Obligativitatea semnarii si sustinerii cailor extraordinare de atac exclusiv de catre avocat sau consilier juridic.NCPC stabileste ca, la redactarea cererii si a motivelor de recurs, precum si in exercitarea sau sustinerea recursului, partile (persoane fizice si juridice) vor fi asistate si, dupa caz, reprezentate sub sanctiunea nulitatii numai de catre un avocat sau consilier juridic (in cazul persoanelor juridice), cu exceptia situatiilor prevazute de lege.
Aceste dispozitii se aplica si in cazul contestatiei in anulare si revizuirii, celelalte doua cai extraordinare de atac.
Asadar, este vorba de dispozitii legale imperative care interzic ca semnarea si sustinerea recursului sa fie facute altfel decat prin intermediul avocatului sau consilierului juridic. Noua lege exclude posibilitatea, atat de des intalnita in practica, ca partea sa conceapa si sa semneze o cale de atac, si sa mearga in fata instantei pentru a sustine propria cale extraordinara de atac.
Sanctiunea prevazuta expres de lege este nulitatea. In ceea ce priveste nulitatea, trebuie adaugat ca aceasta este una absoluta si neconditionata de vatamare, adica cel mai sever regim procedural cu putinta pentru o cauza de nulitate.
Fara a intra in detalii tehnice privind regimul juridic al nulitatii procedurale, trebuie subliniat un lucru: nulitatea este absoluta in cazul in care cerinta nerespectata este instituita printr-o norma care ocroteste un interes public. In cazul dispozitiilor analizate, exista tentatia de a crede ca norma de procedura care instituie obligativitatea semnarii si sustinerii cailor extraordinare numai de catre avocat sau consilier juridic ocroteste un interes privat, al acelei parti.
Lucrurile stau altfel, in sensul ca regula severa vizeaza un interes obstesc, iar nu unul sau mai multe interese private ale partilor. Experienta ne arata ca instantele sunt sufocate de cai extraordinare de atac informe, inadmisibile, lipsite de logica juridica si rigoare si, mai presus de toate, lipsite de orice sansa de reusita in principal sau exclusiv datorita faptului ca sunt concepute si sustinute de persoane fara pregatire juridica adecvata.
In conditiile in care caile extraordinare de atac presupun, prin insasi definitia lor, necesitatea incadrarii in motivele de admisibilitate expres prevazute de lege, este lesne de inteles de ce promovarea si sustinerea unui asemenea demers procesual implica existenta pregatirii juridice adecvate, ca si premisa obligatorie.
Asadar, textele de lege in discutie impun partii sa fie asistata de persoane cu pregatire (avocat sau consilier) pentru ca exercitarea drepturilor procesuale prin promovarea unei cai extraordinare de atac sa reprezinte un demers apt sa ocroteasca interesele acelei parti, si nu o iluzie. La fel de important, aceeasi regula isi propune sa elimine una din cauzele de sufocare a instantelor cu cauze lipsite de orice sansa de reusita, anume caile extraordinare de atac promovate fara niciun fel de cenzura de catre persoanele fara cunostinte de specialitate.
Intelegerea celor de mai sus este importanta pentru urmatoarele considerente practice: natura juridica a acestei dispozitii va face ca sanctiunea nulitatii absolute si neconditionate de vatamare sa opereze chiar si in contra intereselor celui reprezentat, adica a partii. Nu are relevanta ca partea nu vrea sa dea mandat unui avocat, pentru ca socoteste ca este mai in masura decat oricine altcineva sa isi sustina propria cauza. Nu conteaza ca partea nu a stiut ca a dat mandat unui impostor care nu are calitatea de avocat, dobandita si exercitata in conditiile legii, sau ca partea nu cunostea aceasta dispozitie. In toate aceste cazuri, recursul semnat cu incalcarea normei in discutie va fi anulat.
Ce trebuie retinut
Orice cale extraordinara de atac (recurs, contestatie in anulare sau revizuire) trebuie introdusa numai sub semnatura unui avocat sau consilier juridic (in cazul persoanei juridice). De asemenea, reprezentarea in fata instantei in cadrul acestor cai de atac se va face numai de catre avocat sau consilier.
Cei care vor nesocoti regulile vor constata pe propria piele ca nesemnarea recursului in conditiile aratate va duce la anularea acestuia, facand de prisos orice alta discutie, iar lipsa avocatului sau consilierului in fata instantei care judeca calea extraordinara de atac va face ca partea respectiva sa nu poata pune concluzii si sa isi prezinte adecvat apararea in fata instantei.