La 16 ianuarie, ANI a anuntat ca Daniela Andreescu, fostul secretar general al Guvernului, a incalcat regimul juridic privind conflictul de interese, pentru ca a aprobat atribuirea unui imobil al RA-APPS unei fundatii conduse de sotul sau.
Andreescu a detinut postul de secretar general al Guvernului in perioada 5.01.2009 – 25.11.2011, fiind revocata din functie de catre premierul Emil Boc, in urma informatiilor de presa conform carora aceasta s-ar fi aflat in conflict de interese.
Potrivit concluziilor ANI, Andreescu a avizat nota Regiei Autonome – Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat nr. 5968/21.05.2010 privind atribuirea unui spatiu de 105,2 mp, situat la parterul imobilului din strada Matei Basarab nr. 71, Bloc L111A, sector 3, Bucuresti, pentru o perioada de un an, Asociatiei Clubul de Pescuit Sportiv Delta Fishing, asociatie in cadrul careia Aurel Teodorescu, sotul secretarului de stat, detine calitatea de presedinte si membru fondator.
In plus, fostul secretar general al Guvernului a aprobat, la 2 iunie 2010, extinderea termenului de atribuire a spatiului de la 1 la 5 ani.
Art. 72 din din Legea 161/2003 stipuleaza ca persoana care exercita functia de membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat sau functii asimilate acestora, prefect ori subprefect este obligata sa nu emita acte administrative sau sa nu incheie un act juridic ori sa nu ia sau sa nu participe la luarea unei decizii in exercitarea functiei publice de autoritate, care produce un folos material pentru sine, pentru sotul sau sau rudele de gradul I.
Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat nerespectarea regimului juridic al conflictului de interese constituie temei pentru eliberarea din functie, precum si interdictia de a mai ocupa o functie sau o demnitate publica pe o perioada de 3 ani de la data ramanerii definitive a raportului ori, dupa caz, constituie abatere disciplinara si se sanctioneaza potrivit reglementarilor aplicabile demnitatii si functiei respective.
ANI a dispus initierea demersurilor pentru anularea contractelor incheiate cu incalcarea prevederilor legale referitoare la conflictul de interese.