Obligarea personalului din institutiile publice de a primi drepturile salariale prin intermediul cardului încalca dreptul la proprietate, afirma Curtea Constitutionala a României.
CCR a admis, pe data de 16 iunie, exceptia de neconstitutionalitate ridicata direct de Avocatul Poporului si a constatat ca prevederile art. 5 – 8 din ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 149/2007 privind aprobarea unor masuri în domeniul finantelor publice sunt neconstitutionale în masura în care din acestea se întelege ca plata drepturilor salariale prin card este obligatorie.
Analizând sesizarea, arata Agerpres, CCR a constatat ca prevederile art. 5-8 din OUG 149/2007 contravin dispozitiilor art. 44 alin. (1) din Constitutie, potrivit carora ‘dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului sunt garantate; continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege’, si ale prevederilor art. 1 paragraful 1 din primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale, potrivit carora ‘orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica si în conditiile prevazute de lege si de prevederile generale ale dreptului international’.
Potrivit judecatorilor Curtii, c”iar daca drepturile salariale nu sunt drepturi reale, cum este dreptul de proprietate, ci drepturi de creanta, în privinta apararii lor, în jurisprudenta CEDO acestea sunt asimilate cu bunuri, statuându-se ca notiunile de ‘bun’ si ‘proprietate’ au un sens care ‘nu este limitat la dreptul de proprietate asupra bunurilor corporale, ci cuprinde si alte drepturi si interese patrimoniale’ (cauza Beyler împotriva Italiei, 2000).
Obligarea personalului din institutiile publice de a primi drepturile salariale prin intermediul cardului conditioneaza folosinta acestor ‘bunuri’ de existenta bancomatelor si automat de vointa unor persoane juridice private (banci), care percep pentru eliberarea banilor anumite comisioane.
‘În aceste conditii, se ajunge la micsorarea drepturilor salariale ale persoanelor din institutiile publice, fara a se tine cont de consimtamântul acestora. Mai mult, titularii cardurilor nu pot folosi si dispune de drepturile lor salariale în orice situatie, fiind tinuti de limitarea zilnica a retragerilor
sumelor de bani al caror plafon este stabilit de banca. Or, nici c”iar legiuitorul nu poate limita un drept, decât doar pentru un interes de utilitate publica, si nicidecum pentru un interes privat’, mai spune CCR.
Sursa: Jurnalul National