Răspundere civilă delictuală. Criterii de apreciere a caracterului ilicit al faptei. Cauză exoneratoare de răspundere – Jurisprudenta ICCJ 2014

Răspundere civilă delictuală. Criterii de apreciere a caracterului ilicit al faptei. Cauză exoneratoare de răspundere – Jurisprudenta ICCJ 2014

Cuprins pe materii: Drept comercial. Obligaţii

Index alfabetic: acţiune în despăgubiri

– răspundere civilă delictuală

– cumul despăgubiri

C. civ., art. 998-999

H.G. nr. 1415/2004

Săvârşirea faptei prejudiciabile în exercitarea unor obligaţii legale şi pentru protejarea unui interes general constituie o cauză care înlătură caracterul ilicit al faptei, fiind exoneratoare de răspundere, cu excepţia abuzului de drept.

Prin urmare, în cazul măsurilor aplicate de autorităţile statului pentru lichidarea focarelor de gripă aviară, justificate, în temeiul H.G. nr. 1415/2004, de protejarea unui interes public, este exclusă antrenarea răspunderii civile delictuale chiar şi în condiţiile dreptului comun.

 

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 635 din 19 februarie 2013

 

Notă: În decizie au fost avute în vedere dispoziţiile din vechiul Cod civil

–  H.G. nr. 1415/2004 a fost abrogată prin H.G. nr. 1214/2009 la data de 9 noiembrie 2009

 

Prin sentinţa civilă  nr. 991 din 28 aprilie 2011 pronunţată în dosarul nr. xx58/62/2009 al Tribunalului  Braşov, Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, s-au respins excepţiile inadmisibilităţii acţiunii, prescripţiei dreptului material la acţiune şi lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor, s-a admis în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamanta SC G.G. SRL Codlea împotriva pârâţilor Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Ministerul Agriculturii Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi Ministerul Finanţelor Publice cu consecinţa obligării pârâtului Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale să achite reclamantei suma de 17.312.449,1 lei (Ron) cu titlu de despăgubiri, precum şi dobânda legală aferente acestei sume începând cu data pronunţării hotărârii şi până la achitarea efectivă a sumei, şi 242.344,69 lei (ron) cheltuieli de judecată, fiind respinse ca nefondate restul pretenţiilor.

În conformitate cu art. 137 alin. (1) C. proc. civ., prima instanţă a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii cu motivarea că raportat la natura comercială a litigiului nu se impunea parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554 /2004 privind contenciosul administrativ, iar pe de altă parte reclamanta a făcut dovada concilierii directe prevăzute de  art. 7201 C. proc. civ.

Excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune a fost respinsă în temeiul art. 3 din Decretul nr. 167/1958 în considerarea faptului că pretenţiile reclamantei vizează o perioadă de 3 ani anterioară introducerii acţiunii, iar termenul de prescripţie a început să curgă la data la care reclamanta a cunoscut paguba. Având în vedere că aceasta a obţinut despăgubiri în conformitate cu H.G. nr. 1415/2004, ulterioare anului 2006, nu se poate considera ca moment de începere al cursului prescripţiei data la care a fost declarată epizootia sau la care s-a luat măsura eutanasierii tuturor păsărilor din fermele reclamantei.

În privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a tuturor pârâţilor, de asemenea respinsă, s-a reţinut că legitimarea procesuală a acestora decurge din scopul asigurării unei desfăşurări corecte a procesului în condiţii de contradictorialitate în considerarea faptului că acţiunea este întemeiată şi pe dispoziţiile  H.G. nr. 1415/2004.

Referitor la fondul pretenţiilor, tribunalul a arătat că reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat constând în paguba suferită şi beneficiu nerealizat ca urmare a măsurilor luate pentru aducerea la îndeplinire a acţiunilor de importanţă deosebită ce s-au întreprins pentru lichidarea rapidă a focarelor de boli transmisibile, respectiv gripa aviară.

În motivarea acţiunii reclamanta, invocând dispoziţiile art. 998-999 C. civ. şi H.G. nr. 1415/2004, a arătat că este profilată pe creşterea puilor de găină şi de curcă desfăşurându-şi activitatea în mai multe ferme, la o parte dintre acestea, prin mai multe acte sanitar-veterinare întocmite de pârâta DSVSA în cursul lunii mai 2006 a fost declarată epizootia şi s-au instituit măsuri de carantină de gradul I, de sechestrare a cărnii şi deşeurilor de abator, precum şi eutanasierea tuturor păsărilor care populau fermele vizate. Totodată, a motivat că pretenţiile  solicitate, astfel cum au fost precizate, nu cuprind despăgubirile acordate pe baza  deconturilor întocmite, verificate şi aprobate conform legii speciale.

În baza H.G. 1415/2004 reclamantei i-au fost acordate o serie de despăgubiri reprezentând contravaloarea păsărilor eutanasiate, producţia de carne confiscată, cheltuieli de neutralizare, contravaloarea furajelor confiscate, obiectul prezentului litigiu constând în prejudiciile suferite ca urmare a imposibilităţii onorării contractelor în curs de derulare, a plăţii unor credite şi altor datorii către furnizorii de servicii având în vedere şi împrejurarea că perioada de inactivitate a reclamantei determinată de măsurile luate pentru eradicarea focarelor de gripă aviară a fost cuprinsă între 13 mai – 13 septembrie 2006, precum şi ulterior.

Înlăturând apărările pârâţilor referitoare la neîndeplinirea condiţiilor necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale, tribunalul a argumentat că cerinţele prevăzute de art. 998-999 C. civ. sunt îndeplinite în sensul că fapta ilicită este determinată de măsurile luate de pârâta Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Braşov constând în eutanasierea păsărilor şi a puilor, a distrugerii furajelor, măsuri care au avut drept consecinţă paralizarea întregii activităţi a reclamantei şi imposibilitatea onorării unor obligaţii  contractuale şi a realizării de profit.

Condiţia vinovăţiei este în egală măsură îndeplinită, a apreciat prima instanţă, având în vedere că răspunderea delictuală intervine nu numai în cazul intenţiei, ci şi a culpei manifestate sub forma imprudenţei sau a neglijenţei, în speţă, vinovăţia existând sub forma culpei deoarece prejudiciul era previzibil atunci când s-au dispus măsurile de eutanasiere.

Referitor la raportul de cauzalitate s-a reţinut că şi această condiţie este îndeplinită, prejudiciul fiind doar urmarea măsurilor luate de pârâtă.

În privinţa cuantumului prejudiciului s-a stabilit pe baza expertizei efectuate în cauză că reclamanta a suferit un prejudiciu cert în valoare de 17.921.832,4 lei reprezentând paguba suferită prin nepopularea totală cu pui de găină şi de curcă pe perioada inactivităţii societăţii comerciale şi apoi parţială, pe perioada ulterioară.

Referitor la suma solicitată de reclamantă cu titlu de alocaţii acordate în condiţiile Legii nr. 150/2003 şi H.G. nr. 1280/2005, prima instanţă a reţinut că aceasta reprezintă un  prejudiciu eventual şi, prin urmare, nu se poate acorda deoarece nu se poate prezuma că dacă nu ar fi fost supusă măsurilor determinate de epizootie, reclamanta ar fi beneficiat în continuare de aceste alocaţii.

De asemenea, a fost respinsă şi cererea reclamantei de acordare a dobânzilor şi penalităţilor datorate de aceasta furnizorilor cu care avea încheiate contracte de prestări servicii, cu motivarea că, raportat la data emiterii facturilor enumerate în considerentele sentinţei şi având în vedere că reclamanta a beneficiat şi de despăgubirile stabilite în baza H.G. nr. 1415/2004, nu se poate reţine îndeplinirea condiţiei legăturii de cauzalitate între evenimentele din cursul anului 2006 şi acest prejudiciu.

Prin decizia nr. 89 din 27 octombrie 2011 a Curţii de Apel Braşov, Secţia comercială, s-a respins apelul declarat de reclamanta SC G.G. SRL Codlea, s-au admis apelurile declarate de pârâţi cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei şi diminuării obligaţiei de plată atât în privinţa despăgubirilor cât şi a cheltuielilor de judecată acordate reclamantei, fiind păstrate celelalte dispoziţii ale hotărârii primei instanţe.

Pentru a proceda astfel, instanţa de apel a înlăturat criticile apelantelor-pârâte referitoare la modul de soluţionare a excepţiilor invocate având în vedere aceleaşi considerente care au determinat pronunţarea sentinţei.

În privinţa criticilor de fond s-a reţinut că acţiunea reclamantei este admisibilă în raport de condiţiile răspunderii civile delictuale stabilite prin art. 998-999 C. civ., ale art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, ratificat de România prin Legea nr. 30/1994, a dispoziţiilor art. 3 din H.G. nr. 1415/2004 şi art. 4 alin. (1) din acelaşi act normativ modificat şi completat prin H.G. nr. 1580/2005.

            Prin urmare, a arătat instanţa de apel, făcând aplicarea principiului constituţional al apărării dreptului de proprietate, prin dispoziţiile legii speciale, respectiv hotărârea de Guvern menţionată, s-a stabilit obligaţia statului de a despăgubi persoanele fizice şi juridice care au fost păgubite prin măsurile de combatere a extinderii gripei aviare, astfel că, în principiu, este admisibilă cererea reclamantei întemeiată de dispoziţiile art. 998-999 C. civ. privind obligarea instituţiilor vizate de H.G. nr. 1415/2004 la repararea integrală a prejudiciului suferit ca urmare a sacrificării animalelor în vederea combaterii epizootiei.

            În acest context s-a apreciat, pe baza expertizelor efectuate în cauză, că prejudiciul cauzat reclamantei prin măsurile luate de autorităţi este în sumă de 9.769.101,7 lei compus din penalităţile achitate de reclamantă furnizorilor pentru neonorarea la termen a obligaţiilor contractuale în perioada 31 oct 2006 – 21 martie 2007 şi beneficiile nerealizate ca urmare a  imposibilităţii realizării programului de populare cu pui în perioada menţionată.

            Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC G.G. SRL Codlea şi pârâţii Ministerul  Agriculturii şi Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Braşov.

            Recurenta-reclamantă SC G.G. SRL Codlea invocând motivele de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a susţinut că hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea  greşită a legii, în sensul că, deşi reţine incidenţa prevederilor art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi ale art. 998-999 C. civ., instanţa de apel încalcă aceste prevederi, pe de o parte, şi, pe de altă parte, le aplică greşit, iar prin rezolvarea fondului cauzei a golit de conţinut prevederile art. 167, 201 C. proc. civ. şi a nesocotit dispoziţiile art. 211, 212 C. proc. civ.

            În dezvoltarea criticilor, după reluarea stării de fapt, recurenta a susţinut că, contrar celor reţinute prin decizia recurată, cuantumul prejudiciului a fost greşit determinat precizând că încasarea despăgubirilor acordate conform legii speciale, nu are nicio înrâurire asupra cuantumului total al prejudiciului suferit deoarece despăgubirea acordată prin legea specială a fost parţială, motiv pentru care se impunea acordarea în întregime a sumelor cerute şi dovedite  prin expertiza efectuată în cauză. Caracterul cert al prejudiciului fiind evident, acordarea despăgubirilor a fost în mod greşit diminuată, deşi, desfăşurarea normală a activităţii a fost grav afectată ca urmare a măsurilor luate de autorităţile statului pentru înlăturarea efectelor gripei aviare.

            În egală măsură, a susţinut recurenta, soluţia este greşită şi din perspectiva aprecierii lipsei legăturii de cauzalitate între evenimentele din anul 2006 şi sumele neacordate, cu motivarea că, după încasarea despăgubirilor în temeiul legii speciale în iulie 2007, sumele obţinute puteau fi folosite pentru  popularea fermelor.

Prin această interpretare au fost aplicate greşit prevederile art. 998-999 C. civ., care consacră principiul justei şi integralei despăgubiri, cu consecinţa nelegalităţii hotărârii prin care s-au diminuat pretenţiile acordate de prima instanţă, deşi prejudiciul era cert şi dovedit .

Pe de altă parte, a susţinut recurenta, deşi prin legea specială, respectiv H.G. nr. 1415/2004 şi H.G. nr. 1280/2005 se recunoaşte caracterul prejudiciant al măsurilor luate pentru înlăturarea situaţiei de urgenţă, despăgubirile acordate privesc doar pagubele efective, nefiind avute în vedere şi cauzele care au generat aceste despăgubiri atât pentru prejudiciile efective cât şi pentru beneficiile nerealizate. Această reglementare nu corespunde principiului legal al despăgubirii integrale, motiv pentru care acest principiu trebuie aplicat în condiţiile prevăzute de alte temeiuri de drept, respectiv art. 998-999 C. civ. şi art. 21, 44 din Constituţie privind accesul la justiţie şi respectiv dreptul de proprietate, precum şi ale art. 1 din primul Protocol la  Convenţia pentru drepturile omului.

În consecinţă, a apreciat recurenta, deşi erau îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, în mod greşit nu i s-au acordat în întregime despăgubirile solicitate, motiv pentru care a solicitat, în principal, admiterea recursului şi modificarea deciziei în sensul admiterii apelului propriu şi respingerii apelurilor pârâţilor, iar, în subsidiar, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare. Sub acest din urmă aspect s-a invocat faptul că în mod eronat s-a reţinut că unele pretenţii nu au fost dovedite şi, prin urmare, prejudiciul are un caracter eventual şi respectiv nu există un raport de cauzalitate între toate despăgubirile solicitate şi evenimentele din anul 2006.

Recurentul-pârât Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Braşov a criticat decizia pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. derivate din aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 998-999 C. civ. şi H.G. nr. 1415/2004.

În mod concret, recurentul a susţinute că prin decizia recurată, fără o motivare corespunzătoare, instanţa de apel, preluând în considerente doar susţinerile părţilor, nu a analizat excepţiile invocate şi a apreciat greşit că este justificată admiterea în parte a acţiunii deoarece s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale.

În acest context, a susţinut recurentul, în mod greşit a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, deşi o atare calitate nu se justifică prin prisma H.G. nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice şi nici a H.G. nr. 1415/2004 şi nr. 1580/2005, deoarece legitimarea sa procesuală există doar în ipoteza în care s-ar parcurge procedura prevăzută de legile speciale aplicabile în această materie şi în măsura în care această procedură ar fi fost finalizată, ceea ce în speţă nu a fost cazul.

O altă critică vizează modul de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi inadmisibilităţii acţiunii, excepţii insuficient motivate.

            În privinţa fondului litigiului, concluzia instanţei de apel este, de asemenea, eronată şi insuficient argumentată, deoarece reclamanta a beneficiat de despăgubirile acordate în conformitate cu legea specială, iar prejudiciul la data identificării lui a fost evaluat de o comisie special constituită în acest scop, s-au întocmit procese-verbale însuşite de reclamantă, care nu le-a contestat ceea ce demonstrează faptul că prejudiciul a fost acoperit în întregime cu sumele încasate de la bugetul de stat.

            În aceste condiţii, a apreciat recurenta, fiind o situaţie de excepţie, reglementată prin acte normative edictate în acest scop, pe calea dreptului comun nu se pot acorda alte despăgubiri decât acelea stabilite în condiţiile legii speciale şi pe care reclamanta le-a încasat.

            De altfel, prin decizia recurată, fără o motivare corespunzătoare, s-a menţionat doar că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, iar referirea la dispoziţiile art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie nu este suficientă pentru justificarea soluţiei pronunţate, având în vedere că reclamanta a beneficiat de repararea  prejudiciului cauzat.

            Recurentul-pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a criticat decizia sub aspectul modului de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive arătând că prin O.U.G. nr. 27/2009 şi chiar anterior intrării în vigoare a ordonanţei, în temeiul subrogaţiei legale, calitatea de autoritate publică centrală a fost preluată de A.N.S.V.S.A., cu consecinţa dobândirii calităţii procesuale pasive, adică pârâtă în cauză şi, respectiv sub aspectul dreptului substanţial, de dobândire a calităţii de autoritate din bugetul căreia se asigură sumele pentru plata despăgubirilor date în aplicarea H.G. nr. 1415/2004.

            În privinţa modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 998-999 C. civ., a arătat recurentul, este eronată concluzia instanţei de apel potrivit căreia sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, deoarece sacrificarea păsărilor nu poate fi calificată ca fiind un fapt personal prin care a produs un prejudiciu reclamantei atât timp cât măsurile luate pentru eradicarea epizootiei au fost dispuse pentru protejarea unui interes public, iar despăgubirile acordate au fost suportate din bugetul statului.

            Prin urmare, în  mod greşit s-a apreciat că, în speţă, refuzul de a acorda despăgubirile solicitate poate fi asimilat unei fapte ilicite culpabile, deşi este evident că măsurile care au cauzat un prejudiciu reclamantei au fost dispuse la nivel naţional, în îndeplinirea unei activităţi impuse de lege astfel încât existenţa unei fapte ilicite personale care să atragă incidenţa dispoziţiilor  art. 998-999 C. civ. este exclusă.

Pe de altă parte, a susţinut recurentul, prin decizia recurată, în mod  greşit s-a înlăturat incidenţa art. 1081, 1082 C. civ. deoarece răspunderea nu poate fi antrenată dacă neexecutarea  provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi  imputată. În speţă, măsurile pretins păgubitoare pentru reclamantă au fost luate în îndeplinirea unei activităţi prevăzute de lege pentru protejarea unui interes public, general, astfel încât există o cauză exoneratoare de răspundere şi nu se poate susţine săvârşirea unei fapte ilicite, condiţie în absenţa căreia răspunderea civilă delictuală nu operează având în vedere şi faptul că reclamanta a fost despăgubită în conformitate cu legea specială.

Analizând recursurile formulate, prin  prisma motivelor invocate şi dispoziţiilor legale anterior menţionate, Înalta Curte constată că sunt fondate recursurile pârâţilor, iar recursul reclamantei este nefondat, pentru considerentele ce vor fi în continuare expuse, cu următoarele precizări în privinţa criticilor referitoare la modul de soluţionare a excepţiilor  invocate în cauză.

Astfel, reclamanta SC G.G. SRL Codlea a solicitat obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor pentru prejudiciul – compus din paguba produsă şi beneficiul nerealizat – cauzat prin măsurile luate pentru aducerea la îndeplinire a acţiunilor întreprinse pentru lichidarea rapidă a focarelor de boli transmisibile, respectiv gripă aviară.

În drept s-au invocat dispoziţiile art. 998-999 C. civ. raportat la H.G. nr. 1415/2004  modificată şi completată şi art. 3 alin. (3) O.G. nr. 9/2000, ulterior reclamanta precizându-şi acţiunea  în privinţa cuantumului pretenţiilor.

În acest context, în mod corect prin decizia  recurată – confirmând în această privinţă soluţia primei instanţe – s-au respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Finanţelor Publice şi respectiv Ministerul Agriculturii Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, cu motivarea că reclamanta a solicitat despăgubiri pentru măsurile dispune în anul 2006, astfel că potrivit art. 1 C. civ. care consacră  principiul  neretroactivităţii legii civile şi în conformitate cu art. 26 alin. (7) din O.G. nr. 42/2004, în forma în vigoare la acea dată, plata  despăgubirilor pentru animalele sacrificate în vederea prevenirii şi combaterii epizootiilor se asigură de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Agriculturii Pădurilor şi Dezvoltării Rurale. Forma modificată a legii, în care calitatea procesuală aparţine ANSVSA se aplică doar situaţiilor ivite după intrarea în vigoare a acestei modificări.

De asemenea, şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune a fost corect  soluţionată în sensul respingerii în considerarea faptului că despăgubirile solicitate vizează prejudiciul suferit ulterior datei de 28 septembrie 2006, astfel încât acţiunea înregistrată la data de 28 septembrie 2009 se încadrează în termenul general de prescripţie de trei ani prevăzut de art. 1 şi 3 din Decretul nr. 167/1958.

Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii s-a argumentat prin decizia recurată că procedura concilierii directe prevăzute de art. 7201 C. proc. civ. a fost îndeplinită, motiv pentru care în mod corect  a fost înlăturată şi această critică.

Prin urmare, contrar susţinerilor recurenţilor-pârâţi, instanţa de apel a soluţionat  corect  aceste  excepţii argumentând corespunzător decizia sub acest aspect, motiv pentru care vor  fi înlăturate criticile reluate în recurs în această privinţă.

Referitor la criticile de fond, se impune precizarea că recurenta-reclamantă, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 998-999 C. civ., critică decizia sub aspectul  cuantumului despăgubirilor acordate, iar recurenţii-pârâţi, prin criticile formulate, invocă nelegalitatea  deciziei prin care s-au aplicat dispoziţiile dreptului comun în condiţiile în care reclamanta a beneficiat de despăgubiri acordate în conformitate cu legea specială, respectiv H.G. nr. 1415/2004. În acest context se va analiza în ce măsură, prin decizia recurată, aceste dispoziţii legale au fost corect aplicate, respectiv, dacă este posibil cumulul despăgubirilor acordate în conformitate cu legea specială cu cele reglementate de art. 998-999 C. civ., urmând a se răspunde printr-un considerent comun.

De menţionat că, deşi recurenta-reclamantă SC G.G. SRL a invocat nelegalitatea deciziei şi din perspectiva modului de aplicare a dispoziţiilor art. 167, 201, 211 şi 212  C. proc. civ., dezvoltarea motivelor nu cuprinde critici concrete în această privinţă. Susţinerea  recurentei potrivit căreia înlăturarea unor concluzii ale expertizei efectuate în cauză echivalează cu încălcarea dispoziţiilor legale anterior menţionate nu reprezintă o critică de nelegalitate, ci vizează interpretarea probelor administrate în cauză, atribut ce revine instanţei de apel în considerarea caracterului devolutiv al acestei căi de atac.

În conformitate cu art. 1 din H.G. nr. 1415/2004 abrogată prin H.G. nr. 1214/2009 privind  acordarea despăgubirilor pentru animalele tăiate, ucise sau altfel afectate, în vederea  lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor, apărarea sănătăţii animalelor, prevenirea transmiterii bolilor de la animale la om, siguranţa alimentelor de origine animală destinate consumului uman, salubritatea furajelor şi protecţia mediului constituie o problemă de stat şi o îndatorire pentru toţi locuitorii ţării.

Potrivit art. 2 din ordonanţă, în cazul măsurilor ce se întreprind pentru lichidarea rapidă a focarelor de boli transmisibile ale animalelor, ce implică tăierea sau uciderea  acestora, se acordă despăgubiri proprietarilor de animale, în afara celor cuvenite prin asigurări şi a sumelor recuperate prin valorificarea produselor şi supraproduselor.

Despăgubirile se acordă, conform art. 3 alin. (3) din actul normativ menţionat, pe baza documentaţiei întocmite de Direcţia Judeţeană Sanitar-Veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, avizată de Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltării Rurale, iar potrivit art. 4 alin. (1) din acelaşi act normativ, modificat şi completat prin H.G. nr. 1580/2005, plata  acestora se face din fondurile prevăzute în bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, acestea  fiind asigurate  de  Ministerul Finanţelor Publice.

Valorificându-şi drepturile conferite de legea specială, reclamanta a obţinut despăgubiri în conformitate cu actele normative evocate, însă apreciază că despăgubirile acordate potrivit legii speciale reprezintă doar o reparare parţială a prejudiciului, care poate fi acoperit în întregime doar în condiţiile dreptului comun, respectiv potrivit art. 998-999 C. civ. raportat la art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru Drepturile Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Din această perspectivă, pentru angajarea răspunderii civile delictuale urmează a se verifica în ce măsură sunt îndeplinite cumulativ condiţiile privind existenţa faptei ilicite, prejudiciul,  raportul de cauzalitate şi culpa.

S-a susţinut că fapta ilicită este determinată de măsurile luate pentru uciderea păsărilor, distrugerea furajelor, cu consecinţa paralizării activităţii reclamantei şi a imposibilităţii onorării obligaţiilor contractuale şi a realizării de profit, iar vinovăţia există sub  forma culpei, prejudiciul fiind previzibil când s-au luat măsurile respective şi în raport de cauzalitate cu acţiunile întreprinse.

În acest context, se va reţine, contrar susţinerilor recurentei-reclamante şi argumentelor avute în vedere de instanţele anterioare, că, în speţă, nu sunt îndeplinite cerinţele art. 998-999 C. civ., criticile formulate de recurenţii-pârâţi fiind fondate sub acest aspect.

Astfel, pentru angajarea răspunderii civile delictuale nu este suficientă existenţa unei fapte prejudiciabile, ci aceasta trebuie să aibă un caracter ilicit, pentru că, în caz contrar, răspunderea civilă reparatorie nu poate exista.

În această ordine de idei, se va avea în vedere faptul că măsurile aplicate de autorităţile statului pentru lichidarea focarelor de gripă aviară au fost luate potrivit art. 1 din H.G. nr. 1415/2004 anterior evocat, pentru protejarea unui interes public, respectiv apărarea  sănătăţii animalelor, siguranţa alimentelor, protecţia mediului, care ,,constituie o problemă de stat şi o îndatorire pentru toţi locuitorii ţării”.

În alţi termeni, săvârşirea faptei prejudiciabile în exercitarea unor obligaţii legale şi pentru protejarea unui interes general constituie o cauză care înlătură caracterul ilicit al faptei, fiind o cauză exoneratoare de răspundere, cu excepţia abuzului de drept. Prin urmare, într-o astfel de ipoteză este exclusă antrenarea răspunderii civile delictuale chiar şi în condiţiile  dreptului comun.

Cu toate acestea, prin H.G. nr. 1415/2004 s-a reglementat acordarea despăgubirilor în condiţiile şi după metodologia dată în aplicarea acestui act normativ.

În acest context se impune precizarea că recurenta-reclamantă a invocat, prin concluziile  scrise depuse ulterior închiderii dezbaterilor, şi faptul că dreptul la despăgubirile  suplimentare este întemeiat şi pe abuzul autorităţilor publice în aplicarea măsurilor de combatere a gripei aviare. Având în vedere momentul procedural la care a fost formulată această susţinere, ea nu va putea fi examinată, în absenţa unui astfel de motiv de recurs şi în condiţiile în care prin acţiunea introductivă şi, ulterior, pe parcursul dezbaterilor nu s-a invocat acest aspect, iar instanţele anterioare nu au verificat  cauza din această perspectivă.

Totuşi, Înalta Curte observă că, în principiu, este recunoscută posibilitatea  autorităţilor publice de a adopta măsuri ce urmăresc un scop de interes public, prin care se  aduc atingere dreptului de proprietate privată, cu condiţia păstrării unui just echilibru între  cerinţele interesului general al comunităţii şi imperativele drepturilor fundamentale ale individului.

În aplicarea  acestui principiu, în cauza M.Atanasiu şi alţii împotriva României, CEDO a statuat că ,,art. 1 din  Protocolul 1 nu garantează un drept la o compensaţie integrală în orice  circumstanţe, o compensaţie numai parţială nefăcând privarea de proprietate nelegitimă eo ipso în toate cazurile. În mod special, nişte obiective legitime, de utilitate publică  pot milita  pentru o  rambursare mai mică decât valoarea de piaţă integrală”.

În concluzie, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 998-999 C. civ. au fost greşit aplicate, decizia fiind  nelegală pentru motivul prevăzut  de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. astfel încât recursurile pârâţilor au fost admise în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ. cu consecinţa modificării în parte a deciziei şi schimbării sentinţei în sensul respingerii acţiunii reclamantei. Ca urmare, pentru identitate de raţiune rezultă că recursul reclamantei este nefondat şi a fost respins conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

 

Lasă un comentariu

Ne puteti scrie gratuit pe whatsapp 0745150894!