Informaţii privind procedura transfer condamnat Romania

Puteţi să vă exprimaţi dorinţa de a fi transferat fie pe lângă autorităţile Statului de condamnare, fie pe lângă autorităţile române – Ministerul Justiţiei.

            Dacă autorităţile Statului de condamnare iau în considerare transferarea dv., ele vor furniza autorităţilor române informaţii privind persoana dv., împrejurările în care aţi fost declarat vinovat şi condamnat, precum şi natura şi durata pedepsei care  v-a fost aplicată. Dacă autorităţile române iau în considerare transferarea dv., ele vor furniza, la rândul lor informaţii privind natura şi durata pedepsei ce trebuie s-o executaţi după transferarea dv.)[1], (indicaţiile privind modalităţile în care pedeapsa ce v-a fost aplicată ar putea fi transformată după transferarea dv.)[2], împreună cu informaţiile privind aranjamentele în materie de predare, liberare condiţionată etc., în România (Statul de executare).
            Dacă cele două State îşi dau acordul la transferarea dv., veţi fi întrebat, după primirea şi examinarea informaţiilor furnizate de (Statul de executare), dacă consimţiţi să fiţi transferat în baza convenţiei.
            Procedura este similară în cazul în care România este statul de condamnare, iar dumneavoastră, cetăţean străin condamnat definitiv în România, solicitaţi transferarea în statul de origine.
Ø      În România, decizia aparţine Curţii de Apel competente, iar Ministerul Justiţiei este autoritatea centrală care primeşte / transmite asemenea cereri, efectuând examenul de regularitate internaţională, în conformitate cu prevederile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală (Titlul VI – „Transferarea persoanelor condamnate”)
Protocolul adiţional din 18 decembrie 1997 reglementează două noi ipoteze: preluarea executării pedepsei, în cazul în care condamnatul se refugiază pe teritoriul statului de cetăţenie care refuză extrădarea (art. 2), şi transferarea condamnaţilor împotriva cărora, prin hotărârea de condamnare, s-a dispus şi măsura expulzării sau aceea a conducerii la frontieră. În ultimul caz nu se mai cere consimţământul condamnatului, ci doar opinia acestuia.
România a încheiat şi câteva tratate bilaterale în materie, cel mai recent intrat în vigoare (26 mai 2006), fiind Acordul între România şi Republica Italiană asupra transferării persoanelor condamnate cărora li s-a aplicat măsura expulzării sau aceea a conducerii la frontieră, semnat la Roma la 13 septembrie 2003 (L 83/2006).

Pentru alte detalii va rugam sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro

Vizitati si https://www.coltuc.ro

 

Puneti intrebari GRATUIT pe https://www.coltuc.ro/intrebari

Lasă un comentariu