Art. 40 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Sancţiunea încălcării condiţiilor de exercitare a acţiunii civile
Aplicarea legii de procedură civilă
Art. 40
Sancţiunea încălcării condiţiilor de exercitare a acţiunii civile
(1) Cererile făcute de o persoană care nu are capacitate procesuală sunt nule sau, după caz, anulabile. De asemenea, în cazul lipsei calităţii procesuale sau a interesului, instanţa va respinge cererea ori apărarea formulată ca fiind făcută de o persoană sau împotriva unei persoane fără calitate ori ca lipsită de interes, după caz.
(2) Încălcarea dispoziţiilor prezentului titlu poate, de asemenea, atrage aplicarea şi a altor sancţiuni prevăzute de lege, iar cel care a suferit un prejudiciu are dreptul de a fi despăgubit, potrivit dreptului comun.