Retragerea asociatului sau asociatilor din firma
Retragerea unui asociat dintr-o societate comerciala de persoane se poate realiza in conformitate cu prevederile art. 226 din legea 31/1990(cu modificarile si completarile ulterioare), fiind unilaterala, conventionala sau judecatoreasca:
a) in cazurile prevazute in actul constitutiv;
b) cu acordul tuturor celorlalti asociati;
c) in lipsa unor prevederi in actul constitutiv sau cand nu se realizeaza acordul unanim asociatul se poate retrage pentru motive temeinice, in baza unei hotarari a tribunalului.
Retragerea face parte dintre modalitatile de incetare a raporturilor de asociere si consta in parasirea voluntara a societatii cu consecinta incetarii calitatii de asociat si a rascumpararii de catre societate a partilor sociale ale asociatului retras.
Drepturile asociatului retras, care se cuvin pentru partile sale sociale, se stabilesc prin acordul asociatilor. In cazul in care asociatii nu se inteleg cu privire la drepturile mentionate mai sus, acestea vor fi stabilite de catre instanta judecatoreasca. In toate cazurile, asociatul retras nu are dreptul la o parte proportionala din patrimoniul societatii, ci numai la o suma de bani care sa reprezinte valoarea acesteia.
Mentionez ca nu exista identitate intre retragerea conventional a asociatului prin acordul celorlalti asociati si cesiunea tuturor partilor sociale detinute de un asociat catre ceilalti asociati ramasi in societate.
In cazul retragerii, societatea este cea obligata la plata drepturilor cuvenite asociatului retras. In cazul cesiunii de parti sociale, asociatii cesionari au obligatia de plata a pretului partilor sociale achizitionate, pret care se stabileste prin negociere libera intre parti.
Operatiuni care se efectueaza cu ocazia retragerii unor asociati
Evaluarea elementelor de activ si de pasiv prin folosirea ori de cate ori este posibil a cel putin doua metode de evaluare recunoscute de standardele internationale de evaluare. Nefolosirea unor metode recunoscute trebuie fundamentata, potrivit legii 31/1990.
Determinarea capitalului propriu (activului net) pe baza bilantului sau pe baza balantei de verificare.
Efectuarea partajului capitalului propriu (activului net) al societatii comerciale, in vederea stabilirii partii ce se cuvine asociatilor care se retrag, potrivit dispozitiilor legale in vigoare, in functie de
a) prevederile statutului sau ale contracului de societate;
b) hotararea adunarii generale a asociatilor, consemnata in registrul sedintelor adunarii generale;
c) cota de participare la capitalul social, dupa caz.