Accident produs de un autovehicul asigurat în străinătate. Acţiune în despăgubiri. Lipsa calităţii procesuale pasive a brokerului de asigurare – Jurisprudenta ICCJ 2014

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Judecata

Index alfabetic: acţiune în răspundere civilă delictuală

–          accident de circulaţie

–          broker de asigurare

–          excepţia lipsei calităţii procesuale pasive

Legea 32/2000

Directiva 2000/26/CE

Brokerul de asigurare care are şi calitatea de mandatar al unei întreprinderi de asigurare străine, fiind împuternicit de aceasta să soluţioneze cererile de despăgubiri în eventualitatea accidentelor de circulaţie produse de autovehicule asigurate în străinătate, nu este parte la raportul juridic obligaţional născut prin producerea faptului delictual.

Astfel, întrucât brokerul de asigurare este terţ faţă de contractul de asigurare în temeiul căruia au fost solicitate despăgubirile, acesta nu poate fi obligat în nume propriu la plata despăgubirilor.

 

Secţia  a II-a civilă, Decizia nr. 2156 din 30 mai 2013

 

Prin sentinţa civilă nr.22567/25.11.2011, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a civilă a admis acţiunea, astfel cum a fost precizată, în parte, formulată de reclamanţii E.I., A.M., A.M., P.F., S.I. (L.), D.T., în contradictoriu cu pârâtele SC A.R.I. SRL şi SC A.V. AG SRL; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC A.R.I. SRL ca neîntemeiată; a obligat această pârâtă la achitarea sumelor datorate, după cum urmează:

– suma de 198.277 euro, contravaloarea în lei, reprezentând daune patrimoniale (48.277 euro) şi (150.000 euro) daune nepatrimoniale, către reclamantul E.I;

– suma de 10.000 euro, contravaloarea în lei, daune patrimoniale către A.M. şi T.T. (5.000 pentru mamă şi 5.000 pentru fiică).

– suma de 17.400 euro reprezentând prestaţii periodice către T.T., câte 58 euro/lună, respectiv contravaloarea în lei, calculată la venitul pe economie.

– suma de 220.000 euro, contravaloarea în lei, daune nepatrimoniale, (câte 120.000 euro pentru A.M. şi 100.000 euro pentru T.T.).

Totalul sumei pentru cele două reclamante va fi de 230.000 euro, contravaloarea în lei, în care este inclusă şi prestaţia periodică pentru o perioadă de 25 ani pentru minoră.

– suma de 9762 euro, contravaloarea în lei, pentru P.F. (5.000 euro) şi S.A. (4.762 euro).

– suma de 14.616 euro, contravaloarea în lei, reprezentând prestaţii periodice, câte 58 euro lunar, timp de 21 ani, calculată la venitul mediu pe economie.

– suma de 250.000 euro, contravaloarea în lei, total daune nepatrimoniale (câte 100.000 euro pentru P.F. şi 150.000 pentru S.A., minor).

Totalul sumei pentru cei doi reclamanţi va fi de 259.762 euro contravaloarea în lei, în care este inclusă şi prestaţia periodică pentru o perioadă de 21 ani.

– suma de 5.000 euro daune patrimoniale către A.M., contravaloarea în lei.

– suma de 300.000 euro, contravaloarea în lei, reprezentând daune nepatrimoniale.

Totalul datorat de pârâtă reclamantei A.M. este de 305.000 euro, contravaloarea în lei.

– suma de 9.757 euro, contravaloarea în lei, daune patrimoniale către A.M.

– suma de 17.280 euro, contravaloarea în lei, prestaţii periodice de 58 euro/lună, timp de 12 ani, calculată la venitul mediu pe economie.

– suma de 200.000 euro, contravaloarea în lei, daune nepatrimoniale.

Totalul pe care pârâta îl va achita reclamantului A.M. este de 218.114 euro, în care este inclusă şi pensia pe 12 ani.

Pârâta va achita celor doi fraţi, A.M. şi A.M. totalul de 523.114 euro, contravaloarea în lei, în care este inclusă şi pensia pe 12 ani pentru A.M.

– suma de 30.000 euro, către A.(S.)L., reprezentând daune nepatrimoniale, contravaloarea în lei.

– suma de 1.000 euro către D.T., contravaloarea în lei, reprezentând daune nepatrimoniale.

Totalul sumelor datorate de pârâtă tuturor reclamanţilor este de 1.242.153 euro, contravaloarea în lei.

A obligat aceeaşi pârâtă şi la plata penalităţilor de întârziere de 0,1% cu începere de la 20.03.2008.

Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut în esenţă următoarele:

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, s-a reţinut că în speţă este vorba de un raport în materia asigurării de răspundere civilă faţă de terţe persoane, în urma producerii unui accident rutier.

A. SRL, în activitatea sa curentă, are şi calitatea de corespondent, dobândită sub incidenţa Regulamentului General, caz în  care poate numai soluţiona cereri de despăgubire în eventualitatea accidentelor de circulaţie produse în România de autovehicule asigurate în străinătate. A fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC A. SRL, făcându-se aplicarea art. 54 din Legea nr. 136/1995 care se va interpreta în conformitate cu Directiva a IV-a pe care o transpune în legislaţia internă.

Pe fondul cauzei, tribunalul a analizat cererea şi respectiv pretenţiile fiecărui reclamant în parte, raportându-se la studiul întocmit de Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâtele A.V. AG şi SC A.I. Broker de Asigurare Reasigurare SRL (A.).

Motivele de apel invocate privesc excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC A. SRL, daunele materiale şi morale acordate reclamanţilor şi respectiv penalităţile de întârziere de 0,1% pe zi acordate de instanţă.

Prin decizia civilă nr. 247/25 mai 2012, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, a admis apelul declarat de Societatea de Asigurare A.V. AG şi SC A.I. Broker de Asigurare Reasigurare SRL, a schimbat în tot sentinţa atacată în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC A.R.I. SRL şi a respins acţiunea formulată împotriva acesteia ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis în parte acţiunea astfel cum a fost precizată; a obligat pârâta SC A.V. AG, prin reprezentant SC A.R.I. SRL, la plata următoarelor sume:

– 67 euro lunar, în echivalent lei, cu titlu de prestaţii periodice, precum şi suma de 20.000 euro, în echivalent lei, cu titlu de despăgubiri nepatrimoniale către reclamantul E.I.;

– 5.000 euro, în echivalent lei, cu titlu de despăgubiri nepatrimoniale către reclamanta A.M.;

– 58 euro lunar, în echivalent lei, până la împlinirea vârstei de 18 ani, dar nu mai târziu de 25 ani, către T.T., precum şi suma de 30.000 euro, în echivalent lei, cu titlu de despăgubiri nepatrimoniale;

– 5.000 euro, în echivalent lei, despăgubiri nepatrimoniale către reclamanta P.F.;

– 58 euro lunar, în echivalent lei, până la împlinirea vârstei de 18 ani, dar nu mai târziu de 25 ani, către S.A., precum şi suma de 35.000 euro, în echivalent lei, cu titlu de despăgubiri nepatrimoniale;

– 35.000 euro, în echivalent lei, cu titlu de despăgubiri nepatrimoniale către reclamanta A.M.;

– 58 euro lunar, în echivalent lei, până la împlinirea vârstei de 18 ani, dar nu mai târziu de 25 ani, către A.M., precum şi suma de 35000 euro, despăgubiri nepatrimoniale;

– 35.000 euro, în echivalent lei, daune nepatrimoniale, către reclamanta A.(S.)L.

A respins acţiunea faţă de reclamantul D.T., ca nefondată.

A obligat pârâta SC A.V. AG să plătească reclamanţilor penalităţi de întârziere de 0,15% pe zi de întârziere din sumele la care a fost obligată, începând cu data de 1.07.2008 şi până la data plăţii efective.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 14 septembrie 2012, Curtea de apel a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul deciziei civile nr. 247/22.05.2012 în sensul că pârâta SC A.V. AG va fi obligată la penalităţi de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere, şi nu de 0,15% pe zi de întârziere, cum din eroare s-a trecut.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:

Apelanta-pârâtă A. are exclusiv calitatea de mandatar comercial al societăţii de asigurare A.V. AG în baza împuternicirii acordată de către aceasta din urmă în data de 26.09.2002, cât şi în data de 16.11.2006, A. fiind desemnată reprezentant însărcinat cu soluţionarea cererilor de despăgubire pentru România, aceasta nefiind parte în raportul judiciar obligaţional cauzat de producerea accidentului de circulaţie din 19.07.2007, fiind terţ faţă de contractul de asigurare în temeiul căruia reclamanţii au solicitat despăgubirile.

A. nu este o societate de asigurare, ci prestează servicii conexe domeniului asigurărilor, în calitate de broker de asigurare, nu s-a făcut dovada niciunei legături între A. şi apelanta A.V. AG cu privire la contractul de asigurare din cauză, astfel încât nu poate fi obligată în nume propriu la plata despăgubirilor.

Pe fondul cauzei, Curtea de apel a reţinut că soluţia instanţei de fond a fost bazată exclusiv pe un studiu al Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii, acest studiu neputând fi asimilat unui înscris cu valoare probatorie.

Din punct de vedere procedural, este greşită soluţia instanţei de a lua în considerare acest raport având în vedere că a respins ca inutilă această probă solicitată, pentru ca ulterior să îşi întemeieze hotărârea exclusiv pe conţinutul acesteia.

Pe de altă parte, conţinutul acestui studiu, constatările acestuia nu au caracter cert, au doar caracter de predictibilitate, probabilitate, adaptând o serie de cercetări ştiinţifice şi sociologice de natură ideatică la situaţii particulare.

Referitor la daunele morale acordate de către prima instanţă, Curtea a apreciat că acest cuantum este mult prea mare raportat la consecinţele pe care intimaţii sunt obligaţi să le suporte în urma producerii accidentului.

Curtea a analizat cuantumul despăgubirilor acordate fiecărui reclamant şi a stabilit un alt cuantum al acestora.

Cu privire la intimatul D.T. s-a reţinut că în lipsa oricăror dovezi din care să rezulte producerea unui prejudiciu de orice natură faţă de acesta, simplul fapt că acesta s-a aflat în autocarul implicat în accident, nu justifică acordarea niciunei despăgubiri.

Cu privire la penalităţile de întârziere, s-a reţinut că societatea de asigurare datorează penalizări de întârziere de 0,1% calculate pe fiecare zi de întârziere întrucât nu a respectat termenele şi obligaţiile prevăzute de art. 37 din Ordinul nr. 113133/2006 al CSA.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii E.I., A.M. şi pentru T.T., A.M., A.M., P.F. şi pentru S.A., S.I. şi D.T., precum şi pârâta societatea de asigurare A.V. AG.

Reclamanţii au criticat decizia sub următoarele motive de nelegalitate:

Sunt invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi se arată că în cauză au fost încălcate dispoziţiile art. 294 C. proc. civ. cu argumentul că intimatele-pârâte au solicitat în faţa instanţei de fond respingerea pretenţiilor reclamanţilor, apărându-se numai pe excepţii, iar în faţa Curţii de apel au venit pentru prima dată cu cereri de fond, solicitând admiterea în parte a pretenţiilor, cereri admise prin diminuarea sumelor acordate de tribunal.

Al doilea motiv de nelegalitate susţinut de reclamanţi este determinat de încălcarea art. 998, 999 C. civ. coroborat cu dispoziţiile Directivelor europene 232/14.05.1990, 84/5/CEE în sensul că instanţa de apel a ignorat principiul reparării integrale a prejudiciului în funcţie de impactul pe care l-a avut evenimentul asupra persoanelor prejudiciate.

Dacă în faţa instanţei de fond a existat o departajare concretă şi judicioasă a sumelor în funcţie de raporturile pe care le-au avut recurenţii cu persoanele decedate, reţinându-se vârsta urmaşilor, nevoia de a avea un părinte într-o anumită etapă a vieţii, lipsa unui model de viaţă pentru viitor, lipsa unui sprijin în educaţie, creştere şi dezvoltare, lipsa grijii şi a afecţiunii, instanţa de apel în mod nejustificat a cuantificat prejudiciul în mod egal atât pentru toţi copiii decedaţilor cât şi pentru partenerele de viaţă ale acestora.

Directiva a V-a, nr. 14/11.05.2005 impune limita minimă de 1 milion/victimă sau 5 milioane/eveniment fără a aduce atingere garanţiilor de o valoare mai mare stabilite de statele membre care sunt evidenţiate în contractele de asigurare obligatorie auto.

În opinia recurenţilor-reclamanţi sumele datorate păgubiţilor trebuie orientate către maxim în cazul catastrofelor, în situaţia de faţă fiind vorba de 7 decedaţi şi aproximativ 20 de răniţi.

Sunt invocate Recomandările Consiliului Europei din 1969 de la Londra care subliniază că principiul reparaţiei daunelor morale trebuie recunoscut în cazul leziunilor corporale, despăgubirea având rolul de a da o compensare victimei.

Art. 998-999 C. civ. instituie principiul reparării integrale, astfel că despăgubirea nu poate fi decât expresia prejudiciului încercat, motiv pentru care reclamanţii nu acceptă cuantumul despăgubirilor cu titlu de despăgubiri nepatrimoniale.

Al treilea motiv de recurs vizează admiterea în mod legal a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a A.I. cu încălcarea art. 54 din Legea 136/1995 şi a Directivei 2000/26/CE, deşi tribunalul în mod corect a identificat că legiuitorul a realizat o partajare a răspunderii în cazul despăgubirilor din evenimente rutiere indicând două entităţi care răspund în faţa jurisdicţiilor, competenţele fiind diferenţiate de locul producerii evenimentului şi de apartenenţa celor implicaţi în accident.

Prin Directiva 2000/26/CE s-a creat instituţia – Reprezentanţii de despăgubiri – astfel că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile privitoare la regularizarea despăgubirilor de către reprezentanta de despăgubiri A.I., deoarece accidentul rutier s-a produs într-un stat membru al SEE, altul decât cel de reşedinţă al păgubiţilor, iar vehiculul responsabil a fost asigurat şi staţionează într-un alt stat membru al SEE.

Societatea de asigurare A.V. AG a arătat că prin obligarea sa la plata penalităţilor de întârziere, decizia este nelegală şi a susţinut că în cauză sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv „hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii”.

Este prezentată situaţia de fapt şi corespondenţa purtată de recurenta-pârâtă şi SC A.

Faptul că asiguratorul nu a făcut o ofertă de despăgubiri se datorează, pe de o parte, în primul rând lipsei de diligenţă a părţilor vătămate în a depune documente justificative pentru cheltuielile efectuate şi, implicit, privind veniturile realizate de victimele accidentului anterior evenimentului rutier, iar în al doilea rând, raportat de valoarea despăgubirilor exagerat de mare solicitate de către reclamanţi în sumă de 4.500.000 euro cu titlu de daune morale.

Prevederile art. 37 din Ordinul nr. 113133/2006 al CSA în referire la plata penalităţilor după trecerea celor 3 luni şi 15 zile de la data avizării daunei şi efectuarea investigaţiilor de către asigurător nu pot fi aplicabile în speţa dedusă judecăţii, întrucât aceste prevederi privesc o altă situaţie de fapt, respectiv cea în care partea prejudiciată solicită daune de la asigurator doar în cazul evenimentului rutier soldat cu daune materiale la autovehicule (nu şi cu victime), evenimentul fiind astfel instrumentat de poliţie prin emiterea unui proces-verbal de contravenţie.

În cazul unui accident cu victime vorbim de o excepţie de la plata penalităţilor, excepţie dată de legiuitor în situaţia în care accidentul face obiectul unor cercetări efectuate de autorităţile publice, respectiv organele de cercetare penală.

Art. 37 alin. (2) din Ordinul nr. 113133/2006 nu obligă asiguratorul la penalităţi în termen maxim de 3 luni şi 15 zile de la data avizării daunei în cazul unui accident cu victime, ci după trecerea a 15 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.

La dosar s-au depus înscrisuri.

Reclamanţii au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului declarat de pârâta A.V. AG ca nefondat.

De asemenea, societatea de asigurare A.V. AG şi SC A.I. Broker de Asigurare Reasigurare au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului declarat de reclamanţi.

Analizând recursurile prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte a apreciat recursurile ca fiind nefondate şi acestea au fost respinse pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamanţi:

În cauză nu au fost încălcate prevederile art. 294 C. proc. civ. potrivit cărora „în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face cereri noi”.

Astfel, prin apelul declarat de pârâte nu s-au făcut cereri noi, ci s-au adus critici de netemeinicie cu privire la soluţia pronunţată de instanţa de fond. În niciun caz, în apel nu s-a schimbat calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată.

Aşa fiind, primul motiv de recurs este nefondat.

În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor materiale, în mod evident acoperirea prejudiciului material este reclamat de principiul de drept al reparării integrale a pagubei, în condiţiile în care fapta persoanei care a cauzat accidentul rutier a atras de la sine pagube materiale reclamanţilor.

La stabilirea acestor daune materiale se au în vedere probele administrate de fiecare dinte reclamanţi în parte.

În ce privesc daunele morale, la stabilirea întinderii acestora trebuie avute în vedere anumite criterii şi principii care au fost formulate în doctrină, şi care se regăsesc în jurisprudenţă. Acestea se referă la gravitatea prejudiciului nepatrimonial, la importanţa valorii lezate, durata în timp a consecinţelor vătămătoare sau perpetuarea acestora, natura suferinţelor şi intensitatea acestora, influenţa asupra vieţii personale, importanţa şi interiorizarea efectelor vătămătoare cu elemente subiective de percepţie care pot duce la alterarea personalităţii persoanei prejudiciate, aspecte şi corelaţii legate de vârsta, sexul, poziţia socială a persoanei prejudiciate.

Potrivit regulilor care guvernează răspunderea civilă delictuală, reparaţia consecinţelor dăunătoare ale faptului delictual, în speţă accidentul de circulaţie, trebuie să vizeze prejudiciul încercat de persoana păgubită, iar finalitatea acesteia este acoperirea pagubei şi repunerea persoanei prejudiciate în starea sa materială anterioară, însă cu excluderea oricărei tendinţe de îmbogăţire fără justă cauză.

Este de necontestat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi să primească o compensaţie materială pentru suferinţa prilejuită de accident însă daunele morale trebuie să aibă efecte compensatorii.

Aceste sume de bani acordate de instanţă cu titlu de daune morale nu trebuie să constituie sancţiuni excesive pentru autorii daunelor şi nici venituri nejustificate pentru victime.

Înalta Curte reţine că instanţele naţionale, dar şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit.

Despăgubirile reprezentând daunele morale trebuie să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Faţă de aceste considerente, instanţa de apel a făcut o corectă evaluare a prejudiciului suferit de reclamanţi, iar acest motiv de recurs este nefondat.

Instanţa de apel în mod corect a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC A.I. Broker de Asigurare Reasigurare SRL.

Aceasta deoarece, potrivit Directivei 2000/26/CE, A. este doar un reprezentant cu soluţionarea cererilor de despăgubire, având exclusiv calitatea de mandatar în România al întreprinderii de asigurare şi este terţ faţă de contractul de asigurare în temeiul căruia reclamanţii au solicitat despăgubirile.

Directiva 2000/26/CE asimilează reprezentantul de despăgubiri cu mandatarul care este împuternicit de întreprinderea de asigurare să soluţioneze cererile de despăgubiri, însă nu obligă sub nicio formă, în caz de litigiu, ca reprezentantul să stea în proces, în nume propriu şi în locul întreprinderii de asigurare, iar în final să fie obligat la plata sumelor ce se vor stabili de instanţe.

A.I. Broker de Asigurare SRL nu este parte la raportul juridic obligaţional născut prin producerea faptului delictual şi ca atare, nu există identitate între persoana sa şi aceea a persoanei obligate la plata despăgubirilor în temeiul legii sau a contractului de asigurare de răspundere civilă auto.

Legea 32/2000 face distincţie între asigurator şi brokerul de asigurare, aşa cum este şi A.I. SRL, iar brokerul de asigurare este intermediar de asigurări şi negociază pentru clienţii săi, persoane fizice sau juridice, asiguraţi ori potenţiali asiguraţi, încheierea contractelor de asigurare sau reasigurare şi acordă asistenţă înainte şi pe durata contractelor, ori în legătură cu regularizarea daunelor, după caz.

Aşa fiind, în mod corect a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC A. şi acest motiv de recurs este nefondat.

În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta A.V. AG.

În mod corect instanţa de apel a obligat pârâta la plata penalităţilor de 0,1% pe zi de întârziere din sumele la care a fost obligată, începând cu 1.07.2008 şi până la data plăţii efective.

Penalizările de întârziere sunt reglementate de legea specială, intervenind ca urmare a transpunerii în legislaţia internă a dispoziţiilor Directivei 2000/26/CE.

Potrivit dispoziţiilor art. 37 din Normele Ordinului 113133/2006:

„Despăgubirea se efectuează de către asiguratorul RCA în termen de 15 zile de la data la care acesta a definitivat investigaţia necesară evaluării sumei pe care este obligat să o plătească sau de la data la care a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.

Asiguratorul RCA este obligat să desfăşoare investigaţia privind producerea accidentului în termen de cel mult 3 luni de la data avizării producerii evenimentului asigurat, în condiţiile în care respectivul accident nu face obiectul unor cercetări efectuate de autorităţile publice”.

De asemenea, asiguratorul RCA are obligaţia ca în termen de cel mult 3 luni de la avizarea procedurii evenimentului fie să răspundă cererii părţii solicitante, formulând oferta de despăgubire potrivit propriilor investigaţii cu privire la producerea evenimentului asigurat, fie să notifice părţii prejudiciate motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parţial, pretenţiile de despăgubire.

Sancţiunea pentru nerespectarea obligaţiilor în termenul prevăzut de art. 37 este aceea a aplicării unei penalizări de 0,1% calculată pentru fiecare zi de întârziere.

Instanţa de apel a reţinut în mod corect că asiguratorul nu şi-a îndeplinit această obligaţie legală, respectiv nu a notificat nici acordarea despăgubirilor şi nici refuzul de a aproba în parte sau în totalitate despăgubirile solicitate.

Susţinerea recurentei-pârâte în sensul că dispoziţiile art. 37, 38 din Normele Ordinului 113133/2006 s-ar aplica numai pentru daune aduse autovehiculelor, şi nu la evenimente rutiere cu victime nu poate fi primită.

Prevederea art. 37 conform căreia asiguratorul trebuie să plătească despăgubiri în 15 zile de la primirea hotărârii are aplicabilitate în cazul în care există un proces penal sau dacă accidentul face obiectul unor cercetări efectuate de autorităţile publice.

În speţă s-a dispus încetarea urmăririi datorită decesului autorului accidentului.

Singura condiţie care atrage aplicarea penalizărilor de întârziere este aceea că asiguratorul este obligat să reacţioneze în termenul legal de trei luni de la înaintarea cererilor de despăgubire, prin avizarea favorabilă sau nefavorabilă a pretenţiilor, condiţie nerespectată de către recurenta-pârâtă.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte a apreciat că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea deciziei atacate şi, pe cale de consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile au fost respinse ca nefondate.