Regulile de Arbitraj GAFTA. Clauză atributivă de competenţă. Consecinţe– Jurisprudenta ICCJ 2014
Cuprins pe materii: Drept comercial. Funcţionarea societăţilor
Index alfabetic: acţiune în constatare
– dreptul de retragere din societate
– divizare
– aprobare de principiu
Legea nr. 31/1990, art. 134
Potrivit dispoziţiilor art. 134 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, acţionarii care nu au votat în favoarea unei hotărâri a adunării generale au dreptul de a se retrage din societate şi de a solicita cumpărarea acţiunilor lor de către societate, numai dacă respectiva hotărâre a adunării generale are ca obiect fuziunea sau divizarea societăţii.
Nu sunt îndeplinite condiţiile de retragere din societate prevăzute în mod expres de art. 134 în situaţia în care divizarea a fost aprobată de principiu de către acţionari, deoarece această aprobare nu echivalează cu o votare în favoarea unei hotărâri de divizare a societăţii.
Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 2052 din 23 mai 2013
Notă : În decizie a fost avută în vedere forma Legii nr. 31/1990 aflată în vigoare la 21 mai 2010.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a VI-a comercială, la data de 21 octombrie 2010 sub nr. xx902/3/2010, reclamantele A.I. şi A.E.S. au chemat în judecată pe pârâta SC A.C. SA, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate că acestea şi-au exercitat în conformitate cu art. 134 lit.”d” dreptul de retragere din societate şi, pe cale de consecinţă, să fie obligată pârâta să cumpere acţiunile pe care acestea le deţin la pârâtă, ca urmare a exercitării dreptului lor de retragere din această societate, la preţul stabilit în urma expertizării de către un expert independent autorizat; să fie obligată pârâta să facă cuvenitele demersuri pentru înregistrarea retragerii acestora din societate.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 134 din Legea nr. 31/1990.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a fost invocată nerespectarea condiţiilor prevăzute de art. 7203 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., respectiv cererea nu cuprinde şi probele pe care se întemeiază. De asemenea, a invocat neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., pârâta precizând că acţiunea are caracter pecuniar, aspect ce trebuie apreciat şi în lumina deciziei nr. 32/2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii.
Prin întâmpinare a fost invocată şi excepţia lipsei de interes, pârâta arătând că prin hotărârea AGEA din 21 mai 2010 s-a votat numai divizarea de principiu, fără ca acţionarii să decidă şi demararea efectivă a procesului de divizare.
Cu privire la fondul cauzei pârâta a solicitat respingerea cererii.
La data de 11 ianuarie 2012 instanţa a luat act de faptul că pârâta a înţeles să renunţe la invocarea excepţiei prematurităţii şi a dispus unirea excepţiei lipsei de interes cu fondul cauzei pentru motivele arătate în cuprinsul încheierii de şedinţă întocmită la acea dată.
La acelaşi termen de judecată pârâta a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii motivată de împrejurarea că art. 134 din Legea nr. 31/1990 prevede o procedură specială de evaluare a acţiunilor, iar expertul este numit de directorul Registrului Comerţului, iar nu de instanţă.
De asemenea, pârâta a invocat şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor raportată, de asemenea, la art. 134 alin. (1) din lege, apreciind că se poate constata o veritabilă prerogativă intuitu personae de solicitare a evaluării societăţii.
Prin sentinţa civilă nr. 766 din 20 ianuarie 2012 instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii cererii şi a respins cererea formulată de reclamantele A.I. şi A.E.S. în contradictoriu cu pârâta SC A.C. SA ca inadmisibilă. Totodată, a obligat reclamantele să plătească pârâtei suma de 21.443,57 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei soluţii, în termen legal, au declarat apel reclamantele A.I. şi A.E.S. solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, în temeiul art. 297 alin. (1) teza 1, să anuleze hotărârea atacată şi rejudecând, să admită acţiunea astfel cum a fost formulată.
Prin decizia civilă nr. 316/2012 din 4 iulie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, s-a respins apelul formulat de apelantele A.I. şi A.E.S. împotriva sentinţei civile nr. 766 din 20 ianuarie 2012 în contradictoriu cu intimata SC A.C. SA ca nefondată, apelantele au fost obligate la plata către intimată a sumei de 16.540,24 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa astfel instanţa de apel a reţinut în principal că din analiza hotărârii Adunării Generale Extraordinare nr. 2 din 21 mai 2010 s-a constatat că prin această hotărâre s-a votat aprobarea de principiu a divizării societăţii SC A.C. SA în termenii şi condiţiile care se vor agrea ulterior de către acţionari. În cauză nu s-a făcut nici măcar dovada existenţei vreunui proiect de divizare, care să fi fost adus la cunoştinţa acţionarilor, cu atât mai puţin a publicării lui în Monitorul Oficial.
Mai mult, în adunarea generală din 27 iulie 2010 s-a votat împotriva divizării, astfel încât s-a revenit asupra propunerii de principiu referitoare la divizarea SC A.C. SA, potrivit celor consemnate în procesul-verbal depus în copie la filele 62-65 dosar de fond, votându-se şi împotriva împuternicirii Consiliului de Administraţie pentru întocmirea proiectului de divizare. Astfel că, faţă de dispoziţiile legale incidente în cauză şi conţinutul concret al hotărârii din 21.05.2010 în raport cu care apelantele au înţeles să-şi exercite dreptul de retragere, Curtea a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile de retragere din societate prevăzute în mod expres de art. 134 din Legea nr. 31/1990 în cazul divizării societăţii.
Împotriva deciziei civile nr. 316/2012 din 4 iulie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, au declarat recurs A.I. şi A.E.S. invocând în mod generic dispoziţiile art. 304 pct. 4, 8, 9 C. proc. civ. arătând că soluţia este criticabilă, instanţa de apel interpretând actul dedus judecăţii (dreptul de retragere) îşi arogă prerogative cu putere legislativă adăugând la lege şi totodată, face şi o aplicare greşită a legii (art. 111 C. proc. civ. şi art. 134 din Legea nr. 31/1990).
În motivarea cererii, recurentele au arătat că interpretarea făcută de instanţa de apel în ceea ce priveşte întrunirea condiţiilor pentru a putea fi exercitat dreptul de retragere este una eronată, care tinde să schimbe însăşi natura acestui drept.
Instanţa de apel tinde să adauge la lege, făcând o distincţie pe care legiuitorul nu a înţeles să o facă. Astfel, se apreciază că hotărârea AGEA nr. 2 din 21 mai 2010 nu poate constitui o hotărâre ce are ca obiect divizarea, în accepţiunea art. 134 întrucât în cadrul ei se face referire la „o divizare de principiu, şi în cauză „nu s-a făcut măcar dovada existenţei vreunui proiect de divizare …”.
Recurentele au mai arătat că, cu toate că legea nu condiţionează în nici un fel exercitarea dreptului de retragere de existenţa unui proiect de divizare, şi nici că hotărârea prin care se votează în sensul divizării să fie „dintre cele prevăzute de art. 246”, instanţa, cu de la sine putere, adaugă la lege şi apreciază în consecinţă, că nu sunt îndeplinite condiţiile de exercitare a dreptului de retragere, astfel ca acţiunea să apară ca inadmisibilă.
Prin referirea la hotărârea AGEA din 27 iulie 2010, arată recurentele, instanţa de apel nu face altceva decât să valideze abuzul evident de drept făcut de intimata-pârâtă, în care se transpune abuzul de putere făcut de acţionarii majoritari.
Intimata SC A.C. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele şi lucrările dosarului în funcţie de criticile recurentelor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut următoarele:
Potrivit art. 304 pct. 4 coroborat cu art. 312 alin. (3) C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.
Literatura juridică a statuat că prin sintagma „depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti” se înţelege incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera activităţii autorităţii executive sau legislative aşa cum a fost consacrată de Constituţie sau de o lege organică, instanţa de judecată săvârşind acte care intră în atribuţiile unor organe aparţinând altei autorităţi constituite în stat decât cea judecătorească.
Faptul că instanţa de judecată a arătat că hotărârea din 21 mai 2010 nu este adoptată în condiţiile art. 246 din Legea nr. 31/1990, astfel încât de la data adoptării acesteia să se poată considera că a început să curgă momentul de la care poate fi exercitat dreptul de retragere, nu înseamnă că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, aceasta fiind interpretarea normei indicate în raport cu împrejurarea de fapt (AGA din 21 mai 2010).
Art. 304 pct. 8 C. proc. civ. prevede că modificarea unei hotărâri se poate cere când instanţa interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Motivul de modificare priveşte situaţia în care, deşi actul juridic dedus judecăţii este cât se poate de clar, fiind vădit neîndoielnic, instanţa îi schimbă „natura” ori „înţelesul”. Aşadar, prin acest motiv nu se poate invoca interpretarea greşită a unui drept (dreptul de retragere) aşa cum susţin recurentele, ci un act juridic dedus judecăţii.
În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu referire la încălcarea dispoziţiilor art. 134 din Legea nr. 31/1990 Înalta Curte a reţinut, de asemenea, că este neîntemeiat.
Conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Doctrina a stabilit că este lipsită de temei legal atunci când din modul în care aceasta a fost redactată nu se poate determina dacă legea a fost corect sau nu aplicată. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii înseamnă că instanţa a cărei hotărâre se atacă a recurs la aplicarea dispoziţiilor legale aplicabile speţei, însă fie le-a încălcat, fie le-a aplicat în mod greşit.