Pentru a evita executarea silita, exista câteva solutii practice:
1. Înca din momentul în care considerati ca nu mai puteti sustine ratele lunare la credit, luati legatura cu banca si încercati sa obtineti o amânare
sau o reesalonare.
Toate solicitarile trebuie adresate în scris, luati numere de înregistrare cu data evidentiata, astfel încât sa demonstrati ca ati fost de buna-credinta si ati anuntat banca despre situatia financiara dificila în care va aflati.
O simpla discutie cu ofiterul de credit nu poate fi nici demonstrata si nici nu aveti siguranta ca ea va fi transmisa mai departe catre centrala bancii, pentru o analiza amanuntita. În plus, nu ofiterul de credit este cel care decide daca puteti sau nu sa beneficiati de o restructurare. El trebuie doar sa transmita mesajul mai departe.
2. Atasati la solicitare documente care sa dovedeasca faptul ca nu mai aveti capacitatea financiara de a plati întreaga rata lunara. Astfel de documente ar putea fi o decizie de diminuare a salariului, adeverinta de somaj, un extras de cont care sa evidentieze ca salariul nu a mai fost virat etc.
3. Încercati sa nu depasiti 90 zile de restante, fara a demara un demers de restructurare a creditului. Chiar daca platiti doar o parte din rata lunara nu este de ajuns ca sa demonstrati ca sunteti de buna-credinta. Este foarte important sa anuntati banca în mod oficial despre situatia în care va aflati.
Riscul de a fi demarat un proces de executare silita creste foarte mult daca se înregistreaza 90 zile de întârziere.
4. Cititi cu atentie contractul de credit pentru a vedea ce drepturi aveti atât dvs., cât si banca. În cazul în care creditul a fost transferat unei firme de recuperat creante, luati legatura cu respectiva firma pentru a pune la punct un nou grafic de rambursare pe care sa îl puteti respecta.
Sursa: Curierul National