Primul pas pentru a se putea trece la executarea silita a obligatiilor ce deriva dintr-un contract de credit bancar (potrivit legii, acesta este titlu executoriu, prin urmare, atentie, acest lucru inseamna ca nu este necesar ca creditorul dumneavoastra sa va actioneze in judecata), se refera la declararea scadenta a creditului.
In cele mai multe cazuri, termenul maximal in care putem sa nu efectuam plata ratei lunare impusa prin contract este de 90 de zile. Ulterior, banca are dreptul de a declara scadent anticipat creditul, inclusiv comisioane, speze si dobanzi, solicitandu-va toate sumele ce deriva din acesta.
Astfel, scadenta anticipata se declara de cele mai multe ori prin scrisoare recomandata de instiintare a masurii. Atentie pentru cei care platesc in continuare dupa acest moment ratele de credit, dat fiind faptul ca banca nu mai are nicio obligatie sa respecte graficul de rambursare.
Intr-un timp pe care il decide doar creditorul bancar, acesta trimite, printr-o cerere de executare silita, dosarul cu contractul dumneavoastra bancar catre un executor agreat de acesta, in vederea pornirii executarii silite.
Executorul, primind dosarul respectiv, este tinut de lege ca, prin incheiere, sa stabileasca inregistrarea dosarului pe rolul biroului sau, sa il numeroteze si sa instiinteze despre masura, pe creditor.
Dupa acest pas, acesta va fixa cheltuielile de executare, care cad in sarcina debitorului urmarit, apoi adreseaza o cerere de incuviintare a executarii silite instantei din circumscriptia careia isi are sediul biroul executorului judecatoresc.
Instanta primind cererea, verifica daca, intr-adevar, creanta este certa, lichida si exigibila si dispune, ca atare, printr-o incheiere irevocabila.
Atentie la eventualele motive pentru anularea executarii
Atentie la incheierea de incuviintare, deoarece pot fi depistate chiar din aceasta motive de nulitate a executarii sau de nulitate a actelor de executare in privinta dobanzilor, cheltuielilor etc.
In momentul incuviintarii, atunci cand discutam despre executarea imobiliara, executorul emite o somatie de 15 zile catre debitor, prin care il instiinteaza si de masura inscrierii in cartea funciara a imobilului urmarit, despre masura executarii silite, pentru a putea fi opozabila erga omnes, adica tuturor partilor.
Ulterior emiterii acestei somatii de 15 zile, daca debitorul nu plateste datoria, executorul judecatoresc are obligatia ca, in baza art. 828 din Codul de procedura civila, sa se deplaseze personal si sa intocmeasca un proces verbal de situatie, in sensul constatarii anumitor aspecte legate de locul unde se afla bunul si identificarea lui cat mai amanuntita.