furnizare cu valoare estimata, fara TVA, mai mare sau egala cu echivalentul in lei a 75.000 euro;
d) acordurile-cadru incheiate in vederea atribuirii contractelor prevazute la lit. a)-c).
Conform OUG nr. 30/2006, Ministerul Finantelor Publice este institutia responsabila pentru indeplinirea functiei de verificare a aspectelor procedurale aferente procesului de atribuire a contractelor care intra sub incidenta legislatiei privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii.