Curtea de Justitie a Uniunii Europene considera ca instantele nationale se pot pronunta asupra naturii abuzive a unei clauze referitoare la mecanismul cursului de schimb dintr-un contract de credit si ca instantele pot inlocui clauzele lovite de nulitate cu dispozitii din dreptul national, daca este pusa in pericol desfasurarea contractului in continuare.
Curtea de Justitie a Uniunii Europene s-a pronuntat in cauza Kasler, trimisa de Curtea Suprema din Ungaria, privind caracterul abuziv al unei clauze contractuale referitoare la cursul de schimb aplicabil ratelor unui imprumut contractat in moneda straina.
Pe scurt, Curtea a stabilit ca:
instantele nationale se pot pronunta asupra caracterului abuziv a acestor clauze, in anumite conditii,
instantele trebuie sa ia in calcul nu numai redactarea intr-un limbaj clar si inteligibil a unor astfel de clauze, dar si faptul ca bancile trebuie sa arate in mod transparent in contracte cum functioneaza mecanismul cursului de schimb si consecintele asupra consumatorului
ca instantele pot sa completeze clauzele abuzive cu norme legislative interne, daca contractul nu mai poate continua altfel si ar fi in defavoarea consumatorilor.
Sotii Kasler vs. OTP
Sotii Kasler au luat un credit in forinti, in mai 2008, a carui valoare era insa exprimata in franci elvetieni, la o dobanda de 5,2 % la care se adauga cheltuieli de administrare de 2,04%, ceea ce corespundea unei dobanzi anuale efective (DAE) de 7,43% la acel moment – dobanda mai mica decat cea aplicabila creditelor in forinti.
Valoarea in franci urma sa fie cea de la data eliberarii imprumutului, calculata in functie de cursul de cumparare a valutei. In schimb, banca urma sa primeasca contravaloarea ratelor lunare in forinti, la cursul de vanzare a francului din ziua de dinante de scadenta ratei.
Potrivit punctului I/1 din contract, OTP a acordat imprumutatilor un imprumut in suma de 14,4 milioane de forinti maghiari (HUF), precizandu-se ca „determinarea valorii in valuta a imprumutului se realizeaza la cursul de schimb la cumpararea valutei aplicat de banca, in vigoare la data deblocarii fondurilor”. Conform acestui punct I/1, „ulterior deblocarii fondurilor, cuantumul imprumutului, dobanzile aferente si cheltuielile de administrare, precum si dobanzile de intarziere si celelalte cheltuieli se stabilesc in valuta”, se arata in decizia CJUE.
Imprumutului in forinti ii corespundea o valoare de 94.240 de franci la acel moment, la un curs de cumparare prestat de banca de 152.8 forinti/franc.
Potrivit clauzei III/2 din contract, „imprumutatorul stabileste valoarea in forinti maghiari a fiecareia dintre ratele lunare datorate pe baza cursului de schimb la vanzare al monedei [straine] aplicat de banca in ziua anterioara scadentei”, se arata in decizia CJUE.
Cursul de vanzare al bancii este todeauna mai dezavantajos pentru consumator decat cel de cumparare. Spre exemplu, la casa de schimb a OTP Ungaria, banca afisa la sfarsitul saptamanii trecute un curs de cumparare de 243.79 forinti pentru un franc, si de 260.43 pentru vanzare. Clientii supusi acestei diferente de rata de schimb platesc o cu 6,4% mai mult la rata lunara decat daca ar fi supusi platii la cursul de cumparare – la OTP Romania diferenta este de 4,3%.
Sotii Kasler au dat OTP in judecata si au cerut instantei sa declare ca abuziva clauza III/2, invocand faptul ca banca obtine un venit necuvenit prin aplicarea unui curs diferit la data incasarii ratelor fata de cel de la momentul acordarii imprumutului.
Acestia au avut castig de cauza si pe fond si in apel. De altfel, decizia Curtii de apel este foarte importanta pentru a intelege speta. Aceasta spune ca OTP nu a pus la dispozitia clientilor un credit in moneda straina, deci nu are de ce sa calculeze valoarea ratelor lunare in functie de cursul actual al francului elvetian, pentru ca nu ofera niciun serviciu in acest sens, si nicio plata nu poate fi ceruta fara contraprestatie.
De asemenea, instanta a mai stabilit ca acea clauza nu era scrisa intr-un limbaj simplu si inteligibil, pentru ca era impoibil sa fie determinata baza dupa care se calculeaza diferenta intre sumele imprumutate si cele ce urmau a fi platite. Paragraful relevant, mai jos.
„In hotararea sa, instanta de apel a considerat printre altele ca, in cadrul unei operatiuni de imprumut precum cea in discutie in litigiul cu care a fost sesizata, Jelzálogbank nu pune la dispozitia clientilor sai moneda straina. In schimb, aceasta instanta a constatat ca Jelzálogbank stabileste valoarea ratei, exprimata in forinti maghiari, in functie de cursul actual al francului elvetian, in vederea indexarii valorii ratelor imprumutului deblocat in forinti maghiari. Jelzálogbank nu furnizeaza imprumutatilor niciun serviciu financiar referitor la cumpararea sau la vanzarea de moneda straina, astfel incat banca nu poate aplica la rambursarea imprumutului un curs de schimb care este diferit de cel utilizat la deblocarea imprumutului respectiv, cu titlu de contraprestatie pentru o prestatie de servicii virtuala. Aceasta instanta a apreciat de asemenea ca clauza III/2 nu este nici clara, nici inteligibila intrucat nu permite sa se inteleaga justificarea pentru diferenta de mod de calcul al imprumutului, dupa cum este vorba despre deblocarea sau despre rambursarea sa”, se arata in hotararea CJUE.
Banca, in recurs, a cerut Curtii Supreme sa constate ca acea clauza ii permite sa isi acopere cheltuielile generate instituitiei de credit de catre operatiunile de cumparare a valutei din piata, si ca imprumutul acordat este unul in valuta. De asemenea, OTP Jelzálogbank a cerut instantei supreme sa constate ca instanta nu se poate pronunta asupra caracterului presupus abuziv al clauzei mentionate, din moment ce aceasta face parte din „obiectul principal al contractului” si ca face parte din „remuneratie” , in sensul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13, transpus in legislatia nationala – in Romania directiva este transpusa prin legea 193/2000, in Ungaria prin Codul civil.
Iata ce spune articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13:
„Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveste nici definirea obiectului [principal al] contractului, nici caracterul adecvat al pretului sau al remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar si inteligibil”.
Pentru a stabili felul in care trebuie interpretata legislatia nationala in raport cu Directiva, Curtea Suprema a Ungariei a hotarat suspendarea cauzei si adresarea a trei intrebari CJUE, pe care le reluam mai jos, cu raspunsurile aferente ale Curtii.
Intrebarea Curtii Supreme:
„1) Articolul 4 alineatul (2) din Directiva [93/13] trebuie interpretat in sensul ca, in cazul unui imprumut exprimat intr-o moneda straina, dar deblocat in realitate in moneda nationala si care trebuie rambursat de consumator exclusiv in moneda nationala, clauza contractuala privind cursul de schimb al monedei, care nu a facut obiectul unei negocieri individuale, poate fi inclusa in notiunea «definirea obiectului [principal al] contractului»?
In caz contrar, in temeiul celei de a doua expresii cuprinse la articolul 4 alineatul (2) din Directiva [93/13], trebuie sa se inteleaga ca diferenta dintre cursul de schimb la vanzare si cursul de schimb la cumparare [al valutei] constituie o remuneratie al carei caracter adecvat in raport cu serviciul prestat nu poate fi analizat in vederea aprecierii caracterului sau abuziv? Este sau nu este determinant in aceasta privinta aspectul daca s-a realizat efectiv o operatiune de schimb valutar intre institutia financiara si consumator?
Raspunsul CJUE:
1) Articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii trebuie interpretat in sensul ca:
termenii „obiectul principal al contractului” nu acopera o clauza, cuprinsa intr-un contract de imprumut incheiat in moneda straina intre un vanzator sau un furnizor si un consumator si care nu a facut obiectul unei negocieri individuale, precum cea in discutie in litigiul principal, in temeiul careia pentru calcularea ratelor imprumutului se aplica cursul de schimb la vanzare al acestei valute, decat in cazul in care se constata – ceea ce revine in sarcina instantei de trimitere sa verifice avand in vedere natura, economia generala si prevederile contractului, precum si contextul sau juridic si factual – ca respectiva clauza stabileste o prestatie esentiala a acestui contract care, ca atare, il caracterizeaza;
o astfel de clauza, in masura in care cuprinde o obligatie pecuniara a consumatorului de a plati, in cadrul ratelor imprumutului, sumele care rezulta din diferenta dintre cursul de schimb la vanzare si cursul de schimb la cumparare ale monedei straine, nu poate fi considerata ca cuprinzand o „remuneratie” al carei caracter adecvat in calitate de contrapartida a unei prestatii efectuate de imprumutator sa nu poata face obiectul unei aprecieri pentru a se stabili daca este abuziva in temeiul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13.
Intrebarea Curtii Supreme:
2) In cazul in care articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 trebuie interpretat in sensul ca instanta nationala, independent de prevederile din dreptul national, poate sa examineze de asemenea caracterul abuziv al unor astfel de clauze contractuale, atunci cand acestea nu sunt clare si inteligibile, trebuie sa se inteleaga prin aceasta ultima conditie ca respectiva clauza contractuala trebuie sa fie prin ea insasi clara si inteligibila din punct de vedere gramatical pentru consumator sau, in plus, motivele economice care stau la baza aplicarii clauzei contractuale, precum si relatia dintre aceasta si alte clauze ale contractului trebuie sa fie clare si inteligibile pentru respectivul consumator?
Raspunsul CJUE:
2) Articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 trebuie interpretat in sensul ca, in ceea ce priveste o clauza contractuala precum cea in discutie in litigiul principal, cerinta potrivit careia o clauza contractuala trebuie redactata in mod clar si inteligibil trebuie inteleasa ca impunand nu numai ca respectiva clauza sa fie inteligibila pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci si ca contractul sa expuna in mod transparent functionarea concreta a mecanismului de schimb al monedei straine la care se refera clauza respectiva, precum si relatia dintre acest mecanism si cel prevazut prin alte clauze referitoare la deblocarea imprumutului, astfel incat acest consumator sa poata sa evalueze, pe baza unor criterii clare si inteligibile, consecintele economice care rezulta din aceasta in ceea ce il priveste.
Intrebarea Curtii Supreme:
3) Articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 si punctul 73 din Hotararea [Banco Espanol de Crédito, EU:C:2012:349] trebuie interpretate in sensul ca instanta nationala nu poate remedia, in beneficiul consumatorului, nevaliditatea unei dispozitii abuzive a unei clauze contractuale generale a unui contract de imprumut incheiat cu un consumator, modificand sau completand clauza contractuala respectiva, daca contractul nu poate exista in continuare in temeiul altor clauze contractuale dupa eliminarea clauzei abuzive? In acest sens, este relevant ca dreptul national cuprinde o dispozitie cu caracter supletiv care reglementeaza problema juridica respectiva in lipsa prevederii nevalide?”
Raspunsul CJUE:
3) Articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat in sensul ca, intr-o situatie precum cea in discutie in litigiul principal, in care un contract incheiat intre un vanzator sau un furnizor si un consumator nu poate continua sa existe dupa eliminarea unei clauze abuzive, aceasta dispozitie nu se opune unei norme de drept national care permite instantei nationale sa remedieze nulitatea clauzei respective prin inlocuirea acesteia cu o dispozitie de drept national cu caracter supletiv.