Cazier judiciar

 PRINCIPALELE ATRIBUŢII ALE DIRECŢIEI CAZIER JUDICIAR, STATISTICĂ ŞI EVIDENŢE OPERATIVE

Organizează, în condiţiile legii, cazierul judiciar pentru ţinerea evidenţei persoanelor fizice şi juridice condamnate ori împotriva cărora s-au luat alte măsuri cu caracter penal şi bazele de date necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor operative specifice poliţiei, conform prevederilor Legii nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, cu modificările şi completările ulterioare;

Asigură realizarea, funcţionarea şi actualizarea permanentă a evidenţei cazierului judiciar, a evidenţelor operative şi a evidenţelor speciale ale Poliţiei Române privind persoanele fizice şi juridice ce fac obiectul acestor evidenţe;

Organizează activitatea de verificare a cererilor şi de eliberare a certificatelor de cazier judiciar persoanelor fizice şi juridice, în sistem automat/manual, după caz;

Organizează, conduce, urmăreşte şi verifică modul şi stadiul realizării informatizării cazierului judiciar, asigură crearea, exploatarea şi actualizarea permanentă a acestuia;

Asigură îndeplinirea sarcinilor ce revin Direcţiei în calitate de autoritate centrală, conform Deciziei – Cadru 2009/315/JAI a Uniunii Europene privind organizarea şi conţinutul schimbul de informaţii extrase din cazierele judiciare între statele membre;

Asigură organizarea şi funcţionarea evidenţei dactiloscopice decadactilare a persoanelor condamnate penal ori împotriva cărora s-au luat alte măsuri prevăzute de legea penală prin examinarea impresiunilor digitale;

Organizează evidenţele speciale administrate, asigurând buna lor funcţionare şi permanenta îmbunătăţire, în conformitate cu dispoziţiile de linie;

Organizează şi execută activităţile de înregistrare, culegere, prelucrare, centralizare şi prezentare a datelor statistice privind activitatea operativă şi de cercetare penală desfăşurată de poliţie în scopul stabilirii evoluţiei criminalităţii, prevenirii şi combaterii fenomenului infracţional şi a altor fapte antisociale, ce determină, influenţează ori modifică situaţia operativă;

Centralizează şi furnizează date statistice privind activităţile desfăşurate de unităţile de poliţie, în scopul cuantificării şi evaluării rezultatelor obţinute de către acestea;

Furnizează, la cerere, cu respectarea normelor legale şi procedurilor de lucru în vigoare, datele şi informaţiile deţinute, unităţilor de poliţie, altor unităţi ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică, siguranţă naţională şi justiţie, persoanelor fizice şi juridice;

Asigură organizarea şi funcţionarea camerelor de corpuri delicte pentru păstrarea, conservarea în bune condiţii şi gestionarea obiectelor corp delict şi a altor bunuri ridicate în vederea confiscării;

Asigură organizarea, păstrarea şi funcţionarea arhivei direcţiilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi structurilor subordonate acestuia, conform reglementărilor legale în domeniu;

Asigură organizarea, coordonarea, îndrumarea, sprijinul şi controlul activităţilor de cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative, la formaţiunile de poliţie teritoriale.

ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII DE CAZIER JUDICIAR

Direcţia Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative, se află în subordinea Inspectoratului General al Poliţiei Române, şi asigură, în calitate de unitate centrală de linie, organizarea, coordonarea, desfăşurarea unitară a sarcinilor specifice, îndrumă, sprijină şi controlează întregul ansamblu de activităţi privind cazierul judiciar, evidenţele operative, statistica judiciară, evidenţele speciale, dactiloscopia decadactilară, camerele de corpuri delicte şi arhiva Inspectoratului General al Poliţiei Române, la nivelul direcţiei şi al formaţiunilor teritoriale de profil.

Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Directia Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative, este autoritatea centrală naţională în ceea ce priveşte schimbul de date înscrise în cazierul judiciar cu statele membre ale Uniunii Europene, conform art. 1 alin. (1) din Decizia 2009/315/JAI a Consiliului privind schimbul de informaţii extrase din cazierul judiciar.

La Inspectoratul General al Poliţiei Române se organizează şi funcţionează cazierul judiciar central în care se ţine evidenţa persoanelor fizice născute în afara României şi a persoanelor juridice străine care fac obiectul cazierului judiciar, al evidenţei operative şi al evidenţelor speciale ale poliţiei, care au comis infracţiuni pe teritoriul României şi au fost condamnate, sancţionate administrativ conform Codului penal sau faţă de care au fost dispuse măsuri procesual penale, precum şi a celor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 14 alin. (2) din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar republicată.

În cazierul judiciar central se ţine, de asemenea, şi evidenţa persoanelor despre care s-au primit comunicări de luare în evidenţă din partea organelor competente ale altor state.

La inspectoratele de poliţie judeţene şi la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti este organizat şi funcţionează cazierul judiciar local, în care se ţin evidenţa persoanelor fizice născute în raza administrativ-teritorială a judeţului, respectiv a municipiului Bucureşti, precum şi evidenţa persoanelor juridice care au sediul social pe raza administrativ-teritorială a judeţului, respectiv a municipiului Bucureşti.

Lasă un comentariu