Cum se aplica dobanzile si penalitatile de intarziere daca nu-ti platesti taxele si impozitele la timp va invata Casa de avocatura Coltuc

Dobanzile de intarziere se calculeaza pentru fiecare zi de intarziere, incepand cu ziua imediat urmatoare termenului de scadenta si pana la data stingerii sumei datorate inclusiv.

 

De la 1 octombrie 2010, nivelul dobanzii de intarziere pentru neachitarea la termenul de scadenta a obligatiilor de plata este de 0,04% pentru fiecare zi de intarziere.

Pentru diferentele suplimentare de creante fiscale rezultate din corectarea declaratiilor sau modificarea unei decizii de impunere, dobanzile se datoreaza incepand cu ziua imediat urmatoare scadentei creantei fiscale pentru care s-a stabilit diferenta si pana la data stingerii acesteia inclusiv.

Daca diferentele rezultate din corectarea declaratiilor sau modificarea unei decizii de impunere sunt negative in raport cu sumele stabilite initial, se datoreaza dobanzi pentru suma datorata dupa corectare ori modificare, incepand cu ziua imediat urmatoare scadentei si pana la data stingerii acesteia inclusiv.

Pentru impozitele, taxele si contributiile stinse prin executare silita, se datoreaza dobanzi pana la data intocmirii procesului-verbal de distribuire inclusiv. In cazul platii pretului in rate, dobanzile se calculeaza pana la data intocmirii procesului-verbal de distribuire a avansului.

Pentru impozitele, taxele, contributiile si alte sume datorate bugetului general consolidat de catre debitorul declarat insolvabil care nu are venituri si bunuri urmaribile, se datoreaza dobanzi pana la data trecerii creantei in evidenta separata.

Penalitatile de intarziere

Penalitatile de intarziere se datoreaza pentru neachitarea la scadenta a obligatiilor fiscale principale.

Penalitatile de intarziere se stabilesc in functie de data stingerii obligatiilor fiscale principale, asftel:
– daca stingerea se realizeaza in primele 30 de zile de la scadenta, nu se datoreaza si nu se calculeaza penalitati de intarziere pentru obligatiile fiscale principale stinse;
– daca stingerea se realizeaza in urmatoarele 60 de zile, se datoreaza o penalitate de 5% din obligatiile fiscale principale stinse;
– daca stingerea se realizeaza dupa expirarea celor 90 de zile de mai sus se datoreaza o penalitate de 15% din obligatiile fiscale principale ramase nestinse.

Alte precizari

Se datoreaza dobanzi si penalitati de intarziere in cazul in care unitatile bancare nu efectueaza decontarea sumelor cuvenite bugetului general consolidat in termen de 3 zile lucratoare de la data debitarii contului platitorului, dupa termenul de 3 zile.

In cazul creantelor fiscale stinse prin compensare, se calculeaza dobanzi si penalitati de intarziere, pana la data la care creantele exista deodata, fiind deopotriva certe, lichide si exigibile, respectiv:
– la data scadentei;
– la termenul prevazut de lege pentru depunerea decontului cu suma negativa de TVA cu optiune de rambursare, in limita sumei aprobate la rambursare prin decizia emisa de organul fiscal;
– la data comunicarii unei decizii de solutionare a cererii de restituire a accizei sau taxei pe valoarea adaugata, dupa caz;
– la data comunicarii deciziei, pentru obligatiile fiscale principale, precum si pentru obligatiile fiscale accesorii stabilite de organele competente prin decizie;
– la data depunerii la organul fiscal a declaratiilor fiscale rectificative, pentru diferentele de obligatii fiscale principale stabilite de contribuabil;
– la data comunicarii actului de individualizare a sumei, pentru obligatiile de plata de la buget;
– la data primirii, in conditiile legii, de catre organul fiscal a titlurilor executorii emise de alte institutii, in vederea executarii silite.

! Exceptii

Nu se datoreaza dobanzi si penalitati de intarziere pentru sumele datorate cu titlu de amenzi de orice fel, obligatii fiscale accesorii stabilite potrivit legii, cheltuieli de executare silita, cheltuieli judiciare, sumele confiscate, precum si sumele reprezentand echivalentul in lei al bunurilor si sumelor confiscate care nu sunt gasite la locul faptei.

Nu se datoreaza si nu se calculeaza dobanzi si penalitati de intarziere pentru creantele fiscale nascute anterior si ulterior datei deschiderii procedurii insolventei, dupa data deschiderii procedurii insolventei.

Nu se datoreaza si nu se calculeaza dobanzi si penalitati de intarziere pentru creantele fiscale nascute anterior si ulterior datei inregistrarii hotararii de dizolvare a contribuabilului la registrul comertului, incepand cu aceasta data. In situatia in care actul care a stat la baza inregistrarii dizolvarii este desfiintat prin hotarare judecatoreasca irevocabila, se calculeaza dobanzi si penalitati de intarziere intre data inregistrarii la registrul comertului a actelor de dizolvare si data ramanerii irevocabile a hotararii de desfiintare

Lasă un comentariu