Confiscarea extinsă a averilor dobândite ilicit este sortită unui fiasco total mai mult sau mai puţin voit de iniţiator. Această deducţie se poate face din faptul că nu a fost promovată nicio procedură care să vizeze modul concret de punere în aplicare a confiscării extinse, iar dreptul
în vigoare
nu o oferă. Prin modul lacunar de redactare proiectul de lege privind confiscarea extinsă pare a fi praf în ochi. Pe de altă parte însă, prin lipsa garanţiilor unei aplicări corecte, este susceptibil de interpretări abuzive.
În dreptul nostru, în care toate procedurile sunt construite pe principiul că sarcina probei revine celui care acuză, o inversare a sarcinii probei pe spinarea acuzatului, aşa cum prevede noul proiect de lege, nu s-ar mai potrivi în niciun cadru procedural în vigoare. Însă proiectul nu prevede nicio procedură specifică de punere în aplicare, ci preia o singură dispoziţie din Decizia-ca-dru nr. 2005/212/JAI, respectiv art. 3, alin 2, referitor la confiscarea extinsă, pe care o rupe însă din context. Eficienţa practică a acestui proiect e discutabilă din foarte multe puncte de vedere.
Implicaţiile procedurale ale inversării sarcinii probei
Legislaţia română are multe reglementări care permit confiscarea averilor dobândite ilicit. Avem art. 118 din codul penal privind „confiscarea specială” a bunurilor provenite din infracţiuni sau care servesc la săvârşirea de infracţiuni, plus multe alte legi speciale care fac trimitere la acest tip de confiscare.
Avem şi Legea Nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici, care dispune că „Dacă se constată că dobândirea unor bunuri anume determinate sau a unei cote-părţi din-
tr-un bun nu este justificată, Curtea de Apel va hotărî fie confiscarea bunurilor sau a cotei-părţi nejustificate, fie plata unei sume de bani, egală cu valoarea bunului, stabilită de instanţă pe bază de expertiză”.
Diferenţa dintre aceste dispoziţii privind confiscarea şi cele din proiectul de lege privind confiscarea „extinsă” este însă una foarte mare întrucât constă în inversarea sarcinii probei. În reglementările în vigoare, sarcina probei privind dobândirea ilicită a bunurilor revine celui care acuză, adică procurorului. În cazul confiscării extinse, acuzatul este cel care va trebui să probeze că a dobândit bunurile în mod licit, în condiţiile în care o instanţă îl acuză că le-a dobândit fraudulos.
Această mişcare, a inversării sarcinii probei, pune însă mari probleme în planul procedurilor. În România, întregul sistem de drept procedural este construit pe principiul că sarcina probei aparţine acuzatorului şi abia după aceasta acuzatul va aduce dovezile în favoarea sa, pentru a contracara probele procurorului. Toate normele de procedură penală prevăd această ordine a probatoriului. De aceea, în cazul confiscării extinse se pune problema după ce procedură va putea fi pusă în aplicare? Dacă ar fi vrut într-adevăr punerea în aplicare cât mai rapidă a acestor dispoziţii, Guvernul ar fi intervenit şi în procedura penală pentru a da eficienţă reglementărilor din proiect.
Pe ce se vor baza instanţele?
Din proiectul de lege nu reiese ce resurse au instanţele pentru a identifica averile asupra cărora să se aplice măsura confiscării extinse, mai ales dacă se află în posesia unor terţi? Aceasta este o întrebare care nu îşi găseşte răspuns nici în proiect, nici în dispoziţiile de procedură penală existente, ceea ce face ca instituţia confiscării speciale să n-aibă nicio eficienţă.
De exemplu, în contextul Legii 115/1996 referitoare la controlul averii demnitarilor, dacă se constată că dobândirea unor bunuri nu este justificată, curtea de apel va hotărî confiscarea bunurilor sau a cotei-părţi nejustificate. Însă această măsură se poate lua numai în urma unui control, ce presupune cercetări locale şi efectuarea unei expertize pentru lămurirea cauzei. Pe lângă fiecare curte de apel funcţionează o comisie de cercetare a averilor formată din judecători şi procurori. Această comisie intră în acţiune de îndată ce este sesizată de Agenţia Naţională de Integritate cu raportul de evaluare.
Cum vor fi confiscate bunurile aflate la terţi?
Conform proiectului de lege privind confiscarea extinsă, aceasta va putea fi aplicată ţinându-se seama „şi de valoarea bunurilor transferate de către persoana condamnată sau de un terţ unui membru al familiei sau unei persoane juridice asupra căreia persoana condamnată deţine controlul”. Cu alte cuvinte, vor putea fi confiscate şi bunurile aflate în proprietatea altor persoane decât acuzatul, dacă instanţele au convingerea că bunurile respective provin din activităţi de natura celor care au atras condamnarea. Cum se va face acest lucru în lipsa unor proceduri specifice este însă greu de imaginat.
sfin