Lipsa încheierii de dezbateri. Nulitatea hotărârii judecătorești. Jurisprudenta ICCJ 2014
Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Hotărârea judecătorească.
Index alfabetic :încheiere de dezbateri
– hotărâre judecătorească
– nulitate
C.proc.civ., art. 105, art. 260-261
Notă : Au fost avute în vedere dispozițiile Codului de procedură civilă de la 1865, astfel cum erau în vigoare la momentul sesizării instanței.
Lipsa încheierii de dezbateri, în situația amânării pronunțării, atrage nulitatea hotărârii, deoarece împiedică exercitarea controlului judiciar, nefiind posibil a se verifica dacă s-au respectat regulile de procedură privind legala compunere a instanţei, prezenţa părţilor, conţinutul concluziilor formulate, probele administrate, cererile de noi probe şi alte împrejurări esenţiale, referitoare la modul în care s-au desfăşurat dezbaterile.
În consecință, neîntocmirea încheierii de dezbateri aduce părţilor o vătămare care nu se poate înlătura decât prin anularea hotărârii.
Secția I civilă, decizia nr.38 din 16 ianuarie 2013
Prin sentinţa civilă nr. 1463 din 4 noiembrie 2009 a Tribunalului Bacău, s-a admis contestaţia formulată de contestatoarea M.(C.)E. în contradictoriu cu intimata Primăria Municipiului Bacău, s-a anulat dispoziţia nr. 1025 din 4 februarie 2009 emisă de Primarul Municipiului Bacău şi a fost obligat pârâtul să acorde reclamantei despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 1.800 m.p.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta, criticând-o ca nelegală şi netemeinică pentru greşita respingere a cererii sale de restituire în natură a terenului în condiţiile în care acesta a fost concesionat în mod nelegal de pârâtă unor societăţi comerciale, iar parţial este spaţiu verde.
Apelanta a precizat că a solicitat măsuri reparatorii numai pentru construcţiile demolate, iar în ceea ce priveşte terenul liber a optat pentru restituirea în natură.
Curtea de Apel Bacău, Secţia civilă, minori şi familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin decizia nr. 29 din 21 martie 2011, a respins ca nefondat apelul reclamantei, reţinând că, aşa cum a rezultat din expertiza topo-cadastrală efectuată în cauză, terenul a cărui restituire s-a solicitat este ocupat de construcţii, spaţii comerciale, trotuare, parcare, străzi, alei de acces, platforme şi spaţii verzi.
Faţă de adresa din 10 ianuarie 2011 emisă de intimată, s-a reţinut că pentru amplasamentul stabilit prin expertiză nu există niciun contract de concesiune, iar, conform adresei din 18 februarie 2011, spaţiile comerciale identificate de expert sunt proprietatea privată a mai multor persoane fizice şi juridice.
S-a considerat că terenul în litigiu nu poate fi restituit în natură, având în vedere şi faptul că, în subteran, se află reţele de termoficare, de apă şi instalaţii de telecomunicaţii.
În consecinţă, s-a apreciat că reclamanta este îndreptăţită la acordarea de despăgubiri pentru teren. Referitor la solicitarea de despăgubiri pentru construcţia demolată, instanţa de apel a reţinut că acestea nu au făcut obiectul notificării, cererea intitulată „precizare a notificării” neputând fi avută în vedere câtă vreme acţiunea reclamantei a vizat anularea deciziei nr. 1025 din 4 februarie 2009, emisă de intimată, decizie prin care s-a soluţionat notificarea cu privire la teren.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs reclamanta, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C.proc.civ.
Dezvoltând motivele de recurs reclamanta a expus situaţia de fapt şi a arătat, cu privire la teren, că s-a reţinut eronat prin expertiză că acesta ar fi ocupat de un bloc şi că ar fi parţial în proprietate privată, fără a observa că nu putea fi concesionat.
Cu privire la construcţiile demolate, recurenta reclamantă a învederat că a formulat pretenţii prin notificarea din 22 mai 2001, astfel că se impune modificarea hotărârii recurate şi, sub acest aspect, în sensul acordării de despăgubiri.
În faza procesuală a recursului, reclamanta recurentă a depus la dosar fotografii ale terenului şi o schiţă din dosarul curţii de apel, precum şi contractul de vânzare – cumpărare autentic, încheiat între S.C. B.D. SRL şi B.S. şi N.C., cu privire la spaţiul comercial din str. G.
Înalta Curte, din oficiu, a invocat nulitatea recursului reclamantei în raport de prevederile art. 304 şi 306 C.proc.civ.
Prin decizia civilă nr. 1496 din 5 martie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat nul recursul declarat de reclamantă, reținând următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 3021 lit. c) C.proc.civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac şi dezvoltarea acestora.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, a arăta motivele de recurs prevăzute de art. 304 C.proc.civ., dar şi dezvoltarea acestora, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei, raportat la criticile invocate.
În speţă, deşi reclamanta s-a conformat din punct de vedere formal dispoziţiilor înscrise în art. 3021 C.proc.civ., indicând cazul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C.proc.civ., iar prin precizarea făcută prin concluziile orale, dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 8 C.proc.civ., s-a limitat la exprimarea nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată, formulând susţineri nestructurate din punct de vedere juridic şi care nu se pot încadra în motivele de recurs indicate şi nici în celelalte cazuri de nelegalitate prevăzute de art. 304 C.proc.civ.
Recurenta – reclamantă a expus situaţia de fapt, criticând concluziile expertizei efectuate în cauză, fără a indica însă încălcarea vreunei dispoziţii legale.
Criticile referitoare la stabilirea eronată a situaţiei de fapt ca urmare a interpretării eronate a probatoriului administrat nu mai pot fi valorificate pe calea recursului în actuala reglementare a art. 304 C.proc.civ., în condiţiile în care pct. 11 al acestui articol a fost abrogat.
Pentru toate aceste considerente, reţinând că nu este posibilă încadrarea motivelor de recurs în dispoziţiile art. 304 C.proc.civ. şi cenzurarea deciziei instanţei de apel, Înalta Curte a constatat nul recursul reclamantei conform dispoziţiilor art. 306 alin. ultim C.proc.civ.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare reclamanta, invocând în drept dispoziţiile art. 318 C.proc.civ.
În dezvoltarea motivului de contestaţie în anulare, s-a invocat că instanţa de recurs a omis din greşeală să cerceteze motivul de recurs privind lipsa încheierii de şedinţă din 14.03.2011 când s-a judecat pe fond, apelul, încheiere unde ar fi trebuit să fie consemnate şi susţinerile pe fond al părţilor, susţineri despre care nu se face vorbire nici în cuprinsul deciziei civile recurate, şi motivele pentru care s-a dispus amânarea pronunţării.
Având în vedere art. 261 alin. (1) pct. 1-4 coroborate cu art. 268 alin.(3) C.proc.civ., încheierea din 14 martie 2011 face parte componentă a deciziei Curţii de Apel Bacău nr.29 din 21 martie 2011, şi în consecinţă lipsa acesteia atrage nulitatea acestei decizii.
Acest motiv de recurs nu a fost analizat de instanţa de recurs, care în mod nejustificat a considerat ca nu a indicat vreun motiv de nelegalitate a deciziei recurate.
Prin decizia nr.6831 din 7.11.2012, Înalta Curte a admis contestaţia în anulare, a anulat decizia şi s-a fixat termen pentru judecarea recursului.
Înalta Curte a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 318 C.proc.civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare când instanţa respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, omite din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Pentru ca o contestaţie în anulare să poată fi admisă în temeiul art. 318 C.proc.civ., trebuie îndeplinite următoarele condiţii: a) instanţa de recurs să fi omis să cerceteze vreunul din motivele de casare sau modificare ale hotărârii; b) această omisiune să se fi produs din greşeală.
S-a constatat că în cauză, instanţa de recurs a omis să analizeze motivul de nelegalitate al hotărârii din perspectiva dispoziţiile art. 304 pct. 5 C.proc.civ. raportat la dispoziţiile art. 260 – 261 C.proc.civ., respectiv lipsa încheierii de dezbateri şi de amânarea pronunţării, critica reluată şi dezvoltată şi prin concluziile scrise.
Analizând recursul, în limita motivului de recurs pentru care s-a admis contestaţia în anulare, s-a constatat că acesta este fondat.
Lipsa încheierii de dezbateri atrage nulitatea hotărârii, care se justifică prin aceea că lipsa încheierii de dezbateri împiedică exercitarea controlului judiciar, nefiind posibil a se verifica dacă s-au respectat regulile de procedură privind legala compunere a instanţei, prezenţa părţilor, conţinutul concluziilor formulate, probele administrate, cererile de noi probe şi alte împrejurări esenţiale, referitoare la modul în care s-au desfăşurat dezbaterile.
Neîntocmirea încheierii de dezbateri aduce părţilor o vătămare care nu se poate înlătura decât prin anularea hotărârii.
Se constată că în apel, dezbaterile au avut loc la termenul din 14 martie 2011 pentru când s-a amânat pronunţarea la data de 21 martie 2011, când s-a pronunţat decizia recurată.
Deşi din practicaua deciziei rezultă că dezbaterile au avut loc la data de 14 martie 2011, lipseşte încheierea de dezbateri şi de amânare a pronunţării, ceea ce atrage nulitatea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art.304 pct.5 raportat la dispoziţiile art.105 alin.(2) şi art. 260-261 C.proc.civ.
Având în vedere aceste considerente, în baza dispoziţiilor art.312 C.proc.civ., s-a admis recursul, s-a casat decizia şi s-a înaintat cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.