Inadmisibilitatea recursului declarat împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de suspendare a unei cauze, formulată în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă.Jurisprudenta ICCJ 2014

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Căi extraordinare de atac. Recursul.

Index alfabetic : încheiere

–          suspendare

–          inadmisibilitate

C.proc.civ., art. 244 alin. (1), art. 244¹

Notă : Au fost avute în vedere dispozițiile Codului de procedură civilă, astfel cum erau în vigoare la momentul investirii instanței cu cererea de chemare în judecată.

 

Din interpretarea dispozițiilor art. 244¹ C.proc.civ., rezultă că nu sunt supuse căii de atac a recursului decât încheierile prin care se suspendă cauza sau cele prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului, iar nu şicele prin care s-a respins cererea de suspendare. În consecință, calea de atac a recursului nu este deschisă împotriva unei încheieri, care conţine dispoziţii ce nu sunt susceptibile de a fi atacate pe cale separată.

 

Secția I civilă, decizia nr. 1636 din 22 martie 2013

 

Prin încheierea de şedinţă din 9 februarie 2011, Curtea de Apel Ploieşti, Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins cererea pentru lipsă de apărare formulată de recurenţi, cu motivarea că au primit citaţia în termenul legal, şi au respins cererea de suspendare a cauzei întemeiată pe dispoziţiile art. 244 pct. 1 C.proc.civ. până la soluţionarea dosarului având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de donaţie autentificat sub nr. 27xx/1996, încheiat între P.M. şi P.M., în calitate de donatori şi U.D., în calitate de donatar, întrucât în cauză s-a declarat recurs împotriva unei încheieri premergătoare, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenţie în interes propriu formulată de L.M.M.

A prorogat discuţia cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de intervenţie formulată de Asociaţia A. în interesul numiţilor L.M.M. şi I.C. şi a amânat judecarea cauzei.

Împotriva menţionatei încheieri au formulat recurs I.C. şi L.M.M. în temeiul art. art. 304¹ C.proc.civ.

În dezvoltarea acestuia, s-a arătat că în cadrul şedinţei din data de 09.02.2011, în dosarul aflat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, s-a solicitat un termen pentru a avea posibilitatea angajării unui apărător, care să le reprezinte interesele.

În cadrul aceleiaşi şedinţe de judecată din data de 09.02.2011, au depus cerere de suspendare a procesului, deoarece, în strânsă legătură cu acest dosar, exista pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti un alt dosar care avea ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de donaţie încheiat în favoarea numitului U.D.S.

S-a precizat faptul ca instanţa de judecată s-a pronunţat asupra acestei cereri fără ca alte părţi din proces să ia la cunoştinţă despre această cerere, respectiv a fost încălcat principiul contradictorialităţii principiului statuat atât de Constituţie, cât şi de Codul Civil.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte a apreciat că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Încheierea atacată conţine dispoziţii care nu sunt susceptibile de a fi atacate pe cale separată.

Sub aspectul respingerii cererii de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare, încheierea are un caracter premergător, neputând fi atacată decât odată cu fondul, conform art. 282 alin.(2) C.proc.civ., potrivit cu care „împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecăţii.”

În ceea ce priveşte dispoziţia de respingere a cererii de suspendare întemeiată pe dispoziţiile art. 244 alin. (1) C.proc.civ., devin incidente prevederile art. 244¹ C.proc.civ., potrivit cu care „asupra suspendării judecării procesului, instanţa se va pronunţa prin încheiere care poate fi atacată cu recurs în mod separat, cu excepţia celor pronunţate în recurs. Recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât şi împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului”.

Din interpretarea acestui articol rezultă că nu sunt supuse căii de atac a recursului decât încheierile prin care se suspendă cauza sau cele prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului, iar nu şi cele prin care s-a respins cererea de suspendare. Mai mult, nici o încheiere pronunţată în recurs, cum este cazul în speţa de faţă, nu este supusă recursului.

Ca atare, calea de atac a recursului nu este deschisă împotriva încheierii din 9.02.2011, recurenţii înţelegând să se adreseze instanţei în afara limitelor legii, cunoscând fiind că exercitarea unei căi de atac trebuie să respecte atât principiul legalităţii, cât şi principiul unicităţii căii de atac.

             Astfel fiind, Înalta Curte a respins, ca inadmisibil, recursul declarat.