Art. 196 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Nulitatea cererii Cererea de chemare în judecată

Art. 196 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Nulitatea cererii Cererea de chemare în judecată

Sesizarea instanţei de judecată

SECŢIUNEA a 2-a
Cererea de chemare în judecată

Art. 196

Nulitatea cererii

(1) Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele şi prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părţi, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părţii sau a reprezentantului acesteia este nulă. Dispoziţiile art. 200 sunt aplicabile.

(2) Cu toate acestea, lipsa semnăturii se poate acoperi în tot cursul judecăţii în faţa primei instanţe. Dacă se invocă lipsa de semnătură, reclamantul care lipseşte la acel termen va trebui să semneze cererea cel mai târziu la primul termen următor, fiind înştiinţat în acest sens prin citaţie. În cazul în care reclamantul este prezent în instanţă, acesta va semna chiar în şedinţa în care a fost invocată nulitatea.

(3) Orice altă neregularitate în legătură cu semnarea cererii de chemare în judecată va fi îndreptată de reclamant în condiţiile prevăzute la alin. (2).

Lasă un comentariu