Patrimoniul asociaţiei de proprietari

Este necesar ca asociaţia de proprietari să preia de la cea de locatari următoarele valori şi documente justificative, care se consemnează într-un proces – verbal de predare – primire a patrimoniului aferent condominiului /

 clădirii pentru care aceasta s-a constituit:
• soldul în casă;
• soldul contului disponibil în societatea bancară sau la C.E.C.;
• situaţia sumelor neachitate la data constituirii asociaţiei de proprietari de către membrii săi care au făcut parte din asociaţia de locatari;
• contribuţiile restante la fondurile speciale dacă din respectivele fonduri s-au efectuat plăţi de către asociaţia de locatari sau dacă aceste plăţi sunt în curs de efectuare pentru prestaţii sau lucrări contractate;
• situatia debitorilor, alţii decât membrii asociaţiei de locatari;
• evidenţa fondului de rulment şi a garanţiilor pentru furnizarea de utilităţi;
• soldul fondului de reparaţii;
• soldul altor fonduri legal constituite;
• creditorii;
• mijloacele materiale şi cele fixe.

Etapele preluării patrimoniului asociaţiei de proprietari de la cea de locatari pot fi următoarele:
• încheierea unui protocol între asociaţia de proprietari şi cea de locatari din care aceasta a făcut parte;
• verificarea corectitudinii documentelor de către comisiile de cenzori ale celor două asociaţii, de locatari, respectiv de proprietari; cele două comisii de cenzori pot lucra în comun;
• plata sumelor restante ale membrilor asociaţiei de proprietari către cea de locatari;
• plata se poate face din suma pe care asociaţia de proprietari trebuie să o primească de la cea de locatari, reprezentând cuantumul total al fondului de rulment colectat de la membrii noii asociaţii de proprietari;
• încheierea unui angajament de plată pentru decontările ulterioare între asociaţia de locatari şi cea de proprietari.
• preluarea mijloacelor fixe dacă este cazul.

 

atac

Lasă un comentariu