In acelasi timp, potrivit noului Cod de procedura civila, majoritatea proceselor civile vor incepe la Tribunal si nu la Judecatorii, cum se intampla pana acum, si se vor judeca in doua faze – fond si apel, in general fara posibilitatea de recurs la Curtea de Apel sau Curtea Suprema.
Estimarea duratei procesului
Una dintre cele mai importante prevederi aduse de noul Cod de procedura civila este estimarea duratei procesului. Mai precis, judecatorul va trebui sa estimeze o data la care ar uma sa pronunte o decizie. Astfel Art. 238 prevede urmatoarele: ,,(1) La primul termen de judecata la care partile sunt legal citate, judecatorul, dupa ascultarea partilor, va estima durata necesara pentru cercetarea procesului, tinand cont de imprejurarile cauzei, astfel incat procesul sa fie solutionat intr-un termen optim si previzibil. Durata astfel estimata va fi consemnata in incheiere. (2) Pentru motive temeinice, ascultand partile, judecatorul va putea reconsidera durata prevazuta la alin. 1”.
Plangere pentru tergiversarea procesului
O alta prevedere importanta din noul Cod de procedura Civila este posibilitatea justitiabilului simplu de a depune o plangere in cazul in care crede ca procesul sau este tergiversat fara motiv. Aceasta procedura este prevazuta la articolul 522 din noul cod. ,,Art. 522. – (1) Oricare dintre parti, precum si procurorul care participa la judecata, pot face contestatie prin care, invocand incalcarea dreptului la solutionarea procesului intr-un termen optim si previzibil, sa solicite luarea masurilor legale pentru ca aceasta situatie sa fie inlaturata.”
Potrivit acestei prevederi, plangerea pentru tergiversare este judecata in prima faza de judecatorul care delibereaza in dosarul civil. Daca plangerea este respinsa, atunci cel care a depus plangerea poate face recurs, care va fi judecat de un alt complet.
Masinile vor putea fi ,,rechizitionate” in trafic
Noul Cod de procedura civila mai prevede si ca un autovehicul suspus sechestrarii in urma unei proceduri de executare silita poate fi oprit in trafic de politistii de la Politia Rutiera. ,,Organul de politie rutiera va putea opri in trafic autovehiculul sechestrat si va proceda la ridicarea certificatului de inmatriculare, a cartii de identitate, punand in vedere conducatorului autovehiculului ca bunul este sechestrat si sa se prezinte intr-un termen rezonabil la executorul judecatoresc. Totodata va anunta, de indata, executorul judecatoresc care a aplicat masura prevazuta la alin.”, se mentioneaza in noul Cod de procedura civila.
Se schimba competenta de la Judecatorii la Tribunale
O alta modificare importanta adusa de noul Cod de procedura civila arata ca, de acum, tribunalele vor fi instantele unde se vor judeca in prima instanta procesele. Astfel, daca pana acum, majoritatea proceselor civile isi incepeau cursul la judecatorii, acum cele mai multe vor incepe la tribunal.
In competenta judecatoriilor va intra solutionarea cauzelor de valoare mica si/sau de complexitate redusa, dar de o mare frecventa in practica. Daca pana acum procesele care aveau o valoare estimata in bani de peste 500.000 de lei se judecau direct la tribunal, acum acest prag a fost coborat la 200.000 de lei.
Verificarea prealabila a procesului
Noul cod mai prevede si faptul ca, daca pana acum cand era deschisa o actiune civila, petentul era instiintat si cand se va judeca primul termen, de-acum, inainte ca sa fie fixat primul termen, instanta va instiinta partea adversa, iar termenul va fi fixat numai dupa ce se depune intampinarea partii adverse.
,,Eliminarea” recursului
O alta modificare adusa de noul cod este si faptul ca majoritatea proceselor civile se vor judeca in doua faze – fond si apel, spre deosebire de pana acum, cand procesele se judecau in trei faze, ultima fiind recursul. Astfel, daca un proces era judecat pe fond la judecatorie, el se va termina in apel la tribunal, in general fara posibilitatea de recurs la Curtea de Apel sau Curtea Suprema.
Citarea partilor prin e-mail
Noul Cod introduce si posibilitatea citarii partilor prin e-mail. ,,Comunicarea citatiilor si a altor acte de procedura se poate face de grefa instantei si prin telefax, posta electronica sau prin alte mijloace ce asigura transmiterea textului actului si confirmarea primirii acestuia, daca partea a indicat instantei datele corespunzatoare in acest scop. In vederea confirmarii, instanta, odata cu actul de procedura, va comunica un formular care va contine: denumirea instantei, data comunicarii, numele grefierului care asigura comunicarea si indicarea actelor comunicate”, prevede articoul 154 din noul Cod.
Camerele de consiliu, amanate
In acelasi timp, unele prevederi din noul Cod de procedura civila au fost amanate, dupa ce Ministerul Justitiei a promovat legea degrevarii instantelor. Astfe, una dintre cele mai importante prevederi care nu intra in vigoare este judecarea preliminara a proceselor in camere de consiliu. Aceasta era o procedura preliminara in procesele civile, adica partile depuneau actiunea, intampinarea, iar in camera de consiliu, judecatorul si avocatii discutau exceptii si se analiza daca procesul poate ajunge la judecarea pe fond. Aceasta masura era menita sa reduca numarul de procese civile care incarca nejustificat rolul instantelor si astfel sa contribuie la dezaglomerarea acestora.