Statul român a ajuns la performanta de a încasa TVA de doua ori pentru aceeasi tranzactie

Cine greseste plateste, ba chiar de doua ori, pare sa fie deviza Agentiei de Administrare Fiscala (ANAF). Codul fiscal nu precizeaza, în prezent, cum trebuie corectate facturile dupa încheierea unei inspectii fiscale. Din aceasta

cauza, multe firme, preponderent cele de export si din domeniul serviciilor – transport, manipulare, închiriere de echipamente, procesarea bunurilor – au fost nevoite sa plateasca de doua ori TVA pentru aceeasi factura.

Cum se ajunge în aceasta situatie abuziva? În cazul în care o companie este controlata de inspectorii fiscali si acestia constata ca anumite tranzactii au fost scutite de TVA în mod eronat, vor întocmi un raport pe baza caruia vor emite o decizie de impunere. Decizia va cuprinde diferentele în plus de TVA pe care firma respectiva va fi obligata sa le verse la bugetul de stat. Totodata, firmele vor emite facturi noi catre clienti, în care vor înscrie TVA, în loc de scutire.

Unde apare eroarea

„În cazul în care o companie corecteaza facturile emise initial eronat fara TVA, considerând ca tranzactia este scutita, si le emite corect, adica cu TVA, din cauza legislatiei curente se ajunge la o dubla taxare a tranzactiei. Acest lucru se întâmpla pentru ca diferentele de plata constatate în urma unei inspectii fiscale nu se înscriu în decontul de TVA, ci se platesc în baza deciziei de impunere“, explica Vlad Boeriu, manager Deloitte Tax.

În concluzie, noile facturi contin o taxa care a fost deja colectata ca urmare a deciziei de impunere emise de catre inspectorii fiscali. „Astfel, compania se confrunta cu obligatia de a plati TVA aferenta aceleiasi tranzactii de doua ori, o data urmare a deciziei inspectorilor fiscali si a doua oara pentru facturile corect emise“, precizeaza acesta.

Sursa: Capital

Lasă un comentariu