La apelul nominal recut in sedinta publica, la prima strigare a cauzei in ordinea de pe lista de sedinta, se constata lipsa partilor, situatie in care, potrivit prevederilor art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioara a instantelor judecatoresti, aprobat prin HCSM nr. 387/2005 instanta dispune lasarea dosarului la sfarsitul sedintei cand, dupa o noua strigare, in ordinea listei, se va proceda conform dispozitiilor procedurale.
Instanta dispune luarea cauzei la a doua strigare in ordinea listei de sedinta.
La apelul nominal facut in sedinta publica, la a doua strigare a cauzei, in ordinea de pe lista de sedinta, se constata lipsa partilor.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefier dupa care,
Instanta, in baza art. 167 alin. l C.proc.civ., incuviinteaza pentru parti proba cu inscrisurile aflate la dosar apreciind-o ca fiind legala, verosimila, utila, pertinenta si conc1udenta solutionarii cauzei si lamuririi situatiei de fapt.
Nemaifiind cereri sau probe noi de administrat in cauza, ori exceptii de invocat, instanta constata incheiata cercetarea judecatoreasca si apreciind cauza in stare de solutionare, in baza art. 150 Cod pr. Civ., retine cauza in pronuntare in baza probelor existente in dosar.
INSTANTA
Deliberand asupra cauzei civile de fata avand ca obiect emiterea unei ordonante de plata in temeiul O.U.G. nr. 119/2007, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata la data de 27.10.2011 pe rolul acestei instante, sub nr. de mai sus, creditoarea SC D. P. T. SA a solicitat in contradictoriu eu debitoarea Asociatia de Proprietari Bl. F., emiterea unei ordonante de plata care sa contina suma si termenul de plata pentru creanta certa, lichida si exigibila in cuantum de 3.842,81 lei reprezentand contravaloarea serviciilor de salubritate prestate si neachitate, suma de 316,76 lei reprezentand dobanda legala calculata de la data exigibilitatii creantei si pana la 10.1 0.2011 si che1tuieli de judecata.
In motivarea cererii, creditoarea a aratat, in esenta, in calitate de prestatator a emis mai multe facturi pentru serviciile de salubritate efectuate pentru debitoare, insa aceasta nu a achitat debitul restant de 3.842,81 lei, desi pe fiecare factura era mentionat ca neachitarea in temen de 60 de zile de la emitere va duce la suspendarea executarii contractului cu un preaviz de 5 zile. A sustinut ca nu a suspendat prestarea serviciilor de salubritate desi au fost intarzieri de mai mult de 360 de zile, deoarece Primaria Turda a stabilit in sarcina lor sa continue activitatea de ridicare a resturilor menajere pentru a nu fi afectata sanatatea cetatenilor.
In privinta dobanzii legale a aratat ca aceasta a fost calculata conf. art. 43 din C. Com. avand in vedere ca pe facturi era scris ca neplata in termen de 30 de zile de la emitere atage penalitati de intarziere pentru fiecare zi de intarziere conf. prev. legale.
A sustinut si creanta sa este una certa, lichida, exigibila, rezultand din facturile emise si acceptate la plata de catre debitoare prin semnatura, precum si prin recunoasterea de datorie pe care a facut-o administratorul debitoarei in urma verificarii desfasurate de Primaria Turda.
In drept s-au invocat dispozitiile din O.U.G. nr. 119/2007.
In dovedirea cererii s-au depus urmatoarele inscrisuri: situatia facturilor (f.17), copie facturi fiscale (f. 6-14), nota calcul penalitati (f.15-16), recunoasterea datoriei (f.20).
Cererea a fost legal timbrata cu taxa de timbru in valoare de 39 lei si timbru judiciar de 5 lei.
Debitoarea desi legal citata, nu a depus intampinare si nu a solicitat administrarea de probe in aparare.
Instanta a incuviintat si administrat proba cu inscrisuri, constand in actele depuse la dosarul cauzei.
Analizind actele si materialul probator existent la dosarul cauzei, instanta retine urmatoarele:
In fapt, din coroborarea inscrisurilor de mai sus rezulta ca creditoarea SC D. P. T. SA i-a prestat servicii de salubritate debitoarei Asociatia de Proprietari bl. F., emitand facturile fiscale aflate la dosar (£6-14), din care a ramas neachitat un cuantum de 3.842,81 lei, avand in vedere ca debitoarea a achitat facturile de la f. 6 emise 1a data de 31.08.2009, respectiv 30.09.2009, si partial factura emisa la data de 30.10.2009.
Potrivit prevederilor art. 2 din O.U.G. nr. 119/2007, prezenta ordonanta de urgenta se aplica creantelor certe, lichide si exigibile ce reprezinta obligatii de plata a unor sume de bani care rezulta din contractele comerciale, cu exceptiile prevazut in alineatul 2 al aceluiasi articol.
Verificand indeplinirea conditii1or de admisibilitate impuse de textul de lege anterior mentionat referitor la creanta invocata de ditre creditoare, instanta retine ca, aceasta indeplineste toate conditiile de admisibilitate, fiind vorba de o creanta certa, lichida si exigibi1a.
Instanta apreciaza ca, in ceea ce priveste debitu1 principal solicitat in cuantum de 3.842,811ei societatea creditoare si-a dovedit pretentiile in conditiile art. 1169-1170 C.Civ. si ale art. 46 C. Com., respectiv a facut dovada certitudinii, lichiditatii si exigibilitatii creantei constatata prin facturile fiscale de la f. 7-14, emise in perioada 30.10.2009 – 31.12.2010 care are valoare probatorie conferita de art. 46 C.Com., fiind acceptate la plata, prin semnare de catre debitoare.
Sub aspcetul caracterului cert al creantei, art. 379 alin. 3 din C. pr. civ. prevede ca “o creanta este certa daca existenta ei rezu1ta din insasi actu1 de creanta sau si din a1te acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de acest”. Fata de aceste dispozitii, instanta retine ca, in cauza, creanta creditoarei in valoare totala de 3.842,81 lei rezulta cu certitudine din cele 15 facturi fiscale, inscrisuri insusite de catre debitoare prin semnarea lor, si care fac dovada obligatiilor comerciale asumate in conformitate cu art. 46 C.Com.
Sub aspectul caracterului lichid al creantei, art. 379 alin. 4 din C. pr. civ. prevede ca “o creanta este lichida atunci cand catimea ei este determinata prin insusi actul de creanta sau cand este determinabi1a cu ajutoru1 actu1ui de creanta sau si a a1tor acte neautentice, fie emanand de la debitor, fie recunoscute de dansu1, fie opozabile in baza unei dispozitii legale sau a stipulatiilor continute in actul de creanta , chiar daca pentru aceasta determinare ar fi nevoie de o deosebita socoteala”. In raport cu aceasta prevedere, instanta arata ca, aceasta creanta in valoare totala de 3.842,81 lei este determinata in mod expres.
Sub aspectul caracterului exigibi1 a1 creantei, instanta arata ca, o creanta devine exigibila prin ajungerea ei la scadenta, astfel incat dupa acest moment, creditorul poate cere imediat executarea. Prin urmare, instanta retine ca, obligatia debitoarei de plata a facturii fiscale reprezentand serviciile prestate de catre creditoare a devenit scadenta la 30 zile de la emiterea fiecarei dintre facturile de la f. 7 – 14 din dosar, dupa cum este inscris pe e1e.
Avand in vedere intregul materia1u1 probator, instanta retine ca aspecte1e expuse anterior se coroboreaza eu prezumtia de recunoastere a creantei pretinse de catre creditoare, conform art. 7 alin. 4 din O.U.G or. 119/2007, prezumtie dedusa de instanta din imprejurarea ca debitoarea, desi legal citata nu a depus intampinare, nu a solicitat administrarea de probe in aparare si nici nu a contestat debitul in nicio forma.
Avand in vedere natura comerciala a raportului contractual al partilor si dispozitiile art. 43 din Codul comercial, conform carora “datoriile comerciale lichide si platibile in bani produc dobanda de drept din ziua cand devin exigibile”, raportat la art. 3 din O. G. or. 9/2000, instanta va obliga debitoarea la plata dobanzi comerciale legale de 316,76 lei calculata de la data exigibilitatii creantei si pana la 10.1 0.2011.
Pentru aceste considerente, in temeiul art. 2, art. 10 alin. 1 din OUG or. 119/2007, art. 969 si art. 43 Cod comercial, instanta va admite cererea si va soma debitoarea sa plateasca creditoarei suma de 3.842,81 lei reprezentand contravaloare facturi fiscale, ramase neachitate, precum si suma de 316,76 lei reprezentand dobanda 1ega1a ca1cu1ata de la data exigibilitatii creantei si pana la 10.10.2011.
Potrivit dispozitiilor art. 274 din Codu1 de procedura civila, partea care cade in pretentii va fi obligata, la cerere, sa plateasca cheltuielile de judecata. Avand in vedere, acest temei juridic, precum si imprejurarea ca, creditoarea pentru a promova prezenta cerere a achitat taxa judiciara de timbru in valoare de 39 lei si timbru judiciar in valoare de 5 lei, instanta va obliga debitoarea sa plateasca creditoarei suma de 44 lei cu titlu de cheltuie1i de judecata. Desi creditoarea a solicitat si plata onorariului avocatial, nu a depus la dosar dovada achitarii acestuia, motiv pentru care instanta nu il poate acorda.
avocat@coltuc.ro
0745150894