Model de acțiune de divorț din culpa unui soț (pentru motive temeinice)

Domnule Preşedinte, [1]

Subsemnatul(a) [2]_, domiciliat(ă) în_, în calitate de reclamant(ă), chem în judecată pe [3]_, domiciliat(ă) în_, în calitate de pârât(ă), pentru ca, prin hotărârea ce o veţi pronunţa, să dispuneţi

Desfacerea căsătoriei prin pronunţarea divorţului_[4],

precum şi:

– revenirea pârâtei/pârâtului la numele purtat anterior căsătoriei, acela de_;

– încredinţarea spre creştere şi educare a minorilor născuţi din căsătorie,

respectiv_, născut la data de_, şi_, născut

la data de_;

– obligarea pârâtei/pârâtului la pensie de întreţinere pentru minori, calculată în raport cu veniturile din muncă ale acesteia/acestuia, de la data promovării acţiunii şi până Ia majoratul fiecărui copil;

– obligarea pârâtei/pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele acţiunii sunt următoarele:

Motivele de fapt [5]:_

Temeiul de drept [6]: îmi întemeiez acţiunea pe dispoziţiile art. 38 alin. , art. 40 şi 42 C. fam.

Probe [7]: în dovedirea pretenţiilor, solicit încuviinţarea probelor cu _, pe aspectul_

Anexez certificatul de căsătorie în original şi, în copie certificată, următoarele alte înscrisuri:_, precum şi chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru de_lei şi timbrul judiciar de_lei. [8]

Semnătura,

Domnului Preşedinte al Judecătoriei [9]

Explicații teoretice

[1] Natura juridică. Este o acţiune strict personală, prin care se solicită desfacerea căsătoriei atunci când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate, astfel încât continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.

[2] Calitate procesuală activă (reclamant) are oricare dintre soţi.

Soţul alienat sau debil mintal nepus sub interdicţie poate introduce acţiune de divorţ în momentele de luciditate; la fel şi soţul alienat sau debil mintal pus sub interdicţie poate introduce acţiune de divorţ în momentele de luciditate, deoarece altfel ar însemna ca o incapacitate de exerciţiu să se transforme într-o incapacitate de folosinţă, dat fiind că acţiunea nu poate fi introdusă de tutore, căci atribuţiile acestuia nu privesc exercitarea acţiunilor cu caracter personal. Dacă, însă, ulterior introducerii acţiunii, soţul respectiv îşi pierde luciditatea, tutorele său va putea să-l reprezinte şi să continue acţiunea15.

De menţionat că cererea de divorţ, împreună cu înscrisurile doveditoare, se prezintă personal de către soţul-reclamant preşedintelui judecătoriei, conform art. 612 alin. (4) C. proc. civ.

[3] Calitate procesuală pasivă (pârât) are celălalt soţ care nu a promovat acţiunea de divorţ.

Când soţul-pârât este alienat sau debil mintal pus sub interdicţie, el va figura în proces ca pârât, dar va fi reprezentat de tutorele său.

[4] Obiectul acţiunii. Reclamantul va putea cere, pentru motive temeinice, desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtului ori din culpa comună a ambilor soţi [art. 38 alin. (1) C. fam.] sau, după caz, atunci când starea sănătăţii sale face imposibilă continuarea căsătoriei [art. 38 alin. (3) C. fam.], în acest din urmă caz divorţul urmând a se pronunţa fără stabilire de culpă, având în vedere că starea sănătăţii nu poate fi considerată culpă.

Accesoriu divorţului se pot formula, după caz, următoarele capete de cerere:

– încredinţarea spre creştere şi educare a copiilor minori născuţi din căsătorie;

– stabilirea contribuţiei fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor minori născuţi din căsătorie;

– stabilirea numelui pe care îl va purta după divorţ soţul care prin căsătorie a luat numele celuilalt soţ;

– atribuirea beneficiului contractului de locaţiune asupra spaţiului ce a constituit domiciliul conjugal al soţilor;

– stabilirea pensiei de întreţinere între soţi, în condiţiile art. 41 C. fam.;

– împărţirea bunurilor comune.
Cu excepţia cererilor de încredinţare a minorilor şi de stabilire a pensiei de întreţinere pentru aceştia, asupra cărora instanţa este obligată să se pronunţe chiar în lipsa unei solicitări a părţilor (art. 42 C. fam.), şi a celei privitoare la nume, asupra căreia se poate pronunţa numai instanţa de divorţ (art. 40 C. fam.), formularea celorlalte cereri accesorii în cadrul procesului de divorţ este facultativă pentru părţi, ceea ce înseamnă că ele pot cere rezolvarea acestor aspecte prin acţiune separată.

în ce priveşte cheltuielile de judecată, este de menţionat că acestea nu pot fi cerute în cazul divorţului întemeiat pe prevederile art. 38 alin. (3) C. fam. (când starea sănătăţii face imposibilă continuarea căsătoriei), deoarece, în acest caz, la pronunţarea divorţului nu se stabileşte culpa vreunuia dintre soţi, astfel că art. 274 C. proc. civ., care se fundamentează pe ideea de culpă procesuală, nu-şi găseşte aplicarea.

[5] Motivele de fapt. Se va menţiona:

a) dacă soţii au avut domiciliu comun, iar, în caz afirmativ, dacă vreunul dintre ei mai locuieşte acolo;

b) data încheierii căsătoriei şi dacă din această căsătorie s-au născut copii care sunt minori-,

c) motivele care au vătămat grav raporturile dintre soţi astfel încât continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, de exemplu întreţinerea unei relaţii extraconjugale, separarea în fapt a soţilor, lipsa de contribuţie materială la susţinerea sarcinilor comune ale căsniciei, violenţa fizică şi psihică, părăsirea nejustificată a domiciliului comun de către unul dintre soţi, consumul excesiv de băuturi alcoolice, starea de boală care face imposibilă continuarea căsătoriei etc.;

d) dacă ambii soţi sau numai unul dintre ei şi-a schimbat numele de familie prin căsătorie, caz în care se va arăta dacă a intervenit învoiala soţilor cu privire la numele pe care îl vor purta după divorţ;

e) care sunt relaţiile dintre părinţi şi copii lor minori, sens în care se va specifica modul în care părinţii se îngrijesc de copii, care sunt legăturile de afecţiune dintre aceştia, posibilităţile materiale ale părinţilor şi garanţiile morale pe care ei le oferă pentru asigurarea creşterii şi educării corespunzătoare a copiilor;

f) câştigurile din muncă realizate cu caracter de continuitate de fiecare parte;

g) contractul de închiriere în baza căruia soţii deţin locuinţa-domiciliu conjugal şi criteriile de prioritate la atribuire, întrunite în persoana reclamantului, de exemplu faptul că numai pârâtul se face vinovat de destrămarea relaţiilor de familie, că minorii născuţi din căsătorie locuiesc cu el şi a cerut să-i fie încredinţaţi, că nu are o altă locuinţă etc.; aceste menţiuni se vor face numai dacă s-a formulat un capăt de cerere accesoriu privind atribuirea beneficiului contractului de locaţiune pentru spaţiul ce a constituit domiciliul conjugal;
h) faptul că reclamantul îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 41 C. fam. spre a beneficia de pensie de întreţinere de la celălalt soţ, dacă s-a formulat un astfel de capăt de cerere accesoriu;

i) bunurile comune dobândite de soţi în timpul căsătoriei şi contribuţia fiecăruia la achiziţionarea acestuia, dacă s-a formulat un capăt de cerere accesoriu privind partajul bunurilor comune;

j) atunci când este cazul, faptul că reclamantul nu realizează venituri sau acestea sunt sub venitul minim pe economia naţională, în vederea stabilirii taxei judiciare de timbru prevăzute de art. 7 lit. b) din Legea nr. 146/1997.

[6] Temeiul de drept îl constituie dispoziţiile art. 38 alin. (1) şi (4), art. 40 şi art. 42 C. fam. Când se invocă drept motiv de divorţ starea de boală a unuia dintre soţi care face imposibilă continuarea căsătoriei, temeiul de drept îl constituie dispoziţiile art. 38 alin. (3) C. fam.

[7] Probe:

a) înscrisuri – obligatoriu certificatul de căsătorie şi certificatele de naştere ale copiilor minori ai părţilor, precum şi orice alt înscris de natură să dovedească veniturile din muncă ale părţilor şi implicarea acestora în creşterea minorilor, precum şi starea de boală a reclamantului, dacă aceasta a fost invocată ca motiv de divorţ.

Pentru a beneficia de plata taxei judiciare de timbru prevăzută de art. 7 lit. b) din Legea nr. 146/1997, reclamantul este obligat să ataşeze cererii de chemare în judecată, după caz, fie acte medicale care să ateste starea sa de sănătate, fie o adeverinţă sau orice alt act (declaraţie pe proprie răspundere, certificat fiscal de la Administraţia Financiară etc.) din care să rezulte veniturile inferioare salariului minim sau inexistenţa acestora;

b) interogatoriul pârâtului – exclusiv pe capetele de cerere privind numele pe care îl va purta după divorţ, încredinţarea copiilor minori şi pensia de întreţinere. Conform art. 612 alin. (6) C. proc. civ., interogatoriul este inadmisibil pentru dovedirea motivelor de divorţ;

c) martori – pe aspectul motivelor de divorţ şi al raporturilor dintre părinţi şi copii.

Prin derogare de la dreptul comun, în materie de divorţ pot fi audiaţi ca martori

rudele şi afinii până la gradul al treilea inclusiv, cu excepţia descendenţilor (art. 190 C. proc. civ.); pentru aceasta nu este necesar acordul părţilor, în condiţiile art. 189 alin. (2) C. proc. civ.;

d) anchetă socială la domiciliul părinţilor – pe aspectul încredinţării copiilor minori.
[8] Timbrajul. Taxa judiciară de timbru este de 366.000 lei (la nivelul anului 2005), conform art. 7 lit. a) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, iar în cazul în care divorţul se întemeiază pe dispoziţiile art. 38 alin. (3) C. fam., precum şi în cazul în care reclamantul nu realizează venituri sau acestea sunt inferioare salariului minim brut pe ţară, taxa judiciară de timbru este de 73.000 lei (la nivelul anului 2005), potrivit art. 7 lit. b) din aceeaşi lege.

Facem precizarea că, pentru capetele subsidiare de cerere privind încredinţarea copiilor minori şi stabilirea pensiei de întreţinere pentru aceştia nu se percepe vreo taxă de timbru suplimentară, deoarece art. 7 lit. c) din Legea nr. 146/1997 prevede taxarea cererii de încredinţare a copiilor minori numai dacă aceasta se introduce separat de acţiunea de divorţ, iar cererea pentru stabilirea pensiei de întreţinere pentru minori este scutită de plata taxei judiciare de timbru, potrivit art. 15 lit. c).

Timbrul judiciar este de 3.000 lei, conform art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 32/1995, cu modificările şi completările ulterioare.

[9] Instanţa competentă:

a) teritorial – este competentă instanţa în circumscripţia căreia se află cel din urmă domiciliu comun al soţilor. Dacă soţii nu au avut domiciliu comun sau dacă nici unul dintre ei nu mai locuieşte în circumscripţia instanţei în care se află cel din urmă domiciliu comun instanţa competentă este cea în circumscripţia căreia îşi are domiciliul pârâtul, iar când pârâtul nu are domiciliul în ţară este competentă instanţa în circumscripţia căreia îşi are domiciliul reclamantul, conform art. 607 C. proc. civ. (competenţă teritorială absolută);

b) material – instanţa competentă este judecătoria, conform art. 607 C. proc. civ.

De menţionat că, începând cu data de 1 ianuarie 2008, când se va finaliza procedura de înfiinţare a tribunalelor pentru minori şi familie la nivelul întregii ţări, aceste tribunale vor deveni competente să judece în primă instanţă cererea de divorţ, conform art. 41 pct. 1 coroborat cu art. 130 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.