Calificarea unei achiziţii de bunuri drept transfer parţial de active. Condiţii. Consecinţe asupra dreptului de deducere a TVA. – Jurisprudenta ICCJ 2014

Potrivit reglementărilor fiscale în vigoare, o persoană impozabilă are  dreptul  la deducerea taxei pe valoare adăugată, doar în  cazul  livrărilor de  bunuri  şi  prestărilor  de  servicii achiziţionate în folosul operaţiunilor sale taxabile sau a celorlalte  categorii  de  operaţiuni care  îi dau dreptul la deducere.

Achiziţionarea de către o societate, persoană impozabilă, a unor materii prime, materiale auxiliare, obiecte de inventar, mijloace fixe ş.a. destinate realizării aceleaşi activităţi ca cea desfăşurată anterior de către societatea vânzătoare, are caracterul unui transfer parţial de active, care  potrivit dispoziţiilor art. 128 alin.(7) din Codul fiscal nu constituie livrare de  bunuri şi, prin urmare, nu dă dreptul la deducere pentru taxa aferentă, întrucât ca operaţiune neimpozabilă, nu intră în sfera de aplicare a  taxei pe valoare  adăugată.

 

Decizia nr. 2748 din 5 martie 2013

Prin acţiunea formulată, reclamanta SC RR SRL  a chemat în judecată pe pârâţii Administraţia Finanţelor Publice Sector 6 şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti solicitând anularea Deciziei nr. 253/07.07.2010  emisă de ANAF – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor prin care a fost soluţionată contestaţia formulată împotriva Raportului de Inspecţie Fiscală înregistrat sub nr. 2461633/24.09.2009 şi a Deciziei de Impunere nr. 162/25.09.2009, anularea actelor administrativ-fiscale, exonerarea sa  de la plata către bugetul de stat a sumei 1.196.344 lei, din care: 1.053.392 lei, reprezentând T.V.A. stabilita suplimentar si rămasa de plata şi 142.952 lei, reprezentând obligaţii fiscale accesorii şi obligarea organului de inspecţie fiscala la recunoaşterea dreptului la rambursare a sumei de 184.255 lei, solicitata la rambursare prin decontul de taxa pe valoarea adăugata cu sold suma negativa si opţiune de rambursare, înregistrat la Administraţia Finanţelor Publice Sector 6 sub nr.977195500/24 aprilie 2009.

Prin sentinţa  civilă nr. 4738 din  15  iulie  2012 Curtea de Apel Bucureşti- Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Pentru  a pronunţa  această  soluţie, instanţa de fond a reţinut  că reclamanta a susţinut că cele 7 facturi au fost emise de către vânzătorul S.C. R S.R.L. către cumpărătorul S.C. RR S.R.L. urmare a tranzacţiilor de vânzare de bunuri ce a avut loc între cele două persoane juridice, iar cu privire la bunurile vândute de S.C. R S.R.L. către reclamantă organul fiscal a decis, în mod eronat, şi fără a proba, că ne aflăm în prezenţa unui transfer de active,  califică aceste achiziţii ca „transfer de afacere”, efectuat ca urmare a vânzării aşa cum este definit de art. 128 alin. (7) din Legea 571/2003 – privind codul fiscal, ignorând ca acesta precizează expres si limitativ sfera de aplicare ca fiind „Transferul tuturor activelor sau al unei părţi a acestora, efectuat cu ocazia transferului de active” si ca nu face nicio referire la „transfer de afacere”.

Definiţia transferului de active este dată de art.27¹ alin.3 pct.5 din Codul fiscal, care prevede că transfer de active reprezintă operaţiunea prin care o societate transferă, fără a fi dizolvată, totalitatea sau una ori mai multe ramuri ale activităţii sale către altă societate, în schimbul transferării titlurilor de participare reprezentând capitalul societăţii beneficiare.

Instanţa de fond a considerat că ceea ce trebuie stabilit, în speţa de faţă este dacă, prin cele 7 facturi emise în luna februarie 2009, a avut loc o livrare de bunuri, aşa cum este definită prin art.128 alin.1 din Codul fiscal, respectiv,  transferul dreptului de a dispune de bunuri ca şi un proprietar, sau dacă de fapt, între cele două societăţi, SC R SRL şi SC RR SRL, a avut loc un transfer de active, aşa cum noţiunea este definită prin dispoziţiile legale arătate.

Constatările din Raportul de inspecţie fiscală, expun anumite elemente de fapt, care, coroborate şi privite în ansamblul lor, conduc la ideea că SC R SRL, nefiind dizolvată, a transferat către SC RR SRL o ramură a activităţii sale economice, care poate fi considerată o structură independentă.

S-a mai reţinut în mod corect în decizia de soluţionare a contestaţiei că,  în cadrul unui transfer de active neimpozabil,  trebuie să se aibă in vedere ansamblul elementelor tranzacţionate si modalitatea concreta in care se realizează operaţiunea, astfel încât intre părţi sa nu se realizeze o simpla vânzare de bunuri, ci o veritabila „transferare a afacerii” de la vânzător la cumpărător, caracterizata prin posibilitatea tehnica si funcţionala a cumpărătorului de a continua in mod independent activitatea economica căreia i-au fost atribuite iniţial elementele tranzacţionate, dar si prin intenţia acestuia de a continua aceeaşi activitate, fără lichidarea imediata a afacerii cumpărate si vânzarea stocurilor.

Chiar dacă legislaţia fiscală nu face referire la noţiunea de „transferare a afacerii”, nefiind consacrată legislativ o asemenea expresie, totuşi, aceasta vizează înstrăinarea unei părţi al activităţii, prin transferul activelor care erau folosite în cadrul acelei activităţi, în speţă activitatea în cauză fiind producţia de radiatoare.

Inspectorii fiscali au constatat în urma controlului încrucişat efectuat la cele două societăţi, că, activele au fost vândute cu ocazia reorganizării activităţii, in februarie prin preluarea activităţii de producţie de către SC RR SRL, persoana juridica distincta, nou înfiinţata, afiliata cu SC R SRL, prin asociat si administrator, aceste active nu au părăsit incinta din spaţiul situat in Bd. X nr.y, ulterior vânzării.

De asemenea, SC R SRL a desfăşurat activitatea de producţie radiatoare pana la data de 31.01.2009, ultima predare produse finite de către Secţia Ambalare (aflata ultima in flux fabricaţie) către gestiunea produse finite s-a efectuându-se în data de 03.02.2009 (radiatoare ce se aflau la 31.01.2009 in producţie in curs la secţia Ambalare, cu finalizare 100% nepredate la gestiunea produse finite)”, utilajele de producţie utilizate de către SC R SRL in desfăşurarea producţiei de radiatoare au fost vândute către SC RR SRL, cu excepţia unor mijloace fixe nevândute, având durata de viaţă expirată, amortizată integral.

Alte mijloace fixe vândute către SC RR SRL (instalaţii, tubulatura, atelier mecanic, birou) au fost utilizate de către SC R SRL în alte activităţi.

Prin contractul de novaţie din data de 25.03.2009  SC RR SRL a preluat toate drepturile si obligaţiile SC  R SRL ce decurg din convenţia de credit 010-2064/CES2-RG/2006/14.12.2006, încheiată cu Banca X şi din Condiţiile speciale de finanţare nr.1/02.03.2007 la Contractul de credit datat la 02.03.2007 încheiat cu Banca Comercială Y, ce viza mijloacelor fixe, iar, ca efect al novaţiei s-a încheiat actul adiţional nr.2/25.03.2009   la   Contractul   de   cesiune   a   creanţelor   nr. 010-2064/CES1-RG/2006/14.12.2006, prin care SC R SRL cesionează băncii X, în vederea garantării obligaţiei de rambursare a creditului, precum si a dobânzilor, comisioanelor si a celorlalte costuri aferente, acordate de bancă lui SC RR SRL, toate creanţele sale, precum şi accesoriile acestora, creanţe constând în încasările în lei/sau valuta provenind din relaţiile comerciale dintre SC R SRL si clienţii săi, având calitatea de debitori cedaţi.

În sfârşit, şi în ceea ce priveşte personalul de specialitate angrenat în activitatea de producţie radiatoare, după data de 31.01.2009, data de la care societatea nu a mai desfăşurat activitatea de producţie radiatoare, o parte au demisionat, o parte au fost redistribuiţi în alte departamente de activitate, iar pentru o alta parte a acestuia relaţiile contractuale cu angajatorul SC R SRL s-au menţinut pana la expirarea perioadei de preaviz, respectiv 24.07.2009, ca urmare a concedierilor individuale/colective”.

Ceea ce este relevant din punct de vedere al personalului de specialitate, este că, mare parte din personalul utilizat direct in activitatea de producţie radiatoare de către SC RR SRL,  provine din personalul care a fost utilizat in aceeaşi activitate in perioada anterioara de către SC R SRL,  iar o parte din clienţii si furnizorii SC R SRL au devenit ulterior înfiinţării SC RR SRL clienţii, respectiv furnizorii acesteia.

Prin urmare,Curtea de Apel  a apreciat că  susţinerea societăţii potrivit  căreia nu ar putea fi vorba de un transfer de afacere în lipsa transferării şi a clientelei, este neîntemeiată, fiind suficient ca o parte din clienţii şi furnizorii  cedentului să devină ulterior înfiinţării noii societăţi care a preluat o parte din active, clienţii, respectiv furnizorii acesteia, doar în ceea ce priveşte segmentul preluat, respectiv producţia de radiatoare.

Or, având în vedere această situaţie de fapt, în contextul în care  SC R SRL nu a mai desfăşurat începând cu luna februarie 2009, activitatea de producţie radiatoare, iar SC RR SRL desfăşoară activitate de producţie radiatoare din 06.02.2009, utilizând mijloace fixe achiziţionate de la SC R SRL cu factura nr.9000928/28.02.2008, rezultă că, în perioada 06.02.2009-28.02.2009, SC R SRL a vândut active aferente desfăşurării producţiei de radiatoare, constând în materii prime, materiale, materiale auxiliare, materiale pentru ambalat, semifabricate, produse finite, obiecte de inventar, mijloace fixe, care constituie din punct de vedere tehnic, structura capabilă să desfăşoare activitate economică separată, astfel încât, activitatea economică transferată a permis continuarea ei de către  SC RR SRL, ceea ce califică această tranzacţie drept transfer de afacere, încadrându-se astfel în prevederile art. 128 alin.(7) din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal.

Susţinerile reclamantei că rapoartele de inspecţie fiscale sunt contradictorii cu privire la operaţiunile fiscale şi contabile efectuate de cele 2 societăţi în urma tranzacţiei respective, în sensul că, în raportul de inspecţie fiscală întocmit cu ocazia controlului efectuat la S.C. R S.R.L.,  organul de control stabileşte ca vânzătorul SC R SRL în mod corect a înregistrat sumele reprezentând baza de impozitare şi taxa pe valoarea adăugată colectată, că a evidenţiat corect în deconturile de taxa pe valoarea adăugată aferente perioadei 06.02.-31.07.2009 şi că a achitat corect şi la scadenţă taxa pe valoarea adăugată de plată, dar nu acordă cumpărătorului, respectiv reclamantei, drept de deducere pentru taxa pe valoarea adăugată aferentă, motivând că vânzătorul SC R SRL trebuia să nu emită facturi, să nu înregistreze în evidenţa contabilă taxa pe valoarea adăugată colectată înscrisă în acestea şi nici să o evidenţieze în deconturile de taxa pe valoarea adăugată, nu pot fi reţinute.

Prin procesul-verbal încheiat la data de 18.09.2009 şi înregistrat la organul fiscal sub nr.2461475/18.09.2009, în cadrul controlului încrucişat, inspectorii fiscali constată situaţia de fapt, aşa cum rezultă din evidenţele contabile ale societăţii, din situaţia faptică constatată şi din explicaţiile reprezentantului legal, reţinând că aceste sume înscrise în facturile menţionate au fost înregistrate corect în jurnalele de vânzări, în balanţele de verificare şi evidenţiate în deconturile de TVA, aferente perioadei 06.02.2009-31.07.2009, ca operaţiuni contabile, din punct de vedere al regularităţii înregistrării unei asemenea operaţiuni, fără să aprecieze asupra naturii operaţiunii în sine.

De altfel, nu avem de a face cu un Raport de inspecţie fiscală ci cu un control încrucişat, finalizat cu un proces-verbal, prin care se constată efectiv situaţia de fapt, acest proces-verbal, conducând la finalizarea inspecţiei fiscale, în ceea ce priveşte societatea reclamantă.

Invocarea de către reclamantă a existenţei unor reglementări, cuprinse în Codul fiscal, interpretabile şi lipsurile şi echivocitatea multor dispoziţii legale, în special cele din domeniul fiscal,  lucru care a pus-o în situaţia de a interpreta şi aplica aceste dispoziţii legale echivoce, de natură să genereze confuzii şi incertitudine, cu privire la procedura transferului de active „efectuat cu ocazia transferului de active” – în situaţia vânzării, nu poate fi reţinută, întrucât vânzarea nu s-a efectuat printr-o singură factură, activele au fost împărţite în mai multe facturi, or nu se poate susţine că dispoziţiile art. 155¹ alin.(10) din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, privind transferul parţial sau integral de active şi prevederile art. 128 alin.(7) din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, sunt neclare şi nici că reclamantul nu avea cunoştinţă că ceea s-a transferat de la S.C. R S.R.L. la S.C. RR S.R.L., nu erau doar bunurile în sine, ci chiar activitatea de producţie a radiatoarelor, cu atât mai mult cu cât, cele două societăţi aveau administrator în persoana aceleiaşi persoane.

De asemenea, susţinerea că, prin facturarea bunurilor comercializate între cele două societăţi, Statul Român nu a suferit niciun prejudiciu în sensul că R SRL, vânzătorul, a virat la bugetul de stat TVA aferentă tranzacţiilor, iar reclamanta a exercitat dreptul de deducere,a fost apreciată de instanţa de fond ca neîntemeiată, întrucât reclamanta a solicitat dreptul de deducere a unei sume cu titlu de TVA pentru care nu avea dreptul la deducere, având posibilitatea să-şi recupereze TVA nedeductibil de la SC R SRL, prin corecţia facturilor emise în mod eronat cu TVA, întocmirea documentului specific reglementat de art. 155¹ alin.(10) din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal şi restituirea taxei achitate în baza facturilor incorecte.

Împotriva hotărârii instanţei de  fond, S.C. RR S.R.L., a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi  netemeinicie. S-au invocat dispoziţiile  art. 304 pct.8 şi art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.

În susţinerea acestor  critici, recurenta-reclamantă a  invocat faptul că  în timpul soluţionării cauzei, prin HG nr.150/23 februarie  2011 au fost  aduse   precizări cu privire la  aplicarea legii respectiv a dispoziţiilor  art. 128 alin.(7) Cod fiscal prin  introducerea la pct.6 alin.(10) din norme a  clarificărilor pe care instanţa  de fond le-a  analizat.

Potrivit  susţinerilor  recurentei-reclamante, aceste  precizări  se  referă tocmai la  apărarea  şi menţinerea dreptului  de  deducere a  TVA-ului de către  cumpărător, în cazul transferului de active, prevăzut de art. 128 alin.(7).

Recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de fond nu a analizat  aspectele  invocate  în ce priveşte transferul de  active în raport  de  conţinutul HG nr. 150 din  23  februarie  2011, motiv pentru  care această omisiune constituie principala critică prevăzută   de art. 304 pct.8 Cod procedură civilă.

Consideră recurenta-reclamantă  că faţă de  prevederile  legale invocate şi având  în vedere  caracterul  explicativ al  normelor  metodologice  de  aplicare  a  Titlului  VI din  Codul fiscal, precum  şi faptul că dispoziţiile art. 128 alin.(7) din  Codul fiscal nu au  suferit  modificări, prevederile legale  cu privire  la transferul de  active  se aplicau în acelaşi mod  şi  înainte de  introducerea  la pct.6 alin.(10)din norme, a clarificărilor prin  Hotărârea Guvernului nr. 150 din 23 februarie 2011, invocând în acest sens o adresă a Ministerului Finanţelor Publice, nr. 421868 din  29 septembrie  2011.

Recurenta-reclamantă a susţinut  că, în cauza dedusă  judecăţii, încadrarea sau nu a operaţiunilor efectuate  drept transfer de  active în sensul art. 128 alin.(7) din Codul  fiscal  este lipsită de efecte, având în vedere faptul că aceasta a aplicat regimul de taxare, iar  aplicarea lui pentru transferul de active de către persoanele  impozabile  nu poate fi  sancţionată de organele de inspecţie fiscală, în sensul anulării dreptului de deducere a taxei la beneficiar, astfel cum  prevăd normele  metodologice  de aplicare a  textului de lege menţionat.

Recursul  este  nefondat.

Obligaţiile fiscale supuse controlului instanţei  de contencios   administrativ şi fiscal pe calea prevăzută de art. 218 alin.(2) Cod procedură fiscală constau în taxa pe valoarea adăugată stabilită  suplimentar  prin  decizia  de impunere  nr. 162 din  25  septembrie 2009 în valoare  de  1.053.392 lei şi accesorii în sumă de 142.952 lei în baza raportului de inspecţie fiscală nr. 2461633/24 septembrie 2009, obligaţii fiscale suplimentare, menţinute  prin Decizia  nr. 253/7 iulie 2010 privind soluţionarea contestaţiei administrative a recurentei-reclamante.

În esenţă problema de drept litigioasă priveşte  deductibilitatea  taxei pe valoare adăugată, aferentă celor  7 facturi  prin care  au fost efectuate  tranzacţii între  SC R SRL în calitate de  vânzător şi SC RR SRL în calitate de  cumpărător în legătură cu care  autoritatea  fiscală cât şi   instanţa de fond au reţinut  că recurenta-reclamantă nu poate beneficia de  dreptul de  deducere în conformitate cu dispoziţiile  art. 146 alin.(1) lit.a) din Codul  fiscal.

Prima instanţă  în mod corect  şi  în acord cu   întregul material probator administrat  în cauză cât şi a  dispoziţiilor legale, incidente a apreciat  că reclamanta  în calitate de  beneficiară  a unui transfer de active – astfel cum este  acesta  definit de  dispoziţiile art. 128 alin.(7) din Codul fiscal, nu poate beneficia de un drept de deducere.

Potrivit  dispoziţiilor  art. 126 din Legea nr.571/2003 privind  Codul  fiscal cu  modificările  şi completările  ulterioare:

„(1) Din punct de vedere al  taxei  sunt operaţiuni impozabile  în România cele care  îndeplinesc  cumulativ următoarele condiţii:

a)operaţiunile care, în sensul  art. 128-130 constituie  sau  sunt asimilate cu o  livrare  de bunuri sau o  prestare de  servicii în sfera taxei, efectuate  cu  plată; […]”.

„Art.128 – (1) Este  considerată  livrare de bunuri transferul  dreptului de a dispune  de  bunuri  ca şi  proprietar.

(7) Transferul tuturor activelor  sau al  unei părţi a acestora, efectuat  cu ocazia transferului de active  sau, după caz, de pasive, indiferent dacă este  realizat ca urmare a  vânzării  sau ca  urmare a  unor  operaţiuni precum  divizarea, fuziunea ori ca aport  în natură la capitalul unei  societăţi, nu constituie livrare de bunuri, dacă  primitorul activelor este o persoană impozabilă. Primitorul activelor  este  considerat  a fi  succesorul  cedentului  în ceea ce  priveşte  ajustarea dreptului de   deducere  prevăzută de lege.”

Potrivit art. 146 –„(1) Pentru exercitarea dreptului de  deducere  a taxei, persoana impozabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a)pentru taxa datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost  ori urmează  să-i fie livrate sau serviciilor  care  i-au fost ori  urmează să-i fie prestate în beneficiul său de către o persoană impozabilă, să deţină o factură emisă în conformitate cu prevederile  art. 155”.

Cu privire la transferul total sau parţial al activelor, dispoziţiile  pct.6 alin.(8) din Normele  metodologice  aprobate  prin HG  nr. 44/2004, cu modificările  şi completările ulterioare, prevăd  că  se consideră  transfer parţial  de active în sensul  art. 128 alin.(7) din  Codul fiscal transferul  tuturor  activelor  sau al  unei părţi din activele învestite într-o anumită  ramură a activităţii economice, dacă acestea  constituie  din  punct de vedere  tehnic o  structură independentă, capabilă să efectueze  activităţi  economice separate, indiferent dacă este realizat ca  urmare a vânzării  sau  ca urmare  a unor  operaţiuni precum  divizarea, fuziunea ori ca aport în natură  la  capitalul unei societăţi.

De asemenea, se consideră că transferul parţial are loc şi în cazul în care bunurile imobile în care sunt situate activele transferate de  cedent nu sunt  înstrăinate ci realocate altor  ramuri  ale  activităţii aflate în uzul cedentului.

Potrivit aceloraşi dispoziţii, pentru ca o  operaţiune  să poată fi  considerată transfer de active, în sensul art. 128 alin.(7) din  Codul fiscal, primitorul activelor  trebuie să  intenţioneze  să  desfăşoare  activitatea  economică sau parte din  activitatea  economică care i-a fost transferată, să nu  lichideze  imediat activitatea  respectivă şi, după caz, să vândă eventualele stocuri.

Pentru calificarea  unei activităţi ca transfer  de active,  nu este  relevant dacă primitorul activelor este autorizat pentru  desfăşurarea activităţii care i-a fost transferată sau dacă are în obiectul de activitate respectiva activitate. În acest sens a fost  pronunţată hotărârea Curţii Europene de Justiţie în  cazul  C-497/01 – Zita Modes.

Din perspectiva acestor prevederi legale, rezultă că orice persoană impozabilă are  dreptul  la deducerea taxei pe valoare adăugată, doar în  cazul  livrărilor de  bunuri  şi  prestărilor  de  servicii achiziţionate în folosul operaţiunilor sale taxabile sau a celorlalte  categorii  de  operaţiuni care  îi dau dreptul la deducere.

În cazul transferului parţial sau total al activelor unei peroane impozabile, care  potrivit  dispoziţiilor legale  nu constituie o livrare de  bunuri  conform  art. 128 alin.(7) din Codul fiscal, nu îi este aplicabil dreptul de deducere  al  taxei  aferente  acestei  operaţiuni neimpozabile  întrucât aceasta  nu intră în  sfera de  aplicare a  taxei pe valoare  adăugată.

În speţă, astfel cum  în mod corect  a reţinut  şi  instanţa de  fond, recurenta-reclamantă SC RR SRL nu poate  beneficia de  dreptul de  deducere a taxei   pe valoare adăugată aferentă achiziţiilor de la SC R SRL, achiziţii constând în  materii prime, materiale auxiliare, materiale pentru ambalat, semifabricate, produse finite, obiecte de inventar şi mijloace fixe utilizate în producţia de radiatoare a vânzătorului  şi destinate pentru  aceeaşi activitate, întrucât achiziţiile  respective reprezintă  un transfer parţial de active, care este neimpozabil conform  dispoziţiilor  art. 128 alin.(7) din  Legea nr. 571/2003 privind Codul  fiscal, pentru care nu este  prevăzută  deducerea în conformitate cu  prevederile art. 146 alin.(1) lit.a) din  Codul  fiscal.

În ceea ce priveşte  criticile  formulate de  recurenta-reclamantă  potrivit cărora la încadrarea achiziţiilor analizate  în dispoziţiile  art. 128 alin.(7) Cod fiscal instanţa de fond  ar fi  avut în vedere   doar  Normele  metodologice  prevăzute de  HG nr. 1630 din  31 decembrie   2009 fără a analiza şi normele  metodologice cuprinse  în  HG nr. 150 din  23  februarie  2011, instanţa  de control  judiciar le apreciază ca fiind  nefondate întrucât, astfel cum rezultă  chiar  din adresa nr. 421866/29 septembrie 2011 emisă de  Ministerul Finanţelor Publice invocată de recurentă, prevederile art. 128 alin.(7) din Codul fiscal cu privire la  transferul de  active  nu au  fost modificate şi se aplicau în acelaşi mod şi înainte de  introducerea  clarificărilor  de la pct.6 alin.(10) din norme prin HG nr.150/2011.

Nefondate sunt şi criticile recurentei-reclamante potrivit  cărora indiferent de încadrarea sau nu a operaţiunilor drept transfer de active, în sensul art. 128 alin.(7) din Codul fiscal, aceasta ar fi  lipsită de  efecte  întrucât  recurenta a aplicat regimul de taxare  iar  aplicarea  acestuia  nu poate fi  sancţionată cu  anularea dreptului de  deducere întrucât conform normelor  metodologice invocate  respectiv pct.6 alin.(10) din HG  nr. 150/2011,  aplicarea  regimului de taxare pentru transferul de active de către persoanele  impozabile nu va fi sancţionată de către  organele  fiscale  în sensul  anulării  dreptului de deducere a taxei  la beneficiar decât în situaţia în care operaţiunile  respective sunt  taxabile prin  efectul legii sau prin opţiune, ceea ce nu este cazul în speţa dedusă  judecăţii.

Pe de altă parte, recurenta-reclamantă are posibilitatea  legală de a-şi recupera TVA-ul nedeductibil de la  cedentul afacerii SC R SRL, astfel cum s-a menţionat atât în decizia nr.253/07.07.2010 privind soluţionarea  contestaţiei  sale  cât şi prin  sentinţa instanţei de fond, solicitându-i  acestuia  corecţia facturilor  emise  eronat  cu TVA, întocmirea documentului prevăzut de art.155¹ alin.(10) din  Codul fiscal şi  restituirea  taxei achitate  în baza  facturilor  incorecte.

Având  în vedere  toate aceste  considerente, Înalta Curte reţinând că  sentinţa  instanţei de fond  este  legală şi  temeinică, neexistând  motive de  casare  sau  modificare a  acesteia, în temeiul  dispoziţiilor  art. 312 alin.(1) Cod procedură civilă, coroborat cu  art. 20 din Legea nr. 554/2004  a contenciosului administrativ, a respins recursul  formulat  în cauză, ca nefondat.