Recuperarea taxei de prima inmatriculare pe cale civila si nu contecincios administrativ

Către,

Judecătoria …………

Domnule Preşedinte,

 

 

Subsemnatul, ………………, domiciliat in …………….,

în contradictoriu cu

Ministerul Finanţelor Publice, cu sediul în Strada Apolodor nr. 17, sector 5, cod 050741,

Bucureşti,

formulăm prezenta

Cerere de chemare în judecată

prin care solicit instanţei, în baza art. 992-997 şi 1092 C. civ., să oblige Ministerul Finanţelor

Publice să îmi restituie contravaloarea taxei de primă înmatriculare, în cuantum de

………. RON, pe care am achitat-o, odată cu achiziţionarea unui automobil, din eroare şi forţat

de imperativul înregistrării la poliţie a automobilului pentru a putea fi pus în circulaţie.

Vă solicit să observaţi că am achiziţionat în cursul lunii …… anul…….. autoturismul …….,

fabricat în anul ………, iar pentru a-l înmatricula în România am fost obligat să plătesc o taxă de

primă înmatriculare în cuantum de ………….. RON.

Taxa a fost percepută în temeiul art. 2141-2143 C. fisc, fiind plătită prin chitanţa seria …… nr.

…….

Pe fondul cererii de chemare în judecată, se impune a se observa că taxa de primă înmatriculare

este ilegală,aceasta fiind percepută în baza unor texte legale inaplicabile în dreptul intern.

Potrivit art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie, României îi revine obligaţia de a aplica cu

prioritate dreptul comunitar, în speţă art. 90 parag. 1 din Tratatul CE. Prevederile art. 2141-2143

C. fisc. sunt contrare prevederilor de la art. 148 alin. (2) din Constituţie, fiind abrogate implicit

din momentul aderării României la UE.

Ca urmare a efectului direct al art. 90 parag. 1 din Tratat, instanţa este datoare să constate că art.

2141-2143 C. fisc. nu mai pot fi considerate ca fiind in vigoare după aderarea României la UE.

Neputând fi aplicate în dreptul intern aceste reglementări, se impune concluzia că taxa specială

achitată pentru înmatricularea automobilului subsemnatului a fost încasată in mod ilegal, ca este o

plata nedatorata de subsemnatul si ca a fost plătit din eroare si în mod forţat, plata taxei fiind

singura modalitate de a putea pune în circulaţie maşina respectiva.

Aşadar, obligaţia de plată a taxei de primă înmatriculare este inexistentă.

Întrucât plata sumei de ……… RON a fost efectuată în temeiul unor prevederi inaplicabile si, de

altfel, neconstituţionale, devin aplicabile prevederile art. 1092 C. civ., conform carora „ceea ce s-a

plătit fără să fie debit este supus repetiţiunii”.

Doctrina de drept civil1 a stabilit că pentru a se naşte raportul juridic în temeiul căruia accipiensul va

fi obligat la restituirea către solvens a ceea ce a primit ca plată nedatorată, este necesară întrunirea a

2 condiţii:

A. Prestaţia pe care solvensul a executat-o trebuie să fi avut semnificaţia operaţiei juridice a unei

plăţi, să fie aşadar cu titlu de plată. Din câte se poate observa cu uşurinţă, raportul juridic ce este

dedus judecăţii în prezentul dosar îndeplineşte această condiţie. Plata a fost făcută în schimbul

chitanţei seria ……. nr. ……., suma de …….. RON intrând în contul trezoreriei Ministerului

finanţelor publice;

B. Datoria în vederea căreia s-a făcut plata să nu existe din punct de vedere juridic în raporturile

dintre solvens şi accipiens. În speţa de faţă raportul juridic dedus judecăţii s-a născut din momentul

în care a fost efectuată plata, deoarece prevederile din Codul fiscal art. 2141-2143 sunt implicit

abrogate.

1 C. Stătescu, C. Bîrsan, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, ed. III, Ed. All Beck, Bucureşti,

2000, p. 110.

Demonstrând că îndeplinim condiţiile pentru existenţa plăţii nedatorate, considerăm că pârâtul

Ministerul Finanţelor Publice are obligaţia să ne restituie suma de ……… RON, întrucât prin

plata pe care subsemnatul a efectuat-o în contul acestuia, patrimoniul Ministerului Finanţelor

Publice s-a mărit pe seama patrimoniului subsemnatului, fără ca pentru aceasta să existe un temei

juridic.

În baza acestor considerente, vă solicit să dispuneţi restituirea sumei de …………. RON

ce a fost plătită cu titlu de taxă de primă înmatriculare, cu cheltuieli de judecata.

În drept, invocăm dispoziţiile art. 1092, art. 992-997 C.civ., precum şi dispoziţiile art. 90 din

Tratatul CE.

În probaţiune, înţelegem să ne folosim de proba cu înscrisuri.

Cu stimă,

 

piperea

 

Un comentariu la „Recuperarea taxei de prima inmatriculare pe cale civila si nu contecincios administrativ”

  1. Oameni buni, eu trebuia sa platesc 140 mil si am reusit sa evit acest lucru, se poate, trebuie sa ma credeti….As vrea sa ne unim si sa nu mai umplem buzunarele statului.

Lasă un comentariu