Notificare formulată în temeiul Legii nr. 10/2001. Încetarea activității persoanei juridice notificate ulterior depunerii cererii. Lipsa capacității de folosință. Calitatea de entitate competentă să emită dispoziţia motivată de soluţionare a notificării.Jurisprudenta ICCJ 2014
Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturi reale. Legea nr. 10/2001.
Index alfabetic : notificare
– măsuri reparatorii
– capacitate de folosință
– calitate procesuală pasivă
– radiere
– persoană juridică
Legea nr. 10, art. 21, art. 26
Legea nr. 247/2005, Titlul I, art. IV
În situația radierii persoanei juridice învestite cu soluţionarea notificării, intervenită după intrarea în vigoare a legii speciale, Legea nr. 10/2001 nu conţine o dispoziţie expresă, astfel cum este prevăzută pentru situaţia încetării activităţii persoanei juridice anterior intrării în vigoare a legii reparatorii (art. IV alin. (1) din Titlul I al Legii nr. 247/2005).
Drept urmare, ubi eadem est ratio, eadem lex esse debet, nimic nu se opune ca şi în cazul în care momentul încetării activităţii persoanei juridice prevăzute de art. 21 alin. (1) [fost art. 20 alin. (1)] se plasează după intrarea în vigoare a legii şi, mai mult decât atât, după învestirea sa cu soluţionarea unei notificări formulate cu respectarea dispoziţiilor legale, soluţionarea notificării să revină şi în acest caz aceleiaşi entităţi ca cea indicată prin norma sus citată – respectiv, cea care a exercitat, în numele statului, calitatea de acţionar la respectiva societate comercială -, deoarece altfel, subiectul pasiv al raportului de restituire nu ar putea fi identificat, ceea ce este inacceptabil din perspectiva art. 3 Cod civil 1865.
Secția I civilă, decizia nr. 1625 din 22 martie 2013
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, reclamanţii E.T.E., G.V., G.M.D. şi Ş.M. au chemat în judecată pe pârâta SC C. SA, solicitând restituirea în natură a imobilului situat în comuna Crevedia – moşia Crevedia, format din conac şi curtea aferentă acestuia.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că sunt moştenitorii defuncţilor G.G. şi G.D., iar moşia Crevedia a fost dobândită de M.G. de la M.A., conform actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 9xx/1917; în urma decesului proprietarului, bunul a revenit celor doi fii, respectiv G.M.G. şi D.M.G., aşa cum rezultă din actul de partaj voluntar, întocmit la data de 16.04.1948.
În continuare, s-a învederat că imobilul a fost supus naţionalizării, fiind preluat prin două procese-verbale, din 6 iulie 1949 şi, respectiv, din 12 august 1949, iar la data de 8 noiembrie 2001 au formulat notificarea nr.79, în termen legal şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege, dar, cu toate diligenţele depuse, societatea notificată nu a răspuns; prin urmare, Tribunalul Dâmboviţa a obligat societatea la emiterea unei decizii motivate prin care să soluţioneze notificarea formulată, precum şi la plata de daune moratorii.
La data de 27.10.2008 s-a dispus introducerea în cauză a pârâtei SC C.C. SA – prin SC I.P.E. SRL, iar la 17.11.2008 au fost introduşi pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, ca urmare a completării acţiunii reclamanţilor.
Prin întâmpinare, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, arătând că, în cursul procedurii administrative de restituire prevăzută de Legea nr.10/2001, nu a fost învestită cu emiterea deciziei de restituire în natură sau echivalent, ci alte entităţi, anume precizate de către legiuitor, în funcţie de obiectul pretenţiilor de restituire şi de situaţia juridică a imobilului.
SC C.C. SA, prin SC I.P.E. SRL a formulat întâmpinare prin care a arătat că procedura falimentului s-a închis la data de 11.12.2008, terenul nu mai este în administrarea acesteia, iar conacul nu a fost niciodată administrat de societate, solicitând respingerea cererii reclamanţilor cu privire la restituirea în natură a imobilului şi admiterea cererii de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent pentru aceleaşi bunuri.
Prin sentinţa nr.786 din 23 martie 2009, Tribunalul Dâmboviţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ANRP, a respins acţiunea faţă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, ca fiind formulată faţă de o persoană fără calitate procesuală pasivă şi a respins acţiunea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii S.C. C.C. SA şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Instanţa a reţinut, în ceea ce priveşte excepţia invocată de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, că această entitate nu are calitate procesuală pasivă, întrucât are atribuţii de a asigura lucrările Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, comisie ce funcţionează în subordinea Ministerului Economiei şi Finanţelor, în scopul analizării şi stabilirii cuantumului final al despăgubirilor care se acordă, neavând competenţe în soluţionarea pe fond a notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001.
Pe fondul cauzei, s-a constatat că deşi au depus o serie de înscrisuri doveditoare ale dreptului de proprietate al autorilor lor, reclamanţii nu au identificat suprafaţa de 8 ha teren solicitată prin notificare.
Mai mult, cu toate că au solicitat administrarea probei cu înscrisuri, martori şi expertiză tehnică în specialitatea topografie, nu s-au mai prezentat în instanţă.
Pe cale de consecinţă, a conchis tribunalul, în condiţiile în care nu s-a putut identifica imobilului solicitat, pentru a se putea verifica dacă acesta a făcut parte din patrimoniul pârâtei, cererea formulată nu a putut fi analizată, reclamanţii manifestând dezinteres faţă de acţiunea introdusă.
Împotriva acestei sentinţe, au formulat apel reclamanţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru considerentul că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că nu a fost identificată suprafaţa de 8 ha solicitată, deoarece s-au depus la dosar, odată cu cererea de chemare în judecată, două rapoarte de expertiză din cuprinsul cărora, în mod evident, reies limitele imobilului revendicat, precum şi amplasamentul acestuia.
Totodată, apelanţii au arătat că instanţa de fond în mod neîntemeiat a sancţionat solicitarea de a se judeca cauza în lipsa lor, solicitare întemeiată pe dispoziţiile art. 242 alin. (2) C.proc.civ., care prevăd că în măsura în care părţile nu înţeleg să se prezinte la termenele de judecată beneficiază de posibilitatea de a solicita judecarea cauzei în lipsă.
Astfel, au precizat că, dat fiind faptul că domiciliază în Bucureşti şi fondul cauzei s-a judecat la Tribunalul Dâmboviţa, în oraşul Târgovişte, costurile procesuale nu le-au permis să se prezinte la fiecare dintre termenele de judecată, cu atât mai mult cu cât prezenta cauză nu prezintă aspecte neclare şi au depus la dosar toate înscrisurile utile cauzei de care înţeleg să se folosească, caz în care lipsa lor nu a fost de natură a prejudicia judecata cauzei şi, cu atât mai puţin, nu poate constitui un motiv de respingere a cererii de chemare în judecată.
Instanţa de apel, în temeiul art. 295 C.proc.civ., a dispus completarea probatoriilor cu efectuarea unei expertize topometrice şi a unei expertize construcţii în vederea identificării imobilului solicitat prin notificare.
La data de 17.06.2009, intimata pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a solicitat scoaterea sa din cauză, întrucât prin sentinţa apelată, prima instanţă a constatat că nu are calitate procesuală pasivă, prin admiterea excepţiei cu acest obiect.
De asemenea, la 11.02.2010, Ministerul Finanţelor Publice a solicitat scoaterea sa din cauză, întrucât potrivit art. II din Legea nr. 302/2009, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului se substituie şi dobândeşte calitatea procesuală a Ministerului Finanţelor Publice şi a instituţiilor publice implicate în privatizare.
Prin încheierea de şedinţă din 24.02.2010, Curtea de apel, în temeiul dispoziţiilor cap. VII din Legea nr.10/2001, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei ANRP Bucureşti şi, în atare situaţie, a dispus ca instituţia respectivă să nu mai fie citată în cauză.
De asemenea, la acelaşi termen, în baza art. II din Legea nr. 302/2009, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, motiv pentru care nu a mai fost citat şi s-a dispus introducerea în cauză, în calitate de intimată, a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului.
Prin decizia civilă nr. 206 din 13 octombrie 2010, Curtea de Apel Ploieşti a admis apelul formulat de reclamanţi, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a admis în parte acţiunea completată şi a constatat dreptul reclamanţilor la măsuri reparatorii constând în despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 24.671 mp, situat pe raza localităţii Crevedia, astfel cum a fost identificat în raportul de expertiză; pentru construcţiile identificate în procesul-verbal din 12.08.1949 constând în: clădire casă de locuit parter, etaj şi mansardă, construită din cărămidă, acoperită cu tablă, având 20 de încăperi şi pivniţă (suprafaţă construită de 181 mp, 30% uzură), o clădire (garaj) cu 4 încăperi construite din cărămidă (în suprafaţă de 115 mp, uzură 50%), o clădire (fostă bucătărie de vară) cu 3 încăperi (în suprafaţă de 40 mp, 80% uzură), un cuptor pentru copt pâine construit din chirpici (60% uzură), un bordei acoperit cu stuf (în suprafaţă de 16 mp) şi pentru construcţiile identificate în procesul-verbal din 06 iulie 1949 constând în: un grajd de cărămidă, acoperit cu ţiglă roşie şi o cocină pentru porci, compusă din 4 boxe, acoperită cu tablă neagră uzată, un pătul din şipci de brad, acoperit cu tablă neagră şi aşezat pe picioare de cărămidă deteriorată, cu un şopron în spatele pătulului, o magazie de cărămidă acoperită cu tablă galvanizată şi o casă pentru personal, din paiantă acoperită cu ţiglă, compusă din două camere, un antreu şi un celar.
Prin aceeaşi decizie, s-a respins cererea reclamanţilor privind restituirea în natură a imobilului format din conac şi curtea aferentă acestuia, situat în localitatea Crevedia şi s-a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei privind admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi respingerii acţiunii faţă de această instituţie ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs intimata pârâtă A.V.A.S., criticând-o pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Prin decizia civilă nr. 7147 din 14 octombrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia I Civilă a admis recursul, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa supremă a apreciat în sensul celor ce urmează:
Instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a Legii nr. 302/2009 pentru modificarea alin. (3) al art. 31 al Legii nr. 10/2001. Astfel, în art. II din acest act normativ se prevede că, începând cu data intrării în vigoare a acesteia, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului se substituie Ministerului Finanţelor Publice în toate cauzele având ca obiect stabilirea, potrivit art. 31 din Legea nr.l0/2001, a măsurilor reparatorii prin echivalent.
Înalta Curte a constatat că acesta este temeiul de drept în raport de care instanţa de apel a schimbat persoana care are calitate procesuală pasivă în cauză, deşi temeiul juridic al prezentei cauze este altul, anume art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Această susţinere s-a întemeiat pe argumentul că reclamanţii, în calitate de moştenitori ai fostului proprietar al imobilului, au solicitat măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 de la IAS C.C. Crevedia, căreia i-au înaintat notificarea din 8.11.2001, ce nu a fost soluţionată.
Instanţa de casare a mai reţinut că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, SC C.C. Crevedia avea capital majoritar de stat, în proporţie de 95%, astfel încât în cauză sunt incidente prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care imobilele – terenuri şi construcţii – preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute, la data intrării în vigoare a prezentei legi, de o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, vor fi restituite persoanei îndreptăţite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare.
În speţă, la data preluării imobilul de către stat, acesta era deţinut în proprietate de două persoane fizice, fraţii G. şi D.G., în urma partajului voluntar intervenit între ei, ca moştenitori ai proprietarului G.M., menţionat în contractul de vânzare-cumpărare nr. 9xx/1917. Ulterior, după apariţia Legii nr. 10/2001, notificarea formulată în temeiul acestei legi a fost adresată unei societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, deci neprivatizată, astfel încât nu se poate identifica vreo obligaţie în sarcina recurentei nici în raport de prevederile art. 29 alin. (3) al Legii nr.10/2001, care stabilesc în sarcina instituţiei implicate în privatizare, respectiv A.V.A.S., obligaţia de a propune măsurile reparatorii în echivalent.
Prin urmare, instanţa de casare a apreciat că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 31 din Legea nr.10/2001, care reglementează o altă ipoteză, aceea a despăgubirilor solicitate de persoanele fizice, în calitate de asociaţi ai persoanei juridice care deţinea imobilele şi alte active în proprietate, la data preluării acestora în mod abuziv.
Ca atare, Legea nr. 302/2009 vizează exclusiv modificarea art. 31 din Legea nr.10/2001, însă cum acest text nu constituie temeiul juridic al acţiunii, nici Legea nr. 302/2009 nu îşi găseşte aplicarea în prezenta cauză, astfel cum în mod corect a învederat recurenta.
În consecinţă, Înalta Curte a apreciat că măsura dispusă de instanţa de apel la termenul din 24.02.2010 de scoaterea din cauză a Ministerului Finanţelor Publice şi de introducere a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului în considerarea Legii nr. 302/2009, este nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a acestui act normativ.
Luând în considerare că A.V.A.S. nu poate fi obligată în raportul juridic dedus judecăţii, nici în temeiul art. 29 alin. (3) şi nici al art. 31 din Legea nr.10/2001, instanţa de casare a constatat că au rămas fără obiect celelalte critici invocate în recurs.
Constatând că apelul a fost soluţionat în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesual pasivă, în temeiul art. 312 alin. (5) C.proc.civ., a admis recursul, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de apel.
S-au dat dispoziţii de îndrumare potrivit cărora, cu ocazia rejudecării apelului se vor administra probe pentru dovedirea existenţei celor trei contracte de vânzare-cumpărare prin care SC C.C. Crevedia ar fi vândut terenul în litigiu, contracte la care se face referire în raportul de expertiză topo, urmând a se avea în vedere împrejurarea că din înscrisurile administrate rezultă că unitatea căreia i-a fost adresată notificarea, SC C.C. Crevedia, se află în procedura falimentului, începută la data de 15.04.2004 şi finalizată la 11.12.2008, sens în care se va depune hotărâre judecătorească irevocabilă.
Primind cauza spre rejudecare, după depunerea de către apelanţii-reclamanţi a unui extras emis de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, din care reiese că intimata-pârâtă SC C.C. SA este radiată, ca urmare a închiderii procedurii de faliment, Curtea de Apel Ploieşti a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă şi, implicit, de exerciţiu, a acesteia, excepţie invocată din oficiu.
De asemenea, în considerarea dispoziţiilor din decizia de casare, s-a dispus citarea în cauză în calitate de intimat-pârât a Ministerului Finanţelor Publice Bucureşti, ulterior fiind depuse la dosar şi copii ale contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 3xx/2001 de BNP F.E.G., sub nr. 5xx/2000 şi sub nr. 8xx/2000 de BNP G.D.
Prin decizia civilă nr. 53 din 28 iunie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, Secţia I civilă, apelul reclamanţilor a fost admis, sentinţa apelată a fost schimbată în parte în sensul că s-a admis în parte acţiunea completată şi a constatat dreptul reclamanţilor la despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 24.671 mp, situat pe raza localităţii Crevedia, astfel cum a fost identificat în raportul de expertiză; pentru construcţiile identificate în procesul-verbal din 12.08.1949 şi pentru construcţiile identificate în procesul-verbal din 06 iulie 1949. Prin aceeaşi decizie, s-a respins cererea reclamanţilor privind restituirea în natură a imobilului format din conac şi curtea aferentă acestuia, situat în localitatea Crevedia şi s-a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei privind admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată de ANRP şi respingerii acţiunii faţă de această instituţie ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Curtea de apel a reţinut următoarele:
În temeiul Legii nr.10/2001, reclamanţii, în calitate de moştenitori ai defunctului G.M., prin notificarea din 8.11.2001, au solicitat restituirea în natură sau despăgubiri legale pentru terenul intravilan în suprafaţă de 8 ha, situat în localitatea Crevedia, curtea şi conacul preluate de Serviciul Gospodăriei Agrozootehnice, o moară şi terenul din jurul ei, precum şi pentru crescătoria avicolă.
Motivat de faptul că, ulterior notificării, moara şi terenul aferent acesteia, dar şi crescătoria solicitate, se aflau în proprietatea unei alte unităţi deţinătoare, prin prezenta acţiune, reclamanţii au solicitat restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri de la SC C. SA, doar pentru conacul moşiei Crevedia şi curtea aferentă acestuia.
Prin actul de vânzare-cumpărare transcris la Grefa Tribunalului Dâmboviţa sub nr. 9xx/1917, s-a făcut dovada că M.G. a cumpărat de la M.M.A. moşia Dârza, pendinte de comuna Crevedia, cu toate clădirile şi îmbunătăţirile aflate pe aceasta, limitele şi vecinătăţile acestei moşii, fiind cele arătate în „Cartea de hotărnicie a moşiei Dârza”.
În anul 1938, între moştenitorii defunctului M.G. s-a realizat un partaj voluntar, ocazie cu care fraţii G. şi D.G. au primit „Moşia Crevedia cu tot ce se afla pe ea, situată în comuna Crevedia, judeţ Ilfov, care avea o suprafaţă de 80 ha”.
După instaurarea regimului comunist, la 6 iulie 1949, în baza unui proces-verbal întocmit în baza Ordinului Comitetului Provizoriu al judeţului Ilfov s-au inventariat şi preluat de la fraţii G. şi D.G., pe lângă o serie de animale, obiecte şi terenul în suprafaţă de 23.668 mp, şi următoarele clădiri: un grajd de cărămidă cu ţiglă roşie şi o cocină pentru porci compusă din patru boxe, acoperită cu tablă neagră, un pătul din şipci de brad, acoperit cu tablă neagră şi aşezat pe picioare de cărămidă deteriorată, cu un şopron în spatele pătulului, o magazie de cărămidă acoperită cu tablă galvanizată şi o casă pentru personal, din paiantă acoperită cu ţiglă, compusă din 2 camere, un antreu şi un celar.
În temeiul unui alt proces-verbal, încheiat la data de 12 august 1949, fraţii G. au predat ferma Crevedia, compusă din 72 ha teren, unelte agricole şi următoarele construcţii: clădire casă de locuit parter, etaj şi mansardă, construită din cărămidă, acoperită cu tablă, având 20 de încăperi şi pivniţă, având o suprafaţă construită de 181 mp (30% uzură), o clădire (garaj) cu 4 încăperi construite din cărămidă, (suprafaţă de 115 mp 50% uzură), o clădire (fostă bucătărie de vară) cu 3 încăperi, în suprafaţă de 40 mp (80% uzură), un cuptor pentru copt pâine, construit din chirpici (60% uzură) şi un bordei acoperit cu stuf, în suprafaţă de 16 mp.
Instanţa de apel a mai apreciat că prin actele de stare civilă depuse, reclamanţii au făcut dovada că sunt persoane îndreptăţite să beneficieze de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, conform art. 4 alin. (2) din acest act normativ, în calitate de moştenitori ai defuncţilor G. şi D.G.
Expertiza construcţii efectuată în cauză, pe baza verificării actelor de proprietate şi a constatărilor din teren, a stabilit că nu mai există construcţiile (despre care se face vorbire în procesele verbale de preluare) în materialitatea lor, ele fiind demolate.
Pe de altă parte, expertiza topo a concluzionat că terenul ce face obiectul dosarului este în suprafaţă de 24.671 mp şi a fost vândut de SC C. SA Crevedia, către SC A.B. SRL, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 3xx/2001 (13.787 mp), către P.G., în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 5xx/2000 (4.285 mp) şi SC K.L. SRL, potrivit actului de vânzare nr. 8xx/2000 (6.599mp).
Prin probele administrate, s-a făcut dovada faptului că statul a preluat imobilul aparţinând autorilor reclamanţilor, în mod abuziv, încălcând regimul constituţional al ocrotirii proprietăţii, prin obligaţia impusă proprietarilor de a preda bunurile, situaţie în care s-a constatat incidenţa art. 2 din Legea 10/2001.
De asemenea, s-a probat împrejurarea că autorii reclamanţilor au avut calitatea de proprietari ai construcţiilor identificate în procesele-verbale încheiate la 6 iulie 1949 şi 12 august 1949 (astfel cum au fost detaliate) şi a terenului aferent acestora, bunuri care alcătuiau moşia Crevedia.
În condiţiile în care construcţiile solicitate de reclamanţi nu mai există în materialitatea lor, iar terenul aferent lor face obiectul unor contracte de vânzare încheiate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, acte de înstrăinare cu privire la care nu s-a constatat nulitatea absolută, în condiţiile prevăzute de art. 45 din Legea nr. 10/2001, conform art. 18 lit. c) din acest act normativ, imobilul solicitat nu poate fi restituit în natură, motiv pentru care a fost respinsă cererea sub acest aspect, iar măsurile reparatorii, potrivit cererii părţilor exprimată prin acţiunea introductivă, au fost stabilite sub forma despăgubirilor al căror cuantum se va efectua conform prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În raport de considerentele expuse, instanţa de apel a apreciat că acţiunea formulată de reclamanţi este întemeiată şi în mod nelegal prima instanţă a dispus respingerea cererii.
Având în vedere situaţia de fapt expusă, instanţa a constatat dreptul reclamanţilor la măsuri
reparatorii constând în despăgubiri pentru imobilele identificate în dispozitivul deciziei, admiţându-se apelul şi schimbându-se în tot sentinţa apelată, în sensul celor arătate.
Împotriva acestei decizii, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a promovat recurs întemeiat pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 şi 9 C.proc.civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul învederează că măsurile reparatorii constând în despăgubiri se acordă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, astfel încât recurentul că nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
Potrivit art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare care nu au fost soluţionate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoţite de deciziile/dispoziţiile emise de entităţile investite cu soluţionare notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administraţie publice centrale conţinând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi de întreaga documentaţie aferente acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispoziţiilor sau după caz, a ordinelor.
Urmare a modificărilor şi completărilor aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, competenţa privind modalitatea de acordare şi stabilire a cuantumului măsurilor reparatorii, revine Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care emite la finalul procedurii o decizie ce va cuprinde şi cuantumul despăgubirilor ce vor consta în titluri de despăgubiri.
Evaluarea făcută prin expertiză tehnică în cadrul procedurii contestaţiei întemeiate pe dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 este provizorie şi nu leagă Comisia Centrală în procedura stabilită prin art. 16 alin.(1)-(2), finalizată prin emiterea raportului de evaluare ce va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.
Analizând şi dispoziţiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr.247/2005, instanţa a constatat că, pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, urmează ca Secretariatul Comisiei Centrale să procedeze la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1)-(2) în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură. Împotriva aceste proceduri şi a dispoziţiilor emise de către Comisia Centrală, persoana interesată are deschisă calea de atac în faţa instanţei de contencios administrativ.
Pe de altă parte, prin art.1 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 sunt reglementate sursele de finanţare, cuantumul şi procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu mai pot fi restituire în natură. În acest sens, art. 13 alin. (1) precizează că pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor Legii nr. 247/2005, se constituie, în subordinea Cancelariei Primului Ministru, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar conform ari. 13 alin. (5), secretariatul acestei comisii se asigură de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
Recursul formulat este fondat, potrivit celor ce urmează.
Prin cererea formulată la 4.07.2008, în aplicarea efectelor Deciziei nr. XX/2007 pronunţată de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, intimaţii reclamanţi au solicitat instanţei de judecată soluţionarea pe fond a pretenţiilor ce fac obiectul notificării din 8.11.2001 adresate unităţii deţinătoare SC C. SA în termenul legal prevăzut de Legii nr. 10/2001, (acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul în suprafaţă de 24.671 mp şi a conacului şi celorlalte construcţii – demolate, potrivit precizării cererii), întrucât entitatea notificată a refuzat în mod nejustificat emiterea deciziei motivate de soluţionare a notificării, deşi anterior acţiunii de faţă s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 770/2007 de Tribunalul Dâmboviţa prin care s-a dispus obligarea sa în acest sens.
Din punct de vedere al cadrului procesual pasiv, Înalta Curte constată că intimaţii reclamanţi, prin cererea depusă la prima instanţă, au precizat şi completat cererea iniţială; astfel, în ce priveşte pârâta chemată în judecată – SC C. SA au învederat că denumirea corectă a acesteia este SC C.C. SA, arătând, totodată, că alături de pârâta iniţială înţeleg să cheme în judecată în calitate de pârâţi şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, fără ca însă reclamanţii să motiveze în vreun fel calitatea procesuală pasivă a acestora, iar instanţa a dispus introducerea în cauză a entităţilor chemate în judecată în calitate de pârâţi.
Prin soluţia pronunţată de prima instanţă, între altele, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor potrivit considerentelor arătate.
În ce priveşte prezenţa procesuală a recurentului pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, astfel cum rezultă din expozeul prezentei decizii, în faţa instanţei de apel, în primul ciclu procesual, acest pârât a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, în susţinerea căreia s-a prevalat de dispoziţiile art. II din Legea 302/2009 prin care au fost modificate dispoziţiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel că a invocat că în cauză operează o transmitere legală de calitatea procesuală pasivă în favoarea AVAS care îl va substitui în proces.
La termenul din 24.10.2010, instanţa de apel a dispus scoaterea din cauză a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi introducerea în cauză a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului.
Recursul formulat de AVAS a fost admis prin decizia civilă nr. 7147 din 14 octombrie 2011a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă, care a statuat că dispoziţiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu sunt incidente în speţă, situaţie în care s-a apreciat că în mod nelegal Ministerul Finanţelor Publice a fost scos din cauză şi ca atare, nelegal s-a constatat preluarea calităţii sale procesuale pasive de către AVAS care a fost citată în cauză în calitate de intimată pârâtă; drept urmare, s-a casat decizia instanţei de apel întrucât calea de atac a fost soluţionată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.
Prin aceeaşi decizie de casare, instanţa de recurs a mai stabilit că pentru soluţionarea cererii de acordare a măsurilor reparatorii, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, dată fiind împrejurarea că la momentul formulării notificării către SC C.C. SA, aceasta era o societate cu capital majoritar de stat, structura capitalului social fiind aceeaşi şi la 1.04.2003, astfel cum s-a reţinut că rezultă din întâmpinarea formulată de aceasta la prima instanţă.
Totodată, instanţa de casare a stabilit că la momentul rejudecării apelului se vor administra probe pentru dovedirea existenţei celor trei contracte de vânzare-cumpărare prin care SC C.C. SA ar fi vândut terenul în litigiu, urmând a se avea în vedere împrejurarea că din înscrisurile cauzei a rezultat că unitatea căreia i-a fost adresată notificarea – SC C.C. SA – se afla în procedura falimentului, începută la data de 15.04.2004 şi finalizată la 11.12.2008.