Dacă daţi banca în judecată, în timpul procesului nu plătiţi ratele anunta Casa de avocatura Coltuc

Băncile pot să menţină actualele rate la creditele cu dobânzi variabile doar cu acceptul clienţilor, care pot răspunde în termen de 15 zile de la primirea unei notificări scrise.

Înainte de 20 septembrie, orice client poate solicita băncii modificarea clauzelor contractului în concordanţă cu noile reglementări, iar instituţia de credit este obligată să se conformeze în cel mai scurt timp, potrivit reprezentanţilor Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). Conform acestora, actuala legislaţie privind creditarea, şi anume OG nr. 50/2010, nu va fi modificată, astfel că băncile vor fi obligate să înlocuiască, în calculul dobânzilor variabile, ratele de referinţă proprii, cu indicii Euribor/­Libor/Robor, şi să menţină marjele fixe practicate în prezent.

Spre exemplu, dacă una dintre banci  avea rata de dobândă de 7% pentru un ­credit ­ipotecar în euro, această rată fiind formată din marja fixă de 4% şi rata de referinţă de 3% (din care 0,76% – ­Euribor), rata de dobândă pentru acest tip de credit va fi de acum încolo (prin apli­carea ordonanţei şi pentru contractele de credit aflate în derulare) de 4,76%, ­adică 5% – marja băncii, plus 0,76% – ­Euribor. Băncile care au avut până acum rata de dobândă la credite formată din marja băncii plus indicele EURIBOR/ROBOR (fără o rată de referinţă proprie) vor păstra aceeaşi formulă de calcul în continuare.

Prin aplicarea unei asemenea formule, băncile anticipează, în cazul reducerii dobânzilor cu aproximativ şase puncte procentuale, o scădere a veniturilor anu­ale cu aproximativ 900 de milioane de euro.

Risc juridic şi de neplată pentru bănci

Chiar dacă ordonanţa a intrat în vigoare din luna iunie, sunt şi bănci care încă nu au modificat contractele de credit aflate în derulare, în speranţa că anumite prevederi se vor schimba în favoarea instituţiilor financiare. Data limită de implementare a ordonanţei este 20 septembrie.

Constantin Cerbulescu, preşedintele ANPC, declară că „în cazul în care băncile vor transmite pe 19 sau 20 septembrie notificările cu anexele de modificare a contractelor, clienţii au la dispoziţie 15 zile pentru a răspunde, potrivit articolului 41 aliniatul 2 din OUG nr. 50/2010, termen până la care in­sti­tuţia de credit nu poate lua în considerare acceptarea tacită“.

Lasă un comentariu

Ne puteti scrie gratuit pe whatsapp 0745150894!