Cerere de reexaminare a Legii nr. 50/1991

Presedintele Romaniei, Traian Basescu, a trimis, marti, Parlamentului cererea de reexaminare a Legii privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii, motivand ca modificarile aduse termenului de aprobare tacita a

autorizatiilor de constructie pot crea situatii in care unele lucrari de constructii ilegale ar putea primi autorizatii dupa expirarea unui termen de 30 de zile.Actul normativ trimis spre promulgare modifica si completeaza art. 7 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii.

In opinia presedintelui, motivele cererii de reexaminare sunt urmatoarele:

1. Legea pentru completarea art. 7 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii, transmisa spre promulgare, dispune aprobarea tacita a autorizatiei de construire pentru executarea lucrarilor de baza si a celor aferente organizarii executarii lucrarilor, daca nu a fost emisa de catre autoritatile competente in termen de 30 de zile de la data depunerii documentatiei complete.

2. Legea nr. 50/1991 privind autorizarea lucrarilor de constructii sanctioneaza deja contraventional, prin prevederile art. 26 alin. (1) lit. g), nerespectarea termenului de 30 de zile de emitere a autorizatiilor de constructii, astfel incat nu sunt necesare noi garantii ale respectarii acestui termen, actualele reglementari asigurand emiterea cu celeritate a autorizatiilor de constructii.

3. Procedura aprobarii tacite a autorizatiilor de constructie poate da nastere unor practici periculoase, prin autorizarea unor lucrari de constructii care incalca prevederile legale de acordare a autorizatiilor de constructii, precum si normele de urbanism, de disciplina in constructii ori de demolare a unor imobile cu valoare istorica si arhitecturala.

4. Tinand cont de aspectele mentionate mai sus, semnalate de altfel de mai multe organizatii civice, precum si de Consiliul Legislativ cu ocazia emiterii avizului, de Guvernul Romaniei prin punctul de vedere exprimat, de Comisia juridica, de numiri, disciplina, imunitati si validari a Senatului, de Comisia pentru Administratie Publica, Organizarea Teritoriului si Protectia Mediului a Senatului, consideram necesara respingerea legii.

Lasă un comentariu