Creşterea nivelului radiaţiilor ultraviolete (UV), adică a intensităţii razelor soarelui afectează în primul rând sănătatea pielii şi a ochilor. Dermatologii spun că riscul de cancer de piele creşte direct proporţional cu nivelul
radiaţiilor UV, mai ales în perioada estivală când soarele „arde”, la propriu. Pentru a veni în sprijinul populaţiei, site-ul Adminitraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) include o hartă a radiaţiilor UV, actualizată zilnic, în funcţie de măsurătorile care se fac din satelit, în condiţii de cer senin, iar valorile se situează între 1 şi 11+.
Conform datelor, România se afla, ieri, la nivelul de radiaţii portocaliu, cuprins între 6 şi 8, în funcţie de variaţia temperaturii pe teritoriu ţării. Diferenţe majore nu sunt între cele două valori, amblele fiind considerate la „un nivel acceptabil” de specialiştii în fizica atmosferei. „Nu se poate face o prognoză a indicelui de radiaţie ultravioletă. Acesta se stabileşte din informaţii satelitare, în fiecare zi, şi este corelat cu temperatura. Deocamdată e bine, abia după 35 grade C să ne facem griji, când indicele o să ajungă la nivelul 10, sau dacă va exista atenţionare de caniculă. În mod normal, radiaţiile sunt oprite de stratul de ozon, însă concentraţia acestuia variază de la o lună la alta. În perioada aceasta concentraţia e mai scăzută şi atunci nivelul radiaţiilor e mai puternic”, a explicat pentru Gândul Ion Sandu, preşedintele ANM.
Acesta sfătuieşte populaţia să urmărească zilnic harta indicelui radiaţiilor UV şi să-şi ia măsurile de precauţie obişnuite: să nu stea în soare între orele 11:00- 16:00, să nu circule cu capul descoperit, să se hidrateze corespunzător cu apă nu alte băuturi. Cât despre cei aflaţi în concediu la plajă, trebuie să evite expunerea la soare în acelaşi interval orar şi să-şi protejeze pielea cu creme cu factor de protecţie solară. Valoarea indicelui UV în condiţii de cer senin este estimată în funcţie de concentraţia stratului de ozon, localizarea geografică, poziţia Soarelui şi aerosoli. Astfel valoarea indicelui UV este diferită. Cu cât este mai mare valoarea acestuia cu atât este mai puternic potenţialul pentru deteriorarea pielii şi a ochilor.
Radiaţiile se împart în trei categorii, în funcţie de lungimile de undă şi intensitate: UVC, UVB şi UVA. Primele sunt absorbite aproape în întregime de stratul de ozon dar pot veni şi din surse artificiale cum ar fi firele de mercur pentru lampe. Radiaţiile UVB afectează stratul superior al pielii şi provoacă arsuri, având cea mai mare intensitate între orele 10:00- 14:00. Radiaţiile UVA afectează cel mai mult pielea pentru că pot pătrunde dincolo de epidermă, ele fiind constante pe parcursul anului. UVA şi UVB nu pătrund prin sticlă, însă efectele expunerii la aceste radiaţii merg de la scăderea imunităţii organismului până la cancer de piele.
gandul