Acţiune pauliană. Momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie al dreptului material la acţiune – Jurisprudenta ICCJ 2014
Cuprins pe materii: Drept comercial. Prescripţia extinctivă
Index alfabetic: acţiune pauliană
excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune
C. civ., art. 975
Decretul nr. 167/1958, art. 1, art. 3, art. 9 alin. (2), art. 16 alin. (2)
Acţiunea pauliană este o acţiune patrimonială prin care creditorul poate cere revocarea, pe cale judecătorească, a actelor juridice încheiate de debitor în vederea prejudicierii intereselor sale, termenul de prescriptie începând să curgă, potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, de la momentul în care creditorul a cunoscut cauza anulării.
Astfel, în cazul în care în cursul executării silite, debitorul înstrăinează bunurile din averea sa în vederea sustragerii de la executare, termenul de prescripţie va curge de la momentul în care s-a realizat publicitatea privind ieşirea din patrimoniul său a bunurilor respective, acesta fiind momentul subiectiv la care creditorul a putut lua cunoştinţă de actul încheiat de debitor în vederea prejudicierii intereselor sale.
Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 1698 din 18 aprilie 2013
Notă: * În decizie au fost avute în vedere dispoziţiile din vechiul Cod civil
** Decretul nr. 167/1958 a fost abrogat de Legea nr. 71/2011 la data de 1 octombrie 2011
Prin cererea înregistrată la 23 iunie 2011 pe rolul Tribunalului Comercial Argeş sub nr. xx01/1259/2011, reclamanta A.Ţ. Asigurări SA Bucureşti prin Sucursala Piteşti a chemat în judecată pe pârâţii N.I., N.G., N.O.G. şi SC C.F.T. SRL Domneşti pentru a se dispune desfiinţarea (revocarea) contractului de vânzare-cumpărare nr. 739/13.02.2007 privind vânzarea unui imobil compus din teren de 189,48 mp. şi un bar C1 (110 mp) situat în pct.”La Pod”, desfiinţarea (revocarea) contractului de vânzare-cumpărare nr. 743/13.02.2007 privind înstrăinarea unui imobil compus din teren de 2.792 mp., hală de producţie la parter cu locuinţă la etaj şi un atelier de fabricaţie teracotă (C2), imobil situat în pct.”Zăvoi” şi repunerea părţilor în situaţia anterioară prin reintrarea bunurilor în averea proprietarilor iniţiali N.I. şi N.G.
În motivare s-a arătat că, la 12 iunie 2005, reclamanta a achitat pârâtului N.I. suma de 110.896,24 lei, sumă nedatorată, aşa cum s-a reţinut cu ocazia soluţionării irevocabile a unui litigiu între părţi.
La 4 decembrie 2006 reclamanta a început executarea silită a debitorului, debitor care, împreună cu soţia sa, au înstrăinat prin cele două acte de vânzare-cumpărare imobilele, unul către fiul N.O.G. şi un altul către pârâta, persoană juridică.
În cauză sunt îndeplinite condiţiile acţiunii pauliene, respectiv existenţa unei creanţe certe, lichide, exigibile şi anterioară actelor, producerea prejudiciului prin alterarea gajului general, punerea creditoarei în situaţia de a nu-şi îndestula dreptul şi frauda cocontractanţilor din cele două acte.
Prin sentinţa nr. 1961/2011, Tribunalul Comercial Argeş a admis excepţia prescriptiei dreptului material la acţiune şi a respins acţiunea ca tardiv formulată.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că Decretul nr. 167/1958 distinge între prescripţia dreptului la acţiune şi prescripţia dreptului de a cere executarea silită, prescripţie care, în cauză, este de 3 ani şi a început să curgă de la 12 februarie 2008, dată la care cele două acte translative de proprietate au fost înscrise la OCPI Argeş – Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Curtea de Argeş.
Cum acţiunea s-a formulat la 17 iunie 2011, aceasta este tardivă, reţinându-se şi că nu sunt incidente dispoziţiile art. 16 alin. (2) din acelaşi act normativ, întrucât judecata anterioară dintre părţi s-a încheiat prin respingerea acţiunii reclamantei.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta, susţinând netemeinicia şi nelegalitatea, întrucât, în mod greşit, a reţinut prima instanţă că întreruperea termenului de prescripţie, în ce priveşte executarea silită, s-a produs prin începerea acesteia în dosarul nr. 423/E/2006 al BEJ I.V.
Cauza a fost, iniţial, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, Secţia I civilă, sub nr. Axx01/1259/20011, iar, prin încheierea din 21 martie 2012, cauza a fost scoasă de pe rol şi înaintată Secţiei a II–a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Cauza a fost reînregistrată la această secţie sub nr. xx01/1259/2011*.
Prin decizia nr. 36/A/30 mai 2012 a Curţii de Apel Piteşti, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins apelul, ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 733/C/22.11.2006, pârâtul N.I. a fost obligat să plătească reclamantei suma de 132.225,64 lei, cu dobânda legală. Hotărârea a fost reformată prin decizia nr. 15/A-C/06.02.2007 în sensul că s-a stabilit creanţa reclamantei ca fiind în sumă de 110.279,78 lei, modificându-se proporţional şi cheltuielile de judecată şi menţinând, în rest, celelalte dispoziţii.
Hotărârea din apel a rămas irevocabilă prin decizia nr. 2906/03.10.2007 a Î.C.C.J.
În aceste condiţii s-a format dosarul de executare în care, însă, nu s-a ajuns la îndestularea reclamantei, dată fiind şi înstrăinarea bunurilor din averea debitorului.
La 11 martie 2008 reclamanta a formulat o primă acţiune pauliană, finalizată prin sentinţa nr. 1260/C/02.12.2009, prin respingerea ei, în considerarea modului greşit în care s-a legat raportul procesual subiectiv, soluţie menţinută prin decizia nr. 19/A-C/04.03.2010.
Ceea ce era important de discutat în prezenta pricină era termenul în care reclamanta putea formula acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art. 975 C. civ. anterior, respectiv întinderea lui şi momentul la care a început să curgă, cu eventualele incidente.
Nu s-a pus problema întreruperii termenului de executare, ci a termenului de exercitare a dreptului material la acţiune, instituţii diferite, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă.
Acţiunea pauliană este o acţiune patrimonială prin care creditorul poate cere revocarea, pe cale judecătorească, a actelor juridice încheiate de debitor în vederea prejudicierii intereselor sale, aşa încât, „Dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie (…)”, iar termenul de prescripţie este cel general de 3 ani, aşa cum se statuează în dispoziţiile art. 1 şi 3 din Decretul nr. 167/1958.
Potrivit art. 7 din acelaşi act normativ „Prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune (…)”, iar potrivit art. 9 alin. (2) „În caz de viclenie ori eroare sau în celelalte cazuri de anulare, prescripţia începe să curgă de la data când cel îndreptăţit, reprezentantul său legal sau persoana chemată de lege să-i încuviinţeze actele, a cunoscut cauza anulării, însă cel mai târziu de la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului.”.
Este de esenţa acţiunii pauliene existenţa fraudei, deci a dolului, a vicleniei.
Faţă de aceste dispoziţii legale, termenul de 3 ani a început să curgă la momentul când creditoarea a cunoscut de act şi de cauza care determină desfiinţarea lui. Câtă vreme acest moment subiectiv nu poate fi determinat într-un alt mod, este corectă aprecierea primei instanţe, potrivit căreia, el trebuie să fie fixat atunci când, în mod obiectiv, s-a realizat publicitatea. Acest moment este reprezentat de înscrierea actelor în registrele de cadastru şi publicitate imobiliară, respectiv data de 12.02.2008 (aspect necontestat).
De la această dată şi până la cea a introducerii acţiunii a trecut mai mult de 3 ani, aşa încât, concluzia tardivităţii este corectă.
Susţinerea din apel, potrivit căreia existenţa titlului executoriu şi începerea procedurii de executare au caracter întreruptiv de prescripţie, nu a putut fi primită. Pe de o parte, pentru că în discuţie nu se ia o cerere de executare, iar, pe de altă parte, pentru că nu este posibil să se accepte că o ieşire din pasivitate în anul 2006 poate să întrerupă un termen ce a început să curgă în anul 2008, punând în discuţie acte din anul 2007.