Casatorie in strainatate si divort – Divort Romania

Casatorie in strainatate si divort – Divort Romania

Casatorie in strainatate si divort - Divort Romania

Cetăţenii români cu domiciliul în Germania în al căror statut civil a intervenit una din modificările referitoare la divorţ, adopţie, schimbare de nume şi/sau prenume (în cazul in care schimbarea s-a facut în baza unei hotărâri judecătoreşti pronunţate într-unul din statele membre ale Uniunii Europene) pot depune, la misiunea diplomatică sau oficiul consular, cererea insoşită de documentele justificative, în vederea înscrierii în registrele de stare civilă române a schimbărilor intervenite în statutul lor civil.

Cererea se poate adresa şi în nume propriu sau prin împuternicit cu procură specială direct la primaria care are în păstrare actul de stare civilă.

In vederea înscrierii menţunilor, împreuna cu cererea de efectuare a serviciului consular, respectiv cea de procurare a actului de stare civilă cu menţiuni, vor fi prezentate urmatoarele:

· hotărârea judecătorească (de divorţ, adopţie sau schimbare de nume şi/sau prenume) cu apostila autorităţii competente germane, în conformitate cu prevederile Conventiei de la Haga din 1961, după care va fi efectuată o copie legalizată de către consul;

· traducerea legalizată a acesteia făcută la un traducător autorizat ăi cu apostila conform Convenţiei de la Haga din1961;

· certificat de naştere, în copie;

· certificat de căsătorie, în copie;

· paşaportul românesc sau german, dupa caz.

În cazul în care căsătoria al cărei divorţ se doreşte a fi înscris nu a fost înregistrată în registrele de stare civilă române, solicitantul va depune copia legalizată de misiunea diplomatică sau oficiul consular de carieră al României a extrasului de căsătorie apostilat şi traducerea legalizată a acestuia.

Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor, prin serviciile specializate, va da avizul de înscriere a menţiunilor, procedând totodată la eliberarea certificatelor sau extraselor de stare civilă, după caz.


Lasă un comentariu