Răspundere civilă delictuală. Criterii de apreciere a caracterului ilicit al faptei. Cauză exoneratoare de răspundere – Jurisprudenta ICCJ 2014
Cuprins pe materii: Drept comercial. Obligaţii
Index alfabetic: acţiune în despăgubiri
– răspundere civilă delictuală
– cumul despăgubiri
C. civ., art. 998-999
H.G. nr. 1415/2004
Săvârşirea faptei prejudiciabile în exercitarea unor obligaţii legale şi pentru protejarea unui interes general constituie o cauză care înlătură caracterul ilicit al faptei, fiind exoneratoare de răspundere, cu excepţia abuzului de drept.
Prin urmare, în cazul măsurilor aplicate de autorităţile statului pentru lichidarea focarelor de gripă aviară, justificate, în temeiul H.G. nr. 1415/2004, de protejarea unui interes public, este exclusă antrenarea răspunderii civile delictuale chiar şi în condiţiile dreptului comun.
Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 635 din 19 februarie 2013
Notă: În decizie au fost avute în vedere dispoziţiile din vechiul Cod civil
– H.G. nr. 1415/2004 a fost abrogată prin H.G. nr. 1214/2009 la data de 9 noiembrie 2009
Prin sentinţa civilă nr. 991 din 28 aprilie 2011 pronunţată în dosarul nr. xx58/62/2009 al Tribunalului Braşov, Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, s-au respins excepţiile inadmisibilităţii acţiunii, prescripţiei dreptului material la acţiune şi lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor, s-a admis în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamanta SC G.G. SRL Codlea împotriva pârâţilor Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Ministerul Agriculturii Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi Ministerul Finanţelor Publice cu consecinţa obligării pârâtului Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale să achite reclamantei suma de 17.312.449,1 lei (Ron) cu titlu de despăgubiri, precum şi dobânda legală aferente acestei sume începând cu data pronunţării hotărârii şi până la achitarea efectivă a sumei, şi 242.344,69 lei (ron) cheltuieli de judecată, fiind respinse ca nefondate restul pretenţiilor.
În conformitate cu art. 137 alin. (1) C. proc. civ., prima instanţă a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii cu motivarea că raportat la natura comercială a litigiului nu se impunea parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554 /2004 privind contenciosul administrativ, iar pe de altă parte reclamanta a făcut dovada concilierii directe prevăzute de art. 7201 C. proc. civ.
Excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune a fost respinsă în temeiul art. 3 din Decretul nr. 167/1958 în considerarea faptului că pretenţiile reclamantei vizează o perioadă de 3 ani anterioară introducerii acţiunii, iar termenul de prescripţie a început să curgă la data la care reclamanta a cunoscut paguba. Având în vedere că aceasta a obţinut despăgubiri în conformitate cu H.G. nr. 1415/2004, ulterioare anului 2006, nu se poate considera ca moment de începere al cursului prescripţiei data la care a fost declarată epizootia sau la care s-a luat măsura eutanasierii tuturor păsărilor din fermele reclamantei.
În privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a tuturor pârâţilor, de asemenea respinsă, s-a reţinut că legitimarea procesuală a acestora decurge din scopul asigurării unei desfăşurări corecte a procesului în condiţii de contradictorialitate în considerarea faptului că acţiunea este întemeiată şi pe dispoziţiile H.G. nr. 1415/2004.
Referitor la fondul pretenţiilor, tribunalul a arătat că reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat constând în paguba suferită şi beneficiu nerealizat ca urmare a măsurilor luate pentru aducerea la îndeplinire a acţiunilor de importanţă deosebită ce s-au întreprins pentru lichidarea rapidă a focarelor de boli transmisibile, respectiv gripa aviară.
În motivarea acţiunii reclamanta, invocând dispoziţiile art. 998-999 C. civ. şi H.G. nr. 1415/2004, a arătat că este profilată pe creşterea puilor de găină şi de curcă desfăşurându-şi activitatea în mai multe ferme, la o parte dintre acestea, prin mai multe acte sanitar-veterinare întocmite de pârâta DSVSA în cursul lunii mai 2006 a fost declarată epizootia şi s-au instituit măsuri de carantină de gradul I, de sechestrare a cărnii şi deşeurilor de abator, precum şi eutanasierea tuturor păsărilor care populau fermele vizate. Totodată, a motivat că pretenţiile solicitate, astfel cum au fost precizate, nu cuprind despăgubirile acordate pe baza deconturilor întocmite, verificate şi aprobate conform legii speciale.
În baza H.G. 1415/2004 reclamantei i-au fost acordate o serie de despăgubiri reprezentând contravaloarea păsărilor eutanasiate, producţia de carne confiscată, cheltuieli de neutralizare, contravaloarea furajelor confiscate, obiectul prezentului litigiu constând în prejudiciile suferite ca urmare a imposibilităţii onorării contractelor în curs de derulare, a plăţii unor credite şi altor datorii către furnizorii de servicii având în vedere şi împrejurarea că perioada de inactivitate a reclamantei determinată de măsurile luate pentru eradicarea focarelor de gripă aviară a fost cuprinsă între 13 mai – 13 septembrie 2006, precum şi ulterior.
Înlăturând apărările pârâţilor referitoare la neîndeplinirea condiţiilor necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale, tribunalul a argumentat că cerinţele prevăzute de art. 998-999 C. civ. sunt îndeplinite în sensul că fapta ilicită este determinată de măsurile luate de pârâta Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Braşov constând în eutanasierea păsărilor şi a puilor, a distrugerii furajelor, măsuri care au avut drept consecinţă paralizarea întregii activităţi a reclamantei şi imposibilitatea onorării unor obligaţii contractuale şi a realizării de profit.
Condiţia vinovăţiei este în egală măsură îndeplinită, a apreciat prima instanţă, având în vedere că răspunderea delictuală intervine nu numai în cazul intenţiei, ci şi a culpei manifestate sub forma imprudenţei sau a neglijenţei, în speţă, vinovăţia existând sub forma culpei deoarece prejudiciul era previzibil atunci când s-au dispus măsurile de eutanasiere.
Referitor la raportul de cauzalitate s-a reţinut că şi această condiţie este îndeplinită, prejudiciul fiind doar urmarea măsurilor luate de pârâtă.
În privinţa cuantumului prejudiciului s-a stabilit pe baza expertizei efectuate în cauză că reclamanta a suferit un prejudiciu cert în valoare de 17.921.832,4 lei reprezentând paguba suferită prin nepopularea totală cu pui de găină şi de curcă pe perioada inactivităţii societăţii comerciale şi apoi parţială, pe perioada ulterioară.
Referitor la suma solicitată de reclamantă cu titlu de alocaţii acordate în condiţiile Legii nr. 150/2003 şi H.G. nr. 1280/2005, prima instanţă a reţinut că aceasta reprezintă un prejudiciu eventual şi, prin urmare, nu se poate acorda deoarece nu se poate prezuma că dacă nu ar fi fost supusă măsurilor determinate de epizootie, reclamanta ar fi beneficiat în continuare de aceste alocaţii.
De asemenea, a fost respinsă şi cererea reclamantei de acordare a dobânzilor şi penalităţilor datorate de aceasta furnizorilor cu care avea încheiate contracte de prestări servicii, cu motivarea că, raportat la data emiterii facturilor enumerate în considerentele sentinţei şi având în vedere că reclamanta a beneficiat şi de despăgubirile stabilite în baza H.G. nr. 1415/2004, nu se poate reţine îndeplinirea condiţiei legăturii de cauzalitate între evenimentele din cursul anului 2006 şi acest prejudiciu.
Prin decizia nr. 89 din 27 octombrie 2011 a Curţii de Apel Braşov, Secţia comercială, s-a respins apelul declarat de reclamanta SC G.G. SRL Codlea, s-au admis apelurile declarate de pârâţi cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei şi diminuării obligaţiei de plată atât în privinţa despăgubirilor cât şi a cheltuielilor de judecată acordate reclamantei, fiind păstrate celelalte dispoziţii ale hotărârii primei instanţe.
Pentru a proceda astfel, instanţa de apel a înlăturat criticile apelantelor-pârâte referitoare la modul de soluţionare a excepţiilor invocate având în vedere aceleaşi considerente care au determinat pronunţarea sentinţei.
În privinţa criticilor de fond s-a reţinut că acţiunea reclamantei este admisibilă în raport de condiţiile răspunderii civile delictuale stabilite prin art. 998-999 C. civ., ale art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, ratificat de România prin Legea nr. 30/1994, a dispoziţiilor art. 3 din H.G. nr. 1415/2004 şi art. 4 alin. (1) din acelaşi act normativ modificat şi completat prin H.G. nr. 1580/2005.
Prin urmare, a arătat instanţa de apel, făcând aplicarea principiului constituţional al apărării dreptului de proprietate, prin dispoziţiile legii speciale, respectiv hotărârea de Guvern menţionată, s-a stabilit obligaţia statului de a despăgubi persoanele fizice şi juridice care au fost păgubite prin măsurile de combatere a extinderii gripei aviare, astfel că, în principiu, este admisibilă cererea reclamantei întemeiată de dispoziţiile art. 998-999 C. civ. privind obligarea instituţiilor vizate de H.G. nr. 1415/2004 la repararea integrală a prejudiciului suferit ca urmare a sacrificării animalelor în vederea combaterii epizootiei.
În acest context s-a apreciat, pe baza expertizelor efectuate în cauză, că prejudiciul cauzat reclamantei prin măsurile luate de autorităţi este în sumă de 9.769.101,7 lei compus din penalităţile achitate de reclamantă furnizorilor pentru neonorarea la termen a obligaţiilor contractuale în perioada 31 oct 2006 – 21 martie 2007 şi beneficiile nerealizate ca urmare a imposibilităţii realizării programului de populare cu pui în perioada menţionată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC G.G. SRL Codlea şi pârâţii Ministerul Agriculturii şi Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Braşov.
Recurenta-reclamantă SC G.G. SRL Codlea invocând motivele de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a susţinut că hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, în sensul că, deşi reţine incidenţa prevederilor art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi ale art. 998-999 C. civ., instanţa de apel încalcă aceste prevederi, pe de o parte, şi, pe de altă parte, le aplică greşit, iar prin rezolvarea fondului cauzei a golit de conţinut prevederile art. 167, 201 C. proc. civ. şi a nesocotit dispoziţiile art. 211, 212 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor, după reluarea stării de fapt, recurenta a susţinut că, contrar celor reţinute prin decizia recurată, cuantumul prejudiciului a fost greşit determinat precizând că încasarea despăgubirilor acordate conform legii speciale, nu are nicio înrâurire asupra cuantumului total al prejudiciului suferit deoarece despăgubirea acordată prin legea specială a fost parţială, motiv pentru care se impunea acordarea în întregime a sumelor cerute şi dovedite prin expertiza efectuată în cauză. Caracterul cert al prejudiciului fiind evident, acordarea despăgubirilor a fost în mod greşit diminuată, deşi, desfăşurarea normală a activităţii a fost grav afectată ca urmare a măsurilor luate de autorităţile statului pentru înlăturarea efectelor gripei aviare.
În egală măsură, a susţinut recurenta, soluţia este greşită şi din perspectiva aprecierii lipsei legăturii de cauzalitate între evenimentele din anul 2006 şi sumele neacordate, cu motivarea că, după încasarea despăgubirilor în temeiul legii speciale în iulie 2007, sumele obţinute puteau fi folosite pentru popularea fermelor.
Prin această interpretare au fost aplicate greşit prevederile art. 998-999 C. civ., care consacră principiul justei şi integralei despăgubiri, cu consecinţa nelegalităţii hotărârii prin care s-au diminuat pretenţiile acordate de prima instanţă, deşi prejudiciul era cert şi dovedit .
Pe de altă parte, a susţinut recurenta, deşi prin legea specială, respectiv H.G. nr. 1415/2004 şi H.G. nr. 1280/2005 se recunoaşte caracterul prejudiciant al măsurilor luate pentru înlăturarea situaţiei de urgenţă, despăgubirile acordate privesc doar pagubele efective, nefiind avute în vedere şi cauzele care au generat aceste despăgubiri atât pentru prejudiciile efective cât şi pentru beneficiile nerealizate. Această reglementare nu corespunde principiului legal al despăgubirii integrale, motiv pentru care acest principiu trebuie aplicat în condiţiile prevăzute de alte temeiuri de drept, respectiv art. 998-999 C. civ. şi art. 21, 44 din Constituţie privind accesul la justiţie şi respectiv dreptul de proprietate, precum şi ale art. 1 din primul Protocol la Convenţia pentru drepturile omului.
În consecinţă, a apreciat recurenta, deşi erau îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, în mod greşit nu i s-au acordat în întregime despăgubirile solicitate, motiv pentru care a solicitat, în principal, admiterea recursului şi modificarea deciziei în sensul admiterii apelului propriu şi respingerii apelurilor pârâţilor, iar, în subsidiar, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare. Sub acest din urmă aspect s-a invocat faptul că în mod eronat s-a reţinut că unele pretenţii nu au fost dovedite şi, prin urmare, prejudiciul are un caracter eventual şi respectiv nu există un raport de cauzalitate între toate despăgubirile solicitate şi evenimentele din anul 2006.
Recurentul-pârât Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Braşov a criticat decizia pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. derivate din aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 998-999 C. civ. şi H.G. nr. 1415/2004.
În mod concret, recurentul a susţinute că prin decizia recurată, fără o motivare corespunzătoare, instanţa de apel, preluând în considerente doar susţinerile părţilor, nu a analizat excepţiile invocate şi a apreciat greşit că este justificată admiterea în parte a acţiunii deoarece s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale.
În acest context, a susţinut recurentul, în mod greşit a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, deşi o atare calitate nu se justifică prin prisma H.G. nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice şi nici a H.G. nr. 1415/2004 şi nr. 1580/2005, deoarece legitimarea sa procesuală există doar în ipoteza în care s-ar parcurge procedura prevăzută de legile speciale aplicabile în această materie şi în măsura în care această procedură ar fi fost finalizată, ceea ce în speţă nu a fost cazul.
O altă critică vizează modul de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi inadmisibilităţii acţiunii, excepţii insuficient motivate.