În realitate, acest contract reprezintă o măsură de precauţie pentru care veţi fi recunoscători în situaţia unui divorţ. Cifrele cu privire la rata divorţurilor sunt alarmante: aproximativ 50% din cuplurile căsătorite ajung la un divorţ şi, când se pune problema împărţirii bunurilor, deseori se pleacă de la premisa că
acestea vor fi împărţite în cote egale de ½. Acest procent nu este întotdeauna unul corect, mai ales în situaţia în care unul dintre parteneri a avut o contribuţie financiară mult mai însemnată decât celalălt la dobândirea bunurilor.
De asemenea, puteţi privi această măsură ca fiind una de protecţie nu doar pentru dumneavoastră, cât şi/ sau mai ales pentru cei care depind de dumneavoastră, ca de exemplu părinţii sau copiii dintr-o căsnicie anterioară (cu privire la copiii rezultaţi din prezenta casatorie, contractul trebuie să conţină în mod obligatoriu clauze referitoare la viitorul financiar al acestora).
Valabilitatea, recunoaşterea şi punerea în executare a acestor contracte depinde de mai mulţi factori, cum ar fi:
- Ambele părţi ale contractului trebuie să fi fost consiliate legal înainte de semnarea acestuia;
- Clauzele contractuale trebuie să conţină dispoziţii cu privire la bunurile viitoare ale copiilor rezultaţi din căsătorie;
- Conţinutul contractului nu poate fi unul evident injust pentru una din părţi;
- Situaţia financiară (listarea bunurilor inclusiv) trebuie prezentată de ambii parteneri, în întregime, anterior încheierii contractului.
Contractul trebuie să fi fost semnat cu cel puţin 20 de zile înainte de încheierea căsătoriei.
Mai mult, fiind un act civil liber consimţit de cei doi viitori soţi, convenţia poate include bunurile avute de fiecare înaintea căsătoriei, care în actualul cod nu pot face obiectul partajului judiciar.
În lipsa acestei “convenţii matrimoniale” se aplică actualele prevederi, conform cărora în caz de divorţ bunurile se împart în mod egal între cei doi soţi.
Contractul prenupţial nu se suprapune identic peste reglementarea convenţiei matrimoniale.
Noul Cod civil prevede trei tipuri de regimuri matrimoniale:
- regimul comunităţii legale;
- regimul separaţiei de bunuri;
- regimul comunităţii convenţionale.
Alegerea unui alt regim juridic decât cel al comunităţii legale (care era singurul permis de lege până la intrarea în vigoare a noului Cod civil), se face prin încheierea unei convenţii matrimoniale: practic părţile trec de la regimul comunităţii legale la regimul comunităţii convenţionale de bunuri sau se stabilesc să aleagă regimul separaţiei de bunuri.
Convenţia matrimonială se încheie prin înscris autentificat de notarul public, cu consimţământul tuturor părţilor, exprimat personal sau prin mandatar cu procură autentică, specială şi având conţinut stabilit dinainte. Nerespectarea acestor dispoziţii se sancţionează cu nulitatea absolută a actului.
Se poate încheia înainte de căsătorie (şi atunci va produce efecte numai de la data încheierii căsătoriei); în timpul căsătoriei (şi atunci va produce efecte de la data prevăzută de părţi sau, în lipsă, de la data încheierii ei).