Vezi aici decizia CCR de validare suspendare presedinte Basescu

Propunerea de suspendare a lui Traian Basescu din functia de Presedinte al Romaniei, formulata de 154 de deputati si senatori, a fost prezentata in sedinta comuna a Camerei Deputatilor si a Senatului la data de 5 iulie 2012. Prin Hotararea nr. 33/2012 privind suspendarea din functie a Presedintelui Romaniei, adoptata de Camera Deputatilor si de Senat in sedinta comuna din 6 iulie 2012,s-a hotarat:

,,Art. 1. — Domnul Traian Basescu se suspenda din functia de Presedinte al Romaniei.
Art. 2. — Hotararea se comunica Curtii Constitutionale pentru a constata existenta imprejurarilor care justifica interimatul in exercitarea functiei de Presedinte al Romaniei.”

Proiectul de hotarare privind suspendarea domnului Traian Basescu din functia de Presedinte al Romaniei a fost supus votului secret, exprimat prin bile. Din procesul-verbal referitor la rezultatul votului asupra proiectului de hotarare privind suspendarea din functie a Presedintelui Romaniei, incheiat la data de 6 iulie 2012, rezulta urmatoarele:
— numarul total al deputatilor si senatorilor: 432
— numarul deputatilor si senatorilor prezenti: 374
— numarul total de voturi exprimate: 372
— numarul de voturi anulate: 2
— numarul total de voturi valabil exprimate: 370, din care:
— voturi pentru adoptarea proiectului de hotarare: 256
— voturi contra proiectului de hotarare: 114

In conformitate cu prevederile art. 95 alin. (1) din Constitutia Romaniei, propunerea de suspendare din functie a Presedintelui Romaniei se adopta cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor, ceea ce inseamna minimum 217 voturi.

Ca urmare a faptului ca, din totalul de 432 de deputati si senatori, si-au exprimat votul valabil 370, din care 256 au votat pentru, iar contra 114, ceea ce reprezinta majoritatea voturilor deputatilor si senatorilor ceruta de Constitutie, Proiectul de hotarare privind suspendarea din functie a domnului Traian Basescu, presedintele Romaniei, a fost adoptat.

Lasă un comentariu